Homosexualii au reuşit să schimbe percepţia publică în favoarea lor. Majoritatea americanilor însă nu realizează că acest efort face parte dintr-o campanie de propagandă atent gândită şi în desfăşurare de ani de zile.

Un sondaj realizat de Los Angeles Times şi publicat în iunie 2000 arăta că tot mai mulţi americani se obişnuiesc cu prezența homosexualilor şi, chiar dacă cred că comportamentul homosexual este imoral, consideră că homosexualii ar trebui să se bucure de o mai bună protecţie din partea legii.

Conform studiului, 73% dintre americani cunosc pe cineva care este homosexual, comparativ cu numai 30% în 1983. Şaizeci la sută nu au nici o problemă cu prezența homosexualilor, comparativ cu numai 40% în 1985. Şaizeci şi opt la sută susţin legile anti-discriminare. Cincizeci la sută susţin acordarea de „beneficii casnice” partenerilor homosexuali – adică acordarea de drepturi pentru partenerii homosexuali, similare cu cele pentru cuplurile căsătorite.

Totuşi, numai 35% erau de acord cu dreptul homosexualilor de a se „căsători”, comparativ cu 58% care erau împotrivă. În plus, 64% dintre americani considerau că homosexualitatea este imorală. Treizeci şi sase la sută au declarat că i-ar deranja să afle că fiica sau fiul lor ar fi homosexuali. Treizeci şi şapte la sută ar fi „foarte supăraţi” să afle despre comportamentul homosexual al copilului lor. În urmă cu 15 ani, acest procent era de 90%. [1]

Maşina de propagandă a homosexualilor şi-a făcut treaba

Americanii ar trebui să înţeleagă că atitudinea lor faţă de homosexualitate a fost în mod programat schimbată printr-o campanie de marketing/propagandă abilă, comparabilă cu propaganda lui Adolf Hitler. De fapt, multe dintre strategiile folosite de homosexuali pentru a induce o schimbare culturală în America sunt preluate din scrierile lui Hitler şi din manualele de război propagandistic.

Eric M. Pollard, fondator al organizaţiei ACT UP, declară că filosofia lor se bazează pe ceea ce a scris Hitler în Mein Kampf. Pollard recunoaşte aceasta într-un articol apărut în Washington Blade pe 31 ianuarie 1991.

Potrivit lui Pollard, „am ajutat la crearea unei organizaţii cvasi-fasciste”. Pollard declară: „Am plănuit crearea unui grup de activişti care să exploateze eficient mass-media în scopurile stabilite, care să lucreze sub acoperire şi care să încalce legea fără menajamente... Sub influenta drogurilor [LSD], aceasta chiar părea o idee bună.” [2]

Pollard recunoaşte că ACT UP a considerat că trebuie să recurgă la tehnici subversive „în mare parte preluate din Mein Kampf, pe care unii dintre noi au studiat-o ca pe un model de lucru. Pe măsură ce ACT UP s-a dezvoltat, am lovit programatic în fiecare instituţie care ne stătea în cale”.

Iată câteva extrase din scrierile lui Hitler despre folosirea tehnicii „Marea minciună” pentru a abate atenţia publică.[3] Data viitoare când veţi auzi sau citi un articol favorabil despre homosexualitate, ar fi bine să vă gândiţi la aceste tehnici:

Amploarea minciunii este un factor decisiv pentru ca aceasta să fie crezută sau nu, pentru că poporul este, în adâncul inimii, mult mai uşor de înşelat decât prin tehnici conştiente şi vădit negative. Simplitatea primitivă a mintii lor îi face să fie o pradă mai uşoară pentru o mare minciună decât pentru una mică, deoarece şi ei spun mici minciuni, dar le este ruşine să spună unele mari.

Întotdeauna rămâne sau se lipeşte ceva din cele mai neruşinate minciuni, lucru ştiut prea bine de toţi indivizii sau instituţiile care au de-a face cu arta minciunii, ele nedându-se în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

Propaganda nu trebuie să slujească adevărului, mai ales dacă prin aceasta ar putea aduce un avantaj oponenţilor.

Printr-o folosire abilă şi constantă a propagandei, oamenii pot fi făcuţi să vadă raiul ca iadul şi invers, sau să considere cea mai nenorocită viață ca pe un rai.

