(Cifrele din paranteze indică numărul paginii din The Gay Report de Karla Jay şi Allen Young, Summit Books, New York, 1979).

Primul studiu major asupra homosexualităţii din America a fost realizat în 1979 şi publicat sub numele The Gay Report. Studiul a devenit în timp un punct de referinţă în acest domeniu şi unul dintre cele mai mari realizat vreodată, implicând 5.000 de persoane homosexuale de toate vârstele şi din toate clasele sociale (inclusiv din mediul religios), chestionate în legătură cu diferite aspecte ale vieţii şi subculturii lor. Studiul a fost realizat de profesoara Karla Jay şi de jurnalistul Allen Young. Lucrarea lor este citată uneori astăzi în lumea academică.

Ceea ce atrage de la început atenţia este faptul că Jay şi Young sunt amândoi activişti homosexuali. Se pune astfel problema imparţialităţii lor. Există însă ceva şi mai curios, anume faptul că datele prezentate în acest studiu sunt potenţial dăunătoare pentru mişcarea homosexualilor. Aparent, Jay şi Young nu au nici o problemă să publice date legate de sexul cu minore, promiscuitatea rampantă, bolile venerice, cazurile de sinucidere şi alte aspecte sordide.

Lucrarea a fost apreciată de voci din interiorul mişcării homosexualilor. Autorul homosexual Laud Humphreys afirmă că „toţi care suntem homosexuali ne vom regăsi acolo” (citat pe coperta cărţii). Autoarea Jane Rule consideră că „aceasta nu este doar o carte despre statistici; este o carte a vocilor, a vocilor noastre.” (ibid.)

Să vedem deci ce recunoaşte mişcarea homosexualilor despre sine şi despre practicile ei, recunoaşteri pe care nu pare foarte preocupată să le transmită şi majorităţii heterosexuale.

Promiscuitate

The Gay Report a fost unic în sensul că pentru prima oară societatea a putut pătrunde în subcultura homosexuală, pentru a vedea dacă sunt adevărate zvonurile, poveştile şi bârfele vehiculate de multă vreme. În multe cazuri se pare că da.

Acuzele de promiscuitate există de mult timp la adresa homosexualilor. Aşa cum indică şi studiul lui Jay şi Young, aceste temeri sunt justificate. Potrivit studiului, 35% dintre respondenţi au recunoscut că au avut 100 sau chiar mai mulţi parteneri sexuali de-a lungul vieţii (pag. 249); 18% au recunoscut că au avut între şapte şi 60 de parteneri numai în ultima lună (pag. 248) şi 18% că au avut trei sau mai mulţi în ultima săptămână (pag. 248). 38% au spus că cea mai lungă relaţie a lor nu a durat mai mult de un an (pag. 340). Pentru lesbiene, media relaţiilor a fost de 38 de luni (pag. 302).

Răspunzând la întrebarea „Cât de des aţi mers acasă ca să faceţi sex cu cineva pe care abia l-aţi cunoscut?”, 50% au declarat „întotdeauna”, „foarte des” sau „destul de des” (pag. 251). Jay şi Young concluzionează: „Evident, aventurile de o noapte îi caracterizează pe marea majoritate a bărbaţilor homosexuali” (pag. 252).

Mai departe, 77% dintre respondenţi participaseră la partide de sex în trei cel puţin o dată, în timp ce 59% participaseră la orgii sau sex în grup (pag. 587). 38% participaseră la practici sadomazochiste cel puţin o dată şi 23% practicaseră urinatul în cadrul actului sexual (pag. 555). 24% au recunoscut că au primit bani pentru a întreţine relaţii sexuale (pag. 260).

