De la începuturile sale în anii 1970, mişcarea foştilor homosexuali - persoane care şi-au schimbat orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate - a antrenat dezbateri aprinse în jurul mărturiilor personale. Simple existenţă a foştilor homosexuali constituie cel mai bun argument al ideii că homosexualitatea poate fi învinsă. La fel, cei care s-au întors la homosexualitate, clamând dezamăgirea şi dezgustul, sunt cel mai bun contra-argument. Dezbaterea a continuat şi în luna iunie a acestui an, când asociaţia Exodus International a organizat cea de-a 32-a conferinţă anuală în Irvine, California, având ca invitaţi câteva zeci de vorbitori şi lideri care au abandonat homosexualitatea. Nu departe de locul conferinţei, în Los Angeles, o asociaţie a homosexualilor ţinea o conferinţă de presă în cadrul căreia trei foşti lideri ai Exodus International declarau că ideea de „fost homosexual” este o iluzie.

Termenii acestei dezbateri se pot schimba odată cu publicarea unor noi studii. Psihologii Stanton Jones de la Wheaton College şi Mark Yarhouse de la Regent University au publicat în data de 13 septembrie o carte conţinând concluziile obţinute pe parcursul primilor trei ani ai unui studiu în desfăşurare. Cei doi investighează subiecţi care participă la 16 programe de ajutorare a celor care vor să învingă homosexualitatea, programe asociate cu Exodus International.

Rezultatele arată că unii participanţi au înregistrat o schimbare semnificativă, deşi schimbarea este de obicei parţială, nu completă. Mai mult, participanţii au declarat că nu au probleme de natură psihică sau spirituală ca urmare a implicării în aceste programe de asistentă. Acest studiu este primul care foloseşte interviuri şi chestionare multiple pe parcursul mai multor ani, evaluându-i pe participanţi chiar de la începutul participării lor la programele de asistentă pentru homosexuali.

Jones şi Yarhouse au lansat acest studiu încercând să concilieze diferențele dintre opinia cvasi-oficială a comunităţii ştiinţifice, care afirmă că „terapia reparativă” (menită a-i ajuta pe cei ce doresc să scape de homosexualitate) este atât imposibilă, cât şi periculoasă, şi mărturiile celor implicaţi în programele pentru foştii homosexuali. Deşi criticii ideii de „fost homosexual” citează uneori concluzii împotriva terapiei reparatorii, Jones şi Yarhouse au constatat că cercetările publicate nu susţin nicidecum acuzele la adresa acestei terapii. Studiile existente pe subiectul învingerii atracţiilor homosexuale indică posibilitatea schimbării orientării sexuale către heterosexualitate. Desigur, sunt necesare noi studii în conformitate cu standardele contemporane de cercetare.

Câteva dintre principalele concluzii ale lui Jones şi Yarhouse:

- În general, participantul mediu a înregistrat o schimbare semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce priveşte identitatea lui sexuală şi atracţiile sexuale.

- Aceste schimbări sunt în general modeste, reprezentând mai degrabă o reducere a atracţiilor homosexuale, şi nu o creştere a celor heterosexuale.

- Exodus declară o rată de succes de 38% în rândul participanţilor săi, reprezentând 15% „heterosexualitate deplină, dar complicată” şi 23% „castitate stabilă”.

- În mod surprinzător, o sub-populaţie „autentic homosexuală” manifestă cea mai evidentă schimbare a identităţii şi atracţiei sexuale.

- Nu există nici o dovadă a unor probleme psihologice generate de aceste terapii.

Jones şi Yarhouse menţionează totuşi că studiul lor nu dezbate probabilitatea unei schimbări complete la un individ. Participanţii au fost voluntari - persoane foarte motivate, religioase, care lucrează cu asociaţia Exodus. (Pentru o analiză mai completă a acestui studiu, a se vedea „The Best Research Yet.”) Totuşi, studiul constituie un punct crucial în maturizarea mişcării foştilor homosexuali. Cândva un experiment de mici dimensiuni, acest fenomen a avut de parcurs durerile naşterii, a învăţat din greşeli şi a dobândit în cele din urmă stabilitatea unei asociaţii cu experienţă.

