Nu-mi aduc aminte să nu fi avut vreodată probleme cu homosexualitatea.

Un apropiat al familiei a început prin a abuza sexual de mine când aveam șapte-opt ani. Cu câțiva ani mai mare decât mine, m-a determinat să întrețin cu el relații sexuale orale, în mod repetat. Asta a durat aproximativ un an, până când s-a mutat în altă parte.

Era o rudă apropiată, așa că am avut încredere în el. La început nu mi-am dat seama că ar fi ceva rău în ceea ce făceam. Părea plăcut și mă bucuram de atenția lui, mai ales ca nu prea eram băgat în seamă de tatăl meu, care era distant, ostil și adesea violent. Dar mă întrebam totuși, de ce trebuie să păstrăm secretul? Îmi spusese să nu povestesc nimănui. M-am simțit simultan dorit și trădat, și mai ales foarte, foarte confuz asupra a ceea ce înseamnă dragostea, anume dragostea „frățească” între bărbați.

Mai mult decât atât, eram nedumerit despre ce înseamnă să fii bărbat. Nu puteam să stabilesc legătura cu lumea băieților și a bărbaților. Aveam și unele probleme de mobilitate, încât nu puteam obține rezultate sportive bune. La școală, la început mi-am petrecut timpul băieții, dar ulterior m-am simțit mult mai bine cu fetele. Acasă eram tăcut și ascultător față de mama mea, care avea un comportament detașat din punct de vedere emoțional. Am încercat întotdeauna să fiu un băiat bun și să fiu de ajutor.

La vârsta de 12 ani m-am împrietenit la școală cu un băiat al cărui tată murise. Ca și mine, era imatur pentru vârsta lui. Am început să merg cu el la biserica unde mergea el. Am știut din prima zi că voi dori să devin membru al bisericii lui. Era un loc în care mă puteam simți relaxat și în siguranță, spre deosebire de casă și școală. M-am botezat acolo.

Nu mult timp după aceea, când am petrecut o noapte în casa prietenului meu, el mi-a făcut avansuri și i-am răspuns.

Din acel moment am devenit foarte implicați în activități homosexuale, masturbare și chiar sex anal. Aveam senzații de plăcere și eliberare, desigur, dar emoțional nu simțeam nimic. Prietenul meu voia să mă sărute și să mă îmbrățișeze, dar mi-am dat cumva seama că bărbații nu se pot comporta așa unul față de altul, așa că am opus rezistență. Nu am amestecat afecțiunea cu sexul.

Mi-a trecut prin minte că ceea ce făceam ar putea fi greșit, dar, deoarece am avut acea relație anterioară cu un membru apropiat al familiei, am dorit să continui experimentul.

Odată cu trecerea timpului am început să mă tem că relațiile noastre sexuale sunt nefirești și lipsite de sens. Simțeam că sexul este din punct de vedere spiritual un lucru enervant și superficial, ducând la lipsă de respect de sine și la un comportament autodistructiv. Crea dependență, dar nu îmi făcea bine.

Cred că eu consideram că eram „prieteni”, deși era greu să fac față acceselor lui de furie. Relația a continuat încă aproximativ optsprezece luni și a luat sfârșit întrucât nu am putut învinge dificultățile apărute. M-am simțit ușurat odată încheiată această relație, dar totuși am resimțit un gol pe care nu l-am putut umple.

Frica de bărbați

Privind înapoi, datorita precocei implicări în relații sexuale cu un membru al familiei și mai târziu cu un prieten, am resimțit o îndepărtare față de tatăl meu și o supra-identificare cu mama mea, devenind, în mod deloc surprinzător, efeminat în comportament.

La liceu, băieții mă necăjeau și mă luau în zeflemea, mai ales din cauza neîndemânării mele la sport. Un băiat înalt, bine clădit, a început să-mi vină în ajutor și să mă apere. De câteva ori m-a aparat de bătaie. L-am apreciat pe acel om deoarece a fost printre putinii care m-au tratat ca pe o persoană și m-au apărat de „teroriști”. Părea că mă înțelege.

