Am crescut la o fermă din vestul statului Illinois, într-o familie cu șapte copii. Am avut un frate geamăn, care n-a avut însă niciodată probleme cu homosexualitatea. Tata avea probleme cu băutura, nu îi era credincios mamei și era destul de absent, din punct de vedere emoțional, din viața noastră, a copiilor. Când am mers la facultate, părinții noștri au divorțat iar tata a fost nevoit să renunțe la fermă. Cred că am avut o copilărie obișnuită, fără evenimente deosebite, însă alegerile și lucrurile pe care le-am făcut au avut cu siguranță anumite consecințe. Deși homosexualitatea a fost o realitate deloc insignifiantă în viața mea, îmi pare bine că nu am făcut niciodată parte din ceea ce se numește „comunitatea homosexualilor”. Pentru mine, lupta cea mai importantă a fost cu a crede că sunt homosexual. Cu toate acestea, au existat câteva relații sexuale cu bărbați. Mă voi referi la patru evenimente care m-au condus către homosexualitate și apoi m-au ajutat să scap de ea. Sper că cei ce veți citi acestea veți înțelege că homosexualitatea e o problemă de relaționare. Nevoia de intimitate afectivă cu cei de același sex nu poate fi împlinită prin acte sexuale fizice. Acestea sunt doar niște căi greșite de a răspunde unei nevoi legitime de apropiere de cei de același sex.
Cele două evenimente din copilăria mea despre care cred că m-au făcut să gândesc că sunt homosexual sunt tipice pentru cei care se luptă cu homosexualitatea. Primul lucru a fost incapacitatea de a comunica cu părintele de același sex, lucru care îl face pe un băiat să simtă, încă de când este mic, că este diferit de ceilalți băieți. Nu pot să spun asta, dar la un moment dat, pe când aveam vreo zece ani, m-am jurat în sinea mea că nu vreau să fiu ca „omul acesta”. „Omul acesta” era tatăl meu - un bărbat care își înșela soția și care nu se interesa de copiii lui. Respingându-l în mod conștient pe tatăl meu ca bărbat, am ales să mă distanțez de cel care trebuia să fie modelul masculin cel mai influent din viața unui băiat. Comunicarea din relația dintre un băiat și tatăl lui este foarte importantă. Aceasta este poate cea mai importantă relație din viața tuturor băieților, relație care continuă de-a lungul vieții - relația dintre un tată și băiatul său. Acesta este bărbatul care constituie modelul masculin și care îl învață pe băiat să crească ca bărbat. În această relație, băiatul învață cum să relaționeze cu alți bărbați, cu femeile și, ca adult, cu soția și copiii săi.
Al doilea eveniment a fost o activitate sexuală timpurie și nepotrivită. Și aceasta este specifică multor băieți care se confruntă cu probleme de homosexualitate. Nimeni nu poate nega plăcerea oferită de sex. Această plăcere poate fi resimțită în compania celor de ambele sexe. Corpul nostru răspunde la stimuli sexuali, chiar dacă aceștia vin din partea unor persoane de același sex. Întrebarea care se pune nu este „Pot să fac asta?”, ci „E bine să fac asta?”. Pentru băiatul care deja are niște probleme de relaționare, activitatea sexuală cu o persoană de același sex - fie voluntară, fie forțată - este foarte dăunătoare, pentru că prin ea băiatul ajunge să-și împlinească într-o manieră incorectă niște nevoie corecte, firești, legate de relaționarea cu același sex. Corpul adolescentului va răspunde în mod natural la stimulii sexuali, fie ei mentali, vizuali sau fizici. Acest răspuns natural produce confuzie și traume atunci când se produce în urma unui abuz. La mine, activitatea sexuală a fost voluntară, cu prieteni de 12 ani, a durat numai câteva luni și frecvența a fost destul de redusă. Cu toate astea, impactul a fost foarte negativ în sensul că era o încercare greșită de a împlini un gol justificat. Aceste două evenimente din copilărie au constituit rădăcina problemei de mai târziu - lupta cu homosexualitatea.
Cele două evenimente ulterioare care m-au condus la victoria asupra homosexualității au fost căutarea ajutorului în lupta cu această problemă și răspunsul prietenilor mei la lupta mea.
