Într-o biserică din București, o mamă încearcă să își aline copilul aflat într-un cărucior cu rotile și să fie în același timp atentă la slujbă. Copilul nu e nici mic și nici nu are vreun handicap. De fapt, are 24 de ani și este purtat într-un cărucior pentru că are SIDA în fază terminală. „Ștefan” e homosexual. Sau a fost homosexual, pentru că acum nu mai face acele acte sexuale.

Când avea 14 ani, Ștefan era un băiat timid. Spre deosebire de colegii lui de liceu, prefera să își petreacă timpul liber în compania fetelor. Băieții îl intimidau dar, în același timp, își dorea să fie ca ei și să fie primit în gașca lor. Simțea un interes inexplicabil tocmai față de băieții de care îi era cumva teamă.

În perioada aceea a găsit pe internet un website pentru homosexuali. A fost pentru el poarta care, ulterior, l-a purtat într-o lume foarte diferită de lumea din jur, lumea în care băieții ies cu fetele, în care băieții se bat pentru fete și în care băieții se căsătoresc cu fete. În noua lui lume underground, băieții se întâlneau cu băieți, însă nu pentru prietenie, ci pentru alte lucruri.

Tot cu ajutorul internetului a început să fie convins că el e „diferit” de colegii lui de liceu. Site-urile pe care le accesa îi vorbeau despre o altă „identitate”, una aparent înnăscută, pe care el trebuia doar să o admită și apoi să o mărturisească curajos familiei și prietenilor.

Când Angelo l-a contactat și i-a spus că vrea să se întâlnească cu el, a avut niște sentimente amestecate. Îi era teamă, dar în același timp se bucura că cineva, unul dintre băieți, îi dă atenție fără să își bată joc de el. A acceptat și, în întâlnirile care au urmat, „prietenia” lui cu Angelo s-a consolidat. Angelo era altfel. Era vesel mereu, părea să nu aibă nici o grijă și voia să încerce lucruri ciudate. Ba chiar i-a spus că îl iubește.

În câteva luni, de la mângâieri și săruturi s-a ajuns la sex. După aceea, Angelo s-a răcit față de Ștefan, a devenit tot mai pretențios pentru ca, într-un final, să îi spună că se vede cu altcineva. Ștefan a simțit că și-a pierdut un prieten; poate felul în care vede el ideea de prietenie e cumva idealist... poate nu a fost suficient de bun cu Angelo...

În anii care au urmat a mai fost cu încă trei băieți. Toate mergeau bine la început și în fiecare a crezut că a găsit un prieten adevărat. Lui Ștefan nu prea îi plăceau petrecerile cu mult alcool și substanțe, dar și-a spus că trebuie să fie tolerant, că asta înseamnă distracție, că trebuie să fie deschis dacă vrea să aibă prieteni.

Acum patru ani, în urma unor analize subvenționate de Guvern, i s-a spus că e infectat cu HIV. Mama lui a fost șocată. Deși vedea că Ștefan iese în oraș aproape numai cu băieți, a refuzat să creadă că copilul ei, în vârstă de 20 de ani, iese numai cu băieți.

Pe fondul unei sănătăți generale și așa precare, acum doi ani s-a declanșat SIDA. A trebuit schimbat tratamentul și viața întregii familii s-a schimbat. Tatăl lui Ștefan, aflat la muncă în Italia, și-a prelungit șederea acolo, când a fost anunțat de boala copilului său. Comunicările lui cu familia s-au rărit, așa cum s-au împuținat și banii trimiși acasă.

La 24 de ani, Ștefan cântărește 42 kg. Nu se mai poate deplasa și este cărat de mama lui și de un prieten de familie într-un cărucior cu rotile. În fiecare duminică, mama lui vine la spital, îl ia în brațe, îl așază în cărucior și îl duce la slujba din capela din curtea spitalului. În fața degenerării accelerate a stării de sănătate a lui Ștefan, în timp ce medicii clatină din cap, mama își agață ultimele speranțe de Dumnezeu.

Mai demult, un fost coleg de liceu a observat că Ștefan își asumă tot mai mult o altă identitate, una sexuală. A încercat să stea de vorbă cu el și i-a spus că sentimentele și interesul lui față de băieți nu sunt înnăscute, au o cauză psihologică sau sufletească, și că lucrurile se pot schimba. Ștefan s-a uitat la colegul „homofob” ca la un ciudat și, așa cum învățase de pe internet, i-a spus că aceste lucruri sunt genetice, că nu se pot schimba și că el ar trebui să nu mai fie intolerant față de „minoritățile sexuale”. Colegul a mai încercat de câteva ori să vorbească cu el, însă ideile învățate de pe site-urile pentru homosexuali erau deja bine înrădăcinate în mintea lui Ștefan.

Propaganda criminală pro-homosexualitate reclamă acum viața lui Ștefan. Într-un spectacol cu „minorități sexuale” și „nediscriminare”, el a crezut, asemenea tuturor celor dinaintea lui, că lucrurile vor sta altfel cu el. Că acele acte sexuale sunt o identitate, că va găsi în final „marea iubire”... În spatele măștilor și zâmbetelor aparent gay, actorii sunt mereu tineri. Naivi, ei intră pe scena vieții printr-o parte și nu îi văd pe cei ce sunt scoși pe brațe prin partea cealaltă.