Primii cinci pacienţi cu HIV au fost raportaţi în 1981, ei reprezentând începutul a ceea ce a devenit ulterior „criza HIV/SIDA”, aflată acum în a treia decadă de evoluţie, cei cinci homosexuali fiind caracterizaţi ca „tineri anterior sănătoşi”. Doctorii care au redactat primul raport erau foarte familiarizaţi cu starea medicală şi nevoile multor bărbaţi cu un stil de viaţă homosexual. Însuşi dr. Joel Weisman era homosexual.

„Faptul că Joel Weisman era el însuşi homosexual a contribuit, fără îndoială, la popularitatea pe care clinica sa a dobândit-o în rândurile acelei clientele. „Se ştie că nu emit judecăţi, că la mine nu există tabu-uri sau bariere psihologice şi că rostul meu este doar acela de a-i trata.”“ (Lapierre, Beyond Love, pag. 39)

„De-a lungul anilor, procentul de homosexuali în rândul pacienţilor dr-lui Joel Weisman a crescut. Doctorul a văzut această creştere nu ca datorându-se abilităţilor şi discreţiei sale, ci ca o consecinţă a creşterii bolilor cu transmitere sexuală, în special în rândurile acestei grupe de risc. „Începând din 1977, 1978, am început să am tot mai mulţi tineri cu febră mare, transpiraţie nocturnă, diaree, tot felul de boli parazitare şi în special cu ganglioni limfatici umflaţi, de mărimea oului de porumbel, la gât, la subraţ, în zona axială, peste tot. Indiciile arătau că aceste inflamaţii a glandelor sunt manifestări ale unor probleme de imunitate. De fiecare dată, m-am temut de ce era mai rău: cancer, leucemie. Din fericire, toate biopsiile au fost ’benigne.’ E adevărat, unele dintre bolile identificate prin analize nu erau obişnuite, A existat mononucleoză, hepatită, multe cazuri de herpes, unele boli venerice. Slavă Domnului, virusurile responsabile nu omorau, cel puţin nu încă. În general, majoritatea simptomelor dispăreau după un tratament corespunzător. Numai la câţiva pacienţi au rămas ganglionii umflaţi. S-au resemnat să trăiască cu ei aşa.” Sosirea, într-o dimineaţă de octombrie 1980, a unui stylist din Hollywood la cabinetul lui Joel Weisman a stricat acest optimism. Acest homosexual de 25 de ani, fără antecedente medicale, suferea de o infecţie cronică a pielii, a membranelor mucoase şi a unghiilor. „Epiderma lui nu era decât o mare rană deschisă”, menţiona Joel Weisman în caietul său. Mirat de amploarea infecţiei, a luat telefonul şi a format numărul singurei persoane pe care o ştia capabilă să trateze un astfel de pacient.” (Lapierre, Beyond Love, pag. 39-40)

„Dar numai parţial. Pentru că o serie de medici şi cercetători implicaţi de la început în criza SIDA erau fie homosexuali, fie cunoscători ai grupului homosexualilor. Mulţi membri ai Centrului pentru Controlul Bolilor lucraseră îndeaproape cu homosexuali, în cadrul cercetărilor privind hepatita B şi deci îşi făceau puţine iluzii în privinţa practicilor sexuale şi a diversităţii sexuale, fiind conştienţi că nu toţi homosexualii aveau parteneri multipli.” (Treichler, AIDS, Gender, and Biomedical Discourse, pag. 200 în AIDS The Burdens of History, editori Elizabeth Fee şi Daniel M. Fox)

Există o întrebare foarte importantă care cere un răspuns. De ce fuseseră caracterizaţi acei cinci homosexuali, în raportul iniţial, ca „tineri anterior sănătoşi”? Vârstele lor erau între 29 şi 36 de ani, cu o medie de 30 de ani şi 4 luni. Se poate spune că nu erau „tineri”? Dar, şi mai important, de ce au fost caracterizaţi ca „anterior sănătoşi”? Doctorii care au scris raportul iniţial ştiau că starea medicală şi nevoile multor bărbaţi cu un stil de viaţă homosexual necesită anumite precauţii atunci când îi descrii pe homosexuali ca fiind sănătoşi. Datele şi istoricul acelor cinci homosexuali arată că starea sănătăţii lor era comparabilă cu cea a populaţiei homosexuale, în general. Şi totuşi, aceşti cinci homosexuali au fost descrişi ca „tineri anterior sănătoşi”.