A fost o vreme cu dificultăți emoționale pentru mine. Făceam tot posibilul să evit orele de educație fizică, care-mi stricau reputația. M-am simțit permanent în gardă și diferit față de ceilalți băieți, în special la liceu. Am preferat să stau retras și să ascult în tăcere pe ceilalți băieți, fără a putea comunica cu ei „pe limba lor”. Nu m-am simțit niciodată legat de ei sau făcând parte din grupul lor. Activitatea mea sexuală secretă mă făcea să mă simt și mai puțin legat de ei.

La 16 ani am început ucenicia ca electromecanic, meserie care corespundea aptitudinilor mele. Am dorit ca prin părăsirea școlii să scap de abuzurile din partea băieților, dar am nimerit într-un grup de oameni extrem de duri. Pe șantiere era multă pornografie (îmi plăcea și mie), iar oamenii vorbeau adesea despre relațiile lor sexuale cu femei, inclusiv extraconjugale. Mă simțeam cu totul străin de ei. Mă făceau să mă simt mic și mă criticau. Odată un grup a tăbărât pe mine și m-au dezbrăcat de toate hainele. Am fost obligat să mă refugiez într-o mică încăpere nefinisată la un etaj superior al clădirii la care lucram. Dacă nu ar fi fost un om amabil să-mi înapoieze hainele, nu știu ce aș fi făcut.

Când un maistru a început să-mi facă avansuri, am consimțit. Am început în secret să am relații sexuale orale cu el la muncă. Aceasta a fost singura mea relație cu un bărbat, după cea cu colegul meu de școală, și a durat până când el a fost mutat pe un alt șantier. Când m-am întâlnit din nou cu el mai târziu, nu i-am mai răspuns la propuneri. În acea vreme, starea mea sufletească avea un rol decisiv asupra deciziilor mele.

Următoarea mea slujbă a fost la magazia de piese electrice a companiei, unde am fost mai fericit, neavând atâția bărbați prin preajmă. Totuși, regula pe care mi-am stabilit-o pentru a mă proteja consta în a încerca să-i evit bărbații cât mai mult posibil, chiar dacă eram atras sexual de ei. Nu mi-am mai petrecut timpul decât cu bărbați cu orientare heterosexuală de la biserică. În același timp, pentru a reduce suspiciunile asupra orientării mele sexuale și pentru că mă simțeam mai în siguranță cu fetele, m-am întâlnit cu mai multe fete de la biserică în ultimii ani ai adolescenței. Dar, din punct de vedere sexual, eram atras de băieți. Am reușit să fac în așa fel încât să-mi petrec o noapte la ei acasă. În timpul nopții, când ei dormeau, am încercat să le ating organele sexuale, să-i excit fără a-i trezi. Alarmați, câțiva dintre ei au povestit celor mai în vârstă de la biserică. M-am simțit îngrozitor, dar preoții m-au tratat cu tact, încercând să mă ajute să-mi recunosc deficiențele de comportament și să le corectez.

Puțin după ce am împlinit 20 de ani, m-am mutat din Australia în Statele Unite. Timp de un an și jumătate am încercat să elimin conflictul dintre sentimentele homosexuale și sufletul meu și dorința de a-mi întemeia o familie. O parte din mine dorea să slujească lui Dumnezeu deplin, ca misionar, o alta parte dorea să se căsătorească cu o femeie și să aibă copii, iar o altă parte dorea să găsesc un prieten, să mă „arunc” în subcultura homosexualității americane și să-mi dau frâu liber la toate fanteziile homosexuale. Eram într-un conflict teribil și întregul meu viitor era în cumpănă.

