ce spune știința

Dr. Richard Fitzgibbons

implicaţiile medicale ale comportamentului homosexual

În contextul legalizării uniunilor homosexuale în Canada şi Spania, există tendinţa de trecere cu vederea a unui aspect important: consecinţele medicale ale comportamentului homosexual.

Intervievat de organizaţia catolică canadiană ZENIT, dr. Rick Fitzgibbons, membru al Asociaţiei Medicilor Catolici din Canada şi co-autor al declaraţiei oficiale „Homosexuality and Hope” (Homosexualitate şi speranţă), a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări.

Rep: Ne puteţi explica de ce homosexualitatea nu este normală din punct de vedere medical?

Fitzgibbons: Homosexualitatea a fost diagnosticată şi tratată ca afecţiune psihiatrică - un comportament anormal - până în anul 1973, când a fost eliminată din Manualul de Diagnoză şi Statistică pentru psihiatrie, în urma presiunilor politice.

Există numeroase conflicte care fac comportamentul homosexual să fie anormal: acestea includ o promiscuitate foarte ridicată, incapacitatea de a menţine o legătură, tulburări psihiatrice şi afecţiuni medicale asociate cu o durată de viaţă mai scurtă.

Practicile sexuale ale homosexualilor implică riscuri serioase pentru sănătate şi o serie de boli. În mod specific, sodomia este un comportament sexual asociat cu importante probleme de sănătate care pun viaţa în pericol.

Comportamente sexuale nesănătoase există şi la heterosexuali. Totuşi, dovezile ştiinţifice şi cele medicale arată că comportamentul homosexual este în mod constant nesănătos. Bărbaţii care au relaţii sexuale cu alţi bărbaţi se expun la riscuri mult mai mari decât cei care au relaţii cu femei, nu doar din cauza promiscuităţii, ci şi prin însăşi natura relaţiei fizice dintre doi bărbaţi.

Rep: Este homosexualitatea asociată în mod specific cu probleme psihologice? Un stil de viaţă homosexual poate duce la consecinţe psihologice negative?

Fitzgibbons: Există două studii extensive care au apărut în numărul din octombrie 2000 al revistei Arhiva de Psihiatrie Generală a Asociaţiei Americane de Psihiatrie şi care confirmă o puternică legătură între homosexualitate şi sinucidere, precum şi între homosexualitate şi probleme mintale şi emoţionale.

Unul dintre studiile din revistă, realizat de David M. Ferguson şi echipa, arată că „tinerii homosexuali, lesbiene şi bisexuali se expun unui risc sporit de afecţiuni psihiatrice şi comportamente sinucigaşe.”

Tinerii care sufereau de aceste tulburări aveau de patru ori mai multe şanse să sufere depresii majore, de trei ori mai multe şanse să sufere de anxietate generalizată, de aproape patru ori mai multe şanse să sufere de tulburări de comportament, de cinci ori mai multe şanse să sufere de dependentă de nicotină, de sase ori mai multe şanse să sufere de afecţiuni multiple şi de peste sase ori mai multe şanse să aibă tentative de sinucidere.

Un studiu amplu realizat în Olanda demontează ideea că homofobia ar fi cauza creşterii problemelor psihiatrice în rândul homosexualilor şi lesbienelor. Olandezii sunt considerabil mai toleranţi cu relaţiile homosexuale decât celelalte ţări din occident. Homosexualii chiar au dreptul să se căsătorească în Olanda.

Concluzia este că, în Olanda, incidenţa ridicată a tulburărilor psihiatrice asociate cu comportamentul homosexual nu poate fi asociată cu respingerea socială şi homofobia. Studiul olandez, publicat în Arhiva de Psihiatrie Generală, a constatat o incidenţă ridicată a tulburărilor psihiatrice asociată cu comportamentul homosexual.

Comparativ cu subiecţii de control care nu avuseseră nici un contact homosexual în ultimele 12 luni înainte de interviu, bărbaţii care avuseseră un contact homosexual în acest interval erau mult mai predispuşi la depresii majore, tulburări bipolare, panică, agorafobie şi dependente obsesive.

Femeile cu un contact homosexual în ultimele 12 luni au fost mult mai frecvent diagnosticate cu depresii majore, fobie socială sau dependentă de alcool.

De fapt, cei care aveau deja la activ contacte homosexuale indicau o incidenţă mai mare la aproape toate tulburările psihiatrice măsurate în cadrul studiului.

