Marii pionieri ai psihoterapiei moderne - Sigmund Freud, C.G. Jung şi Alfred Adler - au văzut homosexualitatea ca pe o nevroză, expresie a unui conflict inconştient din copilărie, nerezolvat. Jung afirma: „Homosexualul este incapabil să-şi găsească masculinitatea în esenţa fiinţei sale. Astfel, el încearcă să o găsească la nivel biologic-sexual”.

1. Perspectiva biblică-antropologică

Problema homosexualităţii este în esenţă o chestiune legată de concepţia biblică despre om.1

Practici homosexuale au existat de la începuturile omenirii. Spre deosebire de alte culturi (cum era cea grecească), aceste practici au fost întotdeauna respinse în istoria iudaismului şi a creştinismului. De ce? Aşa cum consideră Scriptura, umanitatea deplină în chipul lui Dumnezeu a implicat mereu două genuri: masculin şi feminin. Interdependența lor unică se exprimă în mod precis în sexualitatea lor şi astfel în relaţia care se dezvoltă între ele.

Creată după chipul lui Dumnezeu, s-a intenţionat ca fiinţa umană să reflecte ceva din natura lui Dumnezeu în realitatea noastră vizibilă. Totuşi, potrivit cărţii Facerea 1:27, această fiinţă umană deplină poate fi constituită numai dintr-un bărbat şi o femeie laolaltă. Deşi fiecare persoană - bărbat sau femeie - este un purtător al chipului lui Dumnezeu, umanitatea deplină a implicat întotdeauna două genuri diferite - bărbat şi femeie, care sunt dependente reciproc şi care se raportează unul la altul într-o manieră unică. Dacă această trăsătură unică a alăturării dintre bărbat şi femeie nu mai este vizibilă în lumea noastră din varii motive, atunci se cheamă că noi ascundem sau acoperim chipul lui Dumnezeu pe pământ.

Masculinitatea şi feminitatea noastră trebuie să ne amintească faptul că suntem creaţi pentru a ne completa reciproc şi că, sexual vorbind, suntem creaţi pentru a fi întregiţi de celălalt sex. Sexualitatea noastră este în mod precis acea energie creativă prin care trebuie să ajungem la celălalt sex. Nu este ceva care poate fi folosit aiurea, ci în cadrul relaţiei dintre bărbat şi femeie. Aşa cum afirmă Scriptura, nu există nici o diferenţă între umanitate şi nevoia de a transcende - nevoia de auto-depăşire. Suntem creaţi să ne mişcăm de la ceea ce suntem la ceea ce nu suntem: bărbatul către femeie, femeia către bărbat şi împreună către Dumnezeu.

Acest chip, această imagine pe pământ - bărbatul şi femeia laolaltă, potrivit Facerii 1:27 - indică către chipul divin iniţial. Jean Vanier, fondatorul mişcării internaţionale ARC, descrie căsătoria dintre bărbat şi femeie ca „icoană a lui Dumnezeu”, adică o copie corectă după imaginea iniţială. La nivel profund, acesta este motivul pentru care comportamentul homosexual este respins mai întâi în Vechiul Testament şi apoi în cel Nou: un asemenea comportament îl conduce pe om într-o direcţie care nu implică o legătură între bărbat şi femeie, ci le conduce pe cele două sexe în direcţii opuse. Cuplurile homosexuale (nu vorbesc despre persoana individuală cu sentimente homosexuale) reprezintă relaţii în care lipseşte ori elementul masculin, ori cel feminin, ele nefiind astfel „copii ale imaginii iniţiale”.

