Acest articol are patru secţiuni, trei dintre ele referindu-se la „noutăţile” care îi pot caracteriza pe cei ce se auto-identifică drept homosexuali şi duc o viaţă ca atare. Mai întâi este vorba de felul în care aleg ei să se identifice, folosind termenul gay/lesbiană în loc de homosexual. Apoi, cultura/societatea americană în schimbare a permis apariţia unor „noi locuri de întâlnire”. A treia „noutate” sunt „comportamentele/practicile sexuale” ale multora dintre cei ce auto-identifică drept homosexuali şi duc o astfel de viaţă. Multe dintre citatele de mai jos provin de la cei ce se identifică drept homosexuali şi promovează un stil de viaţă manifest. Ultima secţiune descrie consecinţele/rezultatele acestor comportamente/practici sexuale noi şi periculoase ale celor se identifică drept homosexuali.

O nouă identitate

„Pe scurt, mediul politic şi cultural suferise o liberalizare care crease premizele pentru emergenţa unei mişcări homosexuale ample.” (Engel, The Unfinished Revolution: Social Movement Theory and the Gay and Lesbian Movement, pag. 38)

„Configurarea înţelesului homosexualităţii de către susţinătorii ei, ca stil de viaţă alternativ sau status minoritar, şi deplasarea homosexualilor şi lesbienelor către centrul societăţii urmăreşte acelaşi tipar ca transformarea rolului social al negrilor şi femeilor în aceeaşi perioadă.” (Seidman, Embattled Eros, pag. 148-149)

„Ideea unei identităţi homosexuale a fost formulată în ultimele două decenii. Istoric vorbind, este produsul mişcării de emancipare a homosexualilor şi lesbienelor care, la rândul ei, s-a inspirat din mişcarea pentru drepturile negrilor şi de emancipare a femeilor din anii cincizeci şi şaizeci. Asemenea identităţilor etnice, identitatea sexuală îi alocă pe indivizi unui grup, comunitatea homosexualilor. Deşi identitatea sexuală a devenit o identitate de grup, antecedentele ei istorice pot fi urmărite înapoi până la ideea din secolul nouăsprezece, când homosexualul şi lesbiana constituiau un specimen biologic nou descoperit, un „al treilea sex”. Homosexualitatea, care fusese concepută iniţial ca un act, devenea acum un actor (De Cecco, 1990b). Odată creaţi actorii, li s-a putut aloca o identitate de grup. Odată ce persoana devenea membră a unui grup, în particular unul care fusese stigmatizat şi marginal, identitatea individului era uşor subsumată identităţii de grup.” (De Cecco and Parker, „The Biology of Homosexuality: Sexual Orientation or Sexual Preference,” pag. 22-23 în Sex, Cells, and Same-Sex Desire: The Biology of Sexual Preference, editori De Cecco şi Parker)

„Dincolo de toate aceste aspecte ale stilului de viaţă era chestiunea în sine a identităţii homosexuale. Identitatea homosexuală nu este un produs al naturii mai mult decât alte identităţi sexuale. Ea s-a format în urma unei istorii complexe de definiţii şi auto-definiţii, iar ceea ce au arătat în mod clar istoriile recente ale homosexualităţii este faptul că nu există nici o legătură necesară între practicile sexuale şi identitatea sexuală.” (Weeks, Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities, pag. 50)

„Emanciparea homosexualilor a evoluat cumva către dreptul de a se simţi bine – de a merge în baruri şi discoteci, de a consuma droguri şi de a face sex frecvent şi impersonal.” (Clendinen and Nagourney, Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America, pag. 445)

„Alţi bărbaţi care participaseră cu entuziasm la viaţa din gheto obosiseră acum de anonimatul acesteia şi de valorile ei interne. Au întrebat de ce a aparţine de comunitatea gay a ajuns să însemne a te rupe de familia ta, a lua droguri şi a avea parteneri multipli, a dansa toată noaptea în clubul „corect” şi a merge în weekend în partea „corectă” a Fire Island. În loc să ofere o emancipare autentică, viaţa de homosexual crease un alt tip de opresiune în sensul conformării unor expectaţii sociale privind ceea ce „ar trebui” să fie, să creadă, să poarte şi să facă un homosexual.” (Andriote, Victory Deferred: How AIDS Changed Gay Life in America, pag. 24)

