Cândva mi-era teamă că oamenii ar putea afla că eu sunt „altfel” (înţelegeţi la ce mă refer?)

Eram foarte nemulţumit că trebuia să-mi ascund sentimentele, ani la rândul. Supărat pe cei care mă determinau să mă ascund şi supărat pe mine însumi.

Recent însă am auzit o nouă teorie pe care am acceptat-o ca pe o realitate: sunt aşa din cauza genelor. Înţelegeţi? Ştiu că e aşa pentru că aşa simt eu.

Ştiu că moderniştii vor aprecia asta - nu există nici o dovadă pentru teoria asta, dar aşa simt eu că stau lucrurile.

Privind înapoi, cred că totul a început la ferma unchiului Wilber şi a mătuşii Selma, în vara când mama s-a îmbolnăvit de tuberculoză iar părinţii mei erau prea ocupaţi cu doctorii ca să mai aibă timp şi de mine.

În prima după-amiază, când dormeam, vărul Fred a deschis uşa camerei unde eram şi s-a strecurat înăuntru. Am întredeschis un ochi şi l-am privit pe furiş cum se apropie de pat cu paşi mari. Mi-au venit în minte tot felul de gânduri, în special ceea ce auzisem din vecini despre el. Se pare că Fred era un adevărat Casanova local. Cel puţin o capră, câteva vaci şi chiar o găină cedaseră avansurilor lui. Când s-a aplecat să dea pătura la o parte, mi-am amintit de coşuleţul cu ustensile de croşetat al mătuşii, care era lângă pat. Am întins mâna, am luat un foarfece mare şi i-am spus: „Dacă pui mâna pe mine, ţi-o tai şi ți-o dau s-o mănânci mâine cu piure de cartofi”. S-a speriat şi a fugit.

Ştiu că nu e bine cum am procedat. Mama mea era asistent social şi aducea deseori acasă broşuri în care citeam că e foarte important să-ţi alegi ce sex îţi place, indiferent de sexul tău biologic. Asta se poate rezolva prin tăiere (sau adăugire, dacă te-ai născut fată), preferabil pe banii contribuabililor, odată ce am realizat trecerea la societatea destupată la minte. Ştiu că-şi făcea griji în privinţa mea şi se gândea că aş putea respinge atitudinea ei deschisă faţă de „cei cu alte orientări sexuale”. Avea dreptate să-şi facă griji. Din naştere eram un ciudat. Nici mie nu-mi plăcea de mine.

Dar asta a fost atunci. Vremurile acelea au trecut.

Aşa e. M-am NĂSCUT homofob, sunt mândru de asta şi o recunosc în public!

Doamne, mă simt deosebit să pot admite asta pe faţă.

Şi asta nu e tot.

Vedeţi, am un sentiment, am un vis deosebit, că într-o bună zi, noi homofobii vom putea ieşi la lumină şi obţine acceptare din partea societăţii, la fel cum au obţinut homosexualii, în instituţii, în artă, în presă, chiar şi în şcolile din California şi Massachusetts, unde astăzi suntem arătaţi cu degetul de parcă nici n-ar fi trebuit să ne năştem.

Nu pot spune în cuvinte cât de bine mă simt să pot spune, în sfârşit: Da, mamă, da, tată. SUNT HOMOFOB! Da, asta e.

Lume: HOMOFOBIA EXISTĂ ŞI VA EXISTA!

Este un lucru deosebit, magnific şi eliberator!

Nu numai că acum mă accept. Mă ador. Abia aştept să pot să trăiesc aşa cum vreau, să-mi dau frâu liber pornirilor: să merg săptămânal la biserică, să mă căsătoresc, să am copii, să-mi iubesc soţia. Cine ştie?

Da! Bună dimineaţa, lume. E o lume frumoasă!

Şi, dacă sunteţi şi voi homofobi care vă ascundeţi, aflaţi de la mine: aşa v-aţi născut. Nu e nimic rău în a recunoaşte asta în public. Faceţi ce am făcut eu, veniţi alături de mine, fără teamă.

Acum puteţi fi liberi!