Negarea sau ascunderea problemei

A pretinde că nu există nici o problemă cu tine e ca şi cum ai ignora o tumoră din ce în ce mai mare. A refuza să abordezi problemele homosexuale n-a făcut decât să le asigure continuitatea şi înmulţirea. Le poţi rezista o vreme. Poţi privi în altă parte. Dar asta nu face decât să le acorde timp pentru a se croniciza. Te poţi abţine de la un comportament homosexual, însă aceasta nu rezolvă sentimentele. Evitarea problemei nu rezolvă niciodată problema.

Folosirea voinţei

Cu siguranţă, nu ai ales tu să fii atras de bărbaţi. Şi nici nu poţi alege pur şi simplu să fii atras de femei în schimb. În cel mai bun caz, voinţa te poate ajuta să rezişti presiunii de a da frâu liber dorinţei sexuale. Voinţa însă nu poate aduce o vindecare pe termen lung.

În loc să lucrezi pe baza voinţei sau a controlului mintal, este mai eficient să lucrezi la nivelul sufletului, sau a dorinţei emoţionale sau spirituale.

Rugăciunea pentru vindecare

Aproape toţi s-au rugat la un moment dat ca Dumnezeu să-i schimbe, crezând că dacă au suficientă credinţă, se vor trezi într-o bună zi dimineaţa şi vor constata că dorinţele homosexuale au dispărut ca prin minune. Da, sunt unele persoane care povestesc despre asemenea vindecări miraculoase, însă nu aceasta pare să fie norma - şi cu siguranţă, nu fără multă muncă grea, personală şi spirituală, care a condus în final la vindecarea „peste noapte.”

De fapt, mulţi au constatat că s-au rugat ani de zile pentru un lucru greşit. În loc să-i ceară lui Dumnezeu să-i schimbe, trebuia să-i ceară să le arate paşii de parcurs către vindecare, şi apoi să se încreadă în El pentru a parcurge acei paşi de care le era cel mai teamă. E nevoie de smerenie ca să accepţi că lupta este menită să te înveţe ceva.

Ben scrie:

„La fel ca alţii, l-am rugat pe Dumnezeu să mă schimbe într-o clipită, aşa cum l-a vindecat pe orbul din Evanghelie. M-am rugat mult, sperând că asta mă va schimba, dar am rămas blocat în izolare şi ruşine. În cele din urmă, am învăţat că a încerca să-mi vindec traumele emoţionale numai prin spiritualitate era ca şi cum îmi puneam un plasture pe braţ când eu aveam de fapt gripă. Tratam o falsă problemă. Eram falit şi slab din punct de vedere emoţional, dar puternic spiritual. Încercarea de a mă întări spiritual prin rugăciune nu putea schimba izolarea pe care o resimţeam în mijlocul bărbaţilor. Am început să mă schimb atunci când l-am văzut pe Dumnezeu ca pe un ghid care mă conduce către vindecare, dacă lucram după metoda Lui, nu a mea.”

Pentru majoritatea, rugăciunea şi înnoirea vieţii spirituale a fost combustibilul care a alimentat drumul către vindecare.

Cedarea în faţa tentaţiei

La un moment dat, mulţi sunt convinşi că cedând dorinţelor homosexuale este singurul mod de a le satisface şi de a scăpa de căutarea atenţiei şi afecţiunii masculine. De fapt, există o uşurare - pe moment. Cei care cedează tentaţiilor constată deseori că, după consumarea experienţei erotice, se simt şi mai singuri şi disperaţi ca înainte. „Hăul” din suflet, pe care încearcă să-l umple, devine şi mai adânc, ceea ce creează un cerc vicios şi dependenţă.

Chiar şi cei care au găsit un parteneri romantic care părea că va rămâne pentru totdeauna au constatat că nu pot obţine suficient de mult de la el pentru a umple golătatea din interior. Adevărata nevoie din interior este cea a unui băieţel după dragoste şi acceptare din partea tatălui şi din partea celorlalţi băieţi, şi de a-şi găsi plenar propria masculinitate. Sexul cu un alt bărbat nu duce decât la îndepărtarea şi mai mare de şansa găsirii unei soluţii adevărate la probleme.

„Mândria de a fi homosexual” sau „afirmarea homosexualităţii”

Pentru unii, la un moment dat a părut că răspunsul stă în acceptarea identităţii homosexuale „înnăscute” - ieşirea din întuneric şi afirmarea ca homosexuali. De fapt, cei care au făcut aceasta au constatat că e o experienţă veselă, eliberatoare - temporar. Nu mai erau marcaţi de îndoieli. Nu se mai ascundeau de ruşine. Nu mai aveau probleme cu auto-critica şi cu aşa-numita „homofobie internalizată”. Cel puţin erau pe faţă şi oficial.