„Ceea ce pare nefiresc, atunci şi acum, este faptul că aceşti cinci homosexuali cu pneumonie au fost caracterizaţi ca „tineri anterior sănătoşi” sau „tineri în general sănătoşi”. Date fiind informaţiile despre starea sănătăţii homosexualilor la sfârşitul anilor 1970 şi nivelurile hiper-endemice de boli cu transmitere sexuală, meningită, hepatită B, citomegalovirus (CMV) şi altele în rândul homosexualilor, cum de au fost descrişi aceşti bărbaţi cu pneumonie ca „anterior sănătoşi”? (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 23)

„Revenind la raportul MMWR iniţial din 5 iunie 1981, vedem că toţi cei cinci pacienţi au fost descrişi ca „anterior sănătoşi”, deşi aveau un istoric medical diferit: unul era consumator de droguri injectabile, altul fusese tratat prin iradiere pentru boala Hodgkin, patru avuseseră hepatită B, şi toţi cinci declaraseră că inhalaseră droguri.”“ (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 24)

„Cele cinci cazuri prezentate de Michael Gottlieb în raportul său de 46 de rânduri nu furnizau, de fapt, nici o informaţie aparte: era vorba de cinci homosexuali tineri care nu se cunoşteau între ei, toţi avuseseră probleme cu bolile cu transmitere sexuală, toţi inhalaseră droguri şi toţi sufereau de acea pneumonie parazitară care atacă numai organismele cu imunitate scăzută. Şi totuşi, Michael Gottlieb nu menţionează că infecţia era foarte gravă. Doi pacienţi deja muriseră din cauza ei.” (Lapierre, Beyond Love, pag. 71)

„Un aspect important al clasificării iniţiale a SIDA a fost menţiunea că ea apare la homosexuali „anterior sănătoşi”. Deşi rapoartele aruncă îndoieli asupra faptului că acei primi pacienţi cu SIDA fuseseră sănătoşi până atunci (Cochrane 2004), această menţiune ridică întrebarea de ce hemofilii au fost consideraţi ca bolnavi de SIDA. Se ştie prea bine că sistemul imunitar nu funcţionează normal la hemofili şi că terapia pentru factorul de coagulare (Factorul II) este ea însăşi imuno-supresivă (Papadopulos- Eleopulos et 1995).” (Culshaw, Science Sold Out Does HIV Really Cause AIDS?, pag. 25)

„Primele cazuri raportate ale noii boli au fost cinci homosexuali tineri care au fost trataţi în Los Angeles pentru o infecţie rară, pneumonie pneumocystis carinii, şi pentru o formă şi mai rară a sarcomului Kaposi. Primele indicii au fost că toate cele cinci cazuri au în comun un anume factor: un sistem imunitar deficitar.” (Vass, AIDS A Plague in Us, A Social Perspective – The Condition and its Social Consequences, pag. 23)

„Primul caz de SIDA identificat în Statele Unite a apărut în primăvara lui 1981, când Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a anunţat că cinci homosexuali tineri din Los Angeles, anterior sănătoşi, prezentau o infecţie respiratorie superioară rară, Pneumocystis carinii (Fauci, et al., 1984, Gallo, 1987).” (Kalichman, Understanding AIDS Second Edition Advances in Research and Treatment, pag. 10)

„Pe 5 iunie 1981, Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) anunţa apariţia, în ultimele şase luni, a cinci cazuri de pneumonie la bărbaţi tineri. Cinci cazuri de pneumonie în opt luni la un centru medical major nu reprezintă ceva deosebit. Însă a apărut o suspiciune pentru că pacienţii aveau câteva caracteristici comune: erau tineri, pneumonia lor era cauzată de Pneumocystis carinii, un tip de infecţie întâlnită în general numai la pacienţii cu o imunitate deficitară din cauza chimioterapiei folosită pentru a trata o boală cunoscută (factori absenţi din istoricul acestor pacienţi) şi toţi cinci erau homosexuali.” (Panem, The AIDS Bureaucracy, pag. 8)

„Primul caz de SIDA documentat în Statele Unite a fost identificat de un tânăr imunolog, dr. Michael Gottlieb de la University of Southern California, Los Angeles. Primul pacient avea nevoie de îngrijire medicală din cauza scăderii în greutate. Avea candidoză, o peliculă albă groasă în gură (Gottlieb, 1998). O săptămână mai târziu, acest pacient a fost reprimit la Spitalul UCLA cu febră şi cu pneumonie Pneumocystis carinii. În curând, doctorii din Los Angeles i-au mai trimis lui Gottlieb câţiva pacienţi cu pierdere în greutate, febră şi candidoză. Toţi erau tineri şi homosexuali.” (Singhal şi Rogers, Combating AIDS Communication Strategies in Action, pag. 49)