2. Perspectiva psihologică

Marii pionieri ai psihoterapiei moderne - Sigmund Freud, C.G. Jung şi Alfred Adler - au văzut homosexualitatea ca pe o nevroză, expresie a unui conflict inconştient din copilărie, nerezolvat. Jung afirma: „Homosexualul este incapabil să-şi găsească masculinitatea în esenţa fiinţei sale. Astfel, el încearcă să o găsească la nivel biologic-sexual”.2

Ulterior, terapeuţi şi cercetători ca Anna Freud3, Irving Bieber4 şi C. W. Socarides5 au adus o contribuţie substanţială la înţelegerea în profunzime a homosexualităţii. Anna Freud a identificat un factor motivaţional important pentru dorinţa homosexuală: angajându-se în activităţi homosexuale, un bărbat încearcă să-şi „repare” identificarea cu genul masculin, pe care nu a realizat-o ca băiat. Bieber a constatat că o relaţie defectuoasă între tată şi băiat constituie o caracteristică tipică în biografia unui bărbat homosexual. Aceste studii nu au fost niciodată contrazise.

Schimbarea paradigmatică din 1973

Timp de şaptezeci de ani atât terapeuţii cât şi psihiatrii au afirmat că, din punct de vedere psihologic, homosexualitatea este un conflict de identitate nerezolvat. Astfel, până în 1973 homosexualitatea era catalogată ca tulburare, în rând cu alte posibile diagnostice stabilite de Asociaţia Americană de Psihiatrie (APA). Când a apărut modificarea, ea s-a făcut nu pe baza unor cercetări noi, ci datorită schimbării climatului social. Revoluţia sexuală din anii 1960 ceruse abolirea familiei şi o sexualitate liberă pentru toată lumea. Acesta a constituit temeiul pentru mişcarea homosexualilor, care - împreună cu alţii - a început să propage sloganul: „Dacă îţi place, înseamnă că e bun.” Acest slogan a simbolizat o schimbare radicală a valorilor, care a condus la crearea unor noi concepte despre om, sporind în acelaşi timp şi devalorizarea conceptului iudeo-creştin.

Mişcarea homosexualilor nu a mai solicitat ajutor pentru înţelegerea homosexualităţii sau pentru depăşirea structurilor emoţionale homosexuale,6 ci a început să pretindă recunoaştere ca „stil alternativ de viață”. În acelaşi timp, ei au pretins că stilul de viață homosexual ar constitui răspunsul la aşa-numita problemă demografică.

Au urmat demonstraţii şi agitaţii, a fost întreruptă o şedinţă a Asociaţiei Americane de Psihiatrie, iar o expoziţie care prezenta detalii privind terapia pentru homosexualitate a fost ameninţată cu distrugerea, dacă nu se închide imediat. Psihiatrii care gândeau diferit au început să facă obiectul intimidării publice. Acestea au fost metodele prin care, în 1973, a fost posibilă eliminarea homosexualităţii din lista tulburărilor psihologice. Nu s-a efectuat nici un sondaj printre psihiatrii americani. Când, în cele din urmă, s-a realizat un asemenea sondaj în 1978, 68% încă considerau că homosexualitatea este o tulburare psihosexuală.

Consecinţele deciziei din 1973 au fost pe termen lung. Orice terapeut care continua să privească homosexualitatea ca pe un conflict de identitate nerezolvat era ponegrit în public. În 1995, psihanalistul de renume internaţional Otto Kernberg a fost acuzat de „atitudine nedemocratică” pentru că colecta date psihanalitice privind cauzele homosexualităţii. Sub pretextul eliminării unei discriminări, un alt grup făcea acum obiectul discriminării: cei cu orientare homosexuală, care doreau să obţină ajutor pentru a se schimba, au început să constate că e tot mai greu să găsească acest ajutor.

Mişcarea homosexualilor nu solicita o mai mare înţelegere a ceea ce era homosexualitatea, sau mai multe cercetări asupra cauzelor sau ajutor pentru depăşirea structurilor emoţionale homosexuale. Din contră: orice cercetare asupra cauzelor homosexualităţii devenise tabu. Orice studiu psihanalitic care nu se alinia sloganului „homosexualitatea este bună şi normală” era eliminat din manuale şi scos din biblioteci. Aceste studii au devenit peste noapte „incorecte politic”.

