Homosexualitatea, la fel de veche ca şi omenirea, este prezentă atât în societăţile avansate, cât şi în cele primitive, la toate nivelurile socio-economice, în toate grupurile etnice şi rasiale, în mediul urban dar şi în mediul rural.

Deoarece acest subiect are implicaţii morale, religioase şi transculturale, este foarte dificil de abordat pe criterii strict ştiinţifice.

Este deosebit de importantă însă această obiectivare ştiinţifică, în special când psihiatrul este chemat să-şi aducă contribuţia în rezolvarea problemelor psiho¬sociale pe care le implică acest tip de comportament uman.

De altfel, la Congresul Mondial de Psihiatrie de anul trecut (1994) de la Rio de Janeiro, s-a căzut de acord că psihiatria trebuie să se implice mai mult în problemele psihosociale contemporane.

Din acest punct de vedere, este bine să începem prin a stabili exact, din punct de vedere psihiatric, ce înseamnă homosexualitatea. Termenul homosexualitate (H.S.) indică prezența unor gânduri şi sentimente erotice faţă de o persoană de acelaşi sex, precum şi orice comportament sexual asociat.

Este necesar să cunoaştem clasificarea H.S.:

- H.S. secundară unor boli psihice grave, cum ar fi schizofrenia, epilepsia, alcoolismul, demența, oligofrenia.

- H.S. de cauze hormonale (hermafroditismul).

- transsexualismul — tulburare psihică încadrată în psihiatrie la capitolul „Tulburări ale identităţii de gen” (cei ce solicită operaţii de „schimbare a sexului”).

Există H.S. de cauze psihosociale:

- H.S. conjuncturale (lagăre, cămine...).

- H.S. educaţionale (structurarea deviată a comportamentului sexual în copilărie, ca de ex. în orfelinate).

- H.S. de alte cauze (droguri, orgii, beţii…).

Din punct de vedere al percepţiei propriului EU al comportamentului homosexual, H.S. se clasifică în:

- H.S. ego-sintonică — când persoanele se simt bine aşa cum sunt şi doresc să rămână aşa.

- H.S. ego-distonică — cei care suferă că sunt homosexuali.

Cauzele H.S. ego-sintonice

a) cauze psihiatrice:

Nu există o corelaţie evidentă între H.S. şi procesele intra-psihice. Nu există nici un test de psihodiagnostic specific pentru H.S. în afară de anamneză.

b) cauze genetice:

Nu există probe convingătoare despre anomalii genetice cromozomiale sau neuroendocrine.

c) cauze economico-socio-culturale:

- cauze economice: la populaţia Chukchee din Siberia, tinerii H.S. se complac în acest tip de comportament sexual, pentru că nu au posibilităţi materiale să-şi cumpere o nevastă;

- cauze transculturale: se cunosc populaţii reduse numeric care adoptă aproape exclusiv acest comportament sexual. De exemplu în triburile Keraki din Noua Guinee, Aranda din Australia şi Siwans din Africa de Nord, femeile sunt frecvent H.S., fără a exclude şi varianta heterosexuală.

În concluzie, este lipsită de temei tendinţa de a psihiatriza homosexualitatea, adică de a încerca să-i găseşti motivaţii medicale, psihiatrice. Orice homosexual (ego-sintonic) este pe deplin răspunzător de comportamentul său, adică are discernământ.

De altfel, problema H.S. preocupă multe societăţi, tocmai datorită demersurilor, din ce în ce mai zgomotoase, pe care aceştia le fac în scopul de a deveni legali.

Chiar Departamentul de Apărare al S.U.A., țară recunoscută ca etalon al democraţiei, a hotărât la un moment dat:

„Persoanele care sunt în armată nu vor mai fi interogate sau cercetate în legătură cu conduita lor homosexuală sau bisexuală, dar toţi vor fi informaţi că homosexualitatea este ilegală pentru toţi membrii forţelor armate ale S.U.A.”

Într-un studiu a doi cercetători americani publicat în cea mai cunoscută şi serioasă revistă de psihiatrie, anume American Journal of Psychiatry, nr. 1, 1995, s-a ajuns la următoarele concluzii:

Din 17.000 de persoane excluse din armata S.U.A. în perioada 1980-1990, din cauza homosexualităţii, 78% erau bărbaţi, cei mai mulţi albi.

Motivele excluderii au fost clasificate astfel:

- o parte prezentau tulburări psihice care îi făceau să aibă un comportament instabil;

- o parte reprezentau o sursă de moralitate îndoielnică pentru ceilalţi militari;

- iar o altă parte prezentau un nivel de securitate foarte scăzut, putând fi uşor manevraţi prin şantaje sau putând fi uşor seduşi de alţii.

Autorii au cercetat arhivele scrierilor militare, precum şi dosarele din instanţele de judecată, şi au concluzionat că cel mai puternic argument pentru excluderea din armată a homosexualilor, nu au fost tulburările psihice, ci prezența altor atitudini adverse.

Aceste atitudini, pe care cercetătorii le-au numit „adverse” au fost cele datorate moralităţii scăzute, posibilitatea ca aceşti oameni să poată fi folosiţi în scopuri neloiale, ei fiind sclavii viciului lor.

În concluzie, homosexualitatea nu este o boală psihică, nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, deci nu are cauze medicale. Ea poate fi considerată un viciu, şi ca oricare alt viciu are o influență cert nefavorabilă atât asupra individului însuşi, cât şi asupra familiei sale, asupra întregii societăţi.

De aceea, ca medic, consider că homosexualitatea (ego-sintonică) nu poate fi tratată ca o boală. Ea trebuie privită şi tratată de către societate ca oricare alt viciu.

Societatea are nu numai dreptul, dar şi datoria de a aborda acest subiect considerat de unii tabu, în scopul de a informa în special tinerii şi astfel de a-i proteja.