societate
preferinţele sexuale ale copiilor crescuţi de homosexuali
Am realizat o analiză a tuturor studiilor pe care le-am putut găsi ca analizând preferinţele sexuale ale copiilor crescuţi de homosexuali. Am avut doar două criterii pentru includerea unui studiu în analiza mea:
Mai întâi, autorii studiului trebuia să fie pro-homosexualitate, altfel criticii ar fi respins automat rezultatele. În al doilea rând, am căutat numai acele studii pe subiecţi cu vârsta peste 18 ani, dat fiind că multe persoane nu se auto-identifică drept non-heterosexuali decât după această vârstă (Patterson, 1992). Din păcate, puţine studii au îndeplinit această condiţie de vârstă minimă. De aceea, pentru a mări numărul studiilor din analiza mea, am inclus studii cu subiecţi cu vârsta până la 14 ani. Datorită includerii studiilor cu subiecţi atât de tineri, procentele raportate de copii non-heterosexuali pot fi subestimate.
Cercetătorii pro-homosexualitate afirmă frecvent că studiile nu găsesc „nici o diferenţă” între copiii crescuţi de homosexuali şi cei crescuţi de heterosexuali. În mod bizar, asemenea afirmaţii apar chiar în introducerea studiilor care identifică diferenţe (Williams, 2000). Tendinţa de a nega sau ignora diferenţele a fost subliniată şi de cercetători pro-homosexualitate. După ce au analizat 21 de studii, Stacey şi Biblarz (2001) au concluzionat că, în ceea ce priveşte sexul, comportamentul sexual şi preferinţele sexuale, copiii crescuţi de homosexuali sunt diferiţi de cei crescuţi de heterosexuali. Dar, în ciuda acestor constatări, mulţi continuă să proclame că nu există diferenţe, în scopul facilitării accesului homosexualilor la servicii pentru fertilitate, adopţii, custodie şi la căsătorie. Încurajarea sprijinului pentru o cauză este corectă atât timp cât se bazează pe informaţii corecte. Aici însă, informaţiile sunt incorecte.
Există şi alţi cercetători care au analizat studiile pe copii crescuţi de homosexuali şi au constatat fie că este prea problematic a trage concluzii definitive (Belcastro, Gramlich, Nicholson, Price şi Wilson, 1993; Baumrind, 1995), fie acele studii erau atât de eronate din punct de vedere metodologic, încât nu se putea trage nici o concluzie (Lerner şi Nagai, 2001).
Cercetătorii şi alţi activişti pro-homosexualitate nu le pot avea pe amândouă. Ori concluziile acestor studii sunt valabile şi deci există probabilitatea ca părinţii homosexuali să crească copii non-heterosexuali, ori aceste studii sunt eronate şi deci nu se poate spune că nu există „nici o diferenţă”.
Consider că deşi aceste studii nu pot fi folosite pentru a se trage concluzii definitive, ele sugerează că părinţii homosexuali cresc într-o proporţie mare copii non-heterosexuali. Acest lucru nu este surprinzător dat fiind că părinţii exercită influenţa majoră asupra copiilor. Copiii crescuţi de părinţi cu alte stiluri de viaţă, valori şi atribute au şanse să fie diferiţi de ceilalţi copii (Baumrind 1995). Stacey şi Biblarz (2001) scriu: „Este greu să ne imaginăm, în teoria dezvoltării sexuale, că copiii adulţi ai unor părinţi homosexuali nu vor prezenta o incidenţă cumva mai mare a dorinţelor, comportamentelor şi identităţilor homoerotice, faţă de copiii părinţilor heterosexuali.”
În fine şi probabil cel mai important, lacunele metodologice din studiile actuale pe copii crescuţi de homosexuali (inclusiv loturile mici şi nereprezentative, lipsa grupurilor de control şi structurile nelongitudinale) indică nevoia de cercetări riguroase din punct de vedere ştiinţific şi nepartinice, astfel încât să se poată formula concluzii definitive cu privire la dezvoltarea sexuală şi identitară a copiilor crescuţi de homosexuali. Între timp, vom lucra cu studiile existente, pentru a vedea tendinţele.