Ştiinţa nu poate oferi o orientare, ea presupune o orientare

Numai pe baza acestui fundament istoric putem înţelege prezența a următoarelor două fenomene: unu, de ce avem azi concepte diferite despre om, ambele în mare măsură diametral opuse conceptului iudeo-creştin, şi doi, de ce avem chiar modele diferite ale homosexualităţii.

Există un singur subiect asupra căruia cercetătorii de astăzi sunt de acord: homosexualitatea nu este pur şi simplu înnăscută. Este adevărat că cercetătorii care sunt apropiaţi de mişcarea homosexuală au încercat din greu să identifice o genă specială7, anumite structuri cerebrale8 şi un echilibru hormonal modificat9 ca posibile cauze ale homosexualităţii, însă nici una dintre aceste încercări nu a avut succes.10 Pretenţia că homosexualitatea este înnăscută nu are temei stiintific.11

Mai mult, sexologia prezintă în prezent trei modele ale homosexualităţii:

Modelul 1: Homosexualitatea există aşa cum există şi heterosexualitatea. Ambele sunt cauzate de o varietate de factori, unii incerţi şi poate neimportanţi. Întrucât „normalitatea” statistică sugerează existenta homosexualităţii, atunci homosexualitatea este „normal”. Susţinătorii acestui model lucrează în mare parte cu datele lui Alfred Kinsey. Nici homosexualitatea şi nici heterosexualitatea nu se pot schimba. Decizia morală şi etică din spatele acestei viziuni este aceea că stilul de viață homosexual trebuie recunoscut la fel ca stilul heterosexual.

Modelul 2: Orice orientare sexuală se formează printr-un proces de dezvoltare complex, multi-factorial şi în nici un caz ireversibil. Sexualitatea este în esenţă ceva flexibil, aşa că atât homosexualitatea, cât şi heterosexualitatea se pot schimba de-a lungul vieţii. Chiar distincţia dintre „homosexualitate” şi „heterosexualitate” oferă repere care sunt prea rigide. În schimb, este recomandabil să vorbim despre „sexualităţi” diferite. Aici, decizia morală şi etică ar fi aceea că diferitele sexualităţi trebuie recunoscute ca stiluri de viață egale.

Modelul 3: În plus, există un al treilea model care împărtăşeşte unele dintre opiniile sexologice ale celui de-al doilea model. Totuşi, întrucât susţinătorii acestui al treilea model au o concepţie diferită despre om, ea se bazează pe o decizie morală şi etică diferită. În acest model, homosexualitatea nu este privită ca o dezvoltare diferită sau specială, ci ca o tulburare de dezvoltare. Totuși, pentru că această opinie nu este corectă politic, se fac eforturi fie pentru a o discredita, fie pentru a trece sub tăcere existența ei. Târziu a apărut posibilitatea unei schimbări în această privinţă. De exemplu, în ediţia din ianuarie/februarie 2003, revista „Psychology Today” apără dreptul unei persoane de a se schimba de la homosexualitate la heterosexualitate. Studiul doctorului Robert Spitzer de la Columbia University din New York, prezentat la conferinţa anuală a Asociaţiei Americane de Psihiatrie în 2001, a confirmat că orientarea homosexuală chiar se poate schimba.12

Al treilea model se bazează, printre altele, pe cercetarea psihanalitică extensivă realizată înainte şi după 1973. Este singurul model care face uz de deceniile de cercetări şi experienţe ale terapeuţilor din diferite scoli de gândire, care au însoţit şi au furnizat suport pentru cei care doresc să se schimbe de la homosexualitate la heterosexualitate. Pentru orice om care suferă de o homosexualitate nedorită şi doreşte să scape de ea, acest al treilea model constituie cheia pentru calea către schimbare.

