Unii cred că Utopia este un loc în care sexul persoanei nu are nici o importanță.

O serie de legiuitori, judecători, jurişti şi educatori din America, Marea Britanie, Canada şi din alte ţări vor să făurească o lume liberă de opresiune şi ură. Vor să promoveze o eră a tolerantei şi înţelegerii. Doresc o societate în care toţi sunt acceptaţi, unde nimeni nu este condamnat, unde fiecare se simte validat din punct de vedere emoţional, unde nu mai sunt rănite sentimentele nimănui.

Aceasta sună ca un vis foarte nobil, dar versiunea lor la acest vis este de fapt un coşmar.

Este o lume în care delimitarea dintre bărbătesc şi femeiesc nu mai există. Un loc în care nu doar că este la fel de normal a fi homosexual sau bisexual ca a fi heterosexual, ci un loc în care fiecare persoană are la dispoziţie o multitudine de opţiuni – cu aprobarea deplină a întregii societăţi – pentru a se îmbrăca, acţiona sau chiar de a exista biologic ca bărbat, femeie sau orice între cele două. Un loc în care poliţistul, profesorul, preotul sau preşedintele poate fi un bărbat îmbrăcat într-o rochie, pe tocuri, şi oricine are ceva de obiectat la o asemenea caricatură poate fi redus la tăcere prin forţa legii.

În această lume utopică nu mai există o presiune asupra tinerilor să se căsătorească, presiune asupra celor căsătoriţi să rămână împreună, presiuni asupra părinţilor să facă sacrificii pentru copiii lor, sau presiuni asupra copiilor să recunoască autoritatea părinţilor. Cu alte cuvinte, o lume în care sunt subminaţi stâlpii de rezistenţă ai vieţii de familie.

Promotorii acestei viziuni trec cu vederea, ignoră, resping şi ridiculizează orice dovadă care indică erorile din gândirea lor. Iar în această privinţă, dovezile sunt cât munţii. Dovezi care indică diferenţe emoţionale, biologice şi mentale între bărbat şi femeie. Dovezi care arată avantajele căsătoriei tradiţionale atât pentru soţ şi soţie, cât şi pentru societate în ansamblul ei, precum şi costurile ridicate ale renunţării la căsătoria tradiţională. Dovezi care arată deosebitele avantaje pe care le au copiii – la nivel de siguranţă personală, rezultate la scoală, bine financiar, stabilitate emoţională, respect de sine şi asimilarea într-o viaţă de adult civilizată – pentru acei copii care cresc sub acelaşi acoperiş cu părinţii biologici, o schemă întemeiată pe o relaţie puternică şi stabilă între un bărbat adult şi o femeie adultă.

Totuşi, acei indivizi care contestă această realitate deţin unele dintre cele mai puternice funcţii din lumea occidentală.

Aceasta este starea societăţii umane, după zeci de ani în care s-a tot săpat la temelia familiei tradiţionale. Opinii care caracterizau cândva marginea societăţii îşi croiesc acum drum în sălile de judecată şi camerele legislative. Pas cu pas, diferiţi activişti lucrează la transpunerea viziunii lor bolnave în realitate, promovând agresiv noi legi şi umplând dosarele de caz cu noi precedente care le dau posibilitatea să reducă la tăcere orice observaţie contrară lor.

Una dintre cele mai recente victorii ale lor a avut loc în statul California, în octombrie 2007. Guvernatorul statului a promulgat patru legi, dintre care trei incriminează comportamentul considerat discriminatoriu la adresa travestiţilor, bisexualilor şi homosexualilor (a patra lege le permite perechilor de homosexuali să deţină acelaşi nume de familie, ca şi cum ar fi căsătoriţi). În mod special, una dintre legi blochează finanţarea de către stat a oricăror organizaţii care s-ar face vinovată de asemenea discriminare; o altă lege afirmă că nici o şcoală publică nu poate „promova o atitudine discriminatorie”, iar o a treia lege le cere şcolilor publice să afişeze la vedere politici anti-discriminare.

În aceste legi, termenul „discriminare” este definit foarte larg şi include orice atitudine la adresa cuiva, pe bază de „sex”. Dacă nu ştiţi ce înseamnă astăzi acest termen, noua lege californiană vă explică. „Sexul... include identitatea sexuală, înfăţişarea sexuală şi comportamentul sexual ale unei persoane, indiferent dacă acestea sunt sau nu asociate în mod stereotip cu sexul înnăscut al acelei persoane”. Cu alte cuvinte, dacă Nelu vrea să se rujeze, să poarte dresuri tip plasă şi să-şi spună Neli, legea obligă acum pe toată lumea să se facă că acesta este un comportament absolut zdravăn.

