Caracteristicile unui mentor bun
Pentru a fi eficient, un mentor trebuie să aibă câteva caracteristici. Nimeni nu poate fi întruchiparea perfectă a acestora. Un mentor bun trebuie să demonstreze încredere în sine şi un bun caracter moral. Cu alte cuvinte, el însuşi trebuie să aibă un simţ al competenţei masculine.
Un mentor bun trebuie să aibă o puternică identitate de gen. Adică, trebuie să se simtă bine ca bărbat. Aceasta nu însemnă să fie un macho. A fi un macho e de fapt un indiciu al unei identităţi slabe de gen. Dovada unei siguranţe identitare include lipsa caracterului defensiv sau nevoia de a demonstra ceva cuiva, precum şi o participare activă la rolurile sale masculine, cum a fi cel de tată, soţ, susţinător, figură bisericească, prietenii cu alţi bărbaţi şi activităţi tipic masculine. În plus, un bărbat cu o identitate solidă se relaţionează corect şi politicos şi cu femeile. Îi plac femeile, le respectă şi arată acestea. În esenţă, îi place tot ce implică a fi bărbat.
Un mentor bun va avea un eu solid. Aceasta înseamnă că sentimentele lui nu pot fi rănite uşor şi nici nu îi este teamă să spună „nu”. A fi mentor poate fi foarte solicitant şi cere tenacitate pe termen lung. Atracţiile homosexuale nu apar peste noapte şi, chiar şi la clienţi motivaţi, nu dispar peste noapte. Respectul de sine al mentorului nu poate depinde de succesul celui cu care lucrează. El trebuie să rămână pozitiv, atent şi încurajator indiferent de cât de rău se simte discipolul.
Bărbaţii care se confruntă cu atracţii homosexuale pot, în acelaşi timp, să aibă anumite nevoie emoţionale, dar şi să fie detaşaţi defensiv. Aceasta înseamnă că au nevoie de un contact emoţional cu alţi bărbaţi, dar le este frică să nu fie răniţi. La primul semn de abandon, ei pot deveni defensivi şi chiar reactivi, ceea ce poate fi interpretat ca şi condescendenţă. Mentorul nu trebuie să ai această apărare în nume personal şi trebuie să stabilească limite ale nevoilor emoţionale.
Un mentor bun trebuie să fie disponibil din punct de vedere emoţional. Trebuie să fie sigur pe sentimentele sale şi să le poată împărtăşi cu discipolul. Trebuie să fie conştient şi echilibrat faţă de propriile puncte slabe, eşecuri, jene şi temeri şi să fie capabil să le împărtăşească cu discipolul, la momentul potrivit. El trebuie să-l poată asculta pe discipol vorbind despre temerile sale, despre mânie, sentimente de nepotrivire şi durere, fără a deveni anxios sau a încerca să le minimizeze sau să le repare. Nu este sarcina mentorului să ştie ce trebuie discipolul să facă sau să le repare. Acest lucru este foarte important. Sarcina mentorului este aceea de a fi prezent pe o perioadă mai lungă de timp şi să ofere sprijin emoţional. Mentorul nu este nici autoritatea morală şi nici terapeutul discipolului, şi nu trebuie să-şi asume răspunderea sau să-l ghideze în acest fel. Bărbaţii care se confruntă cu atracţii homosexuale au nevoie mare atât de îndrumare spirituală, cât şi de ajutor terapeutic, însă nu acesta este rolul mentorului.
Deşi mentorul trebuie să fie disponibil din punct de vedere emoţional, el nu trebuie să mizeze pe discipol pentru sprijin emoţional. Relaţia cu mentor trebuie să fie o reflectare a unei dinamici sănătoase tată-fiu, tatăl susţinându-l pe fiu, nu fiul pe tată. Taţii găsesc răspuns la nevoile lor în lumea adulţilor, în timp ce copiii caută sprijin emoţional la părinţii lor.
Un mentor bun trebuie să fie şi afectiv în sens fizic. Mulţi cred că a fi afectiv în sens fizic cu bărbaţii care se luptă cu atracţiile homosexuale înseamnă a le exacerba simptomele. Nimic mai fals. Celor ce se confruntă cu atracţii homosexuale le este teamă de afectivitatea masculină. Anume această teamă face ca afecţiunea masculină să devină atât de sexualizată. Atât timp cât mentorul are o identitate de gen puternică, nu sunt şanse ca interacţiunea cu discipolul să devină una sexuală. Acesta este tipul de siguranţă pe care are nevoie discipolul să o resimtă, în felul acesta el putând iubi autentic şi primi afecţiune masculină nesexuală. Dorinţa cea mai adâncă a unui bărbat care se luptă cu atracţii homosexuale nu este după sex, ci după dragoste şi susţinere.