Analiză
Această analiză este un studiu pe nouă studii care au îndeplinit criteriile specificate mai sus. Concluziile sunt limitate prin punctele slabe, limitările şi problemele deja descrise (Belcastro et. al., 1993; Baumrind, 1995; Lerner şi Nagai, 2001). Analiza este de o natură descriptivă şi este prezentată numai pentru informare.
Pe baza mediei găsite în următoarele nouă studii, 14% dintre copiii crescuţi de părinţi homosexuali dezvoltă preferinţe homosexuale sau bisexuale. Aceste studii au raportat procente de non-heterosexualitate între 8% şi 21%. Procentele cele mai raportate au fost 14% şi 16% (două studii fiecare). Pentru comparaţie, datele din cele mai bune studii naţionale arată că procentul populaţiei non-heterosexuale este 2% (Laumann, Gagnon, Michael şi Michaels,1994). Astfel, dacă aceste procente ar fi confirmate de nişte studii mai bine concepute, copiii crescuţi de homosexuali au de şapte ori mai multe şanse să dezvolte preferinţe homosexuale sau bisexuale comparativ cu cei crescuţi de heterosexuali. Şi, aşa cum am explicat mai sus, s-ar putea ca 14% să fie sub-estimat datorită vârstei mici a multor subiecţi din aceste studii.
Cele nouă studii analizate sunt discutate mai jos, alături de descrierea realizată de autori sau de alţii, urmată de comentariul şi/sau analiza mea. Ele sunt prezentate în ordine alfabetică.
Bailey, J. M., Bobrow, D., Wolfe, M, & Mikach, S. (1995). Sexual orientation of adult sons of gay fathers. Developmental Psychology, 31(1), 124-129.
Descrierea autorilor:
„Dezvoltarea sexuală a copiilor părinţilor homosexuali şi lesbiene este interesantă atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi social. Studiul de faţă este cel mai amplu la zi pe subiectul orientării sexuale a fiilor adulţi ai bărbaţilor homosexuali. Prin reclame în publicaţiile pentru homosexuali, am recrutat 55 de bărbaţi homosexuali sau bisexuali, având 82 de fii cu vârsta de cel puţin 17 ani. Peste 90% dintre fiii a căror orientare sexuală a putut fi evaluată sunt heterosexuali. Mai mult, fiii homosexuali şi cei heterosexuali nu diferă la variabilele potenţial relevante, cum ar fi perioada de timp petrecută împreună cu taţii lor. Rezultatele sugerează că influenţele de mediu ale taţilor homosexuali asupra orientării sexuale a fiilor lor nu sunt mari.”
Comentariile mele:
Acest studiu a folosit două metode pentru evaluarea non-heterosexualităţii fiilor adulţi ai taţilor homosexuali. Mai întâi, li s-a cerut taţilor să evalueze în ce măsură fiii lor sunt heterosexuali sau non-heterosexuali. Taţii care au raportat cel puţin „aproape sigur” pentru preferinţele sexuale ale fiului lor, au indicat că şapte din 75 de fii, adică 9%, sunt non-heterosexuali. Trebuie menţionat că doi fii ai căror taţi au fost numai „destul de siguri” că fiii lor sunt non-heterosexuali au fost excluşi din analiză. Dacă aceşti doi fii ar fi fost incluşi, procentul fiilor non-heterosexuali ar fi crescut la 12%. A doua metodă folosită pentru evaluarea numărului de fii non-heterosexuali ai taţilor homosexuali a fost auto-evaluarea de către fii. Dintre cei 43 de fii care s-au auto-evaluat, şase (14%) s-au considerat a fi non-heterosexuali. Cu siguranţă, procentul de fii non-heterosexuali este mai bine evaluat prin auto-evaluarea făcută de fii, deci cifra de 14% este mai de încredere pentru acest lot. În discuţia lor, autorii admit că, având în vedere câteva studii ample pe populaţie, „se poate argumenta că incidenţa homosexualităţii la fii (9%) este de câteva ori mai mare decât cea sugerată de studiile pe populaţie”. Desigur, şi cifra de 14% de fii non-heterosexuali auto-identificaţi este tot mare. De remarcat felul în care autorii minimizează aceste constatări.
Bozett, F.W. (1988). Social control of identity of children of gay fathers. Western Journal of Nursing Research, 10(5), 550-565.