Pollard a recunoscut că a folosit strategiile de propagandă ale lui Hitler şi ale naziştilor pentru a-i teroriza pe oponenţii activiştilor homosexuali. ACT UP a folosit violenţa pentru a proteja mişcarea homosexuală şi pe proprietarii de clinici unde se făceau avorturi la sfârşitul anilor 1980.

Cucerirea Americii heterosexuale

Homosexualii şi-au prezentat strategiile de propagandă în două documente majore. Unul este The Overhauling of Straight America (Cucerirea Americii heterosexuale) publicat în revista Guide, în noiembrie 1987. Celălalt este o versiune dezvoltată a acestui articol, numită After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s (După bal: Cum își va învinge America teama şi ura faţă de homosexuali în anii 90).

Aceste două materiale trebuie citite de cei care vor să înţeleagă cum a avut loc homosexualizarea societăţii americane, prin intermediul unei minorităţi bine finanţate de activişti hotărâţi[1].

În The Overhauling of Straight America, autorii Marshall K. Kirk şi Erastes Pill prezintă un ambiţios program de înşelare şi demonizare a celor care se opun homosexualităţii. Iată o parte din aceste strategii:

Vorbeşte despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil. „Principiul din spatele acestui sfat este simplu: aproape orice comportament începe să-ți pară normal dacă te întâlneşti cu el suficient de des, la intervale constante şi printre cunoscuţii tăi.”

Obiectivul este acela de a de-sensibiliza publicul vizavi de respingerea homosexualităţii, făcându-i pe oameni să discute constant despre ea într-o manieră neutră sau pozitivă. „În ceea ce priveşte de-sensibilizarea, ideea constă într-un mesaj de normalitate. Până acum, homosexualii de la Hollywood ne-au oferit cea mai abilă armă în lupta pentru de-sensibilizarea mass-mediei”, declară autorii.

Kirk şi Pill afirmă că este esenţial ca autoritatea morală a Bisericii să fie subminată, prin „tulburarea apelor morale”. Obiectivul este acela de a face grupările religioase liberale să susţină pe faţă homosexualitatea, simultan cu portretizarea organizaţiilor care se opun ca „homofobe” şi „retrograde sau total rupte de ultimele cercetări psihologice”. [4]

Autorii atrag atenţia asupra expunerii publicului american la adevărul despre comportamentul deviant homosexual. „La începutul campaniei de cucerire a Americii heterosexuale, masele nu trebuie socate sau îndepărtate printr-o expunere prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, trebuie minimalizate aspectele sexuale, iar drepturile homosexualilor trebuie reduse cât mai mult posibil la o chestiune socială abstractă. Lăsăm întâi cămila să-şi bage capul în cort, şi numai apoi arătăm şi partea din spate!”

Homosexualii ştiu că dacă practicile lor sexuale devin cunoscute, acestea îi vor îndepărta pe acei oameni care altfel ar fi gata să-i susţină[2]. Care sunt acele comportamente pe care nu vor homosexualii să le ştim?

Homosexualii întreţin o serie de acte sexuale deviante. Iată doar câteva dintre acestea:

- Sex anal

- Sex oral

- Rimming - lingerea anusului; aceasta conduce frecvent la ingerarea de materii fecale, ducând la afecţiuni intestinale

- „Duşuri de aur” - urinarea pe partenerul sexual.

- Orgii sexuale, la care participă zeci de bărbaţi.

- Glory holes - sex oral cu anonimi, prin intermediul unei găuri tăiate într-un perete despărţitor.

- Fisting – introducerea pumnului în anusul partenerului sexual.

- Sadomazochism, incluzând biciuire, tăiere, bătăi, etc.

- Consum de droguri, inclusiv amfetamine pentru sporirea plăcerii sexuale.

- Bareback parties – orgii la care participă mai mulţi bărbaţi, unii posibil infectaţi cu HIV, dar fără folosirea de prezervative. În multe cercuri de homosexuali, a fi infectat cu HIV a devenit un fel de medalie de onoare în cadrul revoluţiei sexuale.

