Un flux constant de articole din presă - câteva pe an - ne asigură că există o legătură între homosexualitate şi caracteristicile biologice. Aceste articole vorbesc de gene, structură cerebrală, nivelul hormonilor din uter, caracteristici ale urechilor, stilul amprentelor, lungimi ale degetelor, abilităţi verbale, etc. Titlurile dau de înţeles că oamenii se nasc cu anumite tendinţe care îi determină infailibil să fie homosexuali sau lesbiene, şi că schimbarea orientării sexuale ar fi imposibilă.

Luate individual, aceste informaţii nu sunt foarte convingătoare, dar volumul lor mare sugerează că influenţa lor e copleşitoare sau, dacă nu, că ştiinţa urmează cât de curând să aducă noi dovezi. Acest lucru nu este adevărat şi vom vedea pe baza studiului pe gemeni de ce nu e.

Studiile pe gemeni

Studiile pe gemeni în forma lor modernă investighează gemeni identici şi biologici. Acest material se va referi numai la cei identici, suficienţi pentru scopul expunerii.

Primele studii lucrau cu eşantioane nestandard, recrutate din asociaţiile de homosexuali şi lesbiene, şi prin anunţuri. Studiile nu erau ferite de părtinire, ci depindeau de natura gemenilor care se ofereau voluntari, însă chiar şi aşa, dacă unul dintre gemeni era homosexual, celălalt geamăn era şi el homosexual numai în aproximativ jumătate din cazuri.

Există însă şi studii realizate mult mai bine, cu gemeni recrutaţi în alte scopuri; întrebarea privind orientarea sexuală era amestecată printre altele. Aceste studii indicau o rată de sub 50% a homosexualităţii duble (amândoi erau homosexuali). Există două asemenea studii principale (4,5), unul bazat pe un eşantion din statul Minnesota, altul pe un eşantion australian. Cel mai amplu este cel australian, realizat de Bailey, Martin şi alții la Universitatea din Queensland. Folosind peste 14.000 de gemeni, s-a constatat că dacă unul era homosexual, în 38% din cazuri şi celălalt era homosexual. Pentru lesbiene, concordanța a fost de 30%. Indiferent dacă concordanța a fost de 30% sau 50% (primele studii), toate arată clar că nu poate fi vorba de 100%.

Ideea principală este aceea că dacă unul dintre gemenii identici este homosexual, fratele lui identic nu este întotdeauna homosexual. În privinţa asta nu există dubii în comunitatea ştiinţifică.

Interpretare

Gemenii identici au genele identice. Dacă homosexualitatea ar fi o stare biologică produsă iminent de gene (cum este culoarea ochilor), atunci dacă unul dintre gemenii identici este homosexual, şi celălalt frate ar trebui să fie homosexual în 100% din cazuri. Iată însă că celălalt geamăn este homosexual numai în 38% din cazuri. Genele sunt responsabile de o influenţă indirectă, dar per total ele nu îi forţează pe oameni să fie homosexuali. Această concluzie este bine ştiută în comunitatea internaţională de vreo 60 de ani, dar nu este cunoscută publicului general. Din contră, publicul învaţă tot mai mult exact contrariul.

Gemenii identici beneficiază în esenţă de aceeaşi creştere. Să presupunem că homosexualitatea a rezultat din unele interacţiuni cu părinţii, care i-au făcut pe copii să fie homosexuali. Atunci, dacă unul este homosexual, celălalt ar fi întotdeauna homosexual. Însă după cum am văzut mai sus, atunci când unul este homosexual, celălalt de obicei nu este. Factorii familiali pot avea o influenţă, dar nu îi obligă pe oameni să fie homosexuali.

Studiile cu gemeni sugerează că evenimentele unice pentru fiecare dintre cei doi gemeni - nici genetice şi nici influenţele familiale - sunt mai frecvente decât influenţele genetice sau familiale. Mulţi factori familiali individuali însă (cum ar fi un tată distant) sunt mai comuni decât factorii unici individuali. Evenimentele unice ar include seducţia, abuzul sexual, raporturi sexuale ocazionale sau reacţii la evenimente senzitive, în perioada tinereţii. Fiecare are o cale unică proprie, care o urmează pe cea a teoreticienilor numai parţial!

