schimbarea este posibilă
ieșirea la lumină
PARTEA 1
Am devenit conștient de atracțiile mele homosexuale pentru prima oară la vârsta de 14 ani, o percepție care a crescut în adolescență. Nu știu exact cum au apărut sau ce anume le-a declanșat, dar știu că am început să mă uit la ceilalți băieți așa cum ar fi trebuit să mă uit la băieți. Atunci când părinții au fost informați despre aceasta, răspunsul lor a fost unul de teamă, rușine și dezgust. Timp de aproape o săptămână abia mi-au vorbit și am fost avertizat explicit de tata să nu mai spun nimănui de problema aceasta, din teamă că ar putea afla și alții și să folosească informația pentru a ne vorbi de rău ca familie. Astfel mi s-a întărit ideea că sexualitatea mea era o problemă jenantă, iar părinții nu m-au ajutat mai deloc într-o vreme în care sprijinul lor era esențial.Lucrurile au mers mai departe și am început la liceu să am parte de atacuri din partea celorlalți, un supliciu atât de rău încât am devenit depresiv și am început să mă gândesc la sinucidere. Voiam să fiu asemenea celorlalți băieți, să petrec timp cu ei, dar eram tratat ca un străin, ca un ciudat căruia i se spunea „poponar”, „femeie” și alte asemenea denumiri. Se părea că toți cei din școală erau de acord că nu sunt bun de nimic și că pur și simplu meritam acea batjocură.
În cele din urmă m-am transferat de la liceul acela la un altul; acesta dispunea de un sistem de asistență extraordinar, care chiar se îngrijea de elevi. Mi-am făcut repede prieteni noi, am auzit despre Iisus Hristos și am început să mă apropii de Dumnezeu. În vremea aceea însă, voiam să-mi explorez sexualitatea și am început să lucrez cu psihologul școlii pe problema mea. Am constatat că el nu era creștin, deși lucra într-o școală creștină; m-a încurat să-mi asum o identitate de homosexual, pe care să o afișez public cu mândrie. Sfatul părea să aibă sens și, în mai puțin de un an, m-am prezentat colegilor ca fiind homosexual.
Am avut multe dezamăgiri în anul acela pentru că creștini și necreștini au început să se depărteze de mine și să spună că Dumnezeu nu îi iubește și nu îi mântuiește pe homosexuali - o persecuție care a avut efectul să mă împingă și mai mult pe calea homosexualității. După ce am împlinit 18 ani, am participat la petrecerea anuală a homosexualilor și lesbienelor din Kings Cross; înainte să merg la paradă, credeam că aceasta va fi o prezentare deosebită a sexualității umane, dar ceea ce am văzut acolo a fost în primul rând imoral, blasfemitor și chiar degradant. Mi s-a părut atât de obscen încât m-am gândit de două ori la a urma o viață de homosexual; voiam să mă apropii de Dumnezeu. În noaptea aceea Dumnezeu m-a întrebat dacă vreau să îi dau viața mea Lui și nu pornirilor mele sexuale; l-am ales pe El.
La puțin timp după parada homosexualilor, un coleg de școală creștin m-a încurajat pe calea credinței în Iisus Hristos. În ciuda unui cinism inițial din partea mea, m-am gândit mult la faptul că Dumnezeu voia să vin la el în ciuda faptelor mele - Fiul Său murise pe cruce pentru mine - și asta în timp ce alții spuneau că homosexualii nu se pot mântui în fața unui Dumnezeu mânios. După ce am citit Noul Testament, mi s-a părut evident că Dumnezeu mă iubește și că vrea ca toți oamenii să se mântuiască, chiar și cei mai răi, cum ar fi prostituatele, mincinoșii sau criminalii. În cele din urmă am luat hotărârea să devin creștin și să îi dau viața mea lui Iisus Hristos.
***
Călătoria mea, de la întâlnirea cu Hristos, a avut multe suișuri și coborâșuri, biruințe și căderi cum nu mi-am imaginat. Dumnezeu a fost îndelung răbdător și m-a ajutat; am obținut o casă, un serviciu stabil și o familie creștină care să mă încurajeze. Cu toate acestea, această apropiere de Dumnezeu nu a îndepărtat atracțiile mele homosexuale și am continuat să mă lupt cu aceste ispite ale poftei, împotrivindu-mă pornirii de a avea relații sexuale cu alți bărbați. Pe deasupra, mai aveam și o relație încordată că tatăl meu (o problemă ce exista din copilărie), precum și alte probleme de familie.