„Pe 5 iunie 1981, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a raportat cinci cazuri de tineri homosexuali, anterior sănătoşi, care fuseseră trataţi de pneumonie Pneumocystis carinii (PCP). Numărul cazurilor era demn de atenţie pentru că cei cinci nu avuseseră probleme imunitare anterioare şi, aşa cum spunea raportul, PCP în Statele Unite „este limitată aproape exclusiv la pacienţii cu un sistem imunitar mult redus” (Valdiserri, Dawning Answers How the HIV/AIDS Epidemic Has Helped to Strengthed Public Health, pag. 5)

„Povestea HIV/SIDA a început în 1979 şi 1980, când doctorii din SUA a observat grupuri de cazuri cu boli foarte rare până atunci. Aceste cazuri includeau un tip de pneumonia transmisă de păsări (pneumocystis carinii) şi o formă de cancer numită sarcomul Kaposi. Fenomenul a fost menţionat pentru prima oară în Raportul Săptămânal pe Morbiditate şi Mortalitate (MMWR) din 5 iunie 1981, publicat de Centrul pentru Controlul Bolilor din Atlanta. MMWR menţiona cinci cazuri de Pneumocystis carinii.” (Barnett şi Whiteside, AIDS in the Twenty-First Century Disease and Globalization, pag. 28)

„SIDA a fost identificată de la început ca o entitate clinică nouă şi distinctă în 1981 (Gottlieb et al,. 1981; Masur et al., 1981; Siegal et al., 1981). Primele cazuri au fost identificate din cauza unei asocieri neobişnuite de boli cum ar fi sarcomul Kaposi şi pneumonia Pneumocystis carinii (PCP) la homosexuali tineri. Deşi acest boli rare fuseseră observate anterior şi la unele subgrupe distincte ale populaţiei, cum ar fi bărbaţi în vârstă de origine mediteraneană, în cazul sarcomului Kaposi sau la pacienţi cu cancer şi cu probleme grave de imunitate, în cazul PCP - recurenţa acestor boli la tineri anterior sănătoşi era neobişnuită. Întrucât majoritatea primelor cazuri ale noului sindrom implica bărbaţi homosexuali, au fost luate în calcul şi investigate stilul de viaţă şi practicile. Printre acestea se afla azotatul de amil sau butil şi contactul frecvent cu sperma prin sex anal, care ar fi putut acţiona ca doze imuno-stimulatoare de proteine străine sau antigeni.” (Mayer şi Pizer, editori, The AIDS Pandemic: Impact on Science and Society, pag. 15)

Primele cazuri raportate pentru noul sindrom au fost menţionate în Raportul Săptămânal pe Morbiditate şi Mortalitate (MMWR) din 5 iunie 1981. Cinci tineri, toţi homosexuali activi, fuseseră trataţi în spitale din Los Angeles pentru o infecţie rară, pneumonie Pneumocystis carinii (PCP). Doi dintre cei cinci muriseră. Toţi prezentaseră indicii ale altor infecţii şi ale unui sistem imunitar deficitar.” (Foege, „The National Pattern of AIDS” în The AIDS Epidemic de Kevin M. Cahill, editor, pag. 7)

„Primul caz de SIDA documentat în SUA a fost identificat de un tânăr imunolog, dr. Michael Gottlieb, la University of California, Los Angeles. Primul său pacient avea nevoie de tratament din cauza pierderii în greutate. Avea candidoză, o peliculă albă şi groasă în gură (Gottlieb, 1998). După o săptămână, pacientul a fost primit la Spitalul UCLA cu febră şi pneumonie Pneumocystis carinii. În curând, doctorii din Los Angeles i-au trimis lui Gottlieb şi alţi pacienţi cu pierdere în greutate, febră şi candidoză. Toţi erau homosexuali tineri. Infecţiile acestea oportuniste l-au făcut pe Gottlieb să suspecteze probleme cu sistemul lor imunitar şi a descoperit o deficienţi de limfocite T (Gottlieb, 2001).” (Singhal şi Rogers, Combating AIDS Communication Strategies in Action, pag. 49-50)