„Datele arată suficient de convingător că, înainte de mijlocul secolului, comportamentul homosexual era foarte diferit de ceea ce a devenit ulterior, că de la jumătatea secolului încolo au existat schimbări fundamentale nu doar în percepţia de sine şi poziţiile bărbaţilor homosexuali, ci şi în ceea ce priveşte obiceiurile sexuale, tipurile şi numărul de parteneri, chiar şi a modurilor de a face dragoste. Aceste revoluţii au atins un apogeu chiar în momentul în care a explodat HIV, asemenea unei serii de bombe cu ceas de-a lungul Americii. Atunci când privim experienţa homosexuală la global, se pare că apariţia simultană a unor comportamente noi şi creşterea dramatică a celor vechi au condus la una dintre cele mai mari mutaţii din ecologia sexuală cunoscută până atunci. Există suficiente dovezi că această mutaţie a avut un impact decisiv asupra transmiterii oricăror boli cu sexuale existente, dintre care HIV a fost doar una, însă cea mai mortală.” (Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, pag. 39)

„Componenta periculoasă a scenei gay, care pare să fi fost pepiniera sau, cel puţin, locul de pregătire pentru ceea ce a părut tot mai mult a fi o boală nouă şi necunoscută, nu este deloc o patologie pe care noi, ceilalţi, să o ignorăm.” (Black, The Plague Years: A Chronicle of AIDS, The Epidemic of Our Times, pag. 43)

„Factorul primar care a condus la creşterea transmiterii HIV a fost sexul anal combinat cu parteneri multipli, în particular în grupuri concentrate de persoane. Până în anii şaptezeci, nu există nici o îndoială că pentru cei din grupurile cele mai active sexual, sexul anal cu parteneri multipli a devenit un eveniment major. Michael Callen, atât un practicant, cât şi un observator îndeaproape al vieţii homosexuale de pe banda de viteză, crede că acesta a fost un „aspect nemaivăzut” al revoluţiei homosexuale.” (Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, pag. 75)

„Aceste date demonstrează categoric că mişcarea de emancipare a homosexualilor a condus la creşterea masivă a promiscuităţii printre bărbaţii homosexuali, alături de schimbări majore la nivelul practicilor sexuale care au făcut ca leziunile rectale, contactul imunologic cu sperma, consumul de droguri uşoare şi transmiterea multor infecţii virale, fungice şi bacteriene să devină lucruri mult mai comune decât erau înainte de 1970. Aceleaşi date arată că recentele schimbări de activitate sexuală şi consum de droguri au jucat un rol major în sporirea populaţiei homosexuale masculine expuse riscului de reducere a imunităţii. Dat fiind că promiscuitatea, sexul anal receptiv şi fisting-ul sunt cei mai periculoşi trei factori de risc asociaţi cu SIDA la homosexuali şi dat fiind că fiecare dintre aceşti factori de risc este corelat cu cazuri cunoscute de afecţiuni imunologice, ei reprezintă factori semnificativi pentru a înţelege de ce SIDA a apărut ca o problemă majoră medicală anume în 1970.” (Root-Bernstein, Rethinking AIDS: The Tragic Cost of Premature Consensus, pag. 290-291)

„Atunci când SIDA a lovit comunităţile de homosexuali din SUA, s-au realizat câteva studii de către CDC pentru a se stabili ce anume din stilul de viaţă homosexual predispunea la acea problemă imunologică. Au fost de fapt doar două lucruri care au scos în evidenţă acest stil de viaţă: sexul promiscuu şi folosirea extensivă a drogurilor uşoare.” (Adams, AIDS: The HIV Myth, pag. 127)

„Emanciparea homosexualilor evoluase cumva către dreptul de a te simţi bine – de a merge în baruri, discoteci – de a consuma droguri şi de a face sex impersonal şi frecvent.” (Clendinen and Nagourney, Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America, pag. 445)