De asemenea, un studiu apărut în Revista Americană de Sănătate Publică arată că 39% dintre bărbaţii homosexuali fuseseră abuzaţi de alţi bărbaţi cu atracţii homosexuale.

Rep: Care sunt bolile asociate cu homosexualitatea?

Fitzgibbons: Lista bolilor identificate foarte des la bărbaţii homosexuali, ca urmare a comportamentului homosexual anormal, este alarmantă: cancer anal, chlamydia trachomatis, cryptosporidium, giardia lamblia, herpes simplex virus, HIV, virus papilloma uman (HPV), isospora belli, microsporidie, gonoree, hepatită virală tip B şi C şi sifilis.

Transmiterea sexuală a unora dintre aceste boli este atât de rară în rândul populaţiei exclusiv heterosexuale încât aceste boli sunt practic necunoscute. Altele, deşi apar şi la heterosexuali, sunt în mod clar predominante la cei implicaţi în activităţi homosexuale.

Aceste boli, cu consecinţe care merg de la tulburări grave şi pericol de deces până la tulburări uşoare, includ hepatita A, giardia lamblia, entamoeba histolytica, virusul Epstein-Barr, neisseria meningitides, shigellosis, salmonellosis, pediculosis, scabie şi campilobacter.

Rep: Multe asociaţii medicale au încetat să mai clasifice homosexualitatea ca un comportament anormal iar organizaţiile activiştilor homosexuali o promovează în mod activ, ca şi cum ar fi un lucru perfect normal. Este acest lucru responsabil din punct de vedere medical?

Fitzgibbons: Majoritatea asociaţiilor medicale care au îmbrăţişat agenda politică a homosexualilor şi susţin acest stil de viaţă fac aceasta în ciuda tuturor studiilor ştiinţifice şi a dovezilor medicale care arată riscurile medicale şi psihologice. Se pare că agenda politică a homosexualilor are câştig de cauză în fața ştiinţei.

Doctorii au responsabilitatea să-şi informeze clienţii de pericolele unui stil de viaţă homosexual. În studiul său, The Health Risks of Gay Sex (Pericolelor actelor homosexuale pentru sănătate) colegul meu Dr. John R. Diggs Jr. scrie: „Ca medic, este datoria mea să evaluez comportamentele care au un impact asupra sănătăţii persoanei. Atunci când un anumit lucru este benefic, cum ar fi exerciţiile, dieta echilibrată, somnul adecvat, este de datoria mea să le recomand. La fel, dacă ceva este dăunător, cum ar fi fumatul, alimentaţia exagerată, abuzul de alcool sau medicamente, este de datoria mea să descurajez asemenea lucruri...

Există diferențe între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte consecinţele activităţii homosexuale. Însă cel mai important, consecinţele actelor homosexuale sunt diferite de cele ale actelor heterosexuale. Ca medic, este de datoria mea să-mi informez pacienţii cu privire la riscurile actelor homosexuale şi să-i descurajez de la un asemenea comportament periculos.”

Atracţia homosexuală este o manifestare a unor conflicte emoţionale grave, care se pot preveni şi trata. Tulburările de identitate sexuală la copii conduc frecvent la atracţii homosexuale în adolescență, iar acum se fac presiuni pentru eliminarea acestora din Manualul de Diagnostic şi Statistică.

Mass-media sau organizaţiile medicale nu comunică nici una dintre problemele medicale şi psihiatrice asociate cu homosexualitatea. Programele şcolare nu prezintă aceste informaţii, iar copiii sunt încurajaţi şi învăţaţi că homosexualitatea este o alternativă sănătoasă la căsătorie.

Acestor tineri nu li se vorbeşte despre pericolele acestui stil de viaţă. Cred că şcolile şi psihologii din scoli ar trebui să fie răspunzători din punct de vedere juridic pentru faptul că nu comunică informaţii necesare atunci când promovează stilul de viaţă homosexual.

De asemenea, pediatrii ştiu că copiii crescuţi fără tată au anumite probleme psihologice, iar a crește un copil fără mamă îl predispune pe acesta la tulburări emoţionale şi mintale.

Rep: Legalizarea comportamentului anormal îi va descuraja pe oameni să mai caute ajutor atunci când vor să scape de aceasta. Credeţi că aşa stau lucrurile?

Fitzgibbons: Cred că aveţi dreptate. Sunt încercări de a-i împiedica pe oameni să caute ajutor împotriva atracţiilor homosexuale. Este o mutare menită a-i împiedica pe specialişti să mai ofere tratament.