Ca o ironie, unul dintre cele mai dificile aspecte ale drumului meu către Dumnezeu a fost relația cu alți creștini care au preferat să se îndepărteze de mine pentru că nu știau cum să mă susțină în lupta mea cu homosexualitatea. Aparent, credeau că un psiholog este răspunsul numărul unu pentru mine, ca și cum problemele mele erau pur sexuale. La un moment dat, un angajat creștin de la universitate a pus un zid între el și mine, din teamă că m-aș putea atașa prea mult de el, și m-a transferat către altcineva. Din păcate, mulți creștini nu înțelegeau că lupta unui creștin cu pornirile homosexuale nu este doar o problemă de sexualitate, emoții sau psihologie - este una spirituală. Când am întâlnit astfel de oameni, am fost ispitit să mă îndepărtez de Dumnezeu pentru simplul fapt că acei oameni nu reușeau să transmită iubirea Lui.
Totuși, în ciuda acestor lupte, Dumnezeu m-a ajutat, m-a susținut și mi-a adus înainte creștini care să mă încurajeze pentru a continua. Încet dar sigur, Dumnezeu mă vindecă. Există încă ispite iar procesul de vindecare nu este unul ușor (uneori este asemenea unei extracții dentare fără anestezie), dar fiecare moment merită din plin. Un verset din Biblie care mă ajută mult și îmi amintește de bunătatea lui Dumnezeu este 1 Corinteni 6:9-11: „Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici homosexualii, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi. Dar v-ați spălat, dar v-ați sfințit, dar v-ați îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos și în Duhul Dumnezeului nostru.”
În ultimii ani am fost ajutat de Domnul Iisus Hristos să nu mai trăiesc ca un rob am păcatului și poftelor, ci să fiu un slujitor al lui Dumnezeu. Petrec fiecare zi în relația cu El și primesc ajutor, har și putere. Nu mă mai îngrijorez de ispite de la cel rău sau de creștinii care mă părăsesc în momente de încercare. Am ieșit la lumină și merg în lumină, într-o relație cu Creatorul meu.
***
Scriu acum în decembrie 2008, vrând să-mi completez mărturia. După ce am scris cele de mai sus, lucrurile din viața mea s-au înrăutățit. Dar El este bun atunci când noi suntem necredincioși, și ajutător când noi merităm judecata Lui.
PARTEA 2
Terorism în 2001
De la ultimele adnotări, când aveam 22 de ani, s-au petrecut multe lucruri în viața mea, care au influențat drumul meu cu Dumnezeu, așa că este bine să completez povestea. Lumea s-a schimbat în anul 2001 când două avioane americane deturnate au lovit World Trade Centre din New, dar pentru mine, anul acela a fost unul foarte dureros - mama mea a murit de cancer. După plecarea ei mi-am văzut familia dezintegrându-se, sora mea petrecându-și mare parte din timp în afara casei cu iubitul ei, iar tatăl meu investind într-o relație cu o altă femeie. Am petrecut un an foarte dificil într-o casă cu trei etaje, singur, fără prieteni, și am mers la o biserică ce nu era pregătită să le răspundă celor ca mine, care aveau probleme cu ispitele homosexuale. Pe scurt, am ajuns disperat; de fapt, aveam mare nevoie să petrec timp cu cineva dispus să-și petreacă timpul cu mine, să-mi dea afecțiune, un umăr pe care să plâng, o ureche ascultătoare și pur și simplu să mă susțină. E interesant că nu de o femeie aveam nevoie, ci de un bărbat, pentru că pentru mine un bărbat reprezenta tot ceea ce era tatăl meu: un stâlp de rezistență și ajutor, care să mă iubească în agonia mea și cu care să vorbesc atunci când aveam nevoie. Întrucât tatăl meu adevărat mă respinsese atunci când i-am vorbit despre confuzia mea sexuală și despre nevoia mea autentică, aveam acum nevoie de un bărbat care să mă ajute în al doilea moment extrem de dificil din viața mea.
Am crezut că tatăl meu va putea face aceasta și am avut speranța că durerea reciprocă ne va apropia. Nu a ieșit însă cum mi-aș fi dorit și asta ne-a îndepărtat și mai mult emoțional decât eram înainte. În cele din urmă și-a adus iubita acasă și, atunci când i-am surprins într-o situație intimă, s-a înfuriat pe mine ca atunci când i-am spus despre sexualitatea mea. M-a îndepărtat și mi-a dat de înțeles că fiecare avea să-și poarte durerea separat.