Nici liderii homosexuali nu sunt prea timizi în a-şi mărturisi sentimentele în această privinţă. În lucrarea Gay Manifesto, autorul Carl Wittman declara că sadomazochismul, „atunci când e consensual, poate fi descris ca o lucrare artistică, un balet al constrângerilor - praguri între durere şi plăcere” (citat la pag. 554). Poetul homosexual Allen Ginsberg comenta favorabil orgiile: „Este o experienţă umană importantă a te raporta uneori la tine însuți şi la alţii ca la o halcă de carne” (pag. 589-590). Tot el vorbea despre orgii în termeni de „yoga divină pentru eliberarea eului” (590).

Curios, Jay şi Young nu prea par să sesizeze că cele de mai sus reprezintă „promiscuitate”. După ei, „Unde putem trage o linie şi declara că unii au fost promiscui şi alţii nu? Ce judecată stă la baza termenului 'promiscuu'? E imposibil să răspunzi la asemenea întrebări pentru că ele depind de atitudini subiective” (pag. 249).

Ei îi citează pe homosexualii intervievaţi declarând că „promiscuitatea este un concept heterosexual folosit pentru a ne ataca... Dacă vorbeşti în termeni de 'libertate sexuală' şi de împărtăşirea unei experienţe senzuale, atunci e bine. Presupun că totul depinde de motivaţie” (pag. 249). Un altul declara: „Mă deranjează cuvântul 'promiscuitate' pentru că chiar nu ştiu ce înseamnă. Care e graniţa dintre sex rar sau frecvent şi promiscuitate? Dacă fac sex de trei ori pe zi şi sunt foarte selectiv în alegerea partenerilor, sunt promiscuu sau foarte selectiv şi încins?” (pag. 249)

Consumul de droguri şi sexul sigur

Consumul de droguri este o altă problemă majoră în rândul homosexualilor. În cadrul studiului, 44% au recunoscut că consumă alcool „destul de des”, „foarte des” sau „întotdeauna” în legătură cu sexul (pag. 496), cu un procent de 32 pentru marijuana. 64% consumaseră marijuana cel puţin o dată (pag. 496). Cifrele corespunzătoare pentru lesbiene erau 29% pentru alcool şi 29% pentru marijuana (pag. 431).

Aceasta atrage întrebarea, cât de sigur mai e „sexul sigur”, dacă mulţi homosexuali sunt drogaţi în timpul actului respectiv? De asemenea, apar probleme legat de adopţia de copii, nu doar în ceea ce priveşte posibilele efecte ale promiscuităţii şi practicilor sexuale, dar şi legat de modelul pe care l-ar putea oferi un părinte homosexual.

Deloc surprinzător, bolile venerice sunt şi ele o problemă importantă. Astfel, 35% dintre respondenţi au recunoscut că au avut gonoree cel puţin o dată (pag. 691), 69% admiţând că au avut infecţii genitale (pag. 692). Jay şi Young recunoscu că „bolile venerice sunt o preocupare majoră pentru bărbaţii homosexuali.” Potrivit lor, „la începuturile mişcării homosexualilor, unii activişti obiectau la ideea că bolile venerice sunt mai frecvente homosexuali. Se pare că acuzele legate de bolile venerice au fost folosite ca o armă împotriva homosexualilor. Totuşi, homosexualii nu pot să se îngrijoreze în legătură cu 'reputaţia' lor atât timp cât transmit frecvent boli prin intermediul contactului sexual” (pag. 691).

Destul de interesant, 60% dintre respondenţii homosexuali aveau studii superioare (10, deşi se pare că există unele probleme de eşantionare aici, după cum arată autorii), fiind respinsă astfel ideea că homosexualii nu au suficientă educaţie în ceea ce priveşte „sexul sigur”.

Pedofilia şi bestialitatea

Zvonurile de pedofilie şi molestare a copiilor de către homosexuali sunt şi ele vechi. În cadrul studiului, 23% dintre respondenţi au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu copii în vârstă de 13-15 ani (pag. 275), în timp ce 19% aveau o părere pozitivă despre actele sexuale cu această categorie de vârstă (pag. 276).