O mişcare matură

Amploarea fenomenului „foştilor homosexuali” se poate vedea din organizaţia PATH (Positive Alternatives to Homosexuality), care reuneşte 13 asociaţii de sorginte iudeo-creştină. PATH include asociaţiile Courage (romano-catolică, cu accent pe castitate), Homosexuals Anonymous (modelată după AA ca organizaţie laică) şi NARTH (National Association for Research and Therapy of Homosexuality, organizaţie non-religioasă care reuneşte specialişti pe probleme psihologice şi psihiatrice). Cea mai mare dintre asociaţiile membre este Exodus, o coaliţie de peste 100 de asociaţii creştine din SUA, având legături şi cu asociaţii din alte țări.

Exodus a început în 1976. Frank Worthen, un homosexual din San Francisco care a devenit creştin la începutul anilor 1970, şi-a unit forţele cu o biserică locală din Melodyland. Respectiva biserică a început să ofere asistență acelor homosexuali care voiau să se schimbe. Doi dintre asistenţii lucrători erau Michael Bussee şi Jim Kaspar. Exodus s-a născut în urma unei conferinţei sustinută de cele două grupuri. La a doua conferinţă, care a avut loc un an mai târziu, au apărut şi protestatarii homosexuali. După trei ani, Bussee s-a reorientat şi a revenit la homosexualitate, declarând că nimeni nu se poate schimba cu adevărat. Worthen, astăzi în vârstă de 70 de ani, a continuat activitatea alături de soţia sa, Anita.

Exodus, astăzi în vârstă de 31 de ani, a ajuns la maturitate. Principalii lideri - Alan Chambers, Joe Dallas, Sy Rogers, Andy Comiskey şi Alan Medinger - au învins homosexualitatea şi îi ajută acum şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Majoritatea sunt căsătoriţi şi au copii adulţi. Scandalurile sunt mult mai rare astăzi decât la începuturi, probabil datorită organizării şi a înţelegerii faptului că cei care lucrează în acest domeniu sunt vulnerabili.

Probabil că nimic nu a pus reflectoarele mai mult pe această asociaţie ca atenţia acordată de Focus on the Family a lui James Dobson. Alan Medinger, fondatorul asociaţiei Regeneration, îşi aminteşte că la început a apelat la Focus on the Family, dar „uşa era complet închisă”. „Nici astăzi nu ştiu de ce”, spune Medinger. „Când şi-au schimbat poziţia şi au lansat conferinţele Love Won Out, aceasta a reprezentat ceva cu totul nou. Astăzi ei ne ajută foarte mult.”

Susţinerea oferită de Focus reprezintă o importantă aprobarea din partea cultelor tradiţionale. Focus sponsorizează constant conferinţe pentru lideri de biserici, atrăgând preoţi şi pastori care altfel nu ar putea veni în contact cu fenomenul foştilor homosexuali. Pe de altă parte, şi acceptarea culturală a homosexualităţii din ultima vreme i-a ajutat pe cei de la Exodus în relaţiile lor cu bisericile. Joe Dallas, fondator şi director la Genesis Counseling, observă că liderii ex-gay ajută bisericile „să articuleze un răspuns pentru cei care promovează o teologie pro-homosexualitate... Majoritatea cultelor nu s-au gândit niciodată că vor trebui să dezbată viziunea biblică asupra homosexualităţii, aşa cum majoritatea părinţilor nu s-au gândit niciodată că s-ar putea confrunta cu situaţii în care vine fiica şi le spune „Sunt lesbiană”.” Mai mult, „abundența pornografiei de pe internet a generat o discuţie sinceră [despre multe aspecte sexuale] în biserici”, este de părere Dallas. „Tot mai mulţi creştini sunt de părere că imoralitatea nu este doar o problemă culturală; avem o problemă.”

Pe măsură ce cultele şi şcolile creştine îşi deschid uşile către asociaţiile foştilor homosexuali, asociaţiile trebuie la rândul lor să-şi regândească abordarea. „Ne trebuie sexperţi, consilieri care să poate face lucruri imposibile pentru grupuri mici”, afirmă Andy Comiskey de la Desert Stream Ministries. „Pentru biserici însă, să spui că ajutorul se află dincolo de zidurile lor, nu pică prea bine. Cred că trebuie să existe ajutor şi în interior.”

