1. O stare normală de transformare

Anii adolescenței sunt de obicei menţionaţi ca un sistem unitar, cu generalităţi şi particularităţi care acoperă întregul interval de timp. După cum este evident că într-un grup copiii de doi ani sunt foarte diferiţi de cei de un an, este la fel de evident şi că cei de 22 de ani seamănă foarte mult cu cei de 23. În cadrul unui grup de adolescenţi există diferențe semnificative la un interval de doi ani. Pe lângă diferențele după vârstă, există şi diferențe semnificative de natură genetică şi social-familială. Este important să ţinem cont de aceste concepte atunci când analizăm un subiect în general, dar şi o entitate clinică specifică. Aceste lucruri s-au mai spus până acum, dar rareori s-au aplicat.

II. Schimbări organice

Neurologii cred că creierul în dezvoltare al unui adolescent este foarte influenţat de factori sociali şi emoţionali externi. Maturizarea puberală începe la nivelul creierului şi continuă de-a lungul adolescenței. Există schimbări semnificative în volumul şi structura materiei cenuşii. De pildă, materia cenuşie frontală atinge volumul maxim la vârsta de 11 ani la fete şi la 12 ani la băieţi. Cortexul prefrontal lateral dorsal, responsabil de controlul impulsurilor, nu atinge dimensiunea adultă finală decât la vârsta de 25 de ani. La fel, maturizarea cerebrală normală, simultană cu o reorganizare a creierului, apare ca răspuns (într-o oarecare măsură) la experienţele sociale. Materia cenuşie din lobul frontal atinge un maxim în perioada pubertăţii. Această regiune din creier este vitală pentru stabilirea răspunsurilor sociale. Ea se reorganizează şi scade puţin în mărime în perioada adolescenței. Această plasticitate neurală se manifestă îndeosebi în cortexul prefrontal în perioada adolescenței. În plus, sistemele de neuro-transmiţători nu se maturizează complet până la maturitatea (Dahl, 2004).

Anumiţi factori modificatori, cum ar fi solicitările (fizice şi psihologice), alimentaţia şi exerciţiile fizice (sportul) pot avea un efect semnificativ asupra activităţii şi dezvoltării axei reproductive şi asupra momentului deşteptării puberale a acestei axe. Aceste solicitări pot conduce la o suprimare a funcţiei reproductive prin creşterea influenței inhibitorii asupra neuronilor hormonului gonadotropină. Aceasta poate conduce la o mai mică stimulare a funcţiei ovariene sau testiculare. Dacă solicitările sunt cronice, poate apărea o suprimare completă a acestei axe reproductive. „Hormonii steroizi gonadici influenţează activitatea unui număr de sisteme de neuro-transmiţători, care există în întregul creier şi au roluri cheie în reglarea multor funcţii cerebrale – funcţii cognitive şi reglare emoţională.” Astfel, solicitările cronice din perioada pre-puberală – post puberală pot afecta dezvoltarea bărbaţilor şi a femeilor, întârziind chiar dezvoltarea capacităţii reproductive şi dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare (Dahl, 2004).

La adolescenţi, regiunea frontală a creierului este foarte sensibilă la stimulii de mediu care pot afecta organizarea funcţională a diverselor sisteme din creier. Toate aceste date provin din extensive studii neurologice şi de imagistică cerebrală.

III. Sexualitatea prepuberală (10 la 12 ani)

Identitatea sexuală nu este definitivată înaintea maturizării sexuale fizice; de fapt, există o identitate sexuală ambiguă sau schimbătoare (lucru normal, în anumite limite). Acest lucru se observă mai uşor la fete. Experienţele unei maturizări normale – post-pubertate – stimulează procesele de integrare. Această direcţie către o identitate sexuală normală se poate pierde din cauza unor factori pre-existenţi. Se poate ajunge la o criză de identitate (cu o angoasă şi depresie marcată) şi/sau confuzie de identitate. De exemplu, un băiat cu o asemenea experienţă la pubertate poate resimţi o anumită izolare şi afecte narcisiste care îl pot conduce către formarea unei orientări homosexuale prin identificarea cu un homosexual matur care are rol de ideal masculin (Blos, 1979).

Băieţi

Pe lângă transformările fizice semnificative din această perioadă, aceşti tineri devin tot mai legaţi unul de altul, de pildă prin intermediul unor sporturi de echipă. De asemenea, ei dezvoltă o identificare puternică cu anumite modele masculine; nu numai din familia lor, ci şi din domeniul sportiv sau prin alte contacte directe şi indirecte. Identificarea cu aceste modele este importantă pentru siguranţa şi respectul lor de sine şi pentru stabilirea unei identităţi masculine.

Fete

În acest interval de vârstă, fetele sunt mai dezvoltate fiziologic, psihologic şi neurologic decât băieţii. Ele tind să aibă relaţii mai sigure unele cu altele, dar şi cu modelele feminine. Familiile şi societăţile care au o atitudine mai pozitivă faţă de femei le ajută să aibă o poziţie mai stabilă în comparaţie cu băieţii de vârsta lor. Dacă familiile şi societatea tind să le denigreze pe femei, atunci ele intră acum într-o perioadă de solicitări semnificative.