Căderea
Reacția tatălui meu și teama mea interioară de singurătate au făcut ca, în octombrie 2001, la un an de la atacurile din 11 septembrie, să experimentez pentru prima oară sexul homosexual. La acel moment am trăit o senzație de eliberare maximă: nu-i păsa nimănui de mine, credeam, așa că manifestarea împreună cu un alt bărbat nu genera consecințe. Mai mult decât orice, voiam să-i rănesc pe cei ce mă ignorau și, făcând aceasta, obțineam ce voiam și eu de fapt - un bărbat care să mă strângă în brațe, să-mi acorde atenție și afecțiune și să-mi spună ce frumos sunt. Deși eu am fost cel care am umblat după el, nu invers, m-am simțit dorit și acesta a fost un sentiment aparte. Am știu în inima mea că dându-mi trupul acelui bărbat era un gest absolut stupid și rău, dar așa aveam ocazia să uit de problemele mele (suferință, singurătate și lupta cu ispitele) și să las lucrurile să meargă de la sine; în sufletul meu eram dispus să renunț la mine însumi și la Dumnezeu, pentru că făcusem presupunerea periculoasă că nici Lui nu îi pasă. Mi-am spus: „Păi dacă Dumnezeu a lăsat-o pe mama să moară, familia mea să se risipească și pe mine să mă lupt cu toată nebunia asta, atunci nimănui nu-i pasă de ce fac eu”.
Îmi amintesc că mă întorceam acasă cu autobuzul în ziua în care am avut prima experiență homosexuală și citeam iar și iar Psalmul 51, plângând în sufletul meu și simțindu-mă murdar. Mi s-a făcut frică pentru că am avut preț de o secundă sentimentul că mi-aș putea pierde mântuirea. La urma urmei, în cartea Apocalipsei, 21:8, scrie că cei imorali vor avea parte de moartea veșnică și, știind cât de aspră este mânia lui Dumnezeu, categoric nu voiam să merg în acea direcție, însă, așa cum avea s-o arate timpul prima experiență homosexuală a trezit în mine dorința să experimentez și mai mult sex, lucru care, la rândul lui, m-a conduc pe o spirală descendentă din care ulterior mi-a fost foarte greu să mai ies.
Captiv în dependența de sex
La scurt timp după „degustarea” sexului cu bărbați, am constatat că nevoia mea de contacte sexuale a crescut, nu s-a diminuat, ca și cum mă conectasem la o poftă care avea nevoie să fie mereu hrănită. Prima mea experiență, care nu a fost mai mult de o aventură de-o noapte, nu a fost suficientă pentru mine pentru că în sinea mea tot aveam nevoie de dragostea unui bărbat care să-mi ofere liniște și să-mi arate că sunt dorit, așa că în scurt timp am cunoscut un filipinez care mi-a dat puțin din ceea ce căutam. Andy* era cam de aceeași vârstă și timp de trei luni practic am locuit la el, în aceeași casă cu familia lui. Nu sunt sigur că ai lui nu știau ce se petrece, dar m-au primit bine ca și cum eram unul de-al lor. Aceea a fost o perioadă în care am avut sentimente amestecate: pe de-o parte știam că fac un păcat, pe de altă parte Andy îmi acorda acea dragoste necondiționată de care aveam eu nevoie, precum și o familie pe care o doream ca înlocuitor pentru a mea!. Însă în sufletul meu, auzeam o vice care îmi spunea că totul e greșit și că trebuie să se termine, ceea ce într-un final s-a și întâmplat.
Să-i pun capăt a fost mult mai greu decât să încep. Când l-am cunoscut pe Andy, eram doar prieteni și nici unul nu îl dorea pe celălalt; de fapt, un prieten creștin îmi spusese să mă apropii de el și să-i vorbesc despre Hristos. Categoric, nu am reușit să fac asta pentru că eu am fost cel care a inițiat lucrurile și, atunci când s-a petrecut, am resimțit povara păcatului; am reușit să distrug o prietenie frumoasă prin sex, m-am îndepărtat de Dumnezeu din cauza păcatului meu și mă simțeam nevrednic să mă întorc la El și să-i cer iertare.