„Pe scurt, stilul de viaţă homosexual – dacă acest haos se poate numi, la urma urmei, stil de viaţă – pur şi simplu nu funcţionează: nu serveşte celor două funcţii pentru care există tot cadrul social: a limita impulsurile naturale ale oamenilor pentru a nu se manifesta într-o manieră greşită şi a le satisface nevoile naturale. Deşi e imposibil de a furniza o listă analitică completă a tuturor cauzelor şi determinanţilor acestei nereuşite, putem intui cel puţin câteva dintre cauzele majore. Multe au fost analizate ca elemente ale celor Zece Comportamente Greşite; rămâne de discutat doar incapacitatea comunităţii homosexuale de a furniza o alternativă viabilă la familia heterosexuală.” (Kirk and Madsen, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gay’s in the 90s, pag. 363)

Noi locuri de întâlnire

„Programul complex de cercetare care a caracterizat perioada de la începutul anilor 1970 până la începutul epidemiei SIDA a reflectat modificările majore din comunitatea homosexualilor. Decizia multor indivizi de a se auto-identifica drept homosexuali şi lesbiene a schimbat experienţa sexualităţii homo. De la o comunitate „homosexuală” relativ redusă, bazată în principal pe dorinţa sexuală şi relaţie afectivă între iubiţi şi cercuri de prieteni, s-a trecut la o comunitate caracterizată prin construirea de zone rezidenţiale, întreprinderi comerciale, servicii sociale şi de sănătate, cluburi politice şi mişcări intelectuale.” (Turner, Miller, and Moses, Editors. AIDS Sexual Behavior and Intravenous Drug Use, pag. 127)

„În anii 1970, proliferarea extraordinară a cluburilor, barurilor, discotecilor, băilor publice, sex-shop-urilor, agenţiilor de turism şi revistelor pentru homosexuali a permis comunităţii să iasă la lumină şi să adopte un repertoriu complet noi de comportament erotic, complet diferit de toate activităţile de până atunci.” (Grmek, History of AIDS, pag. 168-169)

„Pe scurt, instituţiile sexuale homosexuale şi activitatea sexuală din cadrul lor a devenit echivalentul social al familiei, prietenilor şi comunităţii: au promovat conexiunile sociale care le-au dat homosexualilor un sentiment de apartenenţă şi suport social.” (Rushing, The AIDS Epidemic Social Dimensions of an Infectious Disease, pag. 30)

„Instituţiile lumii homosexualilor le-au facilitate bărbaţilor să se întâlnească pentru sex, nu pentru prietenie, şi majoritatea relaţiilor pe termen lung acceptă „infidelitatea” sexuală, deşi cuvântul în sine sună bizar.” (Altman, Defying Gravity: A Political Life, pag. 118)

„Legătura magică s-a realizat printr-un cuvânt cheie. „Un cuvânt”, scrie Nathan Frain, „este ca o grenadă de mână în toată această afacere: promiscuitate”. Deşi promiscuitatea era văzută de mult timp ca o caracteristică a homosexualilor, nu e nici o îndoială că anii 1970 au fost martorii unui salt cantitativ în ceea priveşte incidenţa acesteia în locuri ca băi publice şi baruri pentru homosexuali, care existau în mod specific pentru sexul ocazional, în toate marile oraşe din Statele Unite, dar şi în restul lumii, de la Toronto la Paris, Amsterdam şi Sydney (deşi Londra rămăsese cumva deoparte, în mare măsură din cauza reformei din 1967). Michel Foucalt a scris detaliat despre dezvoltarea „laboratoarelor de experimentare sexuală” în oraşe ca San Francisco şi New York, „contra-partea curţilor medievale care aveau reguli stricte de curtare”. Pentru prima dată, pentru majoritatea homosexualilor, sexul a devenit foarte accesibil. Odată cu el a apărut şi şansa nu doar de a avea parteneri frecvenţi, ci şi de a explora o varietate de relaţii sexuale. Acolo unde sexul devine prea disponibil, sugerează Foucault, sunt necesare modificări periodice pentru a îmbunătăţi plăcerea actului. Pentru mulţi homosexuali ieşiţi la lumină în anii 1970, lumea homosexuală a fost un paradis al oportunităţilor sexuale şi al explorării simţurilor.” (Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities, pag. 47-48)

