Profesorii sunt iresponsabili atunci când le spun elevilor că homosexualitatea este un stil de viaţă sănătos.

Atunci când părinţii din districtul şcolar Philadelphia (Statele Unite) au primit un calendar oficial care menţiona luna octombrie ca Luna Istoriei Homo, ei au conştientizat o dată în plus o tendinţă prezentă în mai multe ţări. În statul Victoria din Australia, asociaţiile familiilor contestă instrucţiunile de a „celebra” homosexualitatea la orele de curs, aparent în scopul combaterii „homofobiei”. Ceva similar se petrece în Anglia, unde noile legi privind orientarea sexuală îi pot forţa pe profesorii din ciclul primar să prezinte la ore anumite cărţi cum ar fi Hello Sailor (Salut, marinare) şi Daddy's Roommate (Colegul de cameră al lui tati).

Potrivit psihiatrului Richard Fitzgibbons, specializat în acest domeniu, miza stă nici mai mult nici mai puţin decât în sănătatea şi viaţa copiilor. Prezentăm mai jos interviul dat de domnia sa publicaţiei online MercatorNet despre cine şi ce anume îi poate ajuta pe copiii vulnerabili la atracţiile homosexuale.

* * *

MercatorNet: Orice intervenţie din domeniul sănătăţii necesită în zilele noastre un consimţământ informat. Se aplică aceasta şi promovării homosexualităţii în şcoli?

Rick Fitzgibbons: Este îngrijorător că educatorii le prezintă copiilor homosexualitatea şi atracţiile homosexuale ca pe un stil de viaţă sănătos, în condiţiile în care literatura medicală afirmă contrariul. Numeroase studii demonstrează incapacitatea de a respecta un angajament, promiscuitatea considerabilă şi depresiile grave rezultante. În cartea sa, The Sexual Organisation of the City, E. Laumann arată că printre homosexualii din cinci zone urbane durata medie a unei relaţii este de şase luni. În 2003, M. Xiridou arăta că o relaţie de durată la cei studiaţi de el însemna 18 luni şi că, în medie, cei studiaţi avuseseră între 18 şi 26 de parteneri sexuali pe an. În consecinţă, din cauza SIDA şi a altor boli, bărbaţii homosexuali şi bisexuali activi sexual pot pierde până la 20 de ani din speranţa de viaţă.

Promiscuitatea şi incapacitatea de a respecta un angajament contribuie la depresie, furie şi neîncredere, acestea conducând la pierderea speranţei şi la gânduri de suicid. Multe studii demonstrează că aceste conflicte conduc la o prevalentă sporită a abuzurilor, lucru care nu le este comunicat elevilor. În 1999, trei studii foarte bine organizate şi publicate în Archives of General Psychiatry - unul din Noua Zeelandă, unul din Olanda şi unul pe gemeni - arătau că există o prevalentă mult mai mare a problemelor psihiatrice la homosexuali - un risc de sinucidere de peste sase ori mai mare decât la restul populaţiei.

Dr. John Diggs a colectat foarte multe dovezi medicale despre riscurile la adresa sănătăţii induse de acest comportament, în articolul său The Risks of Gay Sex. Şi totuşi, copiilor nu li se spune aceste lucruri. Li se ascunde adevărul şi li se spune că a fi homosexual este la fel de normal ca a fi heterosexual. Se pare că educatorii predau o ştiinţă eronată şi că motivaţiile politice prevalează asupra adevărului.

Acum, nu este clar dacă profesorii sunt obligaţi de principiilor consimţământului informat, dar psihologii din şcoli cu siguranţă sunt. Pot să spun că şcolile, în special psihologii din şcoli, sunt foarte vulnerabili la posibile acţiuni juridice în cazul în care nu îi informează pe elevi, dar şi pe directori, despre riscurile asociate comportamentului homosexual. Există persoane care lucrează în sensul avertizării organizaţiilor naţionale ale psihologilor şcolari în privinţa răspunderii pe care o au în cazul în care nu îi informează corespunzător pe elevi.

MercatorNet: Sunt profesorii cel mai bun grup cu care să discuţi pe acest subiect?

Dr. Fitzgibbons: Evident că nu. Dr. Charol Shakeshaft de la Hofstra University, expert pe probleme de comportament sexual necorespunzător în şcolile publice din SUA, arată că 7% dintre elevi declară că sunt victime ale abuzurilor sexuale din partea unui angajat al şcolii. În anul 1998, Departamentul de Justiţie al SUA a raportat 103.000 cazuri credibile de abuz sexual asupra elevilor din partea angajaţilor din şcolile publice. Acesta este un procent mai mare decât la orice alt grup profesional. Ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru părinţi şi pentru comitetele şcolare faptul că această profesie conduce în topul promotorilor agendei homosexuale pentru copii.