„În iunie 1981, revista săptămânală a Centrului pentru Controlul Bolilor menţiona un aspect medical neobişnuit. În ultimele şase luni, cinci homosexuali tineri din Los Angeles fuseseră diagnosticaţi cu pneumonie Pneumocystis carinii (PCP) - o boală rară, existentă teoretic la tinerii americani. Doi muriseră. Discuţia continua pe pagina a doua, urmată de un lung articol despre consumul de alcool în Utah. Apoi, pentru câteva săptămâni, nu s-a mai spus nimic despre cazurile din Los Angeles. Apoi au apărut alte cazuri noi, la fel de interesante. Din New York: douăzeci de cazuri de sarcom Kaposi, o formă rară de cancer de piele, existentă de obicei la persoane în vârstă de origine mediteraneană. Din Los Angeles: încă şase cazuri de sarcom Kaposi şi încă unele de PCP. Din San Francisco: sarcom Kaposi, PCP şi încă unele boli neobişnuite. În decurs de un an, CDC a acumulat peste 350 de rapoarte alarmante. După şase luni, numărul a depăşit o mie - aproape toate fatale, aproape toate în rândurile homosexualilor anterior sănătoşi.” (Schwartzberg, A Crisis of Meaning How Gay Men are Making Sense of AIDS, pag. 3)

„O analiză a materialului primar, cum ar fi rapoartele medicale şi cele despre SIDA, arată că descrierea acestor cazuri şi persoane de către departamentele medicale şi în presă comporta câteva inexactităţi.” (Cochrane,When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag.55)

„Mai întâi, factorii de risc au fost prezentaţi imprecis pentru o treime dintre grupul iniţial; de exemplu, trei din nouă îşi injectau droguri, dar nici unul nu fusese menţionat ca prezentând vreun risc.” (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 55)

„În al doilea rând, datele statisticile folosite de Departamentul de Sănătate Publică din oraş pentru raportarea acelor pacienţi erau inexacte pentru cinci dintre acei bărbaţi (55 la sută din total) şi demonstrau o părtinire în sensul exagerării aspectului homosexual al bolii.” (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 56)

„În al treilea rând, contrar caracterizării populare a pacienţilor din primii ani ai epidemiei, analiza mea asupra surselor primare arată că statutul socioeconomic al majorităţii acestor cazuri primare de SIDA era trecut cu vederea.” (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 56)

„Pe scurt, mulţi dintre pacienţii cu SIDA raportaţi în San Francisco în primii ani ai acestei epidemii avuseseră probleme de sănătate (congenitale sau cronice) şi/sau se implicaseră în practici riscante care sporeau probabilitatea unui handicap sau deces prematur (de ex., consum sporit de droguri, droguri intravenoase, alcoolism, infecţii sistemice repetate şi/sau nerezolvate). Totuşi, majoritatea acestor factori ai bolii au fost trecuţi cu vederea în rapoartele oficiale, persistând relatări asupra epidemiei destinate publicului, alături de prezentări ale unei epidemii misterioase în rândurile unor homosexuali anterior sănătoşi şi cu un statut social relativ bun.” (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 105)

„Identificarea determinanţilor sociali şi a corelaţiilor acestei boli ar fi fost mai corecte dacă boala nu ar fi apărut întâi - sau nu ar fi fost raportată ca o epidemie în rândul homosexualilor anterior sănătoşi. Dovezile empirice împotriva acestei prezentări erau evidente în publicaţiile medicale de la sfârşitul anilor 1970, care publicau studii ce arătau că sănătatea homosexualilor din principalele oraşe din SUA era asemenea „tropicelor din lumea a treia”, cu niveluri epidemice de boli cu transmitere sexuală, hepatită B, CMV şi alte infecţii (inclusiv holeră şi febră tifoidă).” (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 190-191)

Citatele de mai jos provin din diferite surse care discută primele cinci cazuri menţionate în MMWR din 5 iunie 1981, intitulat Pneumocystis Pneumonia --- Los Angeles, 5 iunie 1981 / 30(21); 1-3

„Primul anunţ oficial a fost publicat pe 5 iunie 1981 de către Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC), agenţia federală de epidemiologie din Atlanta. În buletinul ei săptămânal, Raportul Săptămânal pe Morbiditate şi Mortalitate (MMWR), erau descrise cinci cazuri grave de pneumonie apărute în octombrie 1980 şi mai 1981 în trei spitale din Los Angeles. Două aspecte neobişnuite justificau îngrijorările lor: toţi pacienţii erau tineri (29 - 36 de ani), cu preferinţe sexuale către acelaşi sex şi toţi aveau pneumonie cauzată de Pneumocystis carinii. Acest protozoar este omniprezent. Parazitează numeroase animale. Este găsit frecvent în corpul uman, dar cauzează boli numai atunci când sistemul imunitar este deficitar, fie la nou-născuţi, fie la adulţii care iau medicamente imuno-supresive. Diagnosticul de PCP fusese confirmat prin biopsii pulmonare obţinute bronhoscopic sau chirurgical.” (Grmek, History of AIDS, pag. 4)

