Rezultatele unui studiu realizat de Dr. Robert Spitzer au fost publicate în revista Archives of Sexual Behavior, vol. 32, nr. 5 din octombrie 2003, pag. 403-417.

Constatările lui Spitzer contrazic opinia că orientarea homosexuală este înnăscută, că face parte din identitatea persoanei şi că nu se poate schimba niciodată.

Studiul a atras atenţia în special pentru că autorul, un psihiatru de frunte, este văzut ca un personaj notoriu al activismului homosexual. Spitzer a jucat un rol crucial în 1973, când homosexualitatea a fost scoasă din manualul psihiatric de tulburări mintale (detalii).

Pentru testarea ipotezei că o orientare predominant homosexuală se poate schimba prin terapie, au fost folosiţi aproximativ 200 de respondenţi de ambele sexe (143 bărbaţi şi 57 femei) care au raportat schimbări de la homosexualitate la heterosexualitate, cu o durată de cel puţin 5 ani. Studiul s-a desfăşurat prin interviuri telefonice şi a evaluat anumite aspecte ale atracţiei homosexuale, folosind anul anterior interviului ca bază de comparaţie.

Pentru a fi acceptaţi în acest studiu de 16 luni, cei 247 de respondenţi iniţiali au trebuit să întrunească două criterii. Întâi, să fi avut atracţii predominant homosexuale timp de mai mulţi ani, inclusiv în anul anterior începerii terapiei (cel puţin 60 pe scara atracţiei sexuale, cu 0 exclusiv heterosexuali şi 100 exclusiv homosexuali). În al doilea rând, după terapiei ei trebuia să fi avut parte de o schimbare de cel puţin 10 puncte, care să dureze cel puţin 5 ani, către limita scalei atracţiei heterosexuale.

Deşi cazurile de schimbare „completă” a orientării au fost rare, majoritatea participanţilor au raportat schimbări de la o orientare predominant sau exclusiv homosexuală înainte de terapie la o orientare predominant sau exclusiv heterosexuală în anul anterior, ca urmare a terapiei reparatorii.

Aceste rezultate par să contrazică poziţia oficială a unor organizaţii de sănătate mintală din Statele Unite, care pretind că nu există nici o bază ştiinţifică pentru a considera psihoterapia eficientă în tratarea atracţiilor homosexuale. Totuşi, Spitzer anunţă prin acest studiu dovezi ale schimbării la ambele sexe, deşi femeile au anunţat semnificativ mai multe schimbări decât bărbaţii.

Detaliile statistice şi demografice ale respondenţilor includeau următoarele:

- Studiul nu a căutat formarea unui eşantion aleatoriu de subiecţi; subiecţii aleşi au fost voluntari.

- Medii de vârstă: 42 pentru bărbaţi şi 44 pentru femei.

- Stare civilă la momentul interviului: 76% dintre bărbaţi şi 47% dintre femei erau căsătoriţi. 21% dintre bărbaţi şi 18% dintre femei erau căsătorite înainte de începerea terapiei.

- 95% erau albi, 76% aveau studii superioare.

- 84% locuiau în Statele Unite, restul de 16% locuiau în Europa.

- 97% erau de credinţă creştină, 3% erau mozaici, şi 93% dintre toţi participanţii au declarat că religia este „extrem” sau „foarte” importantă în viaţa lor.

- 19% dintre participanţi erau specialişti în sănătatea mintală sau conducători de asociaţii ale foştilor homosexuali.

- 41% au raportat că înainte de terapie erau „homosexuali pe fată.” Peste o treime dintre participanţi (bărbaţi 37%, femei 35%) au raportat că la un moment dat se gândiseră la sinucidere din cauza insatisfacţiei legate de aceste atracţii nedorite. 78% vorbiseră în public în favoarea eforturilor de schimbare a orientării homosexuale.