Prezintă-i pe homosexuali ca victime, nu provocatori agresivi. Acest obiectiv trebuie atins prin portretizarea homosexualilor ca „victime ale sortii”, ei neavând niciodată posibilitatea să aleagă sau să respingă comportamentul lor sexual. În mass-media vor apărea numai homosexuali cu înfăţişare normală. Homosexualii trebuie prezentaţi ca „victime ale societăţii”. Folosind această tactică, ei vor fi prezentaţi ca brutalizaţi şi victime la locul de muncă şi în societate.

Oferă-le susţinătorilor o cauză dreaptă. Homosexualii trebuie să evite să solicite „sprijin direct pentru practicile homosexuale. În schimb, tema lor principală trebuie să fie anti-discriminarea”. Evită discuţiile despre actele homosexuale şi concentrează-te pe libertatea de expresie, pe libertatea de opinie şi asociere.

Fă-i pe homosexuali să apară ca buni. Homosexualii trebuie prezentaţi nu doar ca nişte oameni obişnuiţi, ci chiar superiori moral faţă de heterosexuali. Kirk şi Pill recomandă menţionarea de nume din istorie, homosexuali cunoscuţi, pentru a arăta că homosexualii sunt de fapt superiori heterosexualilor în multe privinţe. „Niciodată nu a mai reuşit vreo campanie media, abilă şi inteligentă, să facă din comunitatea homosexualilor o adevărată naşă a civilizaţiei occidentale”.

Fă-i pe oponenţi să apară ca răi. Aici campania dusă de activiştii homosexuali a avut un imens succes. Potrivit lui Kirk şi Pill, cei care se opun homosexualităţii trebuie identificaţi cu naziştii şi Ku Klux Klan-ul. „Publicul trebuie să vadă imagini cu homofobi furioşi, ale căror idei şi concepţii îl dezgustă pe americanul de rând. Aceste imagini pot include: Ku Klux Klan-ul, care cere arderea pe rug sau castrarea homosexualilor; preoţi şi predicatori bigoţi, mânaţi de o ură isterică până într-acolo încât par şi caraghioşi, şi tulburaţi mintal; rockeri, derbedei şi deţinuţi care povestesc cu sete despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; imagini din lagărele de concentrare naziste, unde homosexualii erau torturaţi şi omorâţi”.

Homosexualii s-au străduit din răsputeri să obţină anularea legii vârstei consimţământului, care îi proteja pe copii de agresiunile sexuale. Acum, ei îi atacă pe creştinii conservatori care consideră că homosexualitatea este imorală. Homosexualii se prezintă ca „victime”, ascunzând adevăratul lor obiectiv: coruperea copiilor.

Această tehnică a fost folosită cu succes când studentul homosexual Matthew Shepard a fost torturat şi omorât în bătaie de nişte derbedei în statul Wyoming. Maşina de propagandă a homosexualilor s-a pus imediat în mişcare. Obiectivul clar a fost acela de a lega uciderea lui Shepard de „incitarea la ură” şi de organizaţiile creştine care critică activismul homosexual.

Totuşi, aceeaşi maşină de propagandă a minimalizat torturarea şi uciderea lui Jesse Dirkhising, un băiat de 13 ani, de către doi homosexuali din Arkansas. Jesse Dirkhising a fost torturat şi violat de mai multe ori de Josh Brown, în timp ce iubitul acestuia savura scena. Gura băiatului fusese acoperită cu bandă adezivă, iar acesta a murit asfixiat.

Presa principală a ignorat această crimă, iar organizaţiile de homosexuali nu au reacţionat în nici un fel, de parcă incidentul nu ar fi avut nici o semnificaţie pentru ele. Evident, se acordă atenţie numai atunci când un homosexual este omorât de un heterosexual.

Dacă un băiat este violat şi asfixiat de doi homosexuali, acest lucru nu merită comentarii. În lumea lor, homosexualii pot fi numai victime, nu şi agresori sau ucigaşi.

After the Ball

În After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays în the 90s (După bal: Cum îşi va învinge America teama şi ura faţă de homosexuali în anii 90), autorii Marshall Kirk şi Hunter Madsen dezvoltă strategia de normalizare a homosexualităţii şi demonizare a oponenţilor.