Descrierea demografică a lui Bozett:
[Studiul lui Bozett a inclus] „19 subiecţi, 13 femei şi 6 bărbaţi, reprezentând 14 taţi homosexuali. Vârsta copiilor a fost între 14 şi 35 de ani; 9 au fost adolescenţi, 6 cu vârste peste 20 de ani şi 4 cu vârste între 30 şi 35. Toţi erau copii biologici, cu excepţia unuia care fusese adoptat la vârsta de 2 ani de un bărbat singur. Doi din cei şase bărbaţi s-au considerat a fi homosexuali, o femeie s-a considerat bisexuală iar restul de femei au spus că sunt heterosexuale.”
Comentariile mele:
Per ansamblu, 16% din lotul lui Bozett s-au auto-identificat ca non-heterosexuali, o cifră de opt ori mai mare decât media naţională. În plus, mulţi teoreticieni cred că există impacturi diferite asupra copiilor crescuţi de homosexuali, în funcţie de sexul părintelui homosexual şi de sexul copilului. Deci, probabil concluzia cea mai dramatică dintre concluziile lui Bozett este aceea că 33% dintre copiii bărbaţi ai taţilor homosexuali s-au identificat drept homosexuali. Iar aceste rezultate pot fi sub-estimate din cauză că jumătate dintre subiecţii lui Bozette au fost adolescenţi care s-ar putea identifica în final drept non-heterosexuali.
Goldberg, A. (2007). (How) does it make a difference? Perspectives of adults with lesbian, gay, and bisexual parents. American Journal of Orthopsychiatry, 77(4), 550-562.
Prezentarea autoarei:
„Puţine studii au abordat experienţele sau percepţiile copiilor adulţi ai părinţilor homosexuali, lesbiene sau bisexuali. În acest studiu au fost intervievaţi 46 de copii adulţi au unor astfel de părinţi şi s-au examinat percepţiilor lor asupra felului în care i-a influenţat creşterea alături de aceşti părinţi. Analiza calitativă a arătat că adulţii consideră că au fost mai toleranţi şi mai deschişi, cu idei mai flexibile despre sex şi sexualitate, ca urmare a creşterii lor alături de aceşti părinţi. Deseori, participanţii s-au simţit protejaţi de părinţi şi de comunitatea homosexualilor şi au făcut eforturi pentru a le lua apărarea în faţa colegilor, membrilor de familie şi societăţii. Unii participanţi s-au confruntat cu probleme de încredere la maturitate, pe care le-au pus în legătură cu dezvăluirile neaşteptate făcute de părinţii lor, precum şi cu incidentele de hărţuire şi discriminare. Este discutată importanţa înţelegerii acestor concluzii în contextul heterosexismului societăţii.”
Comentariile mele:
Subiecţii din studiul lui Goldberg au avut între 19 şi 50 de ani. În acest studiu, 91% au considerat că a avea părinţi non-heterosexuali „le-au influenţat ideile despre sex şi relaţii” şi au „simţit că a avea astfel de părinţi i-a ajutat să aibă noţiuni şi ide mai puţin rigide şi mai flexibile despre sexualitate şi sex”. Date fiind aceste percepţii, nu este surprinzător că 17% dintre subiecţii lui Goldberg s-au identificat ca non-heterosexuali (lesbiene, bisexuali sau incerţi). Goldberg a adăugat la concluziile ei şi concluziile altora, afirmând că copiii părinţilor non-heterosexuali au crescut cu ideea de „a pune în discuţie noţiunile rigide şi limitative despre sex şi sexualitate şi cu tendinţa de a lua în considerare un spectru mai larg de identităţi sexuale....” Studiul lui Goldberg oferă un suport direct ideii emise de alţi cercetători (Baumrind, 1995; Stacey & Biblarz, 2001), anume că atitudinile sexuale şi stilul de viaţă al părinţilor chiar influenţează atitudinile şi stilul de viaţă al copiilor lor.
Golombok, S. & Tasker, F. (1996). Do parents influence the sexual orientation of their children? Findings from a longitudinal study of lesbian families. Developmental Psychology, 32, 3-11.