„Nu ştim, în termeni cantitativi reali, ce anume s-a schimbat la comportamentul homosexual în anii 1970, dar putem identifica trei domenii de schimbare: proliferarea băilor publice şi a cluburilor pentru homosexuali, care au facilitat numeroase contacte sexuale pe noapte (până în 1984, un lanţ de băi publice avea băi în 42 de oraşe americane, inclusiv în Memphis şi în London, provincia Ontario), emergenţa paraziţilor cu transmitere sexuală ca problemă majoră de sănătate printre homosexuali, în special în New York şi California, şi o explozie a „drogurilor uşoare”, adică consumul de stimulente chimice cum ar fi MDA, angel dust, diverşi azotaţi, etc. - alături de ceea ce a fost numit ulterior „sex pe banda de viteză”. Aceste trei elemente pot fi corelate cu diferite teorii despre SIDA în anii 1980.” (Altman, AIDS in the Mind of America, pag. 14)

„Acest model, care a fost numit uneori ipoteza „suprasarcinii imune” sau a „suprasarcinii de antigeni”, a reprezentat cadrul medical iniţial pentru înţelegerea epidemiei: sindromul era legat în mod esenţial de homosexuali, mai specific de „excesele” vieţii de homosexual. Aşa cum sugera Newsweek în articolul „Diseases That Plague Gays”, epidemia a coincis cu proliferarea băilor publice şi a barurilor şi librăriilor pentru homosexuali în principalele oraşe, locuri de întâlnire pentru homosexuali. Homosexualii de la oraş, bucurându-se de „viaţa pe banda de viteză”, s-au expus atâtor boli cu transmitere sexuală, a luat atâtea tratamente pentru a combate acele boli, au consumat atâtea droguri uşoare încât sistemul lor imunitar a cedat în cele din urmă, lăsându-le organismul pradă unei panoplii de infecţii oportunistice. Aşa cum afirma un doctor de la Harvard, „destrăbălarea cu sex şi droguri” şi „stilul de viaţă din New York” au fost vinovaţii. Ceea ce îi deosebea e homosexuali de heterosexualii libertini, infectaţi cu CMV, de pacienţii cardiaci care luau azotat de amil şi de numeroşii pacienţi care luau antibiotice puternice sau medicamente antiparazitice – sugerează aceşti experţi - este faptul că numai homosexualii (sa homosexualii trăind „viaţa la maxim”) se confruntau cu toate aceste riscuri deodată.” (Epstein, Impure Science, pag. 48)

Comportamente şi practici sexuale noi

„În general, aventura sexuală este privită în lumea homosexualilor ca o finalitate în sine, nu neapărat legată de dedicarea emoţională în timp ce, invers, dedicarea emoţională nu implică o constanţă sexuală (poată să nu implice sex deloc) pentru a rezista.” (Altman, Defying Gravity: A Political Life, pag. 118)

„Istoricul homosexual Dennis Altman afirmă că, în emancipaţii ani şaptezeci, când promiscuitatea era văzută ca o virtute în unele segmente ale comunităţii homo, „a fi responsabil de sănătatea celuilalt echivala cu a face controale frecvente de sifilis şi gonoree şi unele practici îndoielnice, cum ar fi a lua un pumn de tetraciclină înainte de a merge la băile publice.” Pentru homosexualii pentru care sexul era centrul şi circumferinţa vieţii lor, singura grijă cu privire la sănătate era că boala ar putea cumva să-i împiedice să facă sex – ceea ce, în mintea lor, însemna că nu ar mai fi fost homosexuali „mândri”.” (Andriote, Victory Deferred: How AIDS Changed Gay Life in America, pag. 37)