Când lucrurile cu Andy s-au terminat, problema a fost că am rămas din nou cu singurătatea mea. Pe de-o parte îmi părea bine că nu mai făceam sex, pe de altă parte aș fi vrut să mă întorc la Andy și la familia lui. M-am rugat mult pentru puterea de a rezista singur, dar îmi doream să am pe cineva și, neexistând nimic care să-l înlocuiască pe Andy, am sfârșit prin a căuta din nou sex. L-am găsit în centrele comerciale, în centrul orașului, în suburbii și l-am făcut cu oricine voia să se uite la mine. Să fiu privit cu poftă de un altă bărbat era de ajuns pentru mine, să-l am mă înnebunea. Nu conta deloc că el voia doar să se folosească de mine într-un mod egoist sau că mă privea ca pe o bucată de carne - mă voia și asta era de ajuns. La acel moment nu conta că îmi pângăream sufletul cu influențe demonice sau că umblam periculos de departe de Dumnezeu, vrând să fiu dorit de un alt bărbat. Nu mă deranja faptul că făceam lucruri degradante cu trupul meu; de fapt, le făceam cu bucurie pentru că eram rupt de mine însumi și doream contactul cu un alt bărbat. Nimic altceva nu conta. Nu m-am protejat niciodată și, de fiecare dată când făceam sex, era un joc cu moartea, însă căpătam ceea ce îmi doream. Deși m-am simțit vinovat după prima aventură, am început să mă simt din ce în ce mai puțin vinovat cu cât practicam mai mult asta, și în cepe din urmă am început să-mi justific față de mine însumi dependența.
Față în față cu întunericul
Viața mi se târa de la o lună la alta iar dependența mea devenea tot mai acută. Am evoluat de la câteva aventuri anonime o dată la trei luni la câteva la două luni, apoi câteva pe lună și câteva pe săptămână. Am devenit expert în a obține sex homosexual; știam că celorlalți homosexuali le plăcea aspectul meu și sesizam asta de la distanță. De asemenea, trimiteam semnale și prin felul în care mă îmbrăcam sau îi priveam. Puteam să arunc o privire sugestivă unui bărbat și peste cinci minute să fiu cu el, amândoi dezbrăcați, într-o toaletă publică, riscând închisoarea, boli venerice și chiar moartea. Nu era nevoie de prea mult efort ca să capăt ce voiam, iar locuri de acțiune erau destule în oraș.
În mijlocul acestei nebunii am început să văd cât de întunecată e viața de homosexual. Am descoperit că era un lucru frecvent să faci sex cu oameni pe care nici măcar nu știam cum îi cheamă, iar asta era înfricoșător. Oricare dintre ei m-ar fi putut jefui sau ataca, și foarte puțini m-au întrebat dacă vreau să folosesc vreo protecție. Slavă Domnului că nu am luat SIDA sau altceva, dar era o adevărată ruletă rusească de fiecare dată când o făceam. Însuși lucrul acesta era înfricoșător, dar să nu le știu numele acelor oameni mă făcea să-mi pun întrebări asupra tuturor lucrurilor. Deseori le spuneam cum mă cheamă și îi întrebam de numele lor, îi întrebam câteva lucruri simple, de genul „De unde ești?”, „Cu ce te ocupi?”, „Ce muzică asculți?” Toți erau surprinși că vorbeam cu ei, pentru că nici un alt bărbat cu care avuseseră o aventură de-o noapte nu îi întrebase așa ceva. În inima mea îmi păsa de acești oameni cu care întrețineam relații și mă întrista faptul că încercau să găsească dragoste dându-și trupurile în mod voit altora, unor străini cărora nu le păsa de ei și care nu voiau decât să profite de ei. Din păcate, nici unul nu gândea că lucrurile s-ar putea schimba și nici nu putea vedea vreo cale de ieșire. Înțelegeam prea bine asta pentru că și eu îmi pierdusem orice control asupra mea. Eram și eu tot un sclav.
Un alt lucru care mă punea pe gânduri la acești oameni era disponibilitatea lor facilă de a-mi spune că mă iubesc după doar o aventură. Unul chiar devenise obsedat de mine și chiar îmi propusese de mai multe ori să se mute cu mine. Obsesia lui nu mă îngrijora, dar îmi arăta că aceste aventuri anonime, la întâmplare, au un mare impact asupra celor implicați, că nu e vorba doar de un act fizic, ci de ceva cu un impact emoțional... De fiecare dată când plecam de la un tip mă durea sufletul pentru că, într-un fel, îmi păsa de ei și simțeam că ne conectasem și la un alt nivel decât cel fizic; era ca și cum sufletele noastre se lipiseră și apoi fiecare lăsase în urmă o părticică din el. Îmi amintesc de o noapte în care stăteam și mă priveam în oglindă; eram în pat cu un bărbat și mă gândeam „Ce fac eu aici?” Mii de imagini porno cu homosexuali îmi treceau prin minte, unele atât de degradante încât am jurat să nu vorbesc nimic despre el. Mă simțeam responsabil cumva pentru răul pe care îl făceau.
