Ce răspuns ar trebui să le dea creştinii acelor persoane care cred că o operaţie de „schimbare a sexului” le-ar rezolva problema?

Învăţătura creştină în această privinţă este clară. Este imposibil să schimbi sexul unei persoane. O intervenţie chirurgicală care mutilează organele sexuale, tratamentele hormonale şi chirurgia plastică nu schimbă sexul unei persoane.

Confuzia în domeniu a apărut anume pentru că lumea tinde să asculte orbeşte de anumiţi cercetători, în special în acele domenii în care experienţa personală este limitată. Astfel, atunci când doctorii, inclusiv cei de la prestigioasa Universitate Johns Hopkins, au promovat operaţiile de „schimbare de sex” pentru nişte bărbaţi care erau normali din punct de vedere fizic, dar care credeau că sunt femei „închise” în trupuri de bărbaţi şi invers, atunci mulţi au acceptat ideea că sexul unei persoane chiar se poate schimba.

Într-un articol apărut în First Things şi numit „Sexul chirurgical”, dr. Paul McHugh de la Universitatea Johns Hopkins prezintă istoria fenomenului de schimbare de sex. [1] De la început, McHugh are îndoieli. El a intervievat bărbaţi cărora chirurgii le-au creat corpuri feminine şi a constatat că pretenţia că ei ar fi acum femei e neconvingătoare:

Nici una dintre aceste întâlniri nu m-a convins. Subiecţii mi-au apărut ca nişte caricaturi de femei. Purtau tocuri înalte, machiaj abundent şi haine stridente; îmi povesteau cum pot ei acum să dea curs acum înclinaţiilor lor naturale spre pace, cămin şi amabilitate - însă mâinile lor mari, mărul lui Ada proeminent şi trăsăturile faciale făceau un contrast deosebit (şi vor face şi mai mult, pe măsură ce îmbătrânesc). Psihiatrii femei pe care le-am trimis să vorbească cu ei au văzut dincolo de deghizările şi gesturile lor teatrale: „Fetele le cunosc pe fete,” mi-a spus una, „iar ăla e un tip.”

Când a devenit psihiatru-sef la Johns Hopkins, McHugh a decis să cerceteze ceea ce considera el a fi o deturnare a psihiatriei. A încurajata derularea unui studiu privind rezultatele acestor intervenţii chirurgicale. Studiul a arătat că deşi majoritatea clienţilor sunt mulţumiţi de rezultate, rămâneau nerezolvate anumite probleme psihologice, care însoţiseră sentimentul lor că aparţineau sexului opus. Aveau aceleaşi probleme legate de relaţionare, muncă şi sentimente.

McHugh a concluzionat că „a efectua o modificare chirurgicală a corpului acestor persoane nefericite înseamnă a colabora cu o anumită problemă mintală, iar nu a o rezolva!” El a decis să suspende aceste practici la Johns Hopkins şi a încercat să-i convingă şi pe alţii că aceste intervenţii reprezintă o deturnare a psihiatriei şi chirurgiei. Totuşi, în ciuda dovezilor, susţinerea pentru ideea operaţiilor de schimbare de sex continuă să crească. De fapt, există unele articole care pun problema dacă e mai bine ca procesul de „schimbare de sex” să înceapă în adolescență sau chiar mai devreme. [2]

McHugh a constat că cei care promovează aceste practici nu se conduc după dovezi empirice:

Te aştepţi ca aceia care pretind că identitatea sexuală nu are baze biologice sau fizice să vină cu dovezi pentru a-i convinge pe alţii. Am descoperit însă că există multe prejudecăţi în sensul că natura este complet maleabilă.

Fără a dispune de o poziţie fixă asupra ceea ce este dat ca natură umană, orice manipulare a acesteia poate fi susţinută ca legitimă. O practică ce pare să le dea oamenilor ce vor se dovedeşte dificil de combătut doar pe baza experienţei profesionale obişnuite. Chiar şi testele controlate sau studiile de monitorizare menita a verifica dacă practica în sine nu e dăunătoare sunt deseori respinse.” [3]

Fiecare celulă din organism conţine cromozomi care îl identifică pe acel individ ca bărbat sau femeie . [4] Nu este doar o chestiune de organe genitale diferite. Înainte de naștere, hormonii prenatali formează creierul băieţilor altfel decât pe cel al fetelor. Chirurgia de mutilare şi tratamentele hormonale pot crea un exterior masculin sau feminin, dar nu pot modifica realitatea din interior. Nu poţi schimba sexul unei persoane.