„Într-adevăr, nu există indicii ale nici unei societăţi care să accepte atât homosexualitatea, cât şi promiscuitatea homosexuală nelimitată. Departe de a fi modul standard al homosexualităţii masculine, stilul de viaţă al homosexualilor americani din anii şaptezeci şi optzeci pare unic în istorie.” (Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, pag. 225)

„Pentru întâia dată, s-a format un standard de comunitate care a transformat sexul cu anonimi într-un lucru bun – o altă alegere pentru lărgirea paletei sexuale. Întâlnirile pentru sex cu necunoscuţi aveau loc nu pentru că oamenii aceia aveau nevoie să-şi ascundă identitatea, ci pentru că era hot să separi actul sexual de intimitate.” (Sadownick, Sex Between Men, pag. 83)

„Sexul anal a ajuns să fie văzut ca o expresie esenţial – posibil expresia esenţială – a intimităţii homosexuale în anii 1980.” (Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, pag. 101)

„Aceste observări ale noilor sindromuri asociate cu stilul de viaţă al unui homosexual foarte activ sugerează că atât tipul de activitate sexuală, cât şi amploarea promiscuităţii asociate cu aceasta s-au schimbat semnificativ în anii şaptezeci.” (Root-Bernstein, Rethinking AIDS: The Tragic Cost of Premature Consensus, pag. 285-286)

„La mijlocul secolului şi în special în anii şaizeci şi şaptezeci, bărbaţii homosexuali au început să facă ceva ce apare ca fiind rar în istoria sexului: au abandonat separarea strictă a rolurilor sexuale şi au început să joace, alternativ, atât rolul insertiv, cât şi pe cel receptiv, practică numită uneori versatilitate.” (Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, pag. 76)

„O altă noutate relativă a fost flexibilitatea în creştere a rolurilor sexuale. În societăţile mai tradiţionale, homosexualitatea urma tipic modele rigide: anumiţi bărbaţi era partenerii insertivi la penetrarea orală şi anală, iar alţii era partenerii receptivi. În anii 70 şi 80 însă, homosexualii americani au început să adopte deseori ambele roluri. În loc să mai servească drept fund-de-sac pentru virus, aşa cum făceau frecvent femeile heterosexuale, bărbaţii homosexuali şi bisexuali au adoptat tot mai des un comportament extrem de propice pentru transmiterea HIV.” (Allen, The Wages of Sin: Sex and Disease, Past and Present, pag. 125-126)

„Pe măsura ce era în derularea versiunea homosexuală a revoluţiei sexuale, în rândul unora dintre homosexualii din marile oraşe americane, s-a ajuns la o schimbare a comportamentelor sexuale. Probabil schimbarea cea mai semnificativă a fost faptul că unele grupuri de homosexuali au început să practice sexul anal cu zeci sau chiar sute de parteneri pe an. De asemenea, semnificativ a fost accentul tot mai mare pus pe sexul anal „versatil”, în care partenerii jucau alternativ rolul receptiv şi cel insertiv, şi pe comportamente noi, cum ar fi analingus sau rimming, care au facilitate răspândirea unor microbi altfel greu de transmis. De asemenea, importantă a fost o mutaţie în tiparele parteneriatelor, de la sistemele difuze în care multe acte homosexuale aveau loc cu parteneri care nu se identificau drept homosexuali, la sisteme relativ închise, în care majoritatea activităţii sexuale se desfăşura într-un cerc împreună cu alţi bărbaţi homosexuali. De asemenea, important a fost şi declinul „imunităţii de grup” cauzată prin infecţii repetate cu diferite BTS, inoculări repetate cu antibiotice sau alte medicamente pentru combaterea acelor BTS, vaccinarea repetată cu antibiotice şi alte medicamente pentru combaterea acestora, precum şi abuzul de droguri uşoare, stres şi alte comportamente care aveau legătură cu imunitatea.” (Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, pag. 57-58)

