Există vreo legătură între numărul de fraţi şi orientarea homosexuală?

Da, dacă e să te iei după presa de duzină. Un studiu publicat în iunie 2006 de un psiholog canadian, Anthony Bogaert, sugera existenta unei legături - în cazul bărbaţilor, nu şi al femeilor - între orientarea sexuală şi numărul de fraţi biologici mai mari. Cu alte cuvinte, cu cât are cineva mai mulţi fraţi mai mari, cu atât are mai multe şanse să fie homosexual. Dr. Bogaert speculează o cauză prenatală, oarecum pentru că între fraţi trebuie să existe o legătură biologică. Pe de altă parte, orientarea sexuală nu poate fi prezisă pentru cei care au crescut alături de fraţi adoptaţi sau vitregi. Dacă acest efect se dovedeşte a fi adevărat, atunci unii homosexuali îşi pot datora orientarea sexuală fraţilor lor mai mari, veniţi pe lume înaintea lor.

Cu toate acestea, posibilul mecanism cauzal pentru acest „efect al ordinii naşterilor” (FBOE) este necunoscut. Dr. Bogaert prezintă în studiul său o teorie numită de el „răspuns imunitar matern”. El face speculaţii că atunci când are o sarcină de sex masculin, organismul mamei identifică proteinele din celulele masculine ca fiind străine. Cu fiecare nou fiu, organismul ei îşi formează o imunitate tot mai puternică, generând anticorpi care îl îndreaptă cumva pe făt către o sexualitate homo. Deşi nu există nici o dovadă pentru această teorie, agenţiile de ştiri au validat deja teoria prin titluri cum ar fi „Orientarea sexuală a bărbaţilor este fixată înainte de naştere” (Reuters), „Bărbaţii cu fraţi mai mari au şanse mai mari să fie homosexuali” (AP) sau, şi mai simplu, „Născut homosexual: Factorul Frate” (revista Time).

Cum a înţeles presa acest studiu? Demonstrează el că orientarea homosexuală este înnăscută?

Nu prea. Întâi de toate, în toate studiile în care s-a identificat un FBOE, relaţia se explică foarte puţin. O încercare de a evalua amplitudinea acestui efect estimează că aproximativ 14% dintre bărbaţii homosexuali din America de Nord, reprezentând cam 1 milion de persoane, şi-ar putea datora orientarea sexuală acestui „efect al ordinii naşterilor”. În cel mai bun caz, estimarea este foarte speculativă. În al doilea rând, studiul nu explică prea bine de ce ar fi homosexuali aceşti bărbaţi. Vorbind tehnic, studiul explică numai 1% din variaţia factorilor care ar putea conduce la homosexualitate. De exemplu, să ne imaginăm un bărbat fără pardesiu, stând afară în ploaie, cu un cub de gheată în mână. (Ştirile ar putea suna aşa: „Hipotermie cauzată de un cub de gheață”.) Totuşi, cubul de gheată explică numai o mică parte din îngheţul suferit de om, un factor care face prea puțină lumină în ansamblul tabloului. în contextul nostru, FBOE este un cub de gheată într-un tablou mai mare în care cineva poate deveni homosexual.

Dacă presa a acordat atâta atenţie acestui „efect al ordinii naşterilor” care este relativ redus, câtă atenţie ar trebui să acorde unui studiu mai mare, dar contradictoriu, care nu a identificat nici un efect prenatal sau genetic? Dacă credeţi că cel puţin la fel de multă atenţie, atunci nu înţelegeţi ideea.

De fapt, nici nu e nevoie să ghicim. Un alt studiu, complet de ignorat de presă în 2002, aruncă îndoieli asupra acestui FBOE. Publicat în American Journal of Sociology, Peter Bearman (Columbia) şi Hannah Brückner (Yale) au studiat factorii privind atracţiile faţă de acelaşi sex pe un grup de 20.745 de adolescenţi. Spre deosebire de studiul lui Bogaert pe adulţi, aici nu s-a identificat nici un FBOE. De fapt, Bearman şi Brückner au identificat un singur factor în ceea ce priveşte rudele: bărbaţii cu o soră geamănă aveau de două ori mai multe şanse să aibă atracţii homosexuale comparativ cu bărbaţii sau femeile fără fraţi gemeni. Într-o contradicţie directă cu FBOE, Bearman şi Brückner au constatat că efectul fratelui de sex opus a fost eliminat de prezența unui frate mai mare. Mai mult, ei nu au găsit nici o dovadă a vreunui efect genetic sau prenatal.

Bearman şi Brückner au considerat că, în unele cazuri, prezența unei sore gemene, dar fără nici un frate mai mare, ar putea determina o reducere a activităţilor specific masculine în cadrul familiei. Discutând rezultatele obţinute, ei au afirmat: „Rezultatele noastre susţin ipoteza că o socializare mai puţin structurată după sexe, în copilărie şi la începutul adolescenței, influenţează atracţiile homosexuale de mai târziu”. Ei au adăugat: „Dacă atracţiile faţă de acelaşi sex au o componentă genetică, aceasta este în mod considerabil surclasată de alţi factori.”

Câte ziare au menţionat acest studiu? Nici unul. Potrivit dr. Bearman, studiul a fost complet ignorat de presă. Când i-am scris întrebându-l despre studiu, mi-a răspuns că sunt al doilea cercetător care îl contactează în această privinţă. Nu înţelegea de ce această atitudine, în afară de faptul că concluziile sale erau în contradicţie cu cunoştinţele presei de duzină.

Nu vreau să spun că biologia nu are nici un rol. Este posibil ca unii factori temperamentali să aibă un impact, într-o manieră probabil indirectă. Sunt importante atât programele de cercetare a naturii, cât şi cele de cercetare a formării, dar, având în vedere rezultatele contradictorii, trebuie să fim gata să acceptăm studii suplimentare. Un lucru este sigur: sexualitatea este foarte complexă iar factorii ce ţin de socializare nu pot fi ignoraţi. Însă acest lucru nu se poate afla din ziare.

O întrebare: de ce un studiu care identifică o legătură minoră, dar care face speculaţii despre efectele biologice, capătă atâta atenţie din partea agenţiilor de ştiri, în timp ce un alt studiu, care găseşte şi el o legătură minoră, dar fără nici o dovadă în privinţa efectelor biologice, este ignorat cu desăvârşire?

Răspunsul la această întrebare poate face el însuşi un articol de ziar.

Sursa: www.wthrockmorton.com