O lumină cu totul aparte aruncă asupra acestor lucruri activitatea lui Bailey (7). Echipa lui i-a întrebat pe gemenii neconcordanţi (unul era homosexual, celălalt nu) despre mediul lor familial timpuriu, şi au constatat că acelaşi mediu familial era trăit sau perceput de către cei doi gemeni în maniere diferite. Aceste diferențe au condus ulterior la homosexualitatea la unul dintre gemeni, dar nu şi la celălalt.

Intensitatea influenţelor

Într-un anumit punct, unii ne putem întreba - Cum stau lucrurile cu gemenii identici care erau homosexuali amândoi? E posibil ca genele să-i fi „făcut” aşa?

Nu. Poate exista o influenţă puternică pentru unii, dar chiar şi pentru aceia, ea nu este covârşitoare. Intensitatea influenţei genetice asupra comportamentului este de 79% în cadrul unui grup de femei dependente de cocaină (8) şi aproximativ acelaşi procent, sau chiar mai mare, e valabil şi pentru ADHD (9). Pentru că aceste cifre nu sunt 100%, chiar şi pentru dependenţi sau cei cu puternice înclinaţii faţă de un anumit comportament, există loc pentru intervenţii şi modificări din exterior. Chiar dacă homosexualitatea creează aceeaşi dependentă ca şi cocaine la câteva persoane, nu genele i-au făcut să fie aşa.

Pentru perspectivă, este important să analizăm contribuţiile genetice la homosexualitate punând o întrebare - o fată este determinată genetic să rămână însărcinată la vârsta de 15 ani? Genele ei îi pot conferi anumite caracteristici fizice care i-ar atrage pe băieţi - dar dacă ea va rămâne însărcinată depinde foarte mult de comunitatea ei - este o persoană religioasă strictă sau o libertină, foloseşte contraceptive, părinţii lipsesc seara de acasă, etc.

Astfel, influenţa genelor este foarte indirectă. Putem vedea aceasta raţionând mai departe - dacă ea s-ar afla la izolare toată viața, ar putea-o face genele să rămână gravidă? Sigur că nu! O anumită influenţă din partea mediului (în acest caz, un băiat) este esenţială! Efectele genelor asupra comportamentului sunt foarte indirecte pentru că genele produc proteine, nu preferinţe.

Rezultatele studiilor pe gemeni sunt importante pentru înţelegerea influenţelor biologice asupra homosexualităţii. Gemenii identici sunt concordanţi numai pentru caracteristicile fizice cum ar fi culoarea pielii; altfel, ei nu vor urma nici genele părinţilor, nici admonestările părinţilor! Aici, homosexualitatea se dovedeşte a nu fi diferită de alte comportamente, cum ar fi violenţa, caracterul extrovertiţi sau recurgerea la divorţ. Toate aceste persoane pot fi influenţate genetic, dar nu sunt obligate să facă aceasta.

Alte cercetări biologice

Vor găsi cercetările ulterioare influenţe biologice covârşitoare care să genereze homosexualitatea, sau puse cap la cap toate aceste influenţe biologice, vor fi ele covârşitoare? Nu. Studiile pe gemeni dovedesc că cercetările viitoare nu vor descoperi niciodată factori biologici covârşitori care să oblige la homosexualitate.

Alte cercetări psihologice

Aceeaşi concluzie aici. Există multe influenţe ale felului în care eşti crescut - şi multe probabil încă nu le-am descoperit - dar oricât de multe vom descoperi, întotdeauna va fi adevărat (pentru că studiile pe gemeni ne spun aceasta) că influenţele familiale nu îi obligă pe copii să fie homosexuali.

Neconformitatea sexuală în copilărie (în esenţă o timiditate puternică, nu o tulburare de identitate de gen) este cea mai puternică influenţă asociată până acum cu homosexualitatea adultă, însă chiar şi acest factor nu obligă. 75% dintr-un eşantion de băieţi extrem de efeminaţi au devenit homosexuali la maturitate (10). Trebuie să ţinem cont însă că ei erau atât de efeminaţi, încât părinţii lor, îngrijoraţi, îi şi duseseră la doctor. Numai un mic procent de băieţi efeminaţi din populaţie devin homosexuali la maturitate (11). Aceasta este şi mai adevărat în cazul altor factori care au fost studiaţi şi comentaţi în presă, şi ne conduce la o altă importantă regulă a degetului mare: „Numai o mică minoritate dintre cei expuşi la aceşti factori de predispunere ajung homosexuali.”