Aceasta este perioada, pentru fete dar şi pentru băieţi, când apare un aşa-numit interval oedipal secundar. Ca şi la intervalul oedipal primar, rezolvarea implică o identificare homosexuală cu părintele de acelaşi sex. Identificarea necesită un sentiment de iubire (afecţiune) pentru acea persoană.

IV. Pubertatea (12 la 14 ani)

Băieţi

Această perioadă prezintă cele mai intense frământări din intervalul 10 – 20 de ani. Adolescenţii mai mari pot prezenta o mai mare agitaţie şi fricţiuni cu societatea, dar mişcările interioare sunt mai reduse. Băieţii mai mici se confruntă cu incertitudini de natură sexuală, legate de funcţionarea sexual-socială, de identificarea cu modele masculine şi de renunţarea la ataşamente homosexuale inconştiente. Problemele din această perioadă, dacă împiedică soluţionarea, pot conduce la repercusiuni care vor necesita ani pentru a fi rezolvate.

Fete

Dacă presupunem că avem un răspuns pozitiv normal din partea familiei şi a societăţii faţă de femei, atunci aceste fete vor trece destul de bine prin această perioadă a vieţii. În mod normal, ele vor avea o relaţie pozitivă intensă cu mama lor; expresiile ostile sunt normale şi de durată redusă (de ordinul minutelor, în mod normal). Afecţiunea deschisă dintre fete este considerată a fi un atribut normal pozitiv, în timp ce la băieţi se consideră că reprezintă efeminare, slăbiciune şi lipsă de bărbăţie. Astfel, este mai uşor pentru fata puberă să întreţină nişte sentimente de afecţiune homosexuale, dar să se vadă pe sine ca viitoare femeie heterosexuală.

V. Adolescența (14 la 16 ani)

Băieţi

Aceasta este o perioadă de experimente. Deşi nu ştiu bine cine sunt, de obicei ştiu ce vor să fie. Indiferent de ce anume distorsionează identificarea lor normală (modelele), percepţiile sociale/psihologice faţă de femei şi stabilitatea familiilor lor pot avea efecte conflictuale asupra dezvoltării lor pe următorii ani. Este normal să avem fricţiuni între adolescent şi tatăl său, de scurtă durată. Dacă acasă acest lucru nu se poate produce în siguranţă, următorul loc este şcoala. Dacă nici acolo nu există siguranţă, atunci manifestările vor fi externalizate în societate. Deşi contactele homosexuale ale fetelor, în această perioadă, sunt tratate ca normale, băiatul le poate percepe altfel. În plus, dacă băiatul devine speriat de aceste răspunsuri agresive/frecuşuri, ele îi pot spori orientarea homosexuală, din motive de auto-conservare.

VI. Homosexualitatea

În explorarea simptomelor sau expresiei comportamentale, este important să avem o abordare multiplă. Aceasta trebuie să includă evaluarea funcţionării eului, analizând în particular nivelul fixaţiei libidinale sau al regresiei, precum şi nivelul fixaţiilor sau agresiunilor din dezvoltarea generală a eului. Procesele prin care se formează acest simptom sau expresie comportamentală sunt vitale pentru înţelegerea problemei. În final, în evaluarea structurii eului unui individual, avem nevoie să cunoaştem cum funcţionează eul în alte domenii, în special în relaţiile-obiect (Socarides, 1990).

Astfel, înclinaţia sau comportamentul homosexual pot fi expresia unui material oedipal sau pre-oedipal. Poate fi soluţionarea unui conflict inconştient apărut din aspectele cele mai timpurii ale dezvoltării personale şi până în perioada organizării superioare a eului.

Dinamica pre-oedipală din această formă de rezolvare a conflictului homosexual tinde să se apropie mai mult de o expresie paranoică şi defensivă proiectivă.

Rezolvarea incompletă a conflictelor, exprimată sub forma unei homosexualităţi personale organizate, se poate vedea în frecvenţa instabilităţii cuplurilor de homosexuali. De obicei, acestea nu rezistă mai mult de doi ani, dar chiar şi în acest răstimp sunt marcate prin relații „extra-conjugale”. Aceasta indică clar faptul că comportamentul homosexual este o încercare de soluţionare a unor conflicte inconştiente anterioare vârstei de cinci ani.

Cu cât apar mai timpuriu în dezvoltarea personală fixaţii datorate unor conflicte nerezolvate, cu atât crește probabilitatea ca individul să recurgă la vătămări narcisiste. Acestea pot lua forma şi se pot exprima sub forma unei furii narcisiste (într-o manieră mai brută sau mai subtilă) faţă de un terapeut sau faţă de oricine care propune un răspuns terapeutic faţă de homosexualitate. Această atitudine se poate extinde şi asupra oricărei persoane care abordează homosexualitatea ca o problemă şi nu ca un mod normal de viață.