Descrierea autorilor:
„Sunt prezentate concluziile unui studiu longitudinal asupra orientării sexuale a adulţilor care au fost crescuţi, ca şi copii, în familii de lesbiene. Douăzeci şi cinci de copii ai unor mame lesbiene şi un grup de control de 21 de copii au unor mame heterosexuale singure au fost mai întâi văzuţi la vârsta medie de 9,5 ani şi din nou la vârsta de 23,5 ani. S-au folosit interviuri standardizate pentru a obţine date despre orientarea sexuală a tinerilor adulţi din studiul de urmărire, şi despre caracteristicile familiale şi comportamentul sexual al copiilor, de la mame şi de la copiii lor din studiul iniţial. Deşi cei din familii de lesbiene au avut o probabilitate mai mare de a explora relaţiile homosexuale, în particular dacă mediul familial din copilărie a fost unul caracterizat printr-o deschidere şi acceptare a relaţiilor homosexuale şi lesbiene, marea majoritate a copiilor care au crescut în familii de lesbiene s-au identificat ca heterosexuali.”
Comentariile mele:
Deşi cu erori, acest studiu este considerat drept unul dintre cele mai bine concepute pe evaluarea diferenţelor dintre copiii crescuţi de homosexuali şi cei crescuţi de heterosexuali, datorită structurii sale longitudinale (Williams, 2000). Acest studiu arată că 8% dintre copiii adulţi crescuţi de mame lesbiene se identifică drept non-heterosexuali, dar pentru a fi considerat non-heterosexual în acest studiu, copilul adult trebuia să se identifice în prezent ca non-heterosexual şi să anticipeze şi o viitoare identitate non-heterosexuală - o metodă foarte neobişnuită pentru identificarea non-heterosexualităţii. Cu o astfel de metodă, unele persoane care în prezent s-au identificat ca non-heterosexuali ar putea să nu fie socotite ca atare. Totuşi, metoda neobişnuită de identificare ar putea explica alte concluzii ale studiului. Dacă ne uităm la valorile Kinsey din tabelul 2, un total de 16% dintre participanţi au indicat niveluri bisexuale sau homosexuale pentru atracţia sexuală. Dacă comparăm cele două grupuri (copiii crescuţi de lesbiene cu copiii crescuţi de heterosexuale) folosind cifra de 16%, există diferenţe semnificative între cele două grupuri (Throckmorton, 2004). Autorii nu au menţionat aceasta şi nici nu au oferit explicaţii sau comentarii despre asta. Oricum, 16% dintre cei crescuţi de lesbiene aveau un nivel homosexual sau bisexual al atracţiei faţă de acelaşi sex, în timp ce 0% dintre copiii crescuţi de heterosexuale au prezentat aşa ceva. Asta înseamnă 16% faţă de 0%. În plus, 67% dintre copiii crescuţi de lesbiene au declarat că „s-au gândit sau s-ar putea gândi în viitor la posibilitatea unor atracţii homosexuale, a unor relaţii homosexuale sau a ambelor”, în comparaţie cu 14% dintre copiii din familii heterosexuale. Asta înseamnă 67% faţă de 14%. Şi, în fine, 24% dintre tinerii adulţi crescuţi de homosexuali au avut efectiv una sau mai multe relaţii sexuale homosexuale, în timp ce nici unul dintre tinerii adulţi crescuţi de heterosexuale nu au avut aşa ceva. Asta înseamnă 24% faţă de 0%. În final, dacă scădem 16% (procentul copiilor adulţi din acest lot care sunt atraşi sexual de acelaşi sex) din 24% (procentul copiilor adulţi din acest lot care au şi avut o relaţie homosexuală) avem 8%. Asta înseamnă că 8% din acest lot de copii adulţi crescuţi de lesbiene au avut o relaţie homosexuală, chiar dacă nu au fost atraşi sexual de parteneri de acelaşi sex.
Evident, acest studiu a dezvăluit nişte diferenţe izbitoare între copii crescuţi de homosexuali şi ceilalţi copii. Iar aceste diferenţe corespund ideii că părinţii homosexuali pot şi chiar influenţează comportamentul sexual al copiilor lor. Dar, în ciuda multor diferenţe observate între cele două grupuri din acest studiu, prezentarea făcută de autori le minimizează sau le ignoră. Mai mult, acest studiu este deseori citat de activiştii pro-homosexualitate ca să arate că nu există nici o diferenţă între copiii crescuţi de homosexuali şi ceilalţi.