Modelul de dezvoltare a homosexualităţii

Din motive de conciziune, voi prezenta acest al treilea model cu referire la homosexualitatea masculină. În acelaşi timp, trebuie menţionat că fiecare persoană este unică şi la fel şi dezvoltarea ei. Aceasta înseamnă că există întotdeauna mai mulţi factori care interacţionează şi care pavează drumul către o dezvoltare homosexuală.13

În mod tipic, homosexualitatea se bazează pe un conflict nerezolvat din copilărie. Foarte des, acest conflict provine dintre identificare defectuoasă a băieţelului cu tatăl său. Pentru a dobândi o siguranţă interioară în relaţie cu identitatea sexuală proprie, un băiat are nevoie să se detaşeze de legăturile sale strânse cu mama lui, undeva între vârsta de 9 luni şi cinci ani, şi să se identifice cu tatăl. Acest pas în dezvoltarea sa poate reuşi numai dacă este susţinut activ de tată şi de mamă. Anumite circumstanţe pot afecta această dezvoltare:

(a) Mama îi comunică băiatului o imagine negativă despre masculinitate, îl montează emoţional împotriva tatălui sau refuză să-i dea drumul, nepermiţându-i să menţină o anumită distantă emoţională faţă de ea (de pildă, abuzând emoţional de băiat - folosindu-l ca substitut de partener emoţional).

(b) Tatăl nu urmăreşte crearea unei relaţii active, pozitive, afectuoase şi încurajatoare cu fiul său, petrece prea puţin timp cu el sau are prea puţine contacte fizice cu băiatul său.

(c) Fiul este din fire timid, fricos, etc. şi poate interpreta lipsa de afecţiune a tatălui ca pe o respingere personală.

Elementul decisiv în timpul acestei faze de dezvoltare este acela ca băiatul să se poată identifica cu tatăl său. Prin familiaritate cu tatăl lui şi simţind că „sunt ca tati şi vreau să fiu ca el când voi fi mare”, băiatul poate căpăta acces la propria masculinitate, se poate familiariza ca ea şi poate învăţa să o accepte ca normală. Dacă această identificare eşuează, atunci băiatul se poate retrage, simţindu-se rănit şi respins. El poate gândi: „Dacă tati nu are nevoie de mine, nici eu nu am nevoie de el.” El ridică un zid între el şi tatăl său şi chiar faţă de tot ce reprezintă tatăl său, inclusiv masculinitatea lui. Potrivit unor studii, această „detașare defensivă”14 de tatăl său este un factor major în formarea unei orientări homosexuale. Băiatul se retrage din tot ce este masculin, alege lumea mamei sale, alege să se joace cu fetele şi se simte tot mai puţin parte din lumea băieţilor. Totuşi, el doreşte să facă parte din acea lume, în timp ce îi este teamă de noi răniri şi respingeri. În timpul adolescenței, cele mai puternice sentimente ale lui - sexualitatea - se combină cu dorinţa sa cea mai puternică: aceea de a căpăta acces la masculinitate.

În plus: Dacă „foamea” unui băiat după tatăl său nu a fost niciodată împlinită de tatăl său şi dacă el a suferit şi un abuz homosexual - eventual din partea unui bărbat matur - atunci drumul către homosexualitate este deja pre-programat.

Un băiat cu sentimente heterosexuale caută femininul pentru că îl percepe ca pe ceva misterios. Pe de altă parte, un băiat cu sentimente homosexuale doreşte masculinitatea din acelaşi motiv: i se pare misterioasă. (Feminitatea îi este deja cunoscută.) Noi nu ne îndrăgostim de ceva care ne vine pe gratis sau cu care suntem obişnuiţi. Excitaţia erotică este generată de misterios, de acel „altceva” şi de lipsa de familiaritate. Un băiat cu sentimente homosexuale doreşte masculinitatea altuia pentru că nu este familiarizat cu propria masculinitate.