E demn de menţionat şi că 13,5% dintre respondenţi au recunoscut că se fac vinovaţi de bestialitate (acte sexuale cu animale) (pag. 555). Revista pentru homosexuali Fag Rag a publicat un articol intitulat „Bestialitatea ca act revoluţionar” (pag. 567). (Trebuie să spun aici că sunt redate mai multe citate ale celor chestionaţi, la paginile 567-568, dar nu le voi menţiona pentru că, aşa cum spunea Sf. Pavel, „e ruşinos a le pomeni chiar şi în şoaptă.”)

Cele de mai sus impun serioase preocupări legate de problema adopţiei de copii de către cuplurile de homosexuali, ca să nu mai vorbim de aşa-zişii „preoţi homosexuali” - ar putea asemenea „preoţi” să participe la şcolile duminicale sau la întâlnirile cu tinerii?

Problemele psihologice

Studiu nu abordează prea mult problemele psihologice/emoţionale ale homosexualilor. Totuşi, se arată că 40% încercaseră să se sinucidă, procentul pentru lesbiene fiind de 39 (pag. 728). 12% dintre homosexuali şi 18% dintre lesbiene foloseau serviciile unui psihologi sau psihiatru dintr-un motiv sau altul (pag. 722).

Întrebări legate de pretenţiile homosexualilor

Propaganda homosexualilor insistă că ei „aşa s-au născut”, că e ceva ce nu pot schimba şi că a le pretinde să ducă o viaţă heterosexuală este incorect şi contrar biologiei lor. Totuşi, studiul arată altceva.

Dintre bărbaţii homosexuali, 66% avuseseră în trecut cel puţin o legătură sexuală cu o femeie şi 20,5% au declarat că au şi acum contacte sexuale cu femei (pag. 123). Uimitor, 83% dintre lesbiene se culcaseră cu un bărbat cel puţin o dată, iar 17% făcea asta şi în prezent. 23% dintre lesbiene aveau o percepţie „foarte bună” sau „destul de bună” legat de aceste relaţii trecute, iar 21% o opinie neutră (pag. 59). 13% dintre bărbaţii homosexuali aveau copii biologici (pag. 133), procentul pentru lesbiene fiind de 18% (pag. 79). Asta nu prea pare să susţină ideea că homosexualii au o repulsie naturală, biologică, faţă de relaţiile cu sexul opus. Aici Jay şi Young recunosc că 13% „ar putea fi considerat un procent mare, dat fiind mitul potrivit căruia homosexualii nu pot face copii.” (pag. 133)

Destul de interesant, 50% dintre respondenţii homosexuali avuseseră prima experienţă sexuală la vârsta de 15 ani sau mai devreme (pag. 107). Cifra este de 20% pentru lesbiene (pag. 52). Asta, desigur, indică o motivaţie (cauză) de mediu a homosexualităţii, sugerând că formarea homosexualităţii ar putea avea loc în urma unui abuz sexual la o vârstă fragedă şi în cadrul unei evoluţii emoţionale/psihologice aparte, iar nu în urma unei cauze genetice. Asta ar putea explica şi interesul relativ ridicat al homosexualilor faţă de adolescenţi, teoria spunând că, fiind abuzaţi la o vârstă timpurie, homosexualii nu depăşesc emoţional respectiva vârstă şi sunt astfel atraşi de persoane de o vârstă similară. De remarcat că în cadrul studiului mulţi homosexuali au raportat sentimente negative legat de prima experienţă sexuală, sentimente care ulterior au devenit mai bune (pag. 107).

În final, 20% dintre bărbaţii homosexuali şi 8% dintre lesbiene au apelat la terapia reparativă pentru a deveni heterosexuali (pag. 722), iar 6% dintre bărbaţi şi 0% dintre lesbiene au declarat că şi-ar schimba pe cale medicală orientarea către heterosexualitate, dacă ar exista o cale sau tehnologie. Alţi 17% dintre bărbaţii homosexuali nu erau „siguri” dacă ar face aceasta (pag. 772).