Raportul Spitzer din Archives of Sexual Behavior, publicat în octombrie 2003, a analizat o serie de foşti homosexuali care renunţaseră la acest comportament de cinci ani şi a constatat că 64% dintre bărbaţi şi 43% dintre femei se considerau heterosexuali după tratament. Dr. Spitzer de la Columbia University a fost cel care a condus 'atacul' asupra Asociaţiei Americane de Psihiatrie în 1973, pentru eliminarea homosexualităţii din manualul nostru de diagnoză.

Într-o serie de studii, când au fost trataţi persoane cu atracţii homosexuale, o treime dintre pacienţi s-au simţit mai bine, o treime au avut rezultate combinate şi o treime nu s-au simţit mai bine. În experienţa mea clinică, atunci când tratamentul include şi o componentă spirituală, procentul de recuperare e mult mai mare.

Rep: Ce credeţi despre impactul pe termen lung al legalizării „căsătoriilor” între homosexuali? Cum vor fi afectate generaţiile viitoare?

Fitzgibbons: Căsătoria între un bărbat şi o femeie se bazează pe un angajament şi este o expresie a moralităţii iudeo-creştine. Uniunile homosexuale se bazează pe o moralitate neo-păgână, de tip kinseyian, care nu implică loialitate.

Într-un studiu realizat de o revistă cunoscută pe bărbaţi, s-a constatat că bărbaţii aflaţi în uniuni homosexuale au rămas împreună pe o perioadă medie de doi ani, având relaţii sexuale şi cu alţi bărbaţi din afara relaţiei.

În acest studiu realizat în Amsterdam, 86% dintre noile infecţii cu HIV apăruseră la bărbaţii care se considerau „căsătoriţi” cu alţi bărbaţi.

Uniunile homosexuale generează traume emoţionale şi durere la nivel individul, dar afectează şi societatea. A pune semn de egalitate între uniunile homosexuale şi căsătorie este o înşelătorie.

Rep: Ce părere aveţi despre adopţia de copii de către cuplurile de homosexuali? I-ar afecta pe acei copii?

Fitzgibbons: Biserica Romano-Catolică a emis un document referitor la homosexualitate, care discuta şi adopţiile de către homosexuali. Documentul afirma că a-l lipsi în mod intenţionat pe un copil de mamă sau tată echivalează cu o agresiune asupra acelui copil. Afirmaţiile din acel document sunt susţinute de ştiinţa medicală.

De asemenea, a crește copii într-un mediu homosexual contravine valorilor comune ale umanităţii. Absenta tatălui dintr-o familie conduce la tristeţe, mânie, dificultăţi de încredere şi tulburări conflictuale. Absenta mamei este şi mai gravă. Mama unui copil îi conferă acestuia sentimentul de siguranţă; a-l priva pe acesta de mamă înseamnă a-i afecta capacitatea de a avea încredere în oameni, ceea ce poate duce la angoase şi tulburări de ataşament.

Copiii nu trebuie supuşi la asemenea suferinţe. Chiar şi în Belgia, unde sunt legalizate uniunile homosexuale, adopţiile nu sunt permise. Nu toţi adulţii au dreptul inerent de a avea un copil. Însă toţi copiii au dreptul la o mamă şi un tată.

Rep: Care sunt strategiile psihologice ale agendei homosexuale?

Fitzgibbons: Agenda homosexuală urmăreşte să-i desensibilizeze pe oameni în ceea ce priveşte subiectul homosexualitate, prin mass-media şi „săptămâni ale diversităţii”.

Cei care se opun homosexualităţii sunt prezentaţi ca având probleme (fobii), ca încălcând legea şi având nevoie de ajutor, similar celor care au prejudecăţi rasiale. Există şi pretenţia că homosexualitatea ar fi cauzată genetic, în ciuda studiilor care nu demonstrează aşa ceva.

Şi, desigur, scopul principal este acela de a-i converti pe oameni la agenda homosexuală.

Rep: Ce pot face romano-catolicii pentru a păzi Taina Cununiei?

Fitzgibbons: Romano-catolicii se pot ruga mai mult pentru păzirea căsătoriei şi a familiilor şi pot afla adevărul despre homosexualitate, căutând informaţii pe site-uri credibile: Asociaţia Internaţională a Asociaţiilor Medicale Catolice; Asociaţia Medicală Catolică şi Asociaţia Naţională pentru Cercetarea și Terapia Homosexualităţii.

Ei pot comunica plinătatea adevărului creştin cu privire la sexualitate, în familie, în parohie şi în şcolile copiilor lor.

Sursa: Mission America