„Dacă aș fi avut un succes complet”, declară Alan Chambers, preşedintele Exodus, „bisericile ar fi preluat ştafeta. Modelul tradiţional din cadrul Exodus s-a vrut a fi un punct de pornire în abandonarea homosexualităţii sau a unei vieţi ascunse, găsirea de prieteni în rândul celor care se confruntă cu aceleaşi probleme şi apoi frecventarea bisericii. Cum ar fi fost să avem o biserică atât de dinamică, încât şcoala lor duminicală să facă acelaşi lucru? Cum ar fi fost ca oamenii din biserică să poată fi mai transparenţi, iar cei de la şcoala duminicală să fie deschişi şi să vorbească despre problemele lor?”

Cât de transformaţi?

O mişcare matură a foştilor homosexuali cu siguranţă ştie mai bine ce are de oferit. Speranţele de la început privind vindecarea instantanee au fost înlocuite de un proces de transformare, printr-o viaţă de relaţionări sociale.

Tanya Erzen, profesoară la Ohio State University, a petrecut 18 luni studiind asociaţia New Hope Ministry, condusă de soţii Worthen în San Rafael, California. Deşi la început dezaproba ideile lor legate de învingerea homosexualităţii, Erzen a dezvoltat în cele din urmă o empatie față de cei pe care i-a întâlnit acolo. În cartea Straight to Jesus: Sexual and Christian Conversions in the Ex-Gay Movement, ea descrie schimbarea în viziunea lor.

„Foştii homosexuali parcurg un proces de transformare care nu are o ţintă finală, şi înţeleg că schimbarea are de-a face cu nişte dorinţe, comportamente şi identităţi care nu se aliniază la comandă şi nici nu sunt fixe”, scrie ea. „Foştii homosexuali se nasc din nou din punct de vedere spiritual; se consideră pe sine ca reconstituiţi sexual... După cum spune Curtis [unul dintre participanţi], 'nu heterosexualitatea este ţinta; a-ți da inima lui Dumnezeu şi a asculta de El este ţinta.' … Dorinţele şi atracţiile pot persista ani la rândul, dar ei au acum o nouă identitate religioasă şi promisiunea că credinţa şi relaţiile dintre ei şi cu Dumnezeu îi va transforma deplin în cele din urmă.”

Aşa cum spune şi Alan Chambers, „la început nimeni nu ştia la ce să se aştepte. Sperau ceva, iar unii au plecat pentru că ce voiau ei nu era realist. După patruzeci de ani, oamenii stiu mult mai bine cum să vorbească despre schimbare. Cândva am fost imatur, şi răspundeam de o manieră naivă. Acum am crescut ca creştin şi ca adult. Era inevitabil ca sentimentele şi viziunea mea să se schimbe. Când mi-am stabilit ca ţel nu să fiu heterosexual, ci să fiu un bun creştin, acceptând harul lui Dumnezeu, atunci s-a schimbat şi identitatea mea.”

Chambers admite franc că schimbarea nu elimină ispitele. Chiar şi el se întreabă dacă schimbarea din viaţa lui este sută la sută. „Un lucru la care ne putem aştepta, ca creştini, este o viaţă de negare. Nu cred că ne e teamă să le spunem oamenilor că îi aşteaptă o viaţă de lupte. Libertatea nu înseamnă absenta luptelor, ci o viaţă de lupte cu bucurii pe parcurs.”

Mişcarea foştilor homosexuali încearcă să integreze realitatea atracţiilor homosexuale într-o viaţă de ucenicie. Pe parcursul acestei călătorii, ei se aşteaptă la multe schimbări, inclusiv la nivelul sentimentelor şi atracţiilor. Accentuează însă ideea că experienţa fiecăruia e diferită şi că transformarea instantanee e foarte rară.

Nu este surprinzător atunci că asociaţiile foştilor homosexuali se adresează aproape exclusiv creştinilor. Majoritatea participanţilor provin din mediul religios şi nu-şi pot concilia credinţa cu atracţiile homosexuale. Studiul lui Jones şi Yarhouse arată că mulţi caută ajutor şi investesc timp în acest proces.

Mişcarea foştilor homosexuali nu are o opinie comună asupra cauzelor homosexualităţii, dar majoritatea cred că deficitele din copilărie sunt cruciale - deseori o relaţie proastă sau inexistentă cu tatăl, experienţe sexuale sau un abuz sexual prepuberal, în special pentru femei. Mulţi cred că homosexualitatea reprezintă în esenţă o criză a masculinităţii sau feminităţii - o încercare subconştientă de a răspunde unor nevoi emoţionale (relaţii şi afirmare) prin mijloace sexuale. Grupurile pentru foşti homosexuali sunt de obicei unisex, întrucât se consideră că prietenia cu persoane de acelaşi sex constituie o componentă importantă pentru repararea unei identităţi sexuale deficitare.