Afirmând adevărul despre persoana umană, Biserica este de partea ştiinţei atunci când proclamă imposibilitatea schimbării sexului unei persoane.

În consecinţă, cei care pretind că şi-au schimbat sexul nu se pot căsători şi nici nu pot deţine funcţii în biserică. [5] Un om care prin chirurgia a căpătat aspectul unei femei nu se poate căsători cu un bărbat, iar o femeie cu aspect de bărbat nu poate deveni preot.

Din nefericire, promovarea operaţiilor de schimbare de sex a dus la reducerea investigaţiilor asupra prevenirii şi terapiei celor care suferă de asemenea probleme. Totuşi, o serie de specialiste pe probleme mintale lucrează şi îi ajută pe aceşti oameni.

Studii de caz

De exemplu, un bărbat căsătorit, cu câţiva copii, dorea să devină femeie. Prin electroliză a scăpat de părul de pe faţă şi urma acum un tratament hormonal. În copilărie modelul pe care îl avusese în tatăl lui fusese unul negativ, tatăl fiind o persoană mânioasă. Fraţii lui mai mari fuseseră persoane agresive, iar băieţii din cartier ostili. Îi vedea pe bărbaţi ca fiind mânioşi, violenţi, persoane dubioase cu care nu se putea identifica. În schimb, se refugiase de ceea ce percepea el ca fiind lumea nesigură a bărbaţilor, într-o lume feminină închipuită unde se simţea în siguranţă. Pe măsura maturizării, aceste fantezii s-au redus iar el s-a căsătorit şi a avut copii. Totuşi, existau momente când se găsea într-o situaţie stresantă, ori la serviciu, ori acasă, şi atunci reapărea la suprafaţă ideea că dacă ar fi fost femeie ar fi fost în siguranţă.

Prin tratament a reuşit să înţeleagă originea incapacităţii sale de a se identifica cu masculinitatea sa. A fost nevoie apoi să-i ierte pe bărbaţi, generic vorbind - în special pe tatăl şi pe fraţii lui. Unul din paşii de parcurs prin tratament a fost capacitatea de a-şi vedea masculinitatea ca pe un dar de la Dumnezeu.

Într-un alt caz, un student înalt, atletic şi bine făcut dorea o operaţie de schimbare de sex. Terapeutul pe care l-a consultat l-a ajutat să descopere serioasele conflicte emoţionale pe care le avea cu mama lui. Ea fusese o persoană egoistă, dependentă de droguri şi alcool, care îl părăsise din punct de vedere afectiv când el era copil. Într-un fel, el s-a gândit că dacă ar fi fost femeie, ar fi primit iubire şi acceptare din partea mamei. Din cauza unei proaste relaţii mamă-fiu, capacitatea lui de a avea încredere şi a se simţi în siguranţă fusese grav afectată. Se gândea că dacă ar fi femeie, atunci s-ar simţi protejat în lume. Urmare a participării constante la un grup de sprijin pentru transsexuali, el ajunsese să creadă că există o explicaţie biologică pentru credinţa sa că ar fi „femeie”. A fost extrem de dificil pentru respectivul tânăr să-şi recunoască problemele cu mana lui sau să recunoască existenta sentimentelor de dezamăgire, tristeţe sau resentimente. În cele din urmă, prin terapie, a putut recunoaşte efectele generate de mama sa asupra imaginii de sine. Tânărul încă urmează terapia şi deocamdată a renunţat la ideea „schimbării sexului”.

În discuţiile cu clienţii care doresc să-şi „schimbe sexul”, este important să nu abordezi dorinţa la suprafaţă, ci să descoperi conflictele emoţionale care îi fac pe clienţi să creadă că ar fi mai fericiţi sau mai în siguranţă dacă ar aparţine sexului opus. Recunoaşterea problemelor emoţionale cu lumea sau cu un părinte ajută la identificarea unei mânii sau traume semnificative care poate fi rezolvată printr-un proces de iertare. [6] În acelaşi timp, e necesar să se trateze şi tristeţea, temerile şi lipsa unui respect de sine corespunzător.

