Acest material a fost provocat de întrebările care mi se pun pe lista de discuții a grupului JONAH (asociație de asistență pentru persoanele de origine ebraică, care se confruntă cu atracții homosexuale nedorite). Într-un mesaj anterior, spuneam că deși m-am considerat dintotdeauna heterosexual, impulsurile mele sexuale au fost în mare parte îndreptate către același sex, încă din pubertate, de la vârsta de 12 ani. Mi s-a pus întrebarea: Cum este posibilă această contradicție? Oare asta nu confirmă propaganda activiștilor homosexuali în privința „homofobiei interioare”? Deci, spuneau ei, n-ar trebui să-mi accept aceste atracții homosexuale și să mă identific ca atare?

Am considerat întotdeauna că dorințele mele homoerotice nu sunt altceva decât o manifestare a altor nevoi. De fapt, atracția mea față de același sex se manifestă atunci când mă simt singur sau respins; pe de altă parte, dispare complet când sunt în compania prietenilor și mă simt integrat. Recunosc un lucru: această atracție sexuală către alți băieți este complet diferită de atracția către fete, care este independentă de contextul social și de starea mea de spirit. Atracția față de femei este constantă, indiferent de cum mă simt emoțional. Îmi amintesc că-mi spuneam cândva, (pe la vârsta de 15-16 ani): „Nu îi dorești pe acești băieți din punct de vedere sexual, ci vrei doar să te placă, să spună că ești cool; vrei să faci parte din grupul lor.”

În loc să sondez această perspectivă corectă, am început un proces contradictoriu de suprimare și negare. Am refuzat să-mi accept problemele, negându-le existența. Strângeam din dinți și-mi spuneam: „Nu! NU sunt atras de bărbatul acesta!” - lucru care era, evident, o minciună. Alteori, acceptam că am aceste atracții nedorite, dar îmi spuneam că atât timp cât nu trec la fapte, ele sunt ca și cum n-ar exista; într-adevăr, un efort de voință și teama de consecințe m-au făcut să nu acționez, timp de vreo 15 an. Mi-am acceptat atracțiile homosexuale ca pe un dat, ca și cum eram condamnat la asta și nu aveam ce să fac.

Întrucât am refuzat să admit că am o problemă, nici nu căutam o soluție - cu atât mai puțin una care să abordeze cauzele acestor atracții. Fanteziile și impulsurile homoerotice au devenit tot mai tari, până când zidul a cedat. Anul trecut am trecut la fapte.

Tot în aceeași perioadă am aflat despre JONAH - Jews Offering New Alternatives to Homosexuality (Evrei cu alternative noi la homosexualitate). Mi-au oferit instrumentele necesare pentru a-mi clarifica perspectiva pe care o avusesem cândva, disipată însă în urma unui lung proces de negare. Am descoperit că cel mai pun psihiatru este cel ce-ti spune ceva ce tu știai deja intuitiv cu privire la persoana ta. JONAH m-a ajutat să analizez ce vreau de fapt de la viață.

Sunt dezgustat de cultura homo, de stereotipiile uzitate de homosexuali și de ideea de a fi intim cu un alt bărbat. Lumea homosexualilor este diametral opusă scopurilor mele - a avea o familie, o soție și copii. Mai mult, am fost atras întotdeauna și de sexul opus, o atracție complet diferită de atracțiile homosexuale. Nu am avut niciodată vreo problemă cu femeile; am avut relații frumoase și plăcute cu ele, inclusiv din punct de vedere sexual.

Am avut întotdeauna o identitate foarte heterosexuală. Probabil că identitatea a devenit hiper-masculină anume pentru a compensa atracțiile homosexuale (arte marțiale, „duritate” socială și fizică, etc.). Care sunt însă diferențele între atracțiile mele homo și cele heterosexuale?

Văd mereu femei atrăgătoare (mă atrag câteva genuri, mai mult sau mai puțin conforme cu ideea de frumusețe feminină). Desigur, atracția nu se bazează numai pe aspect - trebuie să existe și o conexiune emoțională și intelectuală. Fanteziile heterosexuale fac parte însă dintr-un tablou complet. Mă văd petrecând timpul cu ea, stând de vorbă, șezând pe o canapea, făcând dragoste - lucruri de genul acesta. Femeile care mă atrag sunt cele alături de care mă văd întemeind o familie; ele pot deveni cei mai buni prieteni. Când fac dragoste cu o femeie care se încadrează în acest standard, apare un efect deosebit, care mă face să mă simt bărbat și care-mi dă putere. Mă face să fiu mândru că sunt bărbat și că pot să satisfac o femei.

Pe de altă parte, atracțiile homosexuale sunt cu totul altfel. Văd un bărbat și simt o anumită nevoie. Nu vreau neapărat să vorbesc cu el, nici să-l cunosc sau să fim prieteni. Îmi imaginez anumite scenarii sexuale foarte detaliate. Apoi, după ce se termină fanteziile, nu-l mai vreau - afară cu el din fața mea și din mintea mea. Aceste scenarii care caracterizează atracțiile mele homosexuale sunt total opuse.