Autorii explică faptul că societatea heterosexuală trebuie schimbată prin trei mijloace: de-sensibilizare, amestecare şi câştigare. Fiecare dintre acestea constituie un element al unei campanii de propagandă atent planificată. Publicul trebuie de-sensibilizat, prin expunerea constantă la dezbateri despre homosexualitate, până se plictiseşte de acest subiect. „Pentru a-i desensibiliza pe heterosexuali cu privire la homosexualitate, îi inundăm cu o mulţime de reclame legate de homosexuali, prezentate într-o manieră cât mai puţin jignitoare. Dacă heterosexualii nu pot închide dusul, în cele din urmă se vor obişnui cu apa. Desigur, indiferenta este preferabilă urii şi ameninţărilor, dar noi vrem să obţinem rezultatele maxime”. [5]

Al doilea obiectiv este „amestecarea”. Aceasta este o tehnică psihologică de spălare a creierului, care implică Condiţionare Asociativă şi Modelare Emoţională Directă. În Condiţionarea Asociativă, persoana care se opune homosexualităţii este bombardată cu imagini prezentând homosexuali persecutaţi, discriminaţi sau omorâţi. Pe măsură ce omul vede asemenea imagini, el va începe să-i fie ruşine pentru atitudinea sa faţă de homosexuali. În Modelarea Emoţională Directă, heterosexualului trebuie să i se spună că opiniile sale sunt minoritare şi că sunt contrazise de ale altora. Majoritatea oamenilor au nevoie de aprobare de la cei din preajma lor şi nu doresc să fie catalogaţi ca bigoţi sau intoleranţi. Obiectivul este acela de a-i convinge pe oponenţii homosexualităţii că opiniile lor sunt minoritare şi pline de ură.

Al treilea obiectiv este „câştigarea” sau convertirea. Potrivit lui Kirk şi Madsen, „nu este suficient ca bigoţii anti-homo să fie dezorientaţi sau indiferenţi faţă de noi – pe termen lung, cel mai bine pentru noi este să-i facem să ne placă. La asta se referă convertirea.”

Prin convertire, autorii înţeleg „convertirea sentimentelor, gândurilor şi voinţei americanului de rând, prin intermediul unul atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servite întregii ţări cu ajutorul mass-mediei”.

Cenzurarea opoziţiei

Americanii se află sub un atac psihologic lansat de activiştii homosexuali. Pentru propaganda lor, aceştia se folosesc de mass-media şi nu îi interesează deloc adevărul. De fapt, unul dintre principalele lor eforturi este acela de a împiedica aflarea adevărului prin mijloacele de informare în masă. De exemplu, grupări de genul GLAAD (Alianţa Homosexualilor şi Lesbienelor împotriva Defăimării) au reuşit să-i convingă pe jurnalişti să nu mai prezinte (ca să evităm repetiţia) ştiri care ar putea să-i înfăţişeze pe homosexuali într-o lumină negativă. De asemenea, activiştii homosexuali au reuşit, în mare măsură, să-i convingă pe jurnalişti că orice critică la adresa homosexualităţii reprezintă „incitare la ură”, care conduce inevitabil la violenţă.

Acest efort de a cenzura orice opoziţie faţă de homosexualitate este evident în cazul unei decizii emise de un judecător federal din San Francisco. Cazul se referea la un conflict între Consiliul Supervizorilor din San Francisco şi o campanie publicitară numită „Truth in Love”. Reclamele de la televizor erau sponsorizate de asociaţii cum ar fi Focus on the Family, Family Research Council şi Kerruso Ministries (asociaţii ale foştilor homosexuali – oameni care au realizat o trecere la heterosexualitate).

Când s-a început achiziţionarea de spații publicitare la TV, Consiliul Supervizorilor a contactat mass-media, pentru a le descuraja în ceea ce priveşte difuzarea respectivelor reclame. Una dintre reclame prezenta un fost homosexual care spunea: „Visul pe care îl credeam imposibil pentru mine – să am o soţie şi copii – s-a împlinit. Dacă eşti rănit, singur sau dezorientat, Iisus te poate ajuta.”

