Mă confrunt cu probleme homosexuale de la vârsta de trei ani. Acum un an m-am hotărât să rezolv această problemă.

Pentru prima oară în viața mea, sunt cu adevărat fericit, am liniște și nu trebuie să inventez explicații distorsionate care să rezolve conflictul cu credința mea. Mă simt ca și cum mă eliberez de sub puterea unui îndelungat blestem.

Prima oară am conștientizat că sunt atras de persoane de același sex la vârsta de trei ani. La patru ani, am fost molestat de doi băieți mai mari. Mi-a plăcut și mi-am dorit să se petreacă din nou. În fine, primeam o atenție din partea bărbaților! Spre dezamăgirea mea, evenimentul nu s-a repetat. Eram un copil efeminat și bolnăvicios, marcat de o perpetuă obsesie față de corpul altor bărbați, în special al celor cu bicepși dezvoltați.

Relația cu tatăl meu a fost mereu rece, lui fiindu-i rușine de băiatul său nemasculin. Mama m-a ținut prea aproape de ea. De fapt, cu excepția unei perioade de 14 ani, noi doi am locuit împreună până la decesul ei la vârsta de 91 de ani.

Nici tata și nici mama nu mi-au spus vreodată că mă iubesc. Nu mă strângeau în brațe și nici nu mă pupau. O relație distantă am avut și cu sora mea.

M-am botezat la vârsta de 15 ani. Îmi amintesc bine evenimentul, pentru că pastorul era un tânăr pe care îl găseam atrăgător. Paul, băiatul care m-a convins să merg la biserică, era de fapt iubitul meu. Convertirea religioasă nu mi-a influențat homosexualitatea. De fapt, momentele cele mai incitante le găseam tot pe cele din vestiarul băieților de la scoală.

Ulterior, Paul s-a căsătorit cu o colegă de liceu și acum au copii. Eu nu m-am căsătorit, însă am avut permanent parte de sentimente de singurătate și gol interior.

Nu am găsit niciodată atenția și iubirea pe care le căutam. Nu e nimic „vesel” (gay) în stilul de viață homosexual. Nici măcar o relație homosexuală, monogamă, de șaisprezece ani, nu mi-a adus satisfacție. Am stat apoi singur vreme de unsprezece ani, asta dându-mi un sentiment de mândrie.

Totuși, în 1996, mi-am găsit acul pentru cojocul meu - un bărbat cu douăzeci de ani mai tânăr. Am crezut că am găsit în fine pe cineva care mă iubea. Relația a fost scurtă însă. După trei luni a plecat și tot în perioada aceea a murit și mama mea.

M-am îmbolnăvit foarte grav de pneumonie, iar fostul meu iubit avea și el probleme cu iubitul lui. L-am chemat să vină să mă ajute și a acceptat. A început apoi să insiste să ne mutăm împreună în Atlanta.

Nu voiam să plec. Eram deja foarte deprimat din cauza bolii și a decesului mamei. În fața refuzului meu de a ne muta în Atlanta, el m-a respins complet și asta a fost picătura care a umplut paharul. Am încercat să mă sinucid.

Dumnezeu a avut milă. Știa că într-o bună zi voi putea vorbi de vindecare și speranță. După incidentul respectiv și după o lună de spitalizare, am știut că trebuie să-mi schimb viața - imediat.

Am vrut să abordez problema mea de-o viață dintr-o perspectivă creștină. Am contactat o asociație din Atlanta și am început să lucrez cu un consilier individual. M-am alăturat și unui grup de bărbați care se luptau cu homosexualitatea.

Astăzi, dorința sexuală nu mai are putere asupra mea. Există momente dificile, însă sunt o excepție, nu o regulă.

Satisfacția cea mai mare care derivă din vindecarea mea este aceea că pot să am prieteni apropiați - bărbați. Aceasta este o experiență nouă pentru mine. N-ar fi cazul, la vârsta de 65 de ani? Respins de toți bărbații pe care i-am cunoscut, este pur și simplu fantastic să aflu că sunt mulți bărbați care sunt ca mine. Îi pot admira, însă fără nici o implicație sexuală. Construiesc relații sănătoase cu bărbați față de care nu am fantezii, de care nu mă îndrăgostesc și față de care nu am dorințe sexuale. Pot acum să îmbrățișez un bărbat fără a-mi stârni pofte.