Prin intermediul unui interviu telefonic de 45 de minute cu 114 întrebări care necesitau un răspuns de da/nu sau o evaluare pe o scară de la 1 la 10, studiul lui Spitzer s-a concentrat pe următoarele domenii: atracţia sexuală, auto-identificarea sexuală, severitatea insatisfacţiei din cauza sentimentelor homosexuale, frecventa activităţii homosexuale, frecventa doririi unei relaţii romantice cu o persoană de acelaşi sex, frecventa fanteziilor sau doririi activităţii homosexuale, procentul de episoade de masturbare cu fantezii homosexuale, procentul de episoade de masturbare cu fantezii heterosexuale şi frecventa expunerii la pornografie homosexuală.

În plus, participanţii au fost solicitaţi să răspundă la o serie de motive posibile pentru care doresc schimbarea orientării homosexuale, şi de asemenea să-şi evalueze propria căsnicie.

Unele dintre constatările studiului, în particular cu privire la motivaţiile pentru schimbare, au inclus:

- Majoritatea respondenţilor (85% bărbaţi, 70% femei) nu găseau stilul de viaţă homosexual ca fiind satisfăcător emoţional. 79% dintre participanţi au declarat că homosexualitatea contravine credinţei lor religioase, 67% dintre bărbaţi şi 35% dintre femei declarând că homosexualitatea este o piedică pentru ei în dorinţa de a se căsători sau rămâne căsătoriţi.

- Deşi toţi participanţii fuseseră atraşi sexual de persoane de acelaşi sex, un anumit procent (bărbaţi 13%, femei 4%) nu făcuseră niciodată sex homosexual consensual. Mai mulţi respondenţi bărbaţi (34%) decât femei (2%) se angajaseră în sex homosexual cu mai mult de 50 de parteneri diferiţi de-a lungul vieţii lor. Mai mulţi bărbaţi decât femei (53% la 33%) nu se angajaseră niciodată în sex heterosexual consensual înainte de terapie.

- Dr. Spitzer a declarat că datele colectate arată că, în urma terapiei, mulţi dintre participanţi au avut parte de o creştere vizibilă atât în ceea ce priveşte frecventa, cât şi satisfacţia activităţii heterosexuale, în timp ce respondenţii căsătoriţi au raportat o împlinire emoţională mai mare între ei şi soţi.

În ceea ce priveşte o reorientarea completă de la homosexualitate la heterosexualitate, majoritatea respondenţilor au indicat că încă se luptă ocazional cu atracţii nedorite - de fapt, numai 11% dintre bărbaţi şi 37% dintre femei au anunţat o schimbare completă. Oricum, acest studiu, conchide Spitzer, „furnizează dovezi că terapia reparativă poate avea succes uneori.”

Spitzer admite dificultatea evaluării numărului de bărbaţi şi femei homosexuali din rândul populaţiei generale care doresc să beneficieze de terapie reparativă, dacă ar ştii că există; mulţi oameni, remarcă el, sunt mulţumiţi de orientarea lor homosexuală şi nu doresc să se schimbe.

Este dăunătoare terapia pentru reorientare? Pentru participanţii la studiu, Spitzer declară că nu există nici un indiciu negativ. „Din contră,” afirmă el, „ei au declarat că i-a ajutat în multe feluri, dincolo de schimbarea orientării sexuale propriu-zise.” Şi pentru că studiul său a constatat avantaje considerabile şi nici un aspect dăunător, Spitzer a afirmat că Asociaţia Americană de Psihiatrie ar trebui să înceteze a mai descuraja terapia de reorientare de la homosexualitate la heterosexualitate.

Mai mult, în concluziile sale, Dr. Spitzer scrie că „specialiştii în sănătatea mintală ar trebui să fie deschişi la terapia care urmăreşte schimbarea orientării sexuale. Mulţi pacienţi, după ce primesc în prealabil informaţii că este posibil să fie dezamăgiţi dacă terapia nu dă rezultate, pot decide în cunoştinţă de cauză să-şi dezvolte potenţialul heterosexual şi să reducă atracţiile homosexuale nedorite.”

Este terapia de reorientare aleasă numai de către cei care se simt vinovaţi? Din contră, conchide Dr. Spitzer. De fapt, „capacitatea de a alege această opţiune trebuie considerată fundamentală pentru autonomia şi auto-determinarea pacientului.”

Sursa: NARTH