Consiliul Supervizorilor a pretins că aceste reclame contribuie la „oribilele crime săvârşite împotriva homosexualilor şi lesbienelor”. Pe scurt, ele reprezentau „incitare la ură” şi puteau conduce la crime împotriva homosexualilor. [6]

Asociaţiile care lansaseră campania au înaintat o plângere în octombrie 1999 pentru a opri cenzurarea mesajului creştin din acele reclame. Totuşi, un judecător federal a decis în iunie 2000 în favoarea Consiliului Supervizorilor, considerând că acesta are dreptate să cenzureze reclamele, din motive de „siguranţă publică”.

Brian Fahling, din partea Centrului pentru Lege şi Politici al Asociaţiei Familiilor Americane, vede în aceasta o gravă ameninţare la adresa libertăţii de exprimare. „Niciodată nu s-a mai petrecut aşa ceva. Este un lucru grav, care ar trebui să ne pună pe gânduri, întrucât avem de-a face cu o decizie a unei instanţe federale care afirmă că autorităţile pot lua măsuri pentru condamnarea credinţei religioase.” [7] Acesta nu este singurul atac la adresa libertăţii de exprimare, dar reprezintă un atac direct la adresa condamnării de către creştini, pe baza Bibliei, a comportamentului homosexual. Exact acest lucru este dorit de propagandiştii homosexuali – reducerea la tăcere a opoziţiei, fie prin incriminarea expresiei, fie prin cenzurarea ei.[3]

Kirk şi Madsen arată clar în After the Ball că scopul lor este acela de a cenzura total orice punct de vedere opus homosexualităţii. Ei afirmă: „Opiniile bigote devin acţiuni agresive. Ele reprezintă o incitare directă la violenţă, un pericol clar pentru ordinea publică, asemenea unui om care strigă „Foc! Foc!” într-un cinematograf ticsit de lume, sau unui om care stă în fața casei comerciantului de porumb şi îi spune mulţimii înfometate, cu torțe în mâini, că comercianţii de porumb sunt cei care au provocat foametea. Veniţi şi daţi foc. Mulţimea agitată ascultă, cu torțele în mâini, şi preia sloganul.” [8] Pe scurt, aceşti autori lansează pretenţia absurdă că a critica homosexualitatea înseamnă incitare la revoltă şi omor. Aşa justifică ei eforturile lor de reducere la tăcere a oponenţilor.

Un alt caz de cenzură este cel al doctorului Chris Kempling.

În loc de încheiere: un „revoluţionar homosexual” independent lansează o provocare la adresa Americii heterosexuale

„Vă vom viola fiii, simbolurile şubredei voastre masculinităţi, ale visurilor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în vestiarele voastre, în sălile voastre de sport, în asociaţiile voastre de tineret... oriunde vin în contact bărbaţi cu bărbaţi. Fiii voştri vor deveni fetițele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Vor ajunge să ne dorească şi să ne adore...

Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Zeii noştri sunt tinerii bine făcuţi. Vom învinge, pentru că ne hrănim cu amărăciunea feroce a celor asupriţi.” (Michael Swift, Boston Gay Community News, 15-21 februarie 1987)

Bibliografie

1. Alissa J. Rubin, „Public More Accepting of Gays, Poll Finds,” Los Angeles Times, 18 iunie 2000, editia pe Internet.

2. Tony Marco, „’Gay Rights’ Strategies Involve Conscious Deception And Wholesale Manipulation of Public Opinion,” Leadership University, editia pe Internet.

3. Ibid.

4. Marshall K. Kirk şi Erastes Pill, în „The Overhauling of Straight America,” revista pentru homosexuali Guide, noiembrie 1987, pag. 8.

5. Marshall Kirk şi Hunter Madsen, After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s

6. Plume Books, Penguin Group, New York, NY, 1990, pag. 149.

7. Stuart Shepard, „Judge: S.F. Had ‘Duty’ to Stop Ads,” Family News in Focus, 27 iunie 2000.

8. Ibid.

9. Kirk, Madsen, pag. 101.

[1] În 2005, Uniunea Europeană a acordat, cu girul Ministerului Sănătăţii şi Familiei din guvernul PD-PNL, o finanţare de 700.000 dolari unei asociaţii de homosexuali din România.

[2] La sfârşitul anului 2005, o asociaţie de homosexuali a solicitat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării retragerea de pe piaţă a cărţii Bolile homosexualilor publicată de editura Christiana şi amendarea editurii.

[3] Idem.