Prin 1980, locuiam în sudul Californiei și participam la un grup de sprijin pentru bărbați și femei care voiau să scape de homosexualitate. Locuiam și lucram într-o tabără creștină, întregul program fiind coordonat de o biserică. Trebuie să menționez însă că prietenilor mei nu le spusesem că eu căutam ajutor pentru a scăpa de homosexualitate. Ei credeau că eu ofeream altora acest ajutor. Nespunându-le adevărul, nu îi lăsam să intre în acel sector al vieții mele care se reflecta în ceea ce făceam eu și care mă făcea să gândesc că sunt homosexual. Lupta mea cu homosexualitatea, deși nu era cunoscută de ceilalți, îmi afecta viața și se oglindea în relațiile mele cu ceilalți. Eram uneori o persoană rece, aspră și distantă. Nivelul relațiilor pe care îl îngăduiam era unul superficial. Viața mea părea motivată de o „mentalitate a performanțelor”. Totul era măsurat după ce făceam eu pentru alții, și nu după ceea ce îi lăsam pe alții să facă pentru mine. Larry era un tip de treabă, dar nu le permitea altora să fie de treabă cu el. Și mai important, în sinea mea respingeam multe dintre căile prin care ceilalți încercau să-și manifeste amabilitatea față de mine. În toate relațiile, care erau unidirecționale, Larry se raporta la alții în sensul că el îi servea sau ajuta; nu era o relație reciprocă, așa cum ar fi trebuit. Nu pot să neg însă ajutorul pe care l-am primit din partea grupului de sprijin, dar acel ajutor l-am limitat la cei care aveau o problemă similară cu a mea. Nu m-am deschis în fața altora, cu probleme de altă natură, ceea ce înseamnă că nu aplicam ceea ce învățam.
Un al doilea eveniment a avut loc ca urmare a activității mele homosexuale. Am fost exmatriculat dintr-un mic seminar luteran, cu doar un semestru înainte de absolvire, din cauza activității mele homosexuale din primul an, care a fost raportată de către un coleg conducerii. Astfel, la vârsta de 36 de ani, m-am trezit într-o poziție vulnerabilă, spunându-le prietenilor apropiați de lupta mea cu homosexualitatea. Răspunsul lor a fost unul de acceptare necondiționată. Pentru mine, însă, răspunsul meu a fost unul de îndoială și frustrare. În răspunsul lor, ei făceau distincție între persoană și comportament, lucru pe care eu nu putusem să-l fac niciodată. Întotdeauna mă văzusem ca homosexual. După ce am fost anunțat că trebuie să părăsesc acel seminar, am petrecut o după amiază întreagă spunându-le unor prieteni despre exmatriculare. După ce le-am spus și de ce am fost dat afară, toți cei șase mi-au spus același lucru, cuvânt, cu cuvânt, ca primă reacție la veștile prezentate. Într-un fel, asta a fost foarte liniștitor, dar a fost și ceea ce aveam nevoie să aud. Mi-au spus: „Larry, știu că ai o problemă. Larry, tu nu ești homosexual”. Toți cei șase prieteni, fără nici cel mai mic gând de judecată, mi-au spus anume aceste cuvinte. N-aș putea spune că în acea clipă viața mi s-a schimbat, în sensul că de atunci n-am mai avut probleme cu homosexualitatea. A fost însă o schimbare esențială pentru mine, care m-a ajutat să ajung unde sunt astăzi. A fost începutul unui proces de dezvoltare și maturizare, de învățare cum să mă raportez la mine însumi și la ceilalți. Această schimbare a condus la înțelegerea unei distincții esențiale. Important nu e ce este un om - un homosexual - ci ce face - homosexualitate.
Sper că citind despre aceste patru evenimente din viața mea, vei putea înțelege că homosexualitatea este o problemă de relaționare. Nevoie de comunicare și relaționare cu cei de același sex nu poate fi rezolvată prin acte sexuale. Acestea nu sunt decât niște tentative greșite de a răspunde unei nevoi naturale. Intimitatea cu cei de același sex este mai mult decât suma emoțiilor și a relațiilor fizice. Intimitatea între două persoane de același sex rezultă din interacțiuni corecte, sănătoase, în scopul construirii unei relații reciproce.
Discriminarea unui fost homosexual
Pentru activiștii homosexuali și pentru susținătorii acestora, toleranța este unul dintre lucrurile invocate frecvent. Toleranță față de homosexuali. Există însă un grup tot mai mare de persoane, față de care cei care sunt pro-homosexualitate nu manifestă deloc toleranță. Aceștia sunt foștii homosexuali. La Harvard University, unde eram angajat la Serviciile Culinare, am făcut obiectul unei investigații din partea a trei departamente universitare, după ce în ziarul campusului a apărut un articol despre mine. Aceste articole sunt disponibile online.
În ianuarie 2000 m-am mutat de la Minneapolis la Boston, pentru a-i ajuta și pe alții să învingă homosexualitatea. M-am mutat la Boston după ce citisem un anunț în buletinul Exodus din octombrie 1999. Exodus este o federație de asociații și grupuri din întreaga lume, care oferă ajutor celor care vor să scape de homosexualitate. În buletinul lor din octombrie 1999, anunțau nevoia de a deschide un punct de lucru în Boston, pentru a face față numărului mare de apeluri telefonice din acel oraș. Prima mea reacție a fost să mă rog lui Dumnezeu: „Eu sunt dispus să fac asta”. Trebuie să recunosc, a fost acolo și o problemă de mândrie. Eu urma să fiu șeful. Puteam să aranjez lucrurile așa cum aș fi vrut eu. Mi-am dat seama și de această componentă mândră din reacția mea.