Mulţi dintre cei care doresc o operaţie de schimbare de sex au suferit în copilărie de o tulburare de identitate sexuală - nedescoperită şi netratată. Un terapeut a fost contactat de un membru al familiei unui tinere care le spusese părinţilor ei că ar dori „să-şi schimbe sexul” după absolvirea colegiului. Tânăra în cauză prezenta încă din copilărie toate simptomele clasice ale tulburării de identitate sexuală. Nu avusese niciodată o prietenă, nu purtase rochii sau fuste, nu se machiase, nu purtase bijuterii şi nici nu-şi dăduse vreodată întâlnire cu vreun băiat. Insista ca părinţii să i se adreseze folosind un nume de băiat, lucru acceptat de ei.

Tulburarea de Identitate Sexuală la copii este o problemă tratabilă; totuşi, potrivit lui Zucker şi Bradley (experţi în tratamentul tulburării de identitate sexuală la copii) „ambivalenţa părinţilor” este în majoritatea cazurilor „o parte a problemei”. Părinţii ignoră sau găsesc scuze la nişte probleme evidente. [7] Zucker şi Bradley încurajează o intervenţie timpurie, nu doar pentru a evita ulterior o dorinţă de schimbare a sexului, ci pentru a preveni acea suferinţă generată de izolarea şi nefericirea de care au parte copiii cu TIS. În acest caz, terapeutul a recomanda tratarea TIS; acel membru al familiei nu a comunicat informaţia părinţilor fetei. Ulterior, tânăra şi-a îndepărtat sânii printr-o intervenţie chirurgicală.

Alte conflicte existente la cei care doresc să-şi schimbe sexul sunt incapacitatea de a accepta bunătatea şi frumuseţea masculinităţii sau feminităţii lor; ura faţă de propriul corp; puternice resentimente faţă de un părinte sau faţă de cei de-o seamă; singurătate şi tristeţe în copilărie; respingere din partea celor de-o seamă; teamă puternică însoţită de dorinţa de a fi protejat. Un conflict mai rar întâlnit se observă la bărbaţii înzestraţi cu un simt artistic sau cu o creativitate deosebită, care conduc la o atracţie faţă de frumuseţea din lumea feminină şi la o identificare cu feminitatea. Acest răspuns artistic poate începe în copilărie şi poate conduce la dorinţa de a fi femeie.

Cunoaşterea de sine, iertarea, psihoterapia corespunzătoare şi îndrumarea spirituală pot juca un rol important în procesul de vindecare.

Referinţe

[1] Paul McHugh, „Surgical Sex,” First Things, November, 2004, Vol. 147, pag. 34-38.

[2] Robert Listernick, „A 13-year-old boy who desires gender reassignment,” Pediatric Annals, June, 2003, 32/6. pag. 378-382; Yolanda Smith, Stephanie Goozen, Peggy Cohen-¬Kettensis, „Adolescents with gender identity disorder who were accepted or rejected for sex reassignment surgery: A prospective follow-up study,” Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, April, 2001, 40/4: pag. 472-481.

[3] McHugh, op cit.

[4] Gerianne Alexander, „An Evolutionary Perspective of Sex-Typed Toy Preferences: Pink, Blue, and the Brain,” Archives of Sexual Behavior, February, 2003, pag. 7-14. The problems of various genetic and congenital abnormalities are not relevant to this discussion. All those seeking „sex change” are physically normal males or females.

[5] John Norton, „Vatican Says Sex Change Operaţion Does Not Change A Person's Gender,” Catholic News Service, Jan. 14, 2003.

[6] Robert Enright and Richard Fitzgibbons, Helping Clients Forgive: An Empirical Guide for Resolving Anger and Restoring Hope, 2000, American Psychological Association Books.

[7] Richard P. Fitzgibbons and Joseph Nicolosi. „Gender Identity Disorder in Children.” Lay Witness, June 2001, www.narth.com.

[8] Kenneth Zucker and Susan Bradley. Gender Identity Disorder and Psychosexual Problems in Children and Adolescents. Guilford Press: NY, 1995, p. 73.

Sursa: WorldNetDaily

Lectură recomandată: O explicaţie a transsexualităţii, Sexul chirurgical