„Primele indicii ale viitoarei epidemii de SIDA au apărut la CDC în toamna lui 1980. Între octombrie 1980 şi mai 1981, doctorul Michael Gottlieb, împreună cu colegi din trei spitale diferite din Los Angeles, au fost intrigaţi de un grup de cinci pacienţi tineri, cu vârste între 29 şi 36 de ani, aflaţi în îngrijirea lor. Doi dintre aceştia muriseră iar ceilalţi trei erau grav bolnavi. Toţi cinci, care fuseseră sănătoşi anterior, au fost diagnosticaţi cu o formă foarte neobişnuită de pneumonie, cauzată de un parazit numit Pneumocystis carinii. Pneumonia Pneumocystis carinii (prescurtată PCP) fusese găsită până atunci numai la pacienţi cu un sistem imunitar redus, din cauza medicamentelor sau a unor boli. În plus, toţi aceşti pacienţi prezentau indicii că fuseseră infectaţi cu un virus numit citomegalovirus (CMV) care de asemenea este frecvent la pacienţii imuno-deficitari. Toţi cei cinci pacienţi aveau şi afte, ceea ce, din nou, este frecvent la persoanele imuno-deficitare. Într-adevăr, la trei dintre cei cinci care fuseseră testaţi, sistemul imunitar prezenta probleme funcţionale. O altă trăsătură a celor cinci era faptul că erau homosexuali activi. Ei nu se cunoşteau între ei şi nici nu păreau să aibă un contact sexual comun. În această fază, lucrurile indicau o asociere cu stilul de viaţă homosexual şi cu o boală cu transmitere sexuală. Primul raport al acestor observaţii a apărut într-un insert mic din Raportul săptămânal pe Morbiditate şi Mortalitate, emis de CDC în 5 iunie 1981.” (Schoub, AIDS & HIV in Perspective, pag. 2)

„În primăvara lui 1981, dr. Michael Gottlieb, patru dintre colegii săi de la Facultatea de Medicină de la UCLA şi dr. Pozalski de la Spitalul Mt. Sinai din Los Angeles s-au întâlnit cu un mister medical aparte. Între octombrie 1980 şi mai 1981, ei trataseră cinci homosexuali tineri internaţi cu pneumonie Pneumocystis carinii (PCP), o infecţie rară. De asemenea, toţi avuseseră infecţii „oportuniste”, observate în mod normal la pacienţii cu transplant de organe, al căror sistem imunitar era diminuat în mod intenţionat pentru a facilita primirea noului organ, şi doi dintre ei muriseră în timpul tratamentului. Apariţia bruscă a acestor boli la acest număr de bărbaţi altminteri sănătoşi a fost un semnal de alarmă. Doctorii au raportat cazurile pe 5 iunie 1981, în Raportul Săptămânal pe Morbiditate şi Mortalitate (MMWR) publicat de Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) din Atlanta, Georgia, un periodic în care sunt discutate aspecte şi statistici medicale publice curente.” (Choi, Assembling the AIDS Puzzle: Epidemiology, pag. 15 în AIDS Facts and Issues, editori Victor Gong M.D. şi Norman Rudnick)

„În martie 1981, pacientul lui Weisman a fost primit la UCLA. Testele au arătat că avea aceleaşi probleme cu sistemul imunitar ca şi pacientului lui Gottlieb. Şi el fusese diagnosticat cu pneumocystis. În decurs de câteva săptămâni, un alt pacient al lui Weisman a fost internat la UCLA. Suferea de o oboseală neobişnuită şi de febră, fusese expus la citomegalovirus şi avea pneumocystis. Sistemul lui imunitar era anormal de redus. Şi era homosexual. Gottlieb a întâlnit un al patrulea caz de homosexual expus la citomegalovirus şi care murise de pneumoncystis. Apoi un al cincilea caz: acelaşi tipar. Oboseală, febră, citomegalovirus, pneumocystis, homosexual.” (Black, The Plague Years: A Chronicle of AIDS, The Epidemic of Our Times, pag. 38)

Pacientul nr. 1

„În decembrie acel an, un alt doctor din Los Angeles, Michael Gottlieb, studia un pacient de la UCLA care suferea de candida. Gottlieb şi colegii au făcut nişte teste de sânge şi au constatat că sistemul imunitar al bărbatului era foarte scăzut. În cele din urmă, pacientul a fost diagnosticat cu pneumonie Pneumocystis carinii.” (Black, The Plague Years: A Chronicle of AIDS, The Epidemic of Our Times, pag. 38)