Recent, am participat la o întâlnire de rugăciune, unde am stat în rând cu alți bărbați. Nu am resimțit nici un fel de dorință sexuală. Este un început. Pot să spun că mă simt mândru și smerit în același timp? Mă simt ca făcând parte din „trupă”, pentru prima oară. De asemenea, am devenit mai puțin dependent de relațiile platonice cu prietenele mele.

Căutând tovărășia altor bărbați, a trebuit să iau inițiativa. Chiar dacă îmi era teamă de respingere, am mers mai departe și am făcut prima mutare și încă nu am fost dezamăgit. Constat că majoritatea bărbaților heterosexuali sunt deschiși la tovărășii creștine. Nu sunt un tip sportiv, însă avem multe în comun de discutat.

Recent la biserică la noi a apărut un bărbat, având aproximativ șaizeci de ani și fiind bine făcut. Ne-am văzut imediat. Am petrecut o seară cu el și cu soția lui, fără nici o problemă. Merg zilnic la înot și m-am împrietenit cu câțiva bărbați de la piscină. Vestiarul nu mai este un loc al dorințelor înăbușite. Uneori ies la o plimbare cu bicicleta împreună cu alții din zona unde locuiesc.

Merg săptămânal la o ședință de masaj. Preferam mereu să fie o femeie. Acum e un bărbat și nu e absolut nici o problemă. E creștin, e căsătorit și am devenit buni prieteni.

Petrec momente deosebite și cu cei de la biserică. E grozav să ai un loc unde poți să fi sincer, să te deschizi, într-o atmosferă de reciprocitate. Aveam mare nevoie să leg prietenii cu creștini care să se poată identifica cu problemele mele. Am căutat mult timp un grup de sprijin. Pentru că nu pot conduce noaptea sau pe autostradă, e un tânăr amabil care merge și el acolo și mă ia cu el la întâlniri. Sunt „bunicul” întâlnirii, însă simt că pot conferi o dimensiune diferită celor care caută ajutor.

Consilierul meu mi-a arătat că va fi un drum lung, treptat, de la mânie, dezamăgiri, frustrări și rușine, care însoțesc această perversiune, către eliberare. viața mea fusese marcată de ură de sine și rușine, însă acum îmi e mai bine decât la patruzeci de ani. Starea mea emoțională și fizică nu a fost nicicând mai bună. Locuiesc într-o zonă frumoasă, cu vecini deosebiți. Am un grup de sprijin așa cum mi-am dorit dintotdeauna. Mă implic în activități voluntare. Am relegat prietenia cu doi colegi din facultate. Așa ceva nu era posibil pe vremea că homosexualitatea mă împiedica să leg prietenii sănătoase cu bărbații.

Am crezut întotdeauna că homosexualitatea mea e o problemă de relații cu femeile. Totuși, văd acum că nu acolo se află problema. Relația mea cu bărbații a fost problema. Nu puteam avea o prietenie autentică cu un bărbat pentru că mă îndrăgosteam mereu de el! Acum nu-mi mai e teamă să vorbesc cu bărbați. Îi pot îmbrățișa fără să simt impulsuri sexuale.

Am încercat mereu să trăiesc o viață corectă - m-am implicat în activități religioase, în special legate de cei în vârstă. Exista însă zona întunecată a homosexualității mele care îmi afecta toate acțiunile. Prin ajutorul primit de la consilier și de la o asociație a unor foști homosexuali, sunt uimit să constat că există o cale de ieșire, precum și mulți oameni dispuși să mă ajute.

Propaganda homosexuală e foarte influentă și au reușit oarecum să-i convingă pe americanii de rând că problemele sunt de natură genetică. După părerea lor, nu există șanse de schimbare. Se înșală.

Am descoperit că nu există deprindere prea înrădăcinată care să nu poată fi eliminată. Am aflat că nu ești niciodată prea bătrân pentru a o lua de la capăt. Este o experiență deosebită. Și tu poți reuși.