„În anii 1970, s-a dezvoltat un nou scenariu cultural, care celebra şi încuraja experimentele sexuale şi separarea actului sexual de intimitatea dintre bărbaţii homosexuali; acesta, la rândul lui, a reafirmat natura tranzacţională a pieţei pe măsură ce întâlnirile sexuale anonime şi partenerii multipli deveneau norma (vezi Murray, 196, 175; Sadownick, 1996, 77-112). Levine (1992, 83) sumarizează efectul emancipării homosexuale asupra scripturilor sexuale homosexuale: „Redefinirea iubirii homosexuale, produse de emanciparea homosexuală, ca formă principală de expresie erotică, a lansat o provocare la adresa identificării masculine în rândul clonelor, care era transmisă prin strategii de prezentare şi prin agăţare, înşelare şi petreceri... Ideea culturală de auto-satisfacere a încurajat şi mai mult aceste idei, confirmând hedonismul sexual şi recreaţional inerent agăţatului, înşelatului şi petrecerilor.” Deşi sexul sau însoţirea recreaţională şi sexul sigur au devenit cumva important ca simboluri în anii 80 şi 90, scripturile care au legitimat piaţa tranzacţională sunt încă valabile şi nu există nici o dovadă supremă că piaţa ar fi devenit relaţională (vezi Sadownick, 1996 cap. 5-7; Murray 1996, 175-78; conf. Levine 1992, 79-82.)” (Laumann, Ellingson, Mahay, Paik şi Youm, The Sexual Organization of the City, pag. 97)

„Indiferent care a fost cauza SIDA, unică sau multiplă, este cert că homosexualii promiscui de la sfârşitul anilor 70 şi începutul anilor 80 au reprezentat un teren fertil pentru o epidemie.” (Adams, AIDS: The HIV Myth, pag.131)

„Reţelele cazuale extensive ale homosexualilor care făceau sex aparent numai pentru plăcerea senzuală, şi aceasta în multe moduri diferite, au mers mult dincolo de tot ce se făcuse până atunci în Statele Unite sau în alte ţări şi mult dincolo de ce ne-am fi putut imagina cu câţiva ani în urmă. Fără îndoială, „stilul sexual al homosexualilor în anii 70 şi începutul anilor 80 a reprezentat un fenomen istoric specific” (Bateson şi Goldsby, 1988:44).” (Rushing, The AIDS Epidemic Social Dimensions of an Infectious Disease, pag. 27)

Consecinţe/Rezultate

„A fost un accident istoric faptul că HIV s-a manifestat mai întâi la homosexualii de pe coasta de est şi de vest a Statelor Unite”, scria sociologul britanic Jeffrey Weeks în AIDS and Contemporary History în 1993. Opinia lui a fost aproape universală prin homosexualii şi activiştii anti-SIDA, până în ziua de azi. Totuşi, ecologia sexuală descrisă mai sus comportă prea puţine aspecte „accidentale”. Parteneri multipli simultani, sex anal versatil, comportament de grup orientat pe centre sexuale comerciale, abuz generalizat de droguri uşoare, valuri repetate de BTS şi administrarea constantă de antibiotice, turismul sexual – toţi aceşti factori nu au fost „accidente”. Sexul anal cu parteneri multipli a fost încurajat, celebrat, considerat o componentă majoră a emancipării. Comportamentul principal de grup în băi şi cluburi sexuale a fost pentru mulţi o chintesenţă a libertăţii. Versatilitatea a fost declarată un imperativ politic. Analingusul a fost declarat ca fiind şampania sexului homosexual, un gest palpabil al revoluţiei. BTS erau afişate ca medalii de onoare, antibioticele erau luate cu mândrie. Departe de a fi accidente, aceste lucruri au caracterizat însăşi temelia a ceea ce trebuia să fie emanciparea homosexualilor. Luate împreună, ele au format o ecologie sexuală de dimensiuni catastrofice, o buclă de feedback clasică în care aproape fiecare factor servea la amplificarea celorlalţi. Din punct de vedere al virusului, ecologia emancipării a fost calea regală către un triumf adaptiv. Din punctul de vedere al multor homosexuali, s-a dovedit a fi uşa către un iad pe pământ.” (Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, pag. 89)