Nu contează cât de corect a fost pentru ei să se elibereze de ruşine, auto-ridiculizare şi ură de sine; nu contează câtă uşurare au găsit după ce „au sărit gardul” şi luat decizia de a se tăvăli în noroi - homosexualitatea tot li s-a părut în neregulă. Unii au negat mult timp aceasta, însă în cele din urmă nu s-au mai putut minţi pe sine. A încerca să-ți rezolvi conflictele homosexuale omorându-ți conştiinţa e ca şi cum ți-ai ucide sufletul.

Aproape toţi s-au simţit rupţi de Dumnezeu şi de viaţa lor spirituală. Mergeau în contra valorilor şi credinţei care le-au definit mereu viaţa. S-au simţit şi mai rupţi de lumea bărbaţilor.

Din nefericire, mulţi au găsit mult mai puţină vindecare, acceptare şi iubire necondiţionată printre homosexuali decât îşi imaginau. O experienţă comună lor a fost descoperirea lumii homosexualilor ca un loc marcat de promiscuitate, dorinţă, obsesie după tinereţe şi aspect fizic, dependenţă de sex, alcool şi droguri. Au găsit acolo judecare, micime, întuneric spiritual şi faliment personal. Au existat şi momente pozitive, dar în cea mai mare parte a timpului toate acestea doar au adâncit golul emoţional şi spiritual dinăuntru.

Ruşine, auto-ridiculizare şi ură de sine

Pentru cei care „au sărit gardul” şi au încercat să se afirme ca homosexuali, această experienţă a uşurat enorm ruşinea, auto-ridiculizarea şi ura de sine care i-a marcat mult timp. Într-adevăr, degajarea acestor emoţii distructive a fost parte din vindecarea lor. Până atunci, aceste emoţii îi ţinuseră legaţi şi obstrucţionaseră adevărata schimbare. Au constatat însă că este contra-productiv să îmbrăţişeze un stil de viaţă homosexual în încercarea de a se elibera de ruşine şi ură, pentru că aceasta însemna suprimarea conştiinţei şi abandonarea propriilor valori. Au constatat în cele din urmă că este mult mai vindecător şi eliberator să „sară gardul” ca bărbaţi care îşi reclamă în mod curajos identitatea masculină înnăscută, relaţiile sănătoase cu alţi bărbaţi şi legătura spirituală cu Dumnezeu.

Izolare şi secretizare

Atât timp cât păstrezi ascuns „micul tău secret” şi încerci să-l rezolvi în izolare, nu prea faci mari progrese. Problemele care-i implică şi pe alţii nu se rezolvă în izolare, fără relaţii. Teama de a te încrede în alţii nu poate fi depăşită fără a-ți asuma riscuri.

Într-adevăr, cei care au învins homosexualitatea au descoperit că ceea ce căutau cel mai mult - relaţii autentice cu bărbaţii - era şi ceea ce îi speria cel mai mult. Intimitatea emoţională li se părea mult mai riscantă decât cea sexuală. Au recurs la dorinţă şi sex pentru a-şi crea iluzia de intimitate, fără a trebui astfel să-şi asume riscul deschiderii inimii faţă de un alt bărbat, în special faţă de unul heterosexual.

Încercarea de a forţa atracţia faţă de sexul opus

Unul dintre cele mai proaste sfaturi, deşi bine intenţionat, pentru rezolvarea sentimentelor homosexuale este acela de a-ți da întâlnire cu femei sau a privi pornografie feminină pentru a-ți stârni interesul. Homosexualii le iubesc pe femei - ca pe surori. Se identifică cu ele - prea mult.

Problema nu este legată de femei şi nu aici trebuie căutată o soluţie. Problema este cu bărbaţii heterosexuali şi cu masculinitatea, precum şi cu propria masculinitate. Homosexualul are nevoie să petreacă mai mult timp cu bărbaţii heterosexuali, nu cu femeile. Înainte de a se ocupa de atracţia faţă de o femeie, homosexualul trebuie să se simtă bărbat. El are nevoie să se întemeieze mai ferm în identitatea sa masculină şi în raport cu lumea bărbaţilor. El trebuie să-şi depăşească „heterofobia” faţă de bărbaţi.

Aşa începe vindecarea.

Sursa: Brothers’ Road