Tot atunci, i-am spus lui Dumnezeu că nu m-aș muta la Boston decât dacă mi-aș găsi o slujbă de bucătar la Harvard University. Al treilea lucru pe care i l-am spus a fost că nu mă mutam la Boston pentru a sta separat de comunitatea foștilor homosexuali. Dumnezeu trebuia să-mi asigure și un cerc de prieteni în noul oraș. Ei urma să modeleze și să reflecte ceea ce trebuia să devin eu, în timp ce noi urma să facem ceva similar pentru ei. În săptămâna dintre Crăciun și anul nou, căutând anunțuri în Boston Globe, am găsit mai multe posturi de bucătar la Harvard University. Am trimis un CV, dar nu m-am putut angaja prin telefon. Așa că am luat avionul și m-am prezentat la interviu, unde mi s-a spus că urma să încep munca după numai zece zile. Angajatorul meu din Minneapolis știa că vreau să plec, iar asta m-a ajutat să pot accepta acest nou post din scurt. M-am întors la Minneapolis și am început pregătirile pentru mutarea la Boston. Într-o săptămână, un prieten mi-a subînchiriat apartamentul, am înghesuit în mașină tot ce am putut, restul le-am dat, și am plecat la Boston.
Am ajuns cu bine la Boston; nu aveam însă o casă, iar serviciul începea în ultima săptămână din ianuarie 2000. Am găsit un mic apartament, mai ieftin decât cel din Minneapolis, de unde puteam ajunge pe jos la Harvard University. Astăzi conduc o asociație creștină, dedicată celor care vor să învingă homosexualitatea. Dumnezeu mi-a răspuns la cea de-a treia rugăminte; ceilalți lideri ai asociației nu sunt foști homosexuali.
În prima mea lună la Harvard am văzut la avizier un anunț despre niște discuții legate de homosexualitate și creștinism. Am participat la toate întâlnirile, preț de cinci săptămâni. Am participat activ la discuții, ascultându-i pe vorbitori și punând întrebări. În fiecare săptămână, la începutul discuțiilor, ni se cerea să ne prezentăm și să spunem de ce am venit. Mi-am spus numele; eram bucătar pentru cei din anul întâi. Totodată, în fiecare săptămână le spuneam că sunt un fost homosexual, venit în Boston pentru a-i ajuta și pe alții să scape de această problemă. În cadrul acestor discuții, m-am apropiat de un student în ultimul an. Dave mi-a spus că e homosexual, dar și creștin. Știa părerea mea - nu poți fi și homosexual, și creștin, dar amândoi voiam să construim o punte. Prietenia noastră a durat mai bine de un an. După absolvire, Dave a rămas în Boston la o companie de consultanță. Am pierdut legătura după ce s-a mutat la Los Angeles, pentru un studio de post-producție.
De asemenea, în prima lună la Harvard, le-am spus colegilor mei de la bucătărie că venisem la Boston pentru a-i ajuta și pe alții să scape de homosexualitate. Nici ei nu m-au întrebat și nici eu nu le-am spus că eu însumi eram un fost homosexual. Aveau să afle aceasta când poza mea a apărut pe coperta revistei Fifteen Minutes, un săptămânal publicat de ziarul campusului, The Harvard Crimson. A fost și Dave intervievat, el vorbind în articol despre prietenia noastră.
Un student reporter m-a abordat pentru a realiza un material despre negocierile contractuale dintre Harvard și angajații de la bucătărie. Cu ocazia asta i-am spus că sunt un fost homosexual și că am venit la Boston pentru a-i ajuta și pe alții să scape de această problemă. M-a întrebat dacă aș fi pregătit pentru un interviu în The Harvard Crimson și am început să lucrăm la noul articol, care a apărut în septembrie 2001. După acest articol, trei departamente din universitate au demarat o anchetă la adresa mea. Membrii Departamentului Misiuni Religioase, care mă anchetau, participaseră și la discuțiile din februarie 2000 despre homosexualitate și creștinism. Acest departament monitorizează grupurile de studenți creștini din cadrul universității și include personal universitar, pastori de la biserica din incinta universității, precum și homosexuali. Nu am fost contactat de departament, însă ne întâlnisem cu ocazia discuțiilor care avuseseră cu un an în urmă. Participasem activ la acele discuții, vorbisem despre persoana mea, iar cei din departament știau cine sunt. Detaliile acestei anchete sunt prezentate în acest articol din Harvard Crimson. A apărut apoi un al treilea articol în Harvard Crimson, referitor la ancheta asupra mea. În cadrul acestei anchete, nu am fost contactat niciodată de personalul universității. Acel student reporter a continuat să ia legătura cu mine, pentru informații pentru articolele sale. Urmare acestor investigații derulate de Harvard University, am fost invitat la Washington pentru a discuta cu unii membri ai Congresului SUA. Am făcut parte din grupul de foști homosexuali delegați din partea PFOX (Parents and Friends of Ex-Gays and Gays). Intoleranța la adresa mea, manifestată prin acea așa-zisă anchetă, a condus nu la reducerea la tăcere a unei opinii dizidente, ci la prezentarea publică a unor informații aparte. Activiștii homosexuali și prietenii lor încearcă să prezinte numai o parte a acestei problematici complexe. Experiența mea arată că toleranța lor se manifestă numai în sensul acceptării homosexualității.
Sursa: BANAP