Hays, D.& Samuels, A. (1989). Heterosexual women's perceptions of their marriages to bisexual or homosexual men. In F. Bozett (Ed.), Homosexuality and the family (pp. 81-100). New York: Harrington Park Press.
Sumarul făcut de autori (extras):
„Douăzeci şi una de femei heterosexuale căsătorite sau care au fost căsătorite cu bărbaţi bisexuali sau homosexuali şi care au avut copii cu ei au răsuns la un chestionar de 28 de pagini pentru explorarea experienţelor lor ca soţii şi mame...”
Comentariile mele:
Hays şi Samuels au constatat că aproximativ 12% dintre copiii din lotul lor, cu vârste de 16 ani sau peste, au fost indicaţi de mamele lor ca fiind homosexuali. Din păcate, autorii nu au prezentat şi o defalcare după sex a acestor copii non-heterosexuali, deci evaluarea diferenţelor între băieţii şi fetele taţilor non-heterosexuali nu s-a putut realiza. Şi, procentul de copii non-heterosexuali s-a bazat pe declaraţiile mamelor, deşi ar fi fost de preferat auto-raportarea copiilor. Acesta este încă un studiu în care cifrele pot fi sub-evaluate cu privire la copiii non-heterosexuali, din cauza vârstei reduse a multora dintre subiecţi.
Haack-Moller, A. & Mohl, H. (1984). Born af lesbiske modre [Children of lesbian mothers]. Dansk Psykolog Nyt, 38, 316-318.
Descrierea studiului lui Haack-Moller & Mohl:
Haack-Moller şi Mohl au realizat un studiu de monitorizare de 10 ani pe copii crescuţi de mame lesbiene. Studiul iniţial a fost realizat de Nini Leick şi John Nielsen. Haack-Moller şi Mohl au reuşit să contacteze 13 dintre cei 15 copii iniţiali şi toţi cei 13 au fost de acord să răspundă la întrebări. Lotul de copii a constat din 6 băieţi şi 7 fete, cu vârste între 14 şi 31 de ani. Din acest lot mic, un copil al unei mame lesbiene a fost raportat ca având preferinţe homosexuale, ceea ce înseamnă 8%.
Haack-Moller şi Mohl au afirmat că lesbianismul mamelor a fost problematic pentru copii. În ansamblu, a fost mai dificil pentru fii, deşi copiii de ambele sexe au raportat reacţii negative şi probleme în raport cu colegii. Mai mult, toţi copiii şi-au exprimat la un moment dat dorinţa după un tată şi „o familie adevărată”.
Comentariile mele:
Un alt lot mic cu copii de până la 14 ani, sporind astfel şansele ca acel 8% să fie de fapt o sub-estimare a procentului de non-heterosexuali din acest lot. Din păcate, sexul acelui copil homosexual nu a fost dezvăluit, aşa că evaluarea impactului diferite asupra fiilor şi fiicelor nu poate fi realizată.
Miller, B. (1979). Gay fathers and their children. The Family Coordinator, 28(4), 544-552.
Prezentarea autorului:
„Au fost realizate interviuri amănunţite cu un lot de 40 de taţi homosexuali şi 14 dintre copiii lor. Întrebările au vizat natura şi calitatea de părinte, aşa cum a fost ea privită de bărbaţi şi de copiii lor. Au fost examinate patru aspecte deseori discutate în cazurile de custodie cu un părinte homosexual. Datele arată că ideile legate de comportamentul compensatoriu al taţilor homosexuali, molestarea copiilor, influenţele negative asupra copiilor şi instigare la hărţuire sunt în mare mare nefondate. Mărturisirea homosexualităţii taţilor către copii tinde să reducă tensiunea din familie şi să întărească legătura tată-copil.”
Comentariile mele:
Copiii taţilor homosexuali din acest studiu au avut între 14 şi 33 de ani. Pe baza declaraţiilor taţilor, 8% dintre copii erau homosexuali. Totuşi, 14% dintre copiii care au fost intervievaţi direct s-au identificat drept homosexuali. Din nou, auto-raportarea este mai fiabilă decât declaraţiile părinţilor. Apoi, acesta este încă un studiu care a inclus copii sub 18 ani, grup care are şanse să nu se identifice ca non-heterosexual decât mai târziu în viaţă. Din păcate, autorul nu oferă o defalcare pe vârste, deci procentul copiilor sub 18 ani nu este cunoscut.