Dată fiind incertitudinea şi dificultatea schimbării, unii cum ar fi romano-catolicii de la Courage preferă să pună accent pe castitate, nu pe schimbare. Liderii Exodus vorbesc în termeni pozitivi despre Courage şi despre telurilor acestei asociaţii. Totuşi, liderii Exodus sunt sceptici în ceea ce priveşte limitarea speranţelor la o viaţă de celibat/castitate. Andy Comiskey scrie: „Trebuie să renunţăm la necredinţa prevalentă în anumite cercuri religioase, cum că cei care se luptă cu homosexualitatea nu vor scăpa de aceste tendinţe. Această viziune asupra lui Dumnezeu este prea mică!”

O luptă comună

Pe 26 iunie 2007, în campusul Universităţii Concordia din Irvine, California, s-au adunat aproximativ 800 de persoane pentru conferinţa anuală Exodus. Majoritatea tineri, majoritatea albi, două treimi bărbaţi, în ţinută lejeră, păreau veniţi la un meci de baseball. Conferinţa de anul acesta s-a intitulat „Revolution” şi oricine s-ar fi aşteptat la programul obişnuit: rugăciuni comune, muzică, mărturii persoane, vorbitori la microfon şi o mulţime de seminarii.

Totuşi, conferinţa nu a pus un accent prea mare pe latura motivaţională. Alan Chambers, primul vorbitor care s-a adresat mulţimii cu o voce joasă, a accentuat ideea că nu există nici o reţetă standard pentru învingerea homosexualităţii: „Să fim bine înţeleşi: nu vă veţi vindeca săptămâna aceasta... Nu ne alegem noi sentimentele, dar ne putem alege felul în care ne trăim viaţa. Zi de zi mă împotrivesc acestor porniri... Trebuie să mă bazez pe Hristos zi de zi.” Într-un fel sau altul, toţi vorbitorii au declarat că vindecarea vine numai printr-o viaţă de ascultare de Dumnezeu.

Apariţia lui Sy Rogers pe scenă a stârnit mulţimea. Rogers este un vorbitor foarte captivant, dar mesajul său sacadat transmite o realitate serioasă a vieţii creştine. „Dumnezeu nu a spus „Nu mai fi homosexual”. El a spus „Vino cu mine.” Rogers a vorbit cu francheţe despre dispreţul pe care l-a îndurat o viaţă întreagă. Indiferent de cât de dureros pare aceasta, a părut el să spună, este exact ceea ce Dumnezeu ştie despre mine - Dumnezeu care mă iubeşte şi îmi dă viaţă.

Ceea ce însumează cam tot fenomenul ex-gay de azi. Fără iluzii. O încredere limitată în tehnici. Fără dispreţ la adresa homosexualilor. Fără triumfalism - religios sau politic. Doar ucenicie. Foştii homosexualii par să fie singurul grup din America, care realizează că atunci când te hotărăşti să-l urmezi pe Hristos, nu reuşeşti întotdeauna să faci ceea ce-ți propui.

Fenomenul foştilor homosexuali merge în contra curentului. Dată fiind opinia populară, susţinerea ambivalentă din partea bisericilor şi ideea comună că foştii homosexuali se condamnă singuri la o viaţă de frustrări, ai crede că acest fenomen nu va avea viaţă lungă. Totuşi, afiliaţii Exodus s-au dublat în ultimii 18 ani. Mulţi dintre liderii asociaţiei sunt în față de 20-30 de ani. Şi se țin bine pe picioare.

Trăiesc cu idei radicale despre sexualitate - noi nu suntem, aşa cum strigă miturile de azi, definiţi de dorinţele noastre, fie ele heterosexuale sau homosexuale. Suntem definiţi însă de Cel ce ne-a creat. Atracţiile noastre, întotdeauna mai mult sau mai puţin tulburi, trebuie aduse înaintea lui Hristos, singurul care poate pune ordine în ele. Pentru cei ce se confruntă cu atracţii homosexuale puternice, sarcina este dificilă. Este însă aceeaşi luptă cu care se confruntă orice creştin.

Sursa: http://www.ctlibrary.com/49778