Realizeze că tind să fiu atras de bărbați mai tineri, masculini, supli și cu un aspect inocent. O vreme am crezut că e doar o chestiune de estetică, dar, după cele ce am învățat la programele JONAH, am aflat că lucrurile nu sunt așa de simple. Ceea ce căutam în mod subconștient la întâlnirile homosexuale, e ciudat, e același lucru pe care îl doream și în copilărie de la ceilalți băieți - acceptare. Este interesant acest lucru, dat fiind că nu duc lipsă de prieteni foarte buni și în nici un caz nu mă mai simt singur sau izolat. Însă atracțiile homosexuale sunt iraționale; ele derivă din răni și traume din trecut, din perioada de creștere. Când eram copil, am suferit de pe urma lipsei de prietenie și integrare cu ceilalți băieți, și totul pentru că îmi era teamă că sunt inferior.

Bărbații de care mă simt atras îmi amintesc cumva de prietenii pe care as fi vrut să-i am mai demult. Într-adevăr, nu fac altceva decât să încerc să repar niște răni, prin mijloace total nepotrivite. La urma urmei, nici una dintre întâlnirile mele homosexuale nu m-a făcut să mă simt acceptat sau bărbat. Au fost însă ca un drog - mi-au alinat temporar suferința. Am simțit o euforie intensă, urmată de vină, rușine, depresie și un impuls fantastic de a căuta mai mult. (Pe de altă parte, trebuie să spun că situațiile concrete din viață care furnizează un răspuns negativ au deseori un efect opus: în cazul meu, izolarea de ceilalți băieți în perioada adolescenței a condus la formarea unei independențe care până astăzi reprezintă una dintre trăsăturile mele de caracter.)

Relațiile și sexul heterosexual implică un anumit efort - ieșitul în oraș, conversații, un curs lent al intimității, preludiu, grija de o posibilă sarcină, etc. Pe de altă parte, întâlnirile homosexuale surprind esența auto-gratificării, într-o manieră ieftină și accesibilă. Poți trece direct la subiect fără a mai pierde timpul cu eforturi emoționale - majoritatea aventurilor mele au durat aproximativ o oră (fără a-l cunoaște măcar pe celălalt). O gratificare instantanee, care a creat dependență.

Întrucât am avut mereu ambele tipuri de atracții sexuale, am luat o hotărâre clară în privința orientării mele. Sunt multe motive pentru care am respins viața de homosexual (sau bisexual): religioase, etice și pragmatice. În ultimă instanță, am crezut din totdeauna că numai o soție și copii îi pot conferi unui bărbat adevărata fericire; cred că orice bărbat care spune că e fericit altfel nu face decât să trăiască cu o anumită patologie.

Când am înțeles cum s-au format în timp aceste atracții homosexuale, urmare a unor nevoi neîmplinite, totul a început să se lumineze. Desigur, acele întâlniri erau foarte excitante: abordau niște nevoi - nevoie, presiune, explozie. Odată expusă, rana emoțională devine sensibilă și deschisă. Acum totul este foarte simplu, dar am fost tulburat mai multe luni de zile. Dacă experiențele homosexuale erau mai intense decât cele heterosexuale, atunci care era „adevărata” mea orientare? Răspunsurile aflate de la televizor și din ziare mă sfătuiau să mă consider homosexual, deși sinele meu îmi spunea contrariul.

În această luptă, obișnuiam să-mi văd eforturile de a fi heterosexual ca pe un sacrificiu dureros, o strădanie de a renunța la o dependență fizică de dragul unui ideal mai înalt, acela de a avea o familie. Acum cred că tot ce gândeam atunci era greșit. Acei bărbați nu-mi puteau da ce căutam eu - nu e nici un „sacrificiu” pentru care să plâng. Dacă pot să răspund nevoii mele de relaționare masculină autentică, într-o manieră nesexuală, atunci pot să am pace cu mine însumi și cu impulsurile mele fizice. Pot să mă bucur de atracțiile mele heterosexuale fără a mai fi deranjat de cele homosexuale.

Acest material n-ar fi complet dacă n-as menționa deserviciul făcut de sistemul educațional, de mass-media și de cultura majoritară. Începând din liceu și până la facultate, am recepționat o sumedenie de mesaje pro-homosexualitate și am primit o cantitate enormă de resurse în această direcție. Nu am întâlnit însă niciodată expresia „atracții homosexuale nedorite”. Cultura de duzină te învață că omul este definit după impulsurile sale („urmează-ți setea”); aceasta face ca orice luptă interioară să fie în cel mai bun caz inutilă; în cel mai rău, dăunătoare. Dacă un om alege să dea curs atracțiilor homosexuale și-și trăiește viața în felul acesta, se spune că a făcut o alegere legitimă. Activiștii homosexuali nu îmi acordă însă același drept și când aleg un alt drum!

Dorința mea de a scăpa de atracțiile homosexuale este atacată de activiștii homosexuali, care-mi spun că-mi neg „adevărata” orientare și că cedez în fața homofobiei societății. Faptul că și putinii prieteni cărora le-am spus despre lupta mea adoptă aceeași poziție este o mărturie a succesului activismului homosexual. Când mă gândesc la durerea (și pericolele) pe care le-as fi putut evita dacă as fi avut ocazia să întâlnesc un grup cum este JONAH în adolescență, mă umplu de mânie. Toți acei ani de durere, confuzie (și chiar gânduri de sinucidere) - m-au afectat toți, nu doar pentru că nu există o voce alternativă la propaganda homosexualilor, ci pentru că această alternativă este cenzurată și de-legitimizată. Intenționez să fac tot ce-mi stă în putere pentru ca grupuri ca JONAH să-și facă auzită vocea, în speranța că mesajul lor va ajunge la miile de adolescenți care, asemenea mie, se luptă cu rușinea, confuzia și singurătatea generate de atracțiile homosexuale.

Traducere din limba engleză

Sursa: NARTH