O'Connell, A. (1993). Voices from the heart: The developmental impact of a mother's lesbianism on her adolescent children. Smith College Studies in Social Work, 63, 281-299.
Prezentarea autorului:
„Acest articol se bazează pe un studiu care cercetează impactul orientării lesbiene a mamei divorţate asupra copiilor ei aflaţi la adolescenţă într-o societate homofobă. Sunt discutate aspecte de identitate sexuală şi prietenii. Constatările indică o loialitate şi o protectivitate profundă faţă de mamă, deschidere către diversitate şi sensibilitate faţă de efectele prejudecăţilor. Subiecţii au raportat o nevoie puternică după afiliere cu semeni şi au perceput păstrarea secretului privind lesbianismul mamelor lor ca necesară pentru menţinerea unor relaţii. Alte preocupări, apărute de-a lungul timpului, au fost teama nefondată de deficit de identitate masculină de homosexualitate. Tristeţea persistentă cu privire la despărţirea părinţilor a rămas, iar dorinţa după o reunificare a familiei s-a redus după ce mama şi-a mărturisit orientarea.”
Comentariile mele:
Lotul lui O'Connell a fost foarte mic - numai şase femei tinere (16 - 23 de ani) şi cinci bărbaţi tineri (19 - 23 de ani). Nouă la sută din lotul lui O'Connell s-au identificat ca non-heterosexuali. Cele două preocupări majore exprimate de copii după mărturisirea lesbianismului mamelor lor au fost „îngrijorare cu privire la homosexualitate şi teama de a deveni homosexual”. În plus, mulţi dintre copii şi-au exprimat „sentimentele de furie, dezamăgire şi resentimente”. De asemenea, O'Connell consideră că probabil „drumul către o identitate sexuală stabilă include unele experienţe care sunt diferite [pentru aceşti copii] decât pentru semenii lor... „ Din păcate, O'Connell nu dezvoltă această teorie.
Paul, J.P. (1986). Growing up with a gay, lesbian, or bisexual parent: an exploratory study of experiences and perceptions. Unpublished doctoral dissertation, University of California at Berkley, Berkeley, CA.
Descrierea dizertaţiei lui Paul de către Patterson (1992):
„Paul (1986) a raportat un studiu bazat pe interviuri cu fiii şi fiicele (adulţi) ai unor părinţi homosexuali, lesbiene sau bisexuali. În interviu, respondenţilor (18-28 de ani) li s-a solicitat să-şi evalueze orientarea sexuală. Dintre cei 34 de respondenţi, doi s-au identificat drept bisexuali, trei drept lesbiene şi doi drept homosexuali. Astfel, aproximativ 15% din lot s-au identificat ca homosexuali sau lesbiene. Din nou, această cifră s-a situat în intervalul normal de variabilitate a populaţiei.”
Comentariile mele:
Deşi cei 15% din lotul lui Paul s-au identificat ca homosexuali sau lesbiene, alţi 6% s-au identificat ca bisexuali. pare ciudat că deşi au fost incluşi şi luaţi în calcul şi unii părinţi bisexuali, copiii bisexuali au fost excluşi din totalul menţionat mai sus. Motivul pentru care Patterson i-a omis pe copiii bisexuali din total nu este cunoscut. Dar, indiferent de motiv, 21% din lotul lui Paul de tineri crescuţi de părinţi non-heterosexuali s-au identificat ca non-heterosexuali. Mai mult, comentariul lui Patterson cum că cifra de 15% este „în limitele normale de variabilitate a populaţiei” nu este explicat. Aşa cum am arătat mai sus, cele mai precise date la zi arată că aproximativ 2% din populaţie sunt non-heterosexuali. Deci, comparându-l chiar şi pe acest 15%, lotul de non-heterosexuali ai lui Paul este de 7,5 mai mare decât estimările, în timp ce cifra de 21% este de 10,5 ori mai mare.