Din nou, dacă aceşti educatori ar cunoaşte studiile medicale şi psihologice legate de riscurile asociate cu homosexualitatea, poate ar înceta să le mai spună copiilor că acest stil de viaţă este la fel de normal ca şi heterosexualitatea. Părerea mea este că printre educatori există o motivaţie anti-creştină în promovarea agendei politice homosexuale. Mulţi cred că o dinamică similară a fundamentalismului secular este prezentă şi printre cei din mass-media, precum şi în rândul celor de la diferite niveluri din administraţie. Probabil că se folosesc de acest subiect pentru a ataca morala creştină din societate şi în special în rândul tinerilor.

MercatorNet: Este vreo problemă dacă un tânăr se identifică drept homosexual sau lesbiană în liceu? Atracţiile homosexuale pot fi doar o fază la această vârstă?

Dr. Fitzgibbons: Da, există multe cercetări care arată că atracţiile homosexuale nu sunt fixe, ci se schimbă pe parcursul vieţii. Însă elevilor li se spune - de către educatori, mass-media şi unii specialişti - că atracţiile homosexuale sunt genetice şi că ei vor rămâne aşa tot restul vieţii. De fapt, nu există nici o dovadă de cauză genetică. Dacă ar fi existat, atunci toţi gemenii identici ar fi fost fie homosexuali, fie heterosexuali, însă nici un studiu nu a indicat o concordantă mai mare de 50%. Anul trecut a fost publicată în Human Genetics (nr. 116) prima scanare a orientării sexuale masculine la nivelul genomului, iar concluzia fost că nu există nici o bază genetică.

Ceea ce mă preocupă cel mai mult este faptul că, cerându-le elevilor să adopte o anumită identitate la acea vârstă, le refuzi dreptul de a se cunoaşte pe sine. Este mai uşor să gândeşti „O, sunt atras de acelaşi sex” decât „Îmi doream mult să am un prieten când eram copil” sau „Îmi era frică să am încredere în băieţi şi în tatăl meu”.

Un alt aspect este pericolul participării la o relaţie în care te foloseşti de celălalt ca de un obiect sexual. Homosexualitatea corespunde unei anumite filosofii sexuale utilitariste, după cum arată numeroase studii care menţionează un nivel ridicat al promiscuităţii, ceea ce poate fi foarte traumatic pentru un tânăr care ajunge să fie exploatat sexual de către o altă persoană. În final, această traumă poate conduce a depresie acută, la gânduri de sinucidere, la furie excesivă şi la abuzarea de alţii.

MercatorNet: Există mai multe estimări în ceea ce priveşte prevalenţa homosexualităţii în societate. Un grup din Philadelphia a anunţat 5-6%. Ce spun studiile?

Dr. Fitzgibbons: Numeroase studii internaţionale indică un 1-3 la sută. Într-un studiu efectuat în Olanda pe 5.898 de adulţi de către T. Sandfort, numai 2,1% s-au identificat drept homosexuali. La 15.705 de adulţi cu vârsta medie de 35 de ani, B. Cochran a găsit sub unu la sută homosexuali: 0,99% pentru bărbaţi şi 0,75% pentru femei.

MercatorNet: Ce factori determină apariţia atracţiilor homosexuale la un adolescent?

Dr. Fitzgibbons: Sunt mai mulţi - o slabă încredere în propria masculinitate, o proastă imagine despre propriul corp, un eventual abuz sexual, conflicte cu tatăl, conflicte cu mama... Mulţi oameni cu atracţii sexuale vorbesc despre o semnificativă respingere din partea propriului sex. Principalul aspect identificat la tineri este o teribilă singurătate din cauza lipsei de prieteni şi - s-ar putea să pară ciudat - aceasta se datorează unei lipse de coordonare între ochi şi mâini. E ceea ce se numeşte „rană sportivă”. Dacă un băiat de 3 sau 4 ani nu are o coordonare între ochi şi mâini, până la vârsta de 7 ani majoritatea prietenilor lui vor fi fete; nu se va simţi suficient de stăpân pe sine pentru a pătrunde în lumea bărbaţilor şi îi va fi teamă de respingere. Apoi, pe la vârsta de 10-12 ani va începe să fie atras de acei băieţi sau bărbaţi care au corpul şi abilităţile fizice pe care şi le-a dorit şi el.

Ca o paranteză, sunt de părere că s-ar putea să existe anumite gene care influenţează coordonarea ochi-mâini, pentru că sunt unii bărbaţi care chiar încearcă să deprindă aceasta şi nu reuşesc.

La întrunirile naţionale ale asociaţiilor Courage sau PFOX, unde vin de obicei câteva sute de bărbaţi (şi femei) care se confruntă cu atracţii homosexuale nedorite, am întrebat câţi dintre ei practicau un sport când erau mici. În unele cazuri nu erau mai mulţi de cinci bărbaţi în sală cu mâna ridicată.