Aceasta poate fi o surpriză pentru unii medici, care e posibil să fi constatat procente ridicate de efeminare, de masculinizare sau deficite parentale la clienţii lor. Acela este însă un eşantion clinic - în lumea de zi cu zi, studiile arată că numai o mică parte dintre cei cu relaţii defectuoase cu părinţii ajung homosexuali. Din varii motive, acei factori au deveni foarte influenţi în viața acelor clienţi şi ei trebuie analizaţi cu toată seriozitatea; însă pentru că sunt factori minori în ansamblul populaţiei, cercetătorii nu trebuie să pună pe toată lumea în aceeaşi categorie. Ei trebuie să fie deschişi la orice factor neobişnuit care a fost important pentru un anumit client.

Adevărul ştiinţific este că genele nu ne forţează să facem nimic. Putem însă spori sau diminua tendinţele genetice. Le putem hrăni sau diminua. Dacă însă alimentăm aceste tendinţe genetice de o mie de ori (chiar şi numai prin fantasme homosexuale), mai este oare surprinzător că e greu să te schimbi? La fel, avem o tendinţă genetică de a mânca, dar putem augmenta această tendinţă şi ajungem să mâncăm prea mult, doar pentru plăcerea de a mânca. Dacă repetăm aceasta suficient de frecvent, nu numai că alimentăm o tendinţă genetică către supraponderalitate, dar vom constata şi că a „subţia” această deprindere ia mult timp!

În concluzie:

1. Nici un om de ştiinţă nu crede că genele în sine ne condamnă să ne purtăm într-un anumit fel. Genele creează o tendinţă, nu o tiranie.

2. Studiile pe gemeni identici arată că nici factorii genetici, nici cei familiali nu sunt covârşitori.

3. Concluzia 2 nu va fi modificată de nici o cercetare viitoare.

4. Putem spori sau diminua influenţele genetice sau familiale.

5. Schimbarea este posibilă.

Bibliografie

1. Whitehead, NE; Whitehead,BK (1999): My Genes Made Me Do It! Huntington House, Layfayette, Louisiana. Vezi şi www.mygenes.co.nz.

2. Bailey, JM; Pillard,RC (1991): A genetic study of male sexual orientation. Arch. Gen. Psychiatry 48, 1089-1096.

3. Bailey, JM; Pillard,RC; Neale,MC; Agyei,Y (1993): Heritable factors influence sexual orientation in women. Arch. Gen. Psychiatry 50, 217-223.

4. Hershberger, SL (1997): A twin registry study of male and female sexual orientation. J. of Sex Research 34, 212-222.

5. Bailey, JM; Dunne,MP; Martin,NG (2000): Genetic and Environmental influences on sexual orientation and its correlates in an Australian twin sample. J. Pers. Social Psychology 78, 524-536.

6. West, DJ (1977): Homosexuality Reexamined. 4th ed. Duckworth, London.

7. Bailey, NM; Pillard,RC (1995): Genetics of human sexual orientation. Ann. Rev. Sex Research 6, 126-150.

8. Kendler, KS; Prescott,CA (1998): Cocaine use, abuse and dependence in a population-based sample of female twins. Brit. J. Psychiatry 173, 345-350.

9. Rhee, SH; Waldman,ID; Hay,DA; Levy,F (1999): Sex differences in genetic and environmental influences on DSM-III-R attention-deficit/hyperactivity disorder. J. Abnorm. Psychology 108, 24-41.

10. Green, R (1987). The „Sissy Boy Syndrome” and the Development of Homosexuality. Yale University Press, New Haven, Connecticut.

11. Bell, AP; Weinberg,MS; Hammersmith,SK (1981): Sexual Preference: Its Development In Men and Women. Indiana University Press, Bloomington, Indiana.