Sumarul analizei şi comentarii finale:
Aceste nouă studii arată că copiii crescuţi de părinţi homosexuali sau bisexuali au de aproximativ 7 ori mai multe şanse decât restul populaţiei să dezvolte preferinţe sexuale non-heterosexuale. Aceste constatări nu sunt surprinzătoare. Cu referire la lucrarea lui Ford şi Beach, Amy Butler (2005) de la University of Iowa scrie: „Comportamentul sexual, inclusiv sexul partenerului sexual preferat, este în mare măsură deprins social. Copiii sunt învăţaţi de mici cum să-şi exprime impulsurile sexuale, fiind recompensaţi pentru activităţile corecte şi penalizaţi pentru comportamentele dezaprobate de societate”. Evident, părinţii non-heterosexuali ar fi mai dispuşi să accepte un comportament non-heterosexual la copiii lor. Şi, de fapt, studiile arată că unele mame lesbiene chiar preferă ca fiicele lor să devină lesbiene, iar acele fiice aparent ştiu asta (Tasker şi Golombok, 1997). Butler (2005) concluzionează că „constatările cercetărilor antropologice şi sociologice şi ale studiilor pe gemeni arată că există o substanţială componentă de mediu în alegerea unui partener sexual de acelaşi sex....” Fiind crescut de un părinte care afişează sau acceptă un comportament non-heterosexual constituie evident o considerabilă forţă de mediu, şi astfel faptul că un număr disproporţionat de copii crescuţi de homosexuali dezvoltă atracţii homosexuale nu trebuie să mire pe nimeni.
În urma analizei lor pe 21 de studii, cercetătorii pro-homosexualitate Stacey şi Biblarz (2001) au concluzionat: „Copiii cu părinţi homosexuali/lesbiene par să fie mai puţin ataşaţi de rolurile sexuale tradiţionale şi mai deschişi către relaţii homoerotice... Dovezile, deşi nu multe şi puţin analizate, indică că orientarea sexuală a părinţilor este asociată în mod pozitiv cu posibilitatea copiilor de a dobândi o orientare similară”. Ann Pelligrini, profesor asociat la NYU, se exprimă şi mai direct: „familiile de homosexuali vor produce copii homosexuali” (Bronski, 2001).
Atunci când Stacey şi Biblarz (2001) au recunoscut că cercetările „nici o diferenţă” au descoperit de fapt diferenţe între copiii crescuţi de părinţi homosexuali şi ceilalţi copii, Paula Ettlebrick de la asociaţia National Gay and Lesbian Task Force a declarat că ei „au spart balonul unuia dintre cele mai bine ţinute secrete ale comunităţii”. Ascunderea acelui secret s-a dovedit a fi o strategie înţeleaptă care i-a ajutat pe homosexuali, influenţând atât deciziile în instanţă, cât şi opinia publică (Clarke, 2002).
Scopul aceste analize este acela de a ne asigura că concluziile cercetărilor pe copii crescuţi de părinţi homosexuali sunt prezentate în mod corect şi direct publicului. Deşi cu mari erori, studiile pe care le avem astăzi arată că non-heterosexualii au de departe mai multe şanse să crească copii non-heterosexuali decât heterosexualii. Dacă opiniile sociopolitice de durată şi restricţiile legale cu privire la părinţii homosexuali se vor schimba, este bine ca ele să se schimbe într-un context de informare corectă.
Referinţe suplimentare:
Baumrind, D. (1995). Commentary on sexual orientation: Research and social policy implications. Developmental Psychology, 31 (1), 130-136.
Belcastro, P.A., Gramlich, T., Nocholson, T., Price, J., & Wilson, R. (1993). A review of the data based studies addressing the effects of homosexual parenting on children's sexual and social functioning. Journal of Divorce and Remarriage, 20 (1/2), 105-122.
Bronski, M. (2001). „Queer as your Folks: A New Study says Gay Parents Create Gay Kids. How Will This Research be Used by Conservatives and Liberals?” The Boston Phoenix, August 21, 2001.
Butler, A. C. (2005). Gender differences in same-sex sexual partnering, 1988-2002. Social Forces, 84, 41-449.
Clarke, V. (2002). Sameness and difference in research on lesbian parenting. Journal of Community & Applied Social Psychology, 12, 210-222.
Lauman E.O., Gagnon, J.H., Michael, R.T., & Michaels, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.
