Studiile pe gemeni sunt favoritele mele datorită faptului că fac lumină în privinţa originii atracţiilor față de acelaşi sex. Cel mai nou studiu (Santtila et al., 2008) este de trei ori mai mare decât oricare dintre cele anterioare - de fapt, este mai mare decât toate cele anterioare puse la un loc. Vreo schimbare? Răspunsul scurt: NU. Se confirmă ceea ce se ştia deja: factorii genetici sunt minori, factorii negenetici sunt majori. Cu alte cuvinte, reacţiile idiosincretice predomină.

Numele studiului era „Potenţialul pentru un răspuns homosexual este prevalent şi genetic”. Aceasta îi transmite cititorului obişnuit că homosexualitatea este probabil ascunsă, dar foarte frecventă, şi predominant genetică. Vom vedea însă că afirmaţia din titlu nu corespunde concluziilor studiului.

Acesta este cel de-al cincilea studiu sistematic pe gemeni, în încercarea de a analiza atracţiile homosexuale la bărbaţi şi femei. Dintre cele patru studii anterioare, două s-au derulat în Australia (Buhrich, Bailey & Martin, 1991, Bailey, Dunne & Martin, 2000) şi două în Statele Unite (Hershberger, 1997, Bearman & Bruckner, 2002).

Acesta vine din Finlanda. Folosind nişte date foarte centralizate, tipice ţărilor scandinave, autorii au creat un eşantion aleatoriu mare de gemeni (6.001 de femei şi 3.152 de bărbaţi) iniţial pentru un studiu despre agresivitate. Având în vedere această limitare, au existat numai două întrebări despre atracţiile homosexuale: „Ce fel de contact homosexual aţi avut în ultimul an?” şi (în esenţă) „Dacă nu ar fi existat nici un pericol pentru dumneavoastră şi cineva de acelaşi sex v-ar fi făcut avansuri, care ar fi fost şansele să acceptaţi?”

Înainte să mergem mai departe, să discutăm o mică problemă. Din nefericire, studii diferite folosesc măsuri diferite pentru atracţiile homosexuale. Unele întreabă despre numărul total de parteneri - acesta a întrebat numai despre frecventa contactelor din ultimul an. Alte studii întreabă despre frecventa fanteziilor homosexuale - acesta le-a cerut subiecţilor să-şi imagineze (probabil pentru prima oară) cum ar fi o relaţie sexuală. Autorii numesc aceasta „homosexualitate potenţială”, însă noi am spune că acest indicator ar indica altceva decât atracţii homosexuale.

Evident, sunt incluse şi persoane bisexuale, spectrul fiind atât de larg încât aici s-ar putea testa mai degrabă noutatea, curiozitatea sau căutarea, nu orientarea sexuală. 32,8% dintre bărbaţi şi 65,4% dintre femei au răspuns „da” la acea întrebare, spre deosebire de 3,1% bărbaţi şi 1,2% femeie care erau de fapt homosexuali/lesbiene active.

Rezultatele au fost:

Tabelul 1. Influenţa relativă a diferiţilor factori, pe baza datelor lui Santtila şi Sandnabba (2008). Intervalul de eroare din paranteze reprezintă intervalul de eroare de 95% (2 sigma).

Tabelul arată că efectele genetice sunt mai degrabă minore decât predominante şi că factorii ne-comuni (factorii de mediu specifici individului) predomină. Dat fiind faptul că tendinţa metodologiei studiilor pe gemeni va fi aceea de a supraestima componenta genetică, trebuie să spunem (pe baza cifrelor reprezentând activitatea) că efectele genetice sunt reduse şi să concluzionăm că titlul lucrării este unul înşelător. Chiar şi acel 27% din tabelul de mai sus reprezintă un maxim şi are doar efecte indirecte.

Cercetătorii studiilor pe gemeni lucrează de obicei, pe cât posibil, şi cu rudele celor doi gemeni, întrucât aceste rude sunt înrudite genetic în acelaşi grad ca şi gemenii fraternali. Această comparaţie între gemeni şi rude este foarte interesantă întrucât ea testează existenta unui posibil mediu special al gemenilor. În cazul de față, rudele au fost testate alături de gemenii identici şi de cei fraternali, iar rezultatele nu au avut sens, în sensul că nu s-au obţinut rezultate compatibile cu nici o ipoteză plauzibilă privind influenţa genetică asupra atracţiilor homosexuale. Deşi autorii nu specifică în ce anume a constat problema, aceasta trebuie să fi fost una serioasă („...încercările de a combina datele univariate şi bivariate pentru familii lărgite au eşuat...”). De obicei, acest lucru constituie un motiv suficient pentru a anula studiul, dar aici autorii, într-un mod incredibil, pur şi simplu au ignorat rudele pe tot parcursul studiului şi au lucrat numai cu gemenii.

Ca de obicei la asemenea studii, mediul familial („mediul comun”) a fost egal cu zero, dar iarăşi afirm că există mulţi factori familiali ascunşi în „mediul ne-comun”, foarte specifici pentru fiecare persoană.

După calculele mele, rezultatele reafirmă concluzia studiilor anterioare. Aceea că dacă unul dintre cei doi gemeni identici, bărbat sau femeie, are atracţii homosexuale, şansele ca şi celălalt să aibă aşa ceva sunt de numai 10%, cu alte cuvinte de obicei gemenii identici sunt diferiţi în ceea ce priveşte atracţiile homosexuale.

În ciuda criticilor mele, studiul are şi puncte forte. Eşantionul de lucru este probabil cel mai obiectiv de până acum. Autorii cred că teoriile despre influențele hormonale intrauterine nu sunt valabile, întrucât ele ar trebui să conducă la o mai mare similitudine între gemenii identici, nu la una mai mică, aşa cum vedem mai sus. Erorile finale sunt mai mici decât în studiile anterioare. De asemenea, vedem o continuare a trendului deja stabilit: cu cât e mai amplu şi mai bine conceput studiul, cu atât sunt mai mici influențele genetice detectate asupra atracţiilor homosexuale.

Până una alta, vom continua să afirmăm că efectele geneticii asupra atracţiilor homosexuale sunt minore, în timp ce predominanţi sunt alţi factori, de natură individuală.

Bibliografie

Bailey, J.M., Dunne, M.P., & Martin, N.G. (2000). Genetic and Environmental influences on sexual orientation and its correlates in an Australian twin sample. Journal of Personality and Social Psychology, 78, 524-536.

Bearman, P.S., & Bruckner, H. (2002). Opposite-sex twins and adolescent same-sex attraction. American Journal of Sociology, 107, 1179-1205.

Buhrich, N., Bailey, J.M., & Martin, N.G. (1991). Sexual orientation, sexual identity, and sex-dimorphic behaviors in male twins. Behavior Genetics, 21, 75-96.

Hershberger, S.L. (1997). A twin registry study of male and female sexual orientation. Journal of Sex Research, 34, 212-222.

Santtila, P., Sandnabba, N.K., Harlaar, N., Varjonen, M., Alanko, K., & von der Pahlen, B. (2008). Potential for homosexual response is prevalent and genetic. Biological Psychology, 77(1), 102-105.

Sursa: www.mygenes.co.nz