„Totul a început cu o urticarie obişnuită. Când s-a trezit dimineaţă, Ted Peters, 31 de ani, model liber profesionist pentru o agenţie din Westwood, zona rezidenţială din West Los Angeles, a simţit mici umflături pe limbă şi pe mucoasa gurii. A văzut în oglindă că toată gura şi limba îi erau acoperite de un strat albicios ciudat. Mirat, Ted Peters şi-a clătit gura cu apă de gură. Mai avusese probleme de piele, dar niciodată în gură. Ca şi alţi bărbaţi activi sexual, se întâlnise în mai multe rânduri cu herpesul. De asemenea, avusese parte şi de unele boli cu transmitere sexuală. Tratamentele urmate rezolvaseră întotdeauna aceste iritaţii.” (Lapierre, Beyond Love, pag. 27)

„Bărbatul, Arnold, era un artist de succes din Los Angeles şi nu fusese bolnav în viaţa lui. Pentru doctorii de la centrul clinic, el prezenta o panoplie de simptome uimitoare. Candida sau afte, o infecţie a pielii şi membranelor mucoase care se întâlneşte de obicei numai la nou-născuţii cu sistem imunitar redus, sau la persoanele în vârstă care au sistemul imunitar afectat de medicamente sau cancer.” (Fettner şi Check, The Truth About AIDS Evolution of an Epidemic, pag. 12)

Pacientul nr. 2

„Sosirea, într-o dimineaţă de octombrie 1980, a stylistului din West Hollywood în biroul lui Joel Weisman a fost de natură să perturbe acel optimism relativ. Tânărul homosexual în vârstă de 25 de ani, fără antecedente medicale, suferea de o infecţie cronică a pielii, a membranelor mucoase şi a unghiilor. „Epiderma lui nu e altceva decât o mare rană deschisă”, şi-a notat Weisman în caiet.” (Lapierre, Beyond Love, pag. 39-40)

„La sfârşitul lui 1980, unul dintre pacienţii lui Weisman, tot homosexual, nu răspundea la tratament. De trei luni tot pierdea în greutate. Pierduse 15 kilograme. Avea febră de aproape 40 de grade. Glandele limfatice erau reduse. Avea şi o ciupercă, numită candida, care îi afecta gura, gâtul şi esofagul.” (Black, The Plague Years: A Chronicle of AIDS, The Epidemic of Our Times, pag. 37)

„La scurt timp după aceea, dr. Joel Weisman, un medic privat din San Fernando, a trimis la UCLA un bărbat de 30 de ani, care de trei luni avea febră de 40 de grade, pierduse în greutate peste 15 kilograme şi avea glandele limfatice umflate. Ca şi Arnold, şi Al era homosexual. „Al e un om muncitor care nu consumă droguri şi nu parte să aibă contacte sexuale în afara relaţiei actuale. Nu e tipul de candidat pentru o boală gravă”, afirma Weisman. Nici unul dintre testele şi examenele standard făcute de Weisman pe Al nu a putut indica de ce acesta pierdea în greutate.” (Fettner şi Check, The Truth About AIDS Evolution of an Epidemic, pag. 13)

Pacientul nr. 3

„Această situaţie a fost schimbată dramatic de un anume eveniment: vizita la clinica lui Joel Weisman a unui al doilea pacient cu simptome identice. De data aceasta era vorba de un tânăr publicist din Hollywood, tot homosexual, fără antecedente medicale.” (Lapierre, Beyond Love, pag. 41)

„În mai puţin de două săptămâni, un bărbat pe nume Ron a fost internat la UCLA, trimis tot de Weisman. Gottlieb avea de-a face cu al treilea caz. Era asemănător cu celelalte, mai puţin faptul că „Ron era consumator de droguri intravenoase, un swinger care trăise periculos în ultimii doi ani,” potrivit lui Weisman.” (Fettner şi Check, The Truth About AIDS Evolution of an Epidemic, pag. 14)

Pacientul nr. 2 sau 3

„A fost internat în februarie 1981 în secţia de Imunologie de la University of California din Los Angeles (UCLA). I-a amintit doctorului Michael Gottlieb de un caz pe care îl întâlnise în decembrie 1980: sângele unui pacient cu simptome similare prezenta o scădere a limfocitelor, din cauza dispariţiei aproape totale a subgrupei de celule T. Găsiseră acelaşi fenomen şi la pacientul lui Weisman. În ambele cazuri, examenul microscopic a probelor bronhiale indicase pneumonie Pneumocystis carinii (PCP). Ambii pacienţi aveau ceva în comun: erau homosexuali.” (Grmek, History of AIDS, pag. 4)