Lăsând la o parte ideea că homosexualii „nu o pot face” cu o femeie, cele de mai sus ridică serioase întrebări legat de răspândirea bolilor venerice de la homosexuali la heterosexuali (dacă au relaţii sexuale cu aceştia). Aproximativ 50% dintre cazurile de SIDA din SUA (70% în trecut) sunt bărbaţi homosexuali. Ca să nu mai menţionăm incidenţa relativ ridicată a altor boli (vezi mai sus). Sunt homosexualii răspunzători pentru răspândirea acestor boli în cadrul societăţii?

Concluzie

Trebuie spus că vreau să afirm că toţi sau majoritatea homosexualilor participă la practicile de mai sus. De fapt, după cum arată şi studiul, multe dintre aceste practici sunt condamnate de mulţi homosexuali, în timp ce sunt lăudate de alții la scenă deschisă. Dacă opinia publică consideră că toţi se dedau la aşa ceva, atunci aceasta este o greşeală. Totuşi, ceea ce arată în mod clar The Gay Report este faptul că practicile de mai sus sunt o problemă serioasă în rândul homosexualilor, cu valori şi procente mult deasupra majorităţii heterosexuale. Mai mult, lăudarea şi sprijinul pentru practicile promiscue din partea unor lideri de opinie homosexuali sunt şi ele îngrijorătoare. Una peste alta, situaţia nu este una roză, în special de când scopul declarat al activiştilor homosexuali este acela de a integra stilul de viaţă homosexual în societate şi în viaţa cotidiană. În special, trebuie să ne punem întrebarea dorim ca societatea noastră şi copiii noştri să vină în contact cu un grup în care sexul cu minori, promiscuitatea semnificativă, bolile venerice, consumul de substanţe şi tendinţele suicidale sunt la ele acasă.

Destul de ciudat, autorii Jay şi Young nu par să realizeze cât de mult rău face studiul lor posturii lor de activişti. Ei fac uimitoarea declaraţie că, „deşi orice cititor heterosexual ar trebui să înţeleagă că viaţa homosexualilor nu e lipsită de probleme, ar trebui să fie la fel de evident că aceste probleme nu sunt mai numeroase decât cele cu care se luptă heterosexualii - sunt doar de altă natură” (pag. 771).

Orice cititor onest înţelege că pur şi simplu nu încape comparaţie între problemele homosexualilor şi cele ale heterosexualilor. Mai mult, obiecţia că probleme homosexualilor se datorează unei societăţi homofobe e neîntemeiată şi nici nu poate fi dovedită.

Acest articol ar putea fi criticat pe motivul că citează un studiu vechi. Totuşi, vechimea unui studiu nu îi împiedică pe activiştii homosexuali să citeze şi ei studii vechi atunci când e convenabil (a se vedea minciuna lansată de Alfred Kinsey în 1948 - „zece la sută din societate sunt homosexuali“).

De remarcat şi faptul că studiul lui Jay şi Young este încă citat astăzi ca fiind unui dintre cele mai ample studii realizate vreodată pe acest subiect. Mai mult, multe dintre statisticile din cadrul studiului sunt susţinute de date mai recente. Lucrurile nu par să se fi schimbat prea mult din 1979 încoace.

Indiferent de feluritele critici aduse acestui studiu, rămân întrebări importante fără răspuns. Simplul fapt că respondenţii homosexuali recunosc anumite lucruri ridică un mare semn de întrebare legat de acordarea a tot mai multe drepturi homosexualilor. Înainte ca ei să obţină o recunoaştere deplină în cadrul societăţii, trebuie răspuns la aceste întrebări iar mingea e în terenul activiştilor homosexuali.

Gregory Rogers s-a născut în Africa de Sud şi este jurnalist independent cu multe materiale scrise pe problema homosexualităţii şi a activismului homosexual.