Lucruri care ar trebui să ne pună pe gânduri

Modelele 1 şi 2 afirmă că o dezvoltare către homosexualitate nu reprezintă o deviere de la normă, ci o normă nouă şi diferită. Totuşi, acestea nu se împacă cu următoarele date - exceptând cazul în care alegem să le ştergem şi pe acestea din manuale.

(a) Toate studiile sunt de acord că băieţii care ulterior în viață au sentimente homosexuale, încep prin a se simţi „mai puţin bărbaţi” şi suferă de aceasta încă de la vârsta de cinci ani sau mai devreme. De la această vârstă, băieţii care dezvoltă mai târziu sentimente homosexuale au deja o teamă de jocurile „dure” ale colegilor. Le este frică să se bată, se retrag şi se simt în nesigurantă.15

(b) Cercetările au arătat că există o legătură evidentă şi semnificativă din punct de vedere statistic între anumite tulburări de identitate şi formarea ulterioară către homosexualitate sau transsexualitate.16

(c) Studii realizate în Olanda17, SUA18 şi Noua Zeelandă19 au arătat că bărbaţii şi femeile cu un stil de viață homosexual suferă mult mai des de anxietate, tulburări de regim alimentar şi depresii majore (bărbaţii), precum şi de abuz de droguri (femeile) în comparaţie cu cei care nu au un asemenea stil de viață.20 Evident, aceasta nu se aplică tuturor bărbaţilor şi femeilor cu un stil de viață homosexual, iar unii nu par să aibă nici o problemă. Totuşi, când comparăm cele două grupuri, procentul celor cu probleme psihologice este mult mai mare la homosexuali decât la heterosexuali. Chiar şi reprezentanţii asociaţiilor de homosexuali consideră astăzi că aceste lucruri nu pot fi atribuite doar atitudinii negative a societăţii faţă de homosexualitate.21

(d) Durata de viață a bărbaţilor homosexuali este cu 8 la 20 de ani mai scurtă decât a celorlalţi bărbati.22

(e) O varietate de studii şi mai mulţi cercetători sugerează că promiscuitatea constituie o componentă esenţială a homosexualităţii masculine, chiar dacă persoana are un partener permanent.23 Şi aici se depun eforturi pentru a reinterpreta lucrurile, în sensul că nici promiscuitatea nu mai constituie o abatere de la normă, ci doar o normă nouă şi diferită.24

3. Concluzie

Nu ar trebuie toate acestea să ne dea de gândit? Cei care nu mai văd în homosexualitate o abatere morală sau etică de la normă, ci o nouă normă, trebuie să se pregătească să explice realităţile prezentate mai sus. Nu sunt toate acestea un indiciu clar că homosexualitatea este profund contrară naturii masculine sau feminine a persoanei şi că homosexualitatea reprezintă într-adevăr expresia unui conflict de identitate nerezolvat?

Bibliografie

[1] Vonholdt, C.R., Ehe - die Ikone Gottes, in: Salzkorn No. 194, Sept 2001, Postfach 1220, D-64382 Reichelsheim, email: [email protected].

[2] Jacobi J., A Case of Homosexuality, in: Journal of Analytical Psychology, 14, 1969, p. 48-64.

[3] Freud, A., Clinical observations on the treatment of manifest male homosexuality, in: Psychoanalytic Quarterly 20:337-338, 1951.

[4] Bieber, I., Homosexuality A Psychoanalytic Study Of Male Homosexuals, Basic Books, INC. Publishers, New York, 1962.

[5] Socarides, Ch. W., The Overt Homosexual, N.Y., Grune & Stratton, Inc., 1968. Socarides, Ch. W., Homosexuality, A Freedom Too Far, Adam Margrave Books, Phoenix, 1995.

[6] Socarides, Ch. W., Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality, in: The Journal of Psychohistory Vol. 10. No.3, Winter, N.Y., 1992 ; Bayer, R., Homosexuality and American Psychiatry - The Politics of Diagnosis, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1987.