Întoarcerea la Dumnezeu

Un grav accident de motocicletă m-a făcut să înțeleg cât de mult iubesc viața. Mi-am rupt ambele picioare și am petrecut o lună întreagă în spital, urmată de șase luni de refacere. Speriat că nu voi mai putea merge, m-am rugat lui Dumnezeu să mă salveze atât fizic cât și sufletește. Am promis lui Dumnezeu că dacă îmi va îngădui să merg din nou, îmi voi schimba viața, încetând a mai căuta relații sexuale cu bărbați și slujindu-l ca misionar.

Întorcându-mă acasă în Australia, mi-am îndeplinit promisiunea către Dumnezeu, iar El m-a ajutat să pot merge din nou. Așa că m-am adâncit în studiul Scripturii, am ajuns s-o înțeleg, în special pasajele în care am citit că aducându-i lui Dumnezeu slăbiciunea și smerenia mea, El le va transforma în putere. Pentru prima dată în viața mea am avut o revelație spirituală - am știut că Dumnezeu poate să mă ajute și să-mi dea putere să duc o viață creștină.

În 1983, la vârsta de 26 de ani, am fost sunat de cineva de la biserică și mi s-a propus un serviciu misionar de 2 ani în țara natală, Australia. Sentimentele mele homosexuale și amintirile nu dispăruseră, dar am observat că implicându-mă în slujirea lui Dumnezeu, acestea scad în intensitate și frecvență. După ce mi-am îndeplinit misiunea și m-am întors acasă, am văzut că ne mai slujindu-l pe Dumnezeu tot timpul, dorințele homosexuale se intensificau. Însă, începând din 1983, nu am mai cedat tentației de a avea relații sexuale cu bărbați. Am început studiile universitare, urmărind să obțin diploma în domeniul dezvoltării comunitare. Am început să-mi dau întâlnire cu femei și la vârsta de 30 de ani m-am însurat.

Timp de cinci ani nu i-am povestit soției despre trecutul meu homosexual. Când în cele din urmă i-am spus, nu a fost foarte surprinsă. A fost cooperantă, considerând că cel puțin acel comportament, dacă nu și sentimentele, ține de domeniul trecutului.

Chiar dacă nu mai eram efectiv un homosexual, nu puteam avea o afectivitate normală față de soția mea, așa cum am fi dorit-o amândoi. În timp, am început să ne îndepărtăm emoțional unul de celălalt. După 10 ani de căsătorie, având acum trei copii, ne-am separat. Asemenea accidentului de motocicletă petrecut cu mulți ani în urmă, acest incident mi-a dovedit că viața mea nu este în regulă. Punând capăt activității homosexuale și slujind lui Dumnezeu s-a dovedit a nu fi suficient pentru mine, atâta vreme cât având o căsătorie normală, eram totuși atras de bărbați.

Descoperirea și vindecarea rănilor ascunse

Cu căsătoria și familia mea în balanță, am început terapia și pentru prima oară am abordat deschis problema abuzul sexual suferit din partea fratelui meu. Terapia mi-a descoperit adevărata origine a identității și confuziei mele sexuale. Am recunoscut că trebuia să-mi schimb punctul de vedere asupra mea însumi și asupra lumii în care trăiam, în special lumea bărbaților.

M-am cufundat în „biblioterapie”, citind cărți despre învingerea homosexualității, pentru a înțelege modul în care molestarea din trecut mă condusese în confuzia homosexuală. De exemplu, am citit cartea lui Joseph Nicolosi privind terapia recuperatorie a bărbatului homosexual, care mi-a deschis orizonturi noi asupra stării în care mă aflam. Am înțeles că dacă vindec trecutul, voi vindeca și prezentul. Nu eram predestinat a fi homosexual pe veci! Am avut o discuție cu cel care abuzase de mine și am înțeles că și el fusese abuzat de către cineva din afara familiei.

Am discutat și cu tatăl meu, față de care mă simțisem străin foarte mult timp, iar el mi-a mărturisit propriile lupte care îl marcaseră profund din punct de vedere emoțional. Am înțeles că lipsa de afecțiune din partea lui nu se datora mie, ci lui, cu rădăcini adânci în copilăria lui și în traumatizantele experiențe din timpul războiului.