Cel mai cumplit a fost atunci când am agățat un tip în oraș și el m-a dus la un sex shop. M-a condus într-o cabină întunecată. Era acolo un ecran tv pe care se derulau în continuu scene porno. Pentru prima oară în viața mea mi s-a făcut o frică cumplită; am crezut că urma să mă bată dacă nu făceam ce voia... M-am simțit ca un animal prins în cușcă, un sclav al patimilor, incapabil să le rezist. Eram responsabil pentru asta; eram sclav celor cărora le dădusem trupul meu, într-un loc întunecat asemănător iadului. M-am simțit atât de departe de Dumnezeu, încât am simțit brusc nevoia să fiu în brațele Lui, păzit de mine însumi și de cei ce mă voiau. În noaptea aceea m-am dus în fața catedralei catolice Sf. Maria și m-am rugat cu lacrimi, în timp ce citeam primele trei versete din Psalm 39:
Așteptând am așteptat pe Domnul și S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului. Și a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru; vedea-vor mulți și se vor teme și vor nădăjdui în Domnul.
Problema mea era că nu îl putea aștepta pe Dumnezeu să mă scoată din mocirlă: voiam să facă asta atunci și acolo. M-am rugat iară și iară ca Dumnezeu să mă salveze, pentru că cu adevărat nu aveam la cine să apelez. Eram singur la catedrală și tot ce puteam face era să-l rog pe El să mă ajute.
Ieșirea la lumină
Cam în perioada aceea, la începutul lui 2004, am luat hotărârea să mă abțin de la sex. Acum însă, am decis să nu o mai fac ca în 2002, ci să apelez la ajutorul altora. Am reluat legătura cu consilierul meu, am citit cărți la obiect (Desires in Conflict de Joe Dallas și Growth Into Manhood de Alan Medinger, aceasta din urmă fiind foarte bună și oferind soluții practice pentru construirea unei strategii de recuperare pe termen lung). Am început să îi spun tot ce făceam preotului de la biserică, care a venit cu niște idei utile. (Biserica la care merg are experiență în lucrul cu cei ce se confruntă cu atracții homosexuale; îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a condus la ea.) M-am conectat cu niște creștini din biserică, în special cu bărbați mai în vârstă, căsătoriți, cu copii, care aveau experiența vieții. Ne-am rugat împreună, în funcție de nevoi.
Au fost multe lucruri asupra cărora a trebuit să lucrez, iar amploarea lor a fost copleșitoare. Am ales însă să le abordez pe rând, pas cu pas. Pe lângă asta, am început să practic deprinderi sănătoase. Am șters toate numerele de telefon și adresele de e-mail ale vechilor apucături și am sistat orice comunicare cu ele, indiferent de sentimente. Asta a fost foarte greu, dar știam că trebuie să iau niște decizii grele dacă vreau să progresez. Nu am mai ieșit în oraș noaptea și am evitat toate locurile în care știam că pot întâlni oferte homosexuale. Am găsit niște modalități creative de a-mi ocupa timpul (citind, scriind, făcând sport) și m-am mutat într-o locuință împreună cu un grup de creștini. Mi-am scos internetul din dormitor, așa că am putut să rezist tentațiilor și să încetez să mă mai masturbez.
Anterior, obișnuiam să mă port într-o manieră care sugera că sunt homosexual; gesturile și hainele mele le transmiteau semnale celor interesați. Așa că am început să mă port mai masculin, observându-i pe ceilalți bărbați și imitând felul în care se mișcau, vorbeau și se purtau. Am început să manifest interes față de lucrurile de care erau și ei interesați, cum ar fi sportul, și, surprinzător, chiar să devin un fan! Când am început să fac asta relațiile mele cu ceilalți oameni s-au îmbunătățit considerabil și am putut să particip la conversații despre lucrurile de interes. M-am simțit ca făcând parte din echipă și am observat că erau destui interesați să mă cunoască, lucru cu care nu mă mai întâlnisem până atunci! Asta m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu a fost cu mine mereu: am avut momente de slăbiciune, când m-am poticnit, dar m-am întors la Dumnezeu în ciuda vinii mele, și m-am rugat. Deseori, când eram ispitit, mă rugam ca să găsesc puterea să rezist, iar El m-a ajutat.
Primele trei luni au fost cele mai grele pentru că unei părți din mine îi lipsea vechiul stil de viață și dorea să se întoarcă. În astfel de momente îmi aminteam de versetul de la Luca 9:62, unde Iisus spune „Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu”. M-am gândit mult la aceste cuvinte, care m-au ajutat să evit niște greșeli fatale... până într-o după-amiază, când am uitat tot ce îmi arătase Dumnezeu și am căzut din nou.