[7] Hamer, D. H., et al., A linkage between DNA Markers on the X Chromosome and Male Sexual Orientation, in: Science, Vol. 261, July 16, 1993, p. 321-327. Hamer, D. H. Living with Our Genes, Doubleday, New York, 1998.

[8] Le Vay, S., A Difference in Hypothalamic Structures Between Heterosexuals and Homosexual Men, in: Science, Vol. 253, August 30, 1991, p. 1036.

[9] Dörner, G., Neuroendocrine response to estrogen and brain differentiation in heterosexuals, homosexuals and transsexuals, in: Archives of Sexual Behaviour, Vol. 17, 1998, p. 57-75.

[10] Byne W., et al., Human Sexual Orientation: The Biological Theories Reappraised, in: Archives of General Psychiatry, Vol. 50, No.3, March, 1993, p. 227-239.

[11] For further information vezi Appendix 2.

[12] Spitzer, L. R., New Studies on Sexual Reorientation Therapies, in: Bulletin No. 2 Autumn 2001, German Institute for Youth and Society, Postfach 1220,D-64382 Reichelsheim, email: [email protected]. [13] Nicolosi, J., Reparative Therapie of Male Homosexuality - A New Clinical Approach, Jason Aronson Inc., Northvale, N. J., 1991, Nicolosi, J., Healing Homosexuality - Case Stories of Reparative Therapy, Jason Aronson Inc., Northvale, N. J., 1993. Cohen, R., Coming Out Straight, Oakhill Press, Winchester, 2000.

[14] Moberly, E. R., Homosexuality: A New Christian Ethic, Clarke & Co., Cambridge 1983.

[15] Vezi Friedman, R. C., Male Homosexuality, Yale University Press 1986.

[16] Zucker, K. J., Bradley, S. J., Gender Identity Disorder and Psychosexual Problems in Children and Adolescents, The Guilford Press New York, 1995.

[17] Sandfort, T., Graaf, R., Bijl, R., Schnabel, P., Same-Sex Sexual Bahaviour and Psychiatric Disorders: Findings from the Netherlands Mental Health Survey and Incidence Study (NEMESIS), Arch. Gen. Psych Vol. 58, 2001, p. 85-91.

[18] Herrel, R., Sexual orientation and suicidality, Arch. Gen. Psychiatry, Vol. 56, Oct. 1999, p. 867-74. Carlat, DJ, Camargo CA Jr., Review of bulimia nervosa in males, Amer. Journ. of Psychiatry, 148, 1991, p. 883-843.

[19] Fergusson, D.M., Is sexual orientation related to mental health problems and suicidality in young people?, Arch. Gen. Psychiatry, Vol. 56, Oct. 1999, p. 876-80.

[20] Vezi: O’Leary, D., Why the Homosexual Lifestyle offers No Model for Children, in: Bulletin No. 3, Spring 2002, German Institute for Youth and Society, Postfach 1220,D-64382 Reichelsheim, www.dijg.de.

[21] Vezi Bailey, J. M., Homosexuality & Mental Illnes. Arch Gen Psychiatry, Vol. 56, Oct. 1999, p. 883-884.

[22] Hogg, R. S., et al., Modelling the Impact of HIV Diseases on Mortality in Gay and Bisexual Men, Int. Journal of Epidemiology, Vol. 26, No.3, 1997, S. 657-661.

[23] Van de Ven, P. et al., A Comparative Demographic and Sexual Profile of Older Homosexually Active Men, in: Journal of Sex Research Vol. 34, No.4, 1997, p. 349-60. ZÜMS 98, Institut für Sozial- und Präventivmedizin der Universität Zürich, Sumatrastr. 30, CH-8006 Zürich, June 1999.

[24] Dannecker, M., Sexualwissenschaftliches Gutachten zur Homosexualität, in: Jürgen Basedow et al. (ed.), Die Rechtsstellung gleichgeschlechtlicher Lebensgemeinschaften. Mohr-Sieback, Tübingen 2000, p. 343 f.