Pacientul nr. 4 şi 5

„Cei trei au decis să-şi aducă laolaltă pacienţii la spitalul UCLA. „Apariţia, la începutul lui 1981, a unui al patrulea caz de pneumonie Pneumocystis, de data aceasta la un homosexual negru, a fost urmată la scurt timp de un al cincilea caz, iar lucrurile au început să arate ca o epidemie”, avea să explice Gottlieb.” (Lapierre, Beyond Love, pag. 41)

„Gottlieb a discutat cu Wayne Shandera, medic la Departamentul de Sănătate Publică din Los Angeles, care găsise un caz similar printre dosarele lui. Până în mai 1981, numărul acestor pacienţi internaţi în Los Angeles crescu la cinci. Discret, medicii din California au tras un semnal de alarmă.” (Grmek, History of AIDS, pag. 4)

„Întrebându-l pe Shandera dacă a întâlnit recent vreo boală neobişnuită la homosexuali, Gottlieb a menţionat CMV ca fiind comun la cele trei cazuri întâlnite de el. „Nu,” a răspuns Shandera, „dar am să verific.” Nu i-a luat mult să verifice. În laboratorul de la etajul Departamentului de Sănătate a găsit o probă de CMV. Microbul fusese recoltat din plămânii unui bărbat care murise în urmă cu o lună de Pneumocystis. Shandera s-a dus la spitalul din Santa Monica unde murise bărbatul şi a examinat dosarul: a constatat că şi acel bărbat fusese homosexual. Întors a birou, Shandera a început să sune la alte spitale şi la alţi medici care ar fi putut să întâlnească infecţii similare. La Cedars-Sinai, dr. Irvin Pozalski i-a spus că a avut un caz „ciudat” de PC la un homosexual care fusese sănătos anterior. Cu acela erau cinci.” (Fettner şi Check, The Truth About AIDS Evolution of an Epidemic, pag. 16)

„În martie 1981, pacientul lui Weisman a fost primit la UCLA. Testele au arătat că avea aceleaşi probleme cu sistemul imunitar ca şi pacientului lui Gottlieb. Şi el fusese diagnosticat cu pneumocystis. În decurs de câteva săptămâni, un alt pacient al lui Weisman a fost internat la UCLA. Suferea de o oboseală neobişnuită şi de febră, fusese expus la citomegalovirus şi avea Pneumocystis. Sistemul lui imunitar era anormal de redus. Şi era homosexual. Gottlieb a întâlnit un al patrulea caz de homosexual expus la citomegalovirus şi care murise de Pneumocystis. Apoi un al cincilea caz: acelaşi tipar. Oboseală, febră, citomegalovirus, pneumocystis, homosexual.” (Black, The Plague Years: A Chronicle of AIDS, The Epidemic of Our Times, pag. 38)

„Cei doi foloseau frecvent droguri (azotat de amil sau butil, folosite de mulţi homosexuali pentru a spori plăcerea sexuală) şi fuseseră activi sexual cu un număr mare de bărbaţi, dintre care mulţi reprezentaseră contacte anonime în barurile pentru homosexuali şi băile publice. Toţi avea niveluri ridicate de infecţii sau anticorpi care indicau o expunere anterioară la infecţii.” (Fettner şi Check, The Truth About Aids: Evolution of an Epidemic, pag. 15)

„Gottlieb et al., de pildă, au raportat în decembrie 1981 că, din patru pacienţi, unul fusese monogam timp de patru ani, doi avuseseră câţiva parteneri constanţi şi numai unul „fusese foarte activ sexual şi frecventase baruri pentru homosexuali şi băi publice” (Pneumonia Pneumocystis carinii şi Candidoză bucală,” 1429)” (Epstien, Impure Science, pag. 380)

„Un factor comun şi evident era acela că toţi cei cinci pacienţi folosiseră azotat de amil sau butil, inhalanţi care intensifică organismul.” (Black, The Plague Years: A Chronicle of AIDS, The Epidemic of Our Times, pag. 39)

„De asemenea, cei cinci pacienţi sufereau de candidoză, o ciupercă benignă localizată la nivelul membranelor mucoase. Testele serice au confirmat infecţia cu CMV. Toţi folosiseră azotat de amil sau butil, numit „popper” (datorită sunetului pe care îl face fiola la deschidere); unul dintre ei consuma droguri intravenoase.” (Grmek, History of AIDS Emergence and Origin of a Modern Pandemic, pag. 5)

După definiţia lor din 1981 (CDC), unul dintre primele cinci cazuri din Los Angeles ar fi fost declasificat ca SIDA, din cauza chimioterapiei şi a tratamentelor cu radiaţii pentru boala Hodgkin. Definiţia includea afirmaţia că nu se cunoştea cauza imunodeficienţei.