„De-a lungul timpului, procentul homosexualilor în rândul pacienţilor doctorului Joel Weisman a crescut. Doctorul a văzut în această creştere nu o recunoaştere a capacităţilor sale profesionale şi a discreţiei sale, ci o consecinţă a creşterii bolilor cu transmitere sexuală, cu predilecţie în rândul acestei grupe de risc. „Din anii 1977, 1978, am început să am tot mai mulţi tineri cu febră mare, transpiraţie nocturnă, diaree, toate tipurile de boli parazitare şi în special cu ganglioni limfatici măriţi, de mărimea unui ou de porumbel, la gât, la subraţ, la axile, peste tot. Dovezile indicau că aceste inflamaţii ale glandelor sunt un simptom al problemelor de imunitate. De fiecare dată, m-am temut de ce era mai rău: cancer, leucemie. Din fericire, toate biopsiile s-au întors ca fiind benigne. E adevărat, unele dintre probleme, identificate de analize, nu erau obişnuite. Aveam mononucleoză, hepatită, numeroase cazuri de herpes şi destule boli venerice. Slavă Domnului, virusurile responsabile nu omorau sau, cel puţin, nu încă. În general, majoritatea simptomelor dispăreau după tratamentul corespunzător. Numai câţiva pacienţi au rămas cu ganglionii limfatici măriţi. A rămas ca ei să se obişnuiască cu ei.” (Lapierre, Beyond Love, pag. 39-40)

Bibliografie

Adams, Jad. AIDS: The HIV Myth. MacMillian London, Inc., London, 1989 . Allen, Peter Lewis. The Wages of Sin: Sex and Disease, Past and Present. The University of Chicago Press. Chicago and London, 2000.

Altman, Dennis. AIDS in the Mind of America. Anchor Books. Garden City, New York, 1987.

Altman, Dennis. Defying Gravity: A Political Life. Allen & Unwin Pty Ltd. St Leonards, Australia. 1997.

Andriote, John-Manuel. Victory Deferred: How AIDS Changed Gay Life in America. The University of Chicago Press. Chicago and London, 1999.

Clendinen, Dudley and Adam Nagourne. Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America. Simon and Schuster. New York, 1990.

De Cecco, John P. PhD, and David Allen Parker, MA editors. Sex, Cells, and Same-Sex Desire: The Biology of Sexual Preference. Harrington Park Press, New York, 1995.

Engel, Stephen M. The Unfinished Revolution: Social Movement Theory and the Gay and Lesbian Movement. Cambridge University Press. Cambridge, UK, 2001.

Epstein, Steven. Impure Science: AIDS, Activism, and the Politics of Knowledge. University of California Press. Berkeley, Los Angeles, and New York, 1996.

Grmek, Mirko D. History of AIDS. Princeton University Press. Princeton, NJ, 1990.

Kirk, Marshall and Hunter Madsen Ph.D. After the Ball How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gay’s in the 90s. Double Day. New York, 1989.

Lapierre, Dominique. Translated from French by Kathryn Spink. Beyond Love. Warner Books. New York, 1991.

Laumann, Edward O., Stephen Ellingson, Jenna Mahay, Anthony Paik, and Yoosik Youm editors. The Sexual Organization of the City. The University of Chicago Press. Chicago and London, 2004.

Root-Berstein, Robert S. Rethinking AIDS: The Tragic Cost of Premature Consensus. The Free Press. New York, 1993.

Rotello, Gabriel. Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men. A Dutton Book. New York, 1997.

Rushing, William A. The AIDS Epidemic: Social Dimensions of an Infectious Disease. WestviewPress. Boulder, CO, 1995. Sadownick, Douglas. Sex Between Men: An Intimate History of the Sex Lives of Men Postwar to Present. HarperSanFrancisco. San Francisco, 1996.

Seidman, Steven. Embattled Eros: Sexual Politics and Ethnics in Contemporary America. Routledge. New York, 1992.

Turner, Charles F., Heather G. Miller, and Lincoln E. Moses, Editors. AIDS Sexual Behavior and Intravenous Drug Use. National Academy Press. Washington, D.C., 1989.

Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities. Routledge and Kegan Paul, London, 1988.

Sursa: Behavior and not a Person