Aici poate apărea şi un conflict cu tatăl. Dacă băiatul nu e bun la sport, mulţi taţi pur şi simplu nu ştiu cum să se relaţioneze cu băiatul. Astfel, îi învăţăm pe taţi să facă alte lucruri cu fiii lor - să meargă la pescuit, să facă acele activităţi care îi plac băiatului şi întotdeauna să-l încurajeze în masculinitatea lui şi să-l ajute să înţeleagă că masculinitatea lui nu este determinată de trup sau de abilităţile sportive, ci de virtuţi: curaj, dorinţa de a-i proteja pe alţii şi altele.

Este un lucru deosebit atunci când tații pot comunica cu aceşti băieţi. Fiecare băiat caută o aprobare din partea tatălui, dar dacă tatăl la rândul său nu a avut parte de aşa ceva din partea tatălui său, atunci nici el nu va ştii cum s-o facă.

MercatorNet: Cum stau lucrurile la fete?

Dr. Fitzgibbons: La femei e de obicei diferit. Principala cauză a atracţiilor homosexuale la femei este o neîncredere în dragostea bărbaţilor. Uneori tații lor au fost persoane foarte colerice, alcoolici, şi-au părăsit soţiile, erau narcisişti - iar ele au început să se teamă de iubirea bărbaţilor. Unele femei cu atracţii homosexuale vorbesc despre absenta unei relaţii apropiate cu mama. La femei există însă o mai mare fluiditate între relaţiile homosexuale şi cele heterosexuale, pentru că există în cadrul relaţiilor homosexuale o cantitate importantă de abuz - abuz emoţional, abuz fizic - iar ele ajung să se simtă mai în siguranţă în compania bărbaţilor. Şi este mai uşor pentru o femeie să plece, pe când pentru bărbaţi aceasta are mult mai mult de-a face cu identitatea lor masculină.

Pe lângă acestea, există şi problema tulburărilor de identitate sexuală la copii. Mă refer în principal la băieţii care se comportă efeminat. În practica noastră, constatăm că atunci când tații se implică în viaţa acestor băieţi, învăţându-i cum să lovească o minge încă de la o vârstă timpurie - 4 sau 5 ani - în decursul unui an sau doi situaţia se schimbă într-un mod remarcabil. Ei încep să se simtă mai siguri pe masculinitatea lor, au încredere să se măsoare cu alţi băieţi şi în multe cazuri gesturile feminine dispar. Deloc surprinzător, corectitudinea politică face ca multe asociaţii de specialitate să încerce să elimine tulburările de identitate sexuală din manualele de diagnostic, în ciuda suferinţei considerabile de care au parte aceşti copii şi a bunelor prognoze în cazul unui tratament corespunzător.

MercatorNet: Se poate schimba cu succes orientarea sexuală a unui adult?

Dr. Fitzgibbons: Da, se poate. Principala dovadă o constituie studiul lui Robert Spitzer, publicat în Archives of Sexual Behaviour, în octombrie 2004. Acesta este foarte important, pentru că Spitzer este cel care a jucat un rol major în eliminarea homosexualităţii din manualul de boli psihiatrice, în 1973. După treizeci de ani, el a participat la o întrunire a Asociaţiei Americane de Psihiatrie, unde s-a încercat interzicerea tratării persoanelor cu atracţii homosexuale nedorite. Afară erau mai mulţi oameni care scăpaseră de homosexualitate, iar el a ieşit şi a stat de vorbă cu ei. Ei i-au spus „Studiaţi-ne”, iar el, profesor la Columbia University, a spus „Bine, am să vă studiez”. Printre cei 200 de bărbaţi şi femei care scăpaseră de homosexualitate de cel puţin cinci ani, el a constatat că 61% dintre bărbaţi şi 44% dintre femei întruneau criteriile pentru o bună funcţionare heterosexuală. Concluzia sa a fost aceea că oamenii au dreptul să încerce să scape de homosexualitate.

Din experienţa mea clinică am învăţat aceasta: Dacă există suficientă cunoaştere de sine, iertare faţă de alţii care ți-au pricinuit rău în trecut, precum şi o componentă spirituală în cadrul tratamentului, aşa cum există de pildă la tratamentul pentru dependența de substanţe, atunci traumele emoţionale care generează atracţiile homosexuale se pot vindeca. O persoană care crede că nu are nici o putere în faţa suferinţei emoţionale şi a comportamentelor dependente apelează la credită şi începe să practice meditaţia - care este folosită acum şi în tratarea hipertensiunii şi a problemelor arteriale coronariene - timp de 15 minute zilnic, sub îndrumarea unui specialist.

Este un proces în care adolescentul sau studentul lucrează să-i înţeleagă pe cei care l-au rănit sau l-au respins, în sensul iertării lor. Apoi, iertându-i, golul interior se umple, singurătatea se vindecă iar încrederea în sine crește. Nu mai există resentimente la adresa tatălui sau a semenilor care i-au afectat încrederea în propria masculinitate. Acum el poate aprecia darurile şi în special identitatea cu care l-a înzestrat Dumnezeu, găsind acum un scop în viaţă.

Sursa: www.mercatornet.com