Din nou de la capăt
La sfârșitul lui 2005 eram deprimat, mulți dintre prieteni fiind plecați pentru sărbătorile de Crăciun. Deși eram „în tratament” și făcusem progrese considerabile din 2004, existau încă urme ale răului în inima mea. Eram dependent emoțional de prietenii mei și prezentam semne de instabilitate emoțională. Îi sufocam pe cei ce mă iubeau, sunându-i prea des și așteptând să fie disponibili mereu când aveam eu nevoie, depinzând mai mult de ei decât de Dumnezeu. Doar în acel an am exasperat șapte oameni și m-am simțit ca și cum eram tot la punctul de plecare. Într-un moment de slăbiciune, m-am dus într-un centru comercial, am găsit un bărbat dornic să se culce cu mine și am căzut.
A doua zi i-am mărturisit preotului ce s-a întâmplat. M-a certat și mi-a spus că dacă mai fac asta odată, risc să fiu exclus din biserică. Asta a fost o lovitură cumplită. Eram supărat pe mine pentru că căzusem, dar și nemulțumit pe preot, pentru că mă certase. Am continuat să merg la biserică preț de trei luni, dar nu am mai vorbit cu el. Știam că avea dreptate, știam că îl supărasem pe Dumnezeu, dar inima mea păcătoasă voia să se întoarcă la vechiul stil de viață și se supăra atunci când i se spunea adevărul. Eram dezamăgit de mine însumi pentru că dădusem curs ispitelor și căzusem înapoi de unde pornisem în urmă că 12 luni. Chiar și astăzi, la trei ani de la acel eveniment, încă am probleme cu a mă ierta, din cauza impactului negativ avut atunci.
O cerere neobișnuită
M-am întors din nou către Dumnezeu, smerindu-mă până la pământ și cerându-i iertare și ajutor. În singurătate, am început să realizez că am nevoie de o soție cu care să îmi manifest sexualitatea, deși nu știam prea bine de ce voiam asta. Tot ce știam era că sexul trebuie consumat în cadrul căsătoriei și, întrucât îmi pierdusem busola, aveam nevoie de o soție ca s-o pot face. Așa că am început să mă rog lui Dumnezeu pentru o soție, fără să știu dacă voi primi vreun răspuns. Era un lucru ciudat să cer așa ceva, pentru că nu avusesem niciodată o prietenă, iar toate experiențele mele sexuale fuseseră cu bărbați: dacă primeam o soție, aveam să fiu în stare să trăiesc și să fiu intim cu ea, lăsând în urmă trecutul? În ciuda grijilor mele, știam că trebuie să mă încred în Dumnezeu dacă urma să primesc un răspuns, iar El urma să mă ajute să-mi recapăt controlul de sine și să fiu un soț bun.
În perioada aceea am intrat în legătură cu un prieten coreean pe care îl întâlnisem la biserică. L-am rugat să-mi facă cunoștință cu sora lui din Coreea. A trebuit să insist o vreme și, în februarie 2006, chiar înainte să împlinesc 26 de ani, m-a pus în legătură cu sora lui, cu care am început să mă comunic. Ea a învățat ceva engleză de la fratele ei și am putut să vorbim astfel la telefon. I-am spus despre problemele mele cu păcatul, iar ea a avut încredere în mine, vorbindu-mi despre problemele din viața ei, despre cum trăise în casă cu un tată alcoolic și agresiv, despre cum fusese părăsită de părinți, familie și prieteni. Am reușit să ne conectăm unul cu altul la un nivel profund. Am plâns împreună pentru cele din trecutul nostru și i-am spus că cel mai important lucru pentru mine este să trăiesc o viață asemenea Domnului Hristos. A găsit că acesta e un lucru deosebit și am început apoi să fac planuri să o vizitez în Coreea de Sud.
Așa că în iulie 2006 mi-am făcut bagajul și mi-am întâlnit prietena la aeroportul Incheon. Am luat un taxi și am ajuns acasă la ea, unde am văzut împreună Pirații din Caraibe 2. Era uimitor pentru mine să o întâlnesc în final, să o țin de mână și să o privesc în ochi. M-am „încălzit” de mai multe ori; am văzut la ea un spirit plăcut și o dragoste și gentilețe cum nu mai văzusem la nici o altă femeie până atunci. Atunci și acolo am știut că ea este cea cu are aș vrea să mă căsătoresc. Mi-am folosit timpul petrecut în Coreea pentru a o cunoaște pe ea, familia ei și prietenii ei. Nu am uitat acele momente, pentru că ele m-au asigurat că ea este femeia pe care mi-a trimis-o Dumnezeu, în ciuda tuturor barierelor lingvistice și culturale. Am văzut în ea dragostea necondiționată a lui Dumnezeu și o dorință de a sta alături de soțul ei. Era ca și cum Dumnezeu îmi spunea că ea este femeia pe care o pregătise pentru mine și că eram destinați să fim împreună. Întâmplător, ea simțea același lucru despre mine.
