Concluzia majorităţii cercetătorilor este aceea că homosexualitatea (asemenea altor stări psihologice) este cauzată de o combinaţie de factori sociali, psihologici şi biologici. Prezentăm mai jos citate din cercetători în domeniu:

(1) Dr. Dean Hamer, cercetător care a căutat „gena homosexualităţii”, homosexual:

„Genele sunt hardware-ul... datele provenind din experienţe de viață sunt prelucrate de software-ul sexual şi ajung în circuitele identităţii. Eu bănuiesc că software-ul sexual este o combinaţie de gene şi mediu, aşa cum softul unui calculator este o combinaţie între ce s-a instalat din fabrică şi ce a fost adăugat de utilizator.” P. Copeland şi D. Hamer (1994) The Science of Desire, New York.

(2) Jeffrey Satinover, psihiatru, Doctor în Medicină:

„Asemenea tuturor stărilor comportamentale şi mentale complexe, homosexualitatea nu este determinată exclusiv nici biologic, nici psihologic, ci rezultă dintr-o combinaţie greu de cuantificat între factori genetici, influențe intrauterine, mediul postnatal (comportament familial şi cultural), precum şi o serie de opţiuni repetate la momente critice ale dezvoltării.” J. Satinover, M.D., Homosexuality and the Politics of Truth (1996) (Homosexualitatea şi politica adevărului). Grand Rapids, Baker Books.

(3) Când Dr. Dean Hamer a fost întrebat dacă homosexualitatea îşi are rădăcinile numai în biologie, el a răspuns:

„Categoric nu. Din studiile pe gemeni, ştim deja că jumătate sau mai mult din variabilitatea orientării sexuale nu este moştenită. Studiile noastre încearcă să indice factorii genetici, nu să-i nege pe cei psihologici.” „New Evidence of a 'Gay Gene'“ (Noi dovezi privind „gena homosexualităţii”) de Anastasia Toufexis, Time, 13 noiembrie 1995, vol. 146, nr. 20, pag. 95.

(4) William Byne, psihiatru, Doctor în Biologie, şi Bruce Parsons (1993) au analizat cu atenţie principalele studii biologice asupra homosexualităţii. Au constatat că nici unul nu susţine categoric teoria cazuală biologică. (Vezi W. Byne şi B. Parsons, „Human Sexual Orientation: The Biologic Theories Reappraised”, Archives of General Psychiatry 50, no.3.)

(5) Psihiatrii Friedman şi Downey declară că „modelul bio-psiho-social” se potriveşte cel mai bine cunoştinţelor noastre privind cauzalitatea, cu diferite combinaţii de temperament şi evenimente de mediu care duc la homosexualitate. Ei afirmă:

„În ciuda recentelor constatări neurobiologice care sugerează că homosexualitatea este determinată genetic şi biologic, lipsesc dovezile credibile privind un model biologic al homosexualităţii.” R. Friedman şi J. Downey, Journal of Neuropsychiatry, vol. 5, nr. 2, 1993.

(6) Sociologul Steven Goldberg, Master în Sociologie:

„Practic toate dovezile indică împotriva unui factor cauzal fiziologic categoric, şi nu ştiu nici un cercetător care să creadă că există un asemenea factor determinativ... aceşti factori joacă un rol în predispoziţie, nu un rol determinativ... Nu ştiu pe nimeni în domeniu care să pretindă că homosexualitatea ar putea fi explicată fără referire la factorii de mediu.”

„Activiştii homosexuali nu discută despre configuraţia familială clasică; ei evită să discute despre numeroasele dovezi privind factorii familiali. Studiile care încearcă să nege existenta unui model familial standard în homosexualitate îi conving numai pe cei care au nevoie să le creadă.” S. Goldberg (1994) When Wish Replaces Thought: Why So Much of What You Believe is False (Când dorinţa înlocuieşte mintea: de ce atât de multe dintre cele ce crezi sunt false), Buffalo, New York, Prometheus Books.

(7) Un articol despre gene şi comportament, din revista Science, afirmă:

„...interacţiunea dintre gene şi mediu este mult mai complicată decât „genele violenţei” şi „genele inteligenţei” trâmbiţate de presa de duzină. Într-adevăr, recentele studii asupra factorilor de mediu constituie o dovadă a interesului crescut privind efectele geneticii asupra comportamentului. Aceleaşi date care indică efectele genelor indică şi enorma influenţă a factorilor ne-genetici.” C. Mann, „Genes and behavior” (Gene şi comportament), Science 264:1687 (1994), pag. 1686-1689.

(8) Din concluziile Dr. Jeffrey Satinover din „The Gay Gene” (Gena homosexualităţii):

„(1) Există o componentă genetică a homosexualităţii, dar 'componentă' este doar un mijloc vulgar de a indica asocieri şi legături genetice. 'Asocieri' şi 'legături' nu înseamnă 'cauză.'

(2) Nu există nici o dovadă care să indice că homosexualitatea este genetică - şi nici un studiu nu pretinde că există. Există numai presa şi anumiţi cercetători, care doresc să capteze publicul.” Jeffrey Satinover, The Journal of Human Sexuality, 1996, pag. 8.

(9) Cercetătorul Dr. Simon LeVay:

„În acest moment, opinia cea mai răspândită [asupra cauzei homosexualităţii] este aceea că sunt implicaţi o mulțime de factori.

„Un studiu realizat în 1988, prin intervievarea a celor mai cunoscute figuri în domeniu, privind opinia lor despre homosexualitate, a inclus întrebarea: 'Mulţi analişti consideră că orientarea sexuală a unei persoane este determinată de unul sau mai mulţi factori: genetici, hormonali, psihologici sau sociali. Pe baza informaţiilor la zi, care este opinia dvs.?'

„Răspunsurile au inclus: 'toate acestea împreună' (Alan Bell), 'toate aceste variabile' (Richard Green), 'factori multipli' (Gilbert Herdt), 'o combinaţie din toti factorii menţionaţi' (Evelyn Hooker), 'toţi aceşti factori' (Judd Marmor), 'o combinaţie de cauze' (Richard Pillard), 'posibil factori genetici şi hormonali, însă jocurile juvenile de explorare sexuală sunt în mod special importante' (John Money), 'factori genetici şi hormonali, şi probabil şi unele experienţe din copilărie' (James Weinrich).” Simon LeVay (1996), în Queer Science, publicată de MIT Press.

(10) Asociaţia Americană de Psihologie afirmă:

„Au fost propuse diferite teorii privind cauzele orientării sexuale... Totuşi, mulţi oameni de ştiinţă împărtăşesc opinia conform căreia orientarea sexuală se formează la majoritatea oamenilor de la o vârstă timpurie, prin interacţiuni complexe ale factorilor biologici, psihologici şi sociali.” Din broșura APA, „Answers to Your Questions About Sexual Orientation and Homosexuality” (Răspunsuri la întrebări despre orientarea sexuală şi homosexualitate)

(11) Un pliant realizat de asociaţia „Părinţilor şi prietenilor homosexualilor şi lesbienelor” din SUA, realizat cu ajutorul Dr. Clinton Anderson de la Asociaţia Americană de Psihologie, afirmă:

„Până acum, nici un cercetător nu a pretins că genele pot determina orientarea sexuală. În cel mai bun caz, cercetătorii cred că ar putea exista o componentă genetică. Nici un comportament uman, inclusiv cel sexual, nu a fost relaţionat până acum de markerii genetici. Sexualitatea, asemenea celorlalte comportamente, este neîndoielnic influenţată de factori atât biologici, cât şi sociali.”