„Iniţial SIDA a fost definită ca o imunodeficienţă pentru care nu exista o cauză cunoscută şi care permitea bolilor şi decesului să fie cauzate de bacterii şi virusuri care sunt larg răspândite, dar în mod normal sunt ţinute sub control de către sistemul imunitar. Bolile indicatoare erau sarcomul Kaposi (pete purpurii pe piele), o formă specifică de pneumonie (PCP, pneumonie Pneumocystis carinii) şi infecţii cu ciuperci - candidoză, afte (Broder şi Gallo 1984).” (Bauer, The Origins, Persistence and Failings of the HIV/AIDS Theory, pag. 18)

„Primul a murit în martie 1981. În 1978, acest pacient fusese diagnosticat cu boala Hodgkin. Fusese tratat cu succes prin radioterapie.” (Grmek, History of AIDS, pag. 5)

„Totuşi, revenind la raportul MMWR iniţial din 5 mai 1981, vedem că toţi cei cinci pacienţi fuseseră caracterizaţi ca „anterior sănătoşi”, în ciuda istoricului lor medical diferit: unul era consumat de droguri intravenoase, altul fusese tratat cu radiaţii împotriva bolii Hodgkin, patru prezentau indicii de hepatita B în trecut şi toţi cinci consumaseră droguri inhalate.” (Cochrane, When AIDS Began San Francisco and the Making of an Epidemic, pag. 24)

Articolul Identităţi, locuri şi practici homosexuale noi este o descriere a transformărilor „comunităţii” homosexuale la sfârşitul anilor '70 - începutul anilor '80, transformări care au făcut din acest subgrup al populaţiei un mediu propice pentru epidemia HIV/SIDA.

Bibliografie

Barnett, Tony şi Alan Whiteside. AIDS in the Twenty-First Century Disease and Globalization. Palgrave Macmillan. New York, 2002.

Bauer, Henry H. The Origin, Persistence and Failings of the HIV/AIDS Theory. MCFarland & Company, Inc. Jefferson, NC şi London, 2007.

Black, David. The Plague Years: A Chronicle of AIDS, The Epidemic of Our Times. Simon şi Schuster. New York, 1986.

Cochrane, Michelle. When AIDS Began: San Francisco and the Making of an Epidemic. Routledge. New York şi London, 2004.

Culshaw, Rebecca. Science Sold Out Does HIV Really Cause AIDS? North Atlantic Books. Berkeley, CA, 2007.

Epstein, Steven. Impure Science: AIDS, Activism, and the Politics of Knowledge. University of California Press. Berkeley, Los Angeles, şi New York, 1996.

Fettner, Ann Guidici şi Wiliam A Check Ph.D. The Truth About AIDS: Evolution of an Epidemic. Henry Holt and Company. New York, 1985.

Foege, „The National Pattern of AIDS” in The AIDS Epidemic by Kevin M. Cahill editor

Grmek, Mirko D. History of AIDS. Princeton University Press. Princeton, NJ, 1990.

Kalichman, Seth C. Understanding AIDS Second Edition Advances in Research and Treatment. American Psychological Association. Washington DC, 1988.

Lapierre, Dominique. Translated from French by Kathryn Spink. Beyond Love. Warner Books. New York, 1991.

Mayer, Kenneth H. şi HF Pizer, editors. The AIDS Pandemic: Impact on Science and Society. Elsevier Academic Press. London şi San Diego, 2005.

Panem, Sandra. The AIDS Bureaucracy. Harvard University Press. Cambridge, MA şi London, England, 1988.

Schwartzberg, Steven. A Crisis of Meaning How Gay Men Are Making Sense of AIDS. Oxford University Press. New York şi Oxford, 1996.

Schoub, Barry D. AIDS and HIV in Perspective. Cambridge University Press. Cambridge UK, 1999.

Singhal, Arvind şi Everett M. Rogers. Combating AIDS: Communication Strategies in Action. Sage Publications. Thousand Oaks, CA, 2003.

Valdiserri, M.D., M.P.H., Ronald O. Dawning Answers How the HIV/AIDS Epidemic Has Helped to Strengthen Public Health. Oxford University Press. Oxford şi New York, 2003.

Vass, Anthony, A. AIDS: A Plague in Us: A Social Perspective: The Condition and its Social Consequences. St. Ives, Cambs. : Venus Academica, 1986.

Sursa: Behavior and not a Person