Un cadou neobișnuit
M-am întors în Australia și apoi ea a venit în Sydney ca să locuiască acolo pentru trei luni, să-mi cunoască prietenii și familia. Deja făcusem planuri de căsătorie, iar la începutul lui 2007 ne-am cununat într-o biserică mică din Sydney, după care am zburat la Seul pentru luna de miere. În luna de miere ea a rămas însărcinat, iar acum avem o fetiți minunată.
Primul an de căsnicie a fost foarte interesant, cu multe provocări și situații dificile. Am pierdut două slujbe, mi-am schimbat cariera, am pierdut mulți bani, am supraviețuit unui accident de mașină care era să ne omoare pe amândoi, am devenit tată, ne-am certat mult (aproape mereu din cauza culturii și limbii diferite), am avut de-a face cu frustrări și cu propriile păcate. Pe lângă atracțiile mele sexuale, m-am confruntat cu mânie, amărăciune, depresie și lipsă de iertare; atunci Dumnezeu mi-a arătat că amărăciunea nu e altceva decât o invitație de a reveni la stilul de viață homosexual, că problema homosexuală este a doua după unele mai mari care încă aveau rădăcini în inima mea. Până în ziua de azi, la începutul lui 2009, mă lupt cu aceste probleme și, de fapt, odată cu ele, problemele mele de natură sexuală s-au redus. Încă sunt acolo, dar sunt mult diminuate. Sunt momente în care a avea un copil complică lucrurile pentru că este dificil pentru mine și soția mea să fim intimi, dar lucrurile sunt mult mai liniștit acum decât erau înainte. Pot să lucrez la probleme mai profunde și să mă apropii de Dumnezeu așa cum nu am mai făcut-o până acum. Dumnezeu nu m-a „vindecat”, ca să folosesc un termen grosolan. Mă tămăduiește și asta e diferența.
***
Î: Ajută căsătoria la lupta cu homosexualitatea?
Da, ajută în multe feluri pentru că îmi pot exprima sexualitatea în relație cu o altă persoană. Cauza problemei sexuale ține însă de un gol interior. Acum lucrez la asta, planificând să mă văd cu un consilier și să mă alătur unui grup de sprijin, dar costul tuturor acestor lucruri este destul de mare. Mă încred însă în Dumnezeu, în sensul că El poate, chiar și fără acel sprijin, să mă ajute. Am nevoie să-i iert pe ceilalți și pe mine însumi și să dau drumul amărăciunii din mine. Căsătoria nu vindecă rănile interioare și, de fapt, poate deveni un teren unde oamenii își pot manifesta traumele împotriva celor pe care îi iubesc mai mult. Unii bărbați cu atracții homosexuale cred că o căsătoria îi va „vindeca” de atracțiile homosexuale, iar alții cred că e un semn de maturitate spirituală atunci când un bărbat cu astfel de atracții se căsătorește. Ambele lucruri sunt false. Nu voi intra în detalii aici, dar în cazul meu Dumnezeu mi-a dat o soție atunci când mă eliberam de dependența sexuală... Mi-am dat viața lui Dumnezeu cu toată sinceritatea și El, în harul Său, a hotărât să-mi dea o soție. Nu pentru că eu meritam ceva sau pentru că eram suficient de bun. Pur și simplu mi-a dat-o.
Relațiile cu soția mea, am constatat că sunt mult mai satisfăcătoare decât sexul cu bărbați. În 99% din aventurile cu bărbați, sexul consta în folosirea celuilalt pentru plăcere, înainte de a-i arunca și a trece la următoarea aventură. Chiar dacă trăiesc în aceeași casă cu iubiții lor, nu sunt monogami pentru că homosexualii nu au niciodată destul sex. Studiile arată că sunt extremi de promiscui și că fac sex cu până la 30 de străini pe lună (aproape unul pe zi) iar experiența mea confirmă acest lucru. Dacă puteți face rost de ea, cartea Pure Sex de Phillip Jensen arată cât de periculoasă e viața de homosexual. Se pare că comportă aceleași riscuri ca și viața de alcoolic (vezi Anexa B) și este orice, numai 'gay' (veselă) nu.