Lerner, R. & Nagai, A. (2001). No Basis: What the studies don't tell you about same-sex parenting. Washington, DC: Marriage Law Project.
Patterson, C.J. (1992). Children of lesbian and gay parents. Child Development, 63, 1025-1042.
Stacey, J. & Biblarz, T.J. (2001). (How) does the sexual orientation of parents matter? American Sociological Review, 66, 159-183.
Throckmorton, W. (2004). „Do Parents Influence the Sexual Preference of Children?” Disponibilă pe Internet la www.wthrockmorton.com.
Williams, R.N. (2000). A Critique of the Research on Same-Sex Parenting. In D.C. Dollahite (Ed.), Strengthening our families (pp. 352-355). Salt Lake City: Center for Studies of the Family, Brigham Young University.
Referinţe legate de baza negenetică a homosexualităţii:
Bailey, J.M., Dunne, M.P., & Martin, N.G. (2000). Genetic and environmental influences on sexual orientation and its correlates in an Australian twin sample. Journal of Personality and Social Psychology, 78 (3), 524-536.
Bailey este un bine-cunoscut cercetător în direcţia găsirii unei baze genetice pentru homosexualitate, dar în urma acestui studiu, el şi colegii au declarat că studiul lor „nu a oferit suficiente date statistice privind importanţa factorilor genetici [pentru orientarea sexuală].”
Bearman, P.S., & Bruckner, H. (2002). Opposite-sex twins and adolescent same-sex attraction. American Journal of Sociology, 107 (5), 1179-1205.
Bearman şi Bruckner nu au găsit nici un suport pentru vreo influenţă genetică, dar au găsit suport pentru un model de socializare al homosexualităţii masculine.
Council for Responsible Genetics (2006). „Brief on Sexual Orientation and Genetic Determinism.” Disponibil pe Internet la www.gene-watch.org.
„La zi, nu s-a găsit nici o legătură decisivă între genetică şi orientarea sexuală.” Mustanski, B.S., Dupree, M.G., Nievergelt, C.M., Bocklandt, S., Schork, N.J.,& Hamer, D.H. (2005). A genomewide scan of male sexual orientation. Human Genetics, 116 (4), 272-278.
Mustanski şi colegii, inclusiv Dean Hamer (un alt bine-cunoscut cercetător în direcţia identificării unei baze genetice pentru homosexualitate) nu au găsit nici o secţiune în genomul uman care să aibă legătură cu predispoziţia către homosexualitatea masculină.
Whitehead, N.E. & Whitehead, B. (publicat iniţial în 1999). „My Genes Made Me Do It! - A Scientific Look at Sexual Orientation.” Actualizat periodic şi disponibil la www.mygenes.co.nz.
Dr. Neil Whitehead este un cercetător, autor a peste 120 de lucrări ştiinţifice publicate. Această carte se bazează pe 13 ani de analize asupra a peste 10.000 de lucrări ştiinţifice şi publicaţii despre homosexualitate. Whitehead afirmă: „Geneticieni, antropologi, psihologi formaţionali, sociologi, endocrinologi, neuroanatomişti, cercetători medicali şi cercetări cu studii pe gemeni sunt de acord cu privire la rolul geneticii în homosexualitate. Genele nu te fac homosexual. Nu există nici un determinism genetic, iar influenţa genetic este cel mult minoră.”
Referinţe pentru o înţelegere generală a geneticii comportamentale:
Baker, C. (2004). „Behavioral Genetics.” Disponibilă pe internet la www.aaas.org. Washington D.C: American Association for the Advancement of Science (AAAS). AAAS publică şi revista Science.
„Când vei vedea deci un articol care anunţă: „S-a descoperit gena [introdu aici un comportament uman]”, citeşte-l cu un spirit critic... Rolul genelor în comportamentul uman nu înseamnă ceea ce în general se înţelege greşit că ar însemna. Nu înseamnă că o genă sau câteva gene te pot face să fii într-un anumit fel. Nu înseamnă că un comportament se poate „transmite prin gene”. Asemenea afirmaţii nu sunt acceptate în genetica comportamentală... Deşi ne moştenim genele, nu moştenim trăsături de comportament de nici un fel. Efectul codului genetic asupra comportamentului nostru depinde integral de contextul în care trăim, de la o zi la alta.”