Analiza rănilor trecutului, în relație cu membrii familiei și cu tatăl meu, și înțelegerea lor au constituit începutul depărtării mele de sentimentele homosexuale și al recunoașterii statutului meu de bărbat.

Având aceste noi date despre mine și despre ce vreau de la viață, m-am împăcat cu soția mea după trei luni de separare. Am hotărât să punem familia noastră deasupra oricăror probleme, iar eu să-mi rezolv problemele care stăteau la baza comportamentului homosexual. Cu cât îmi cercetam mai profund sufletul, cu atât vedeam mai mult că sentimentele homosexuale deveneau mai puțin intense și mai ușor de înlăturat.

O carte a lui Dean Byrd și Mark Chamberlin, „Nu este suficientă numai voința” m-a ajutat să scap de fanteziile homosexuale și de interesul față de pornografia de pe Internet, concentrându-mă nu pe controlul comportamentului printr-un act de voință umană, ci prin predarea problemei către Dumnezeu. Am avut din nou o discuție cu persoana care abuzase de mine, având sentimentul că încă mă trata ca pe un copil. Pentru prima dată m-am întâlnit cu el pe picior de egalitate, ceea ce mi-a dat senzația de putere și maturitate ca bărbat.

Am învățat să-mi iubesc și chiar să-mi respect tatăl. Toate aceste lucruri m-au învățat că, cu cât mă simțeam mai puternic ca bărbat, cu atât mai putină atracție sexuală simțeam față de alți bărbați.

De-a lungul călătoriei mele către masculinitate, am întâlnit oameni care m-au povățuit și care mi-au arătat cum să abordez traumele emoționale ale tatălui meu, timiditatea mea și multe alte probleme legate de confuziile mele legate de sexualitate. Această călăuzire mi-a fost de mare ajutor. Consider că numai alți bărbați pot contribui la afirmarea deplină ca bărbat a unui băiat în creștere.

Ascultarea și consilierea au funcționat în ambele sensuri și am fost mulțumit să fiu de ajutor pentru alți bărbați. Aceștia aveau și ei propria luptă cu niște probleme care, deși nu erau identice cu ale mele, prezentau surprinzătoare similitudini. Încă port astfel de discuții, existând un sprijin reciproc pentru eforturile noastre diferite și totuși surprinzător de similare în unele privințe, către o dezvoltare interioară deplină. După toți acești ani de relații abuzive și sexualizate cu alți bărbați, am marea bucurie a unor relații prietenești și corecte cu alți bărbați care nu caută la mine altceva decât prietenie sinceră și sprijin.

Căsnicia mea merge mai bine ca niciodată. Atât eu, cât și soția mea am ajuns să dobândim o înțelegere și o încredere reciprocă. Mă simt bine în rolul de soț și tată. Îmi place să petrec timp alături de copiii mei și să fiu prezent pentru ei.

Exemplul prietenilor mei m-a încurajat să-mi continui calificarea și să-mi definitivez studiile. Am hotărât sa-mi petrec restul vieții lucrând cu alți bărbați într-o manieră profesională, ajutându-i să–și atingă potențialul personal deplin. A fost o călătorie lungă, dar acum, la vârsta de 43 de ani, recunosc cât de important este ajutorul altor bărbați pentru acei bărbați care vor să devină bărbați deplini. A fost o vreme când mă simțeam atât de străin de bărbați încât, nu neapărat din frică, făceam totul ca să-i evit. Pe cale de consecință, tendința înnăscută de relaționare cu alți bărbați s-a realizat atunci numai pe cale sexuală. Acum, activitatea mea constă în a-i ajuta pe alți bărbați la vindecarea emoțională și spirituală. Dragostea mea pentru ei ca frați elimină orice fel de dorință sexuală.

Așa cum Dumnezeu mi-a promis cu mulți ani în urmă, slăbiciunea mea a devenit puterea mea.

Traducere din limba engleză

Sursa: People Can Change