Discriminarea include acum orice acţiune „percepută” ca tratament diferit față de un comportament „perceput” ca nespecific unui bărbat sau unei femei. Include orice lucru care ar putea sugera că un copil care locuieşte cu tatăl şi cu mama sa biologică ar avea vreun avantaj față de un altul care locuieşte cu tatăl său homosexual sau cu mama sa lesbiană, care au mai mulţi parteneri/partenere. Ar putea include acele firme care îi tratează diferit pe travestiţii care se prezintă la interviuri pentru o slujbă. Ar putea include o referire la familie într-un manual de scoală, fără menţiunea că familie înseamnă şi o pereche de homosexuali. Puteţi fi sigur că nişte avocaţi zeloşi abia aşteptă să testeze noile legi pe nişte „infracţiuni” de genul acesta.

California este acum unul dintre cele nouă state americane care au legi explicite împotriva discriminării transsexualilor. Până la sfârşitul lunii ianuarie, în alte patru state vor fi în vigoare legi similare. Astfel, în ciuda bunului simt, confuzia sexuală este protejată acum prin lege – este aşezată în aceeaşi categorie de realităţi biologice cu rasa sau sexul.

Implicaţiile acestor legi sunt uriaşe. Universităţile din Statele Unite au acum cămine, toalete şi vestiare comune pentru băieţi şi fete; activiştii transsexuali forţează acum adoptarea unor asigurări de sănătate care să acopere şi tratamentul cu hormoni şi intervenţiile pentru „schimbare de sex”. Anul trecut, sistemul de adăposturi pentru săraci din New York, care îi separă pe bărbaţi de femei, a început să-i lase pe oameni să decidă care adăpost doresc să folosească, în funcţie de ceea ce se simt – bărbat sau femeie. Unii activişti încearcă să deschidă uşa toaletei sau vestiarelor pentru fete pentru tot felul de Nelu-devenit-Neli. Astfel, pentru a proteja drepturile unui bărbat care spune că se simte mai bine ca femeie, legea este gata să calce în picioare dreptul femeilor care se simt mai în siguranţă în toaletele publice în care nu au cum să pătrundă bărbaţi perverşi.

Acesta este adevărul. Dacă credeţi cumva că aceşti activişti propovăduiesc toleranţa, mai gândiţi-vă. Viziunea lor despre lume este una profund intolerantă. Ei cer ca lumea să se conformeze gândirii lor.

Presiunile pentru drepturile transsexualilor aduc cu o misiune religioasă, menită a converti inima oamenilor. Aici, misionarii vor ca societatea să se lepede de ataşamentul ei „arhaic” față de familia tradiţională şi să devin adepţii cauzei travestismului, homosexualităţii şi bisexualităţii. Numai o victorie completă îi poate mulţumi. Până când activiştii nu-şi realizează acest scop întunecat – fiecare individ, un adept convins – ei îşi vor continua lupta folosind fiecare mijloc de presiune pe care-l au la îndemână.

În aparentă, să previi ca societatea să-i „inoportuneze” pe cei nesiguri de identitatea lor poate suna ca un scop nobil. Însă soluţia este cu mult mai rea decât boala. În loc să-i ajute pe oameni să-şi depăşească gândurile şi înclinaţiile care conduc la un comportament distructiv, depresiv şi antisocial, activiştii homosexuali îi încurajează şi îi aţâţă, în timp ce îi forţează şi pe ceilalţi să accepte. Pretinzând că rezolvă o problemă, ei nu fac decât să o amplifice înzecit.

Numeroase studii demonstrează că familia tradiţională, formată dintr-un bărbat şi o femeie, reprezintă situaţia ideală pentru cei implicaţi, şi pentru societate, în general. Aceasta este realitatea, indiferent de cât vor unii să afirme altceva, pentru a nu jigni sentimentele unora. Într-adevăr, în lumea noastră nefericită, dintr-o varietate de motive, mulţi oameni nu au acest ideal şi nici nu-l pot dobândi. Totuşi, realitatea rămâne – este în interesul şi spre binele tuturor să promovăm acest ideal cât mai mult posibil.