Pe de altă parte, sexul cu soția mea este un lucru frumos pentru că ne cunoaștem și ne pasă unul de celălalt. Soția mea nu este o bucată de carne utilă pentru plăceri de moment; este tovarășul de viață cu care m-a binecuvântat Dumnezeu. O iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine. Mai mult, trupul meu este al iei și asta mă ajută mult atunci când vine vorba de abținere de la masturbare și fantezii cu bărbați. Suntem deschiși în ceea ce privește ispitele mele și se roagă pentru mine, ceea ce u uimitor pentru că văd cât de mult îi pasă. Partea cea mai bună din căsnicia noastră este faptul că ea se întemeiază pe lumina Domnului Iisus Hristos. Sexul nostru este pur, nu aducător de vină. Nu facem nimic care să îl degradeze pe celălalt și încercăm să dăm, nu să luăm pentru propria satisfacere.
În ciuda grijilor mele inițiale că nu aș găsi-o atrăgătoare și incitantă, Dumnezeu mi-a răspuns și la aceste griji. Nu am avut niciodată probleme în a fi intim cu ea, iar asta mă face să cred că orice bărbat cu atracții homosexuale poate trăi căsătorit cu o femeie. Nimeni nu se naște homosexual; Dumnezeu n creează homosexuali întrucât El i-a făcut pe oameni pentru o uniune sexuală heterosexuală. Hristos, Tatăl și Sfântul Duh pot tămădui și schimba oameni, și nu e vorba aici numai de mine. Sunt bărbați în lume care au sunt acum căsătoriți și au copii, și care au trecut prin momente mai cumplite decât cele trăite de mine (de ex. Sy Rogers, Joe Dallas, Chris Keane). Nu există nici o scuză să nu te încrezi în Dumnezeu, pentru că El chiar schimbă oameni.
Î: Ești încă creștin?
Când eram dependent sexual mi-am amintit de un pasaj din Biblie, în care era vorba despre oameni pe care Dumnezeu i-a lăsat în voia patimilor lor ca un semn al judecății Lui (Romani 1:24-25) și am fost convins că Dumnezeu m-a părăsit. Desigur, aceasta era o minciună și o amăgire de la cel rău, ca să nu pot fi salvat, dar eu chiar credeam că sunt prea stricat ca să mai pot fi recuperat vreodată. Atunci când eu credeam că sunt pierdut cu totul, Dumnezeu mi-a trimis mesaje că încă mă iubește și că vrea să mă întorc la El. Știam că Hristos s-a jertfit și pentru mine și că păcatele pe care le făceam mă țineau departe de Dumnezeu, negând astfel adevărata mea identitate. Trăind o viață de homosexual, stăteam într-o negare pentru că adevărata viață consta și constă într-o relație cu Dumnezeu.
În situații ca aceasta, atacul din partea celui rău este cert pentru că păcatele așază un zid între tine și Dumnezeu, ori cel rău tocmai asta vrea. Diavolul este asemenea unui leu care urăște viața și caută să devoreze (1 Peter 5:8), iar atunci când oamenii se dau pe sine păcatului, el le șoptește minciuni ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu - „Dumnezeu nu te iubește, Dumnezeu te-a făcut homosexual” - încercând astfel să îi țină departe de El. Lui Dumnezeu nu îi pasă de tine. Unde a spus Dumnezeu că relațiile homosexuale sunt ceva rău? Dumnezeu nu te mai poate ierta! Păcatele tale sunt prea mari pentru Dumnezeu. Nu are rost să cauți schimbarea, așa că trăiește-ți viața. Deseori cel rău mi-a șoptit la ureche aceste cuvinte iar eu am fost terminat. Știam că era vina mea că mă lăsam în voia acelor lucruri (dându-i astfel dușmanului un drept asupra mea), dar eram și îngrijorat că voi pierde orice legătură cu Dumnezeu.
Important pentru supraviețuire a fost să citesc Scriptura, indiferent de cum mă simțeam, și să mă rog lui Dumnezeu. Nu mă consideram vrednic de vreo iertare, dar mi-am amintit că harul lui Dumnezeu tocmai în asta constă! Hristos s-a jertfit și pentru mine, eu nefiind vrednic, iar El vrând să trăiesc pentru El. Au fost multe momente în viața mea când am văzut deslușit dragostea lui Dumnezeu, eu neputând face altceva decât să mă apropii și mai mult de El, cu hotărârea reînnoită de a lăsa totul în urmă.