În final, un mentor trebuie să cultive o relaţie cu discipolul. Acesta nu trebuie să se îndoiască de interesul autentic al mentorului şi nici să nu gândească că acesta ar dori ceva de la el. Aşa ceva reprezintă o continuare a problemei tată-fiu. Din acest motiv, nu discipolul trebuie să fie iniţiatorul în acea relaţie. Acest lucru va fi reafirmat în relaţia cu mentorul. În plus, atunci când apare vreo confuzie sau un conflict, discipolul poate presupune că el a făcut ceva greşit şi se va retrage, devalorizând relaţia. Mentorul va presupune că el a făcut ceva rău şi se va retrage sau va devaloriza relaţia. Mentorul nu trebuie să uite că retragerea sau devalorizarea unei relaţii este o apărare (de obicei, subconştientă) împotriva unei nevoi intense şi a unei dorinţe după dragoste şi susţinere din partea unui bărbat idealizat. Mentorul nu trebuie să ia nimic în nume propriu, ci trebuie să continue, cu tact şi activ, să cultive relaţia cu discipolul.
Bărbaţii care se confruntă cu relaţii homosexuale îşi doresc o relaţie degajată cu alţi bărbaţi. Mentorul trebuie să preia iniţiativa în identificarea de activităţi care vor fi interesante pentru amândoi, fără a provoca însă anxietate discipolului. Mentorul trebuie să analizeze interesele comune gen artă, muzică, teatru, maşini sau sporturi. Fiecare îi poate vorbi celuilalt despre lucrurile care îl pasionează. În timp, relaţia se dezvoltă, permiţând asumarea unor riscuri mai mari în ceea ce priveşte umilirea.
Unii bărbaţi cu atracţii homosexuale s-au detaşat defensiv de masculinitate în aşa măsură încât orice activitate tipic masculină le declanşează un răspuns de teamă sau incapacitate. La început, chiar şi urmărirea unui meci de basket poate fi prea mult. Rareori detaşarea defensivă este exprimată ca teamă. Discipolul probabil nu va spune niciodată „Mi-e teamă să nu par prost dacă mă uit la meci cu tine”. Mai degrabă, el îşi va exprima dezinteresul: „Nu am înţeles niciodată sportul acesta. Nu este decât o formă de agresivitate masculină!” Mentorul trebuie să vadă dincolo de această apărare şi să-l încurajeze încet pe discipol să devină parte din lumea bărbaţilor. Aceasta se poate petrece în timp, atunci când se stabileşte o încredere. Nu este nevoie ca bărbaţii cu atracţii homosexuale să devină devină pasionaţi de rugby. Însă, ei trebuie să ajungă la nivelul la care să poată viziona un meci de rugby sau de box fără a se simţi copleşiţi de anxietate sau inferioritate.
A învăţa să joace şi să fie competitivi în sporturile de echipă poate fi o problemă frecventă pentru cei ce se luptă cu atracţiile homosexuale. Ei au nevoie să fie încurajaţi; totuşi, acest lucru trebuie abordat cu maximă atenţie. Chiar şi încurajarea în acest domeniu poate declanşa o teamă semnificativă, care conduce la impulsuri de manifestare. Acesta este deseori un domeniu marcat de răni din copilărie, domeniu care este evitat cu grijă. De regulă, aceşti bărbaţi practică sporturi individuale, cum ar fi joggingul, înotul, scufundările şi patinajul, pentru a evita să fie membri într-o echipă. Ei se simt incapabili să evolueze într-o situaţie în care ceilalţi aşteaptă de la ei performanţă. Chiar şi greşelile mici într-o echipă pot avea un impact devastator asupra lor, ei simţindu-se umiliţi. Este posibil să fie necesară consultarea terapeutului înainte de a aborda acest aspect.
Este important să-l includeţi pe discipol în evenimentele dvs. familiale. Mulţi bărbaţi care se luptă cu atracţiile homosexuale provin din familii cu o dinamică deficitară, drept pentru care au o viziune deformată asupra familiei.
Încurajaţi şi aspectele legate de biserică, dar cu grijă. Participarea la slujbe poate spori anxietatea, care la rândul ei conduce la impulsuri sexuale nefericite. Obţineţi feedback de la discipol. Ei ştiu ce au nevoie. Fiţi deschis la sugestiile lor şi acordaţi-le încredere. Dacă la un moment dat îl răniţi sau îl dezamăgiţi, cereţi-vă iertare cu sinceritate şi fără a inventa scuze. Pentru unii, aceasta poate fi primul exemplu de smerenie din partea cuiva cu autoritate. Ceea ce are un efect vindecător.
Folosiţi-le talentele. Nu le evaluaţi niciodată talentele din perspectiva masculinităţii activităţii. Toţi suntem creaţi de Dumnezeu, complet masculini. Preferinţele, talentele şi sentimentele lor sunt masculine. Totul la ei este masculin. Ceea ce le lipseşte bărbaţilor care se confruntă cu atracţiile homosexuale este un sentiment intern de compatibilitate masculină. Lor nu le lipseşte nimic obiectiv. Ultimul lucru de care au nevoie este ca persoana pe care o respectă să le transmită, chiar şi indirect, ideea că ei ar fi mai puţin masculini decât alţii.
Nota red.: Termenul „discipol” din acest articol este traducerea englezescului „mentee”. Am ales să traducem aşa acest termen de specialitate, pentru a fi înţeles de cititori, deşi în domeniul psihologiei el se foloseşte ca atare, chiar şi în limba română.
Sursa: PFOX