Evident, cu cât este mai ridicat nivelul organizării personale (oedipale), cu atât este mai bună prognoza în rezolvarea conflictului fundamental. Totuşi, ca în toate relaţiile terapeutice (analitice), motivaţia pacientului de a înţelege şi a-şi rezolva conflictele interne este cel mai important element pentru o finalitate pozitivă. Orice lucru care contravine acestei motivaţii nu este numai contra-productiv, dar are şi un caracter constrictiv inhibitor. Astfel, este necesar ca toţi oamenii rezonabili să-i sprijine pe cei cu o simptomatologie homosexuală în sensul soluţionării acestei probleme. Opusul este să încerci să tratezi simptomatologie ca fiind normală, reducând astfel motivaţia individului de a căuta ajutor.

Apare o problemă atunci când mai multe persoane, care vor să-i protejeze pe homosexuali de abuzuri legale şi ilegale, se adună sub umbrela unor asociaţii animate de aceleaşi idei. Rezultatul frecvent este o sumă de indivizi cu defecte psihologice mai grave (fixaţii primitive/timpurii, maturizare deficitară) adunaţi sub aceeaşi asociaţie-umbrelă. Rezultatul poate fi distructiv sau cel puţin dăunător pentru societate şi indivizi. Aceste poate fi un factor major de contribuţie la multe reacţii negative faţă de structura familială clasică (căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, copii). Aşa-numita „libertate de alegere” a devenit o invitaţie la promiscuitate sexuală, cu o explozie a bolilor cu transmitere sexuală.

Una dintre importantele construcţii dinamice este conflictul sadomasochist. De exemple, homosexualul pasiv cu înclinaţii masochiste va renunţa la o poziţie de putere sau avantajoasă în schimbul dragostei; cei cu o construcţie defensivă mai sadică pot prezenta un tip de răspuns mai paranoic şi renunţă la dragoste în schimbul a ceea ce ei consideră că e putere (ostilitate). Întrucât există o legătură cunoscută între homosexualitate şi paranoia, putem observa unele elemente de acest gen la ostilitatea manifestată de grupările de homosexuali faţă de cei care consideră că homosexualitatea este o problemă socială/psihologică. Acest lucru poate fi periculos pentru societate şi contra-productiv în orice grup ştiinţific de analiză.

Un element clinic interesant este observat la tendinţa deloc surprinzătoare a individului neîncrezător şi paranoic de a resimţi şi a exprima ostilitate faţă de toţi cei care nu sunt de acord cu el, ca şi cum el ar fi o victimă. Observăm aceasta la activiştii homosexuali. La fel de puţin surprinzătoare e tendinţa lor de a-şi exprima poziţia homosexuală în termeni grandioşi. Aceasta a condus la următoarele:

Actualmente există numeroase materiale tipărite de homosexuali şi distribuite în şcolile din SUA. Acestea le spun copiilor că au „alternative sexuale legitime”. E puţin probabil ca asemenea literatură să creeze homosexuali, dar cu siguranţă ea va amplifica sentimentele de nesiguranţă şi incertitudine sexuală care sunt normale la copii (în special la pubertate şi la începutul adolescenței). În loc să contribuie la libertatea lor de gândire, de simţire şi de explorare a lumii lor, asemenea materiale pot amplifica semnificativ angoasa şi confuzia. Adolescenţii au parte în mod frecvent de sentimente homosexuale şi uneori au parte şi de experienţe homosexuale. De obicei, aceasta conduce la o dezvoltare heterosexuală normală. Materialele care vorbesc despre „alternative sexuale legitime” nu fac decât să adauge la îndoielile, nesiguranţa şi depresia lor. Le vor spori tendinţele de suicid. A nu se uita şi cele afirmate mai sus despre potenţialele efecte cerebrale organice ale acestui tip de solicitare.

În prezent, activiştii homosexuali promovează ideea că homosexualitatea poate fi o opţiune normală şi rezonabilă. În multe scoli din Statele Unite sunt prezentate materiale pe această temă. Astfel, unii elevi de liceu sau studenţi, care resimt un conflict sau o angoasă legată de sentimentele lor sexuale, adoptă o postură de „bisexuali”, care implică un stres şi o tensiune mai mică. Acest lucru nu este o raritate în perioada adolescenței, la acei indivizi care se confruntă cu fantezii homo şi heterosexuale (atât conştiente, cât şi inconştiente). Aceasta poate duce chiar la o anumită implicare homosexuală. Acest lucru nu este neobişnuit în cadrul tranziţiei de la adolescență la lumea adulţilor, pentru acei adolescenţi care sunt de fapt heterosexuali. Totuşi, pentru cei care aparţin grupului de mai sus, cu tensiuni sexuale vădite, ei pot adopta o poziţie mai justificativă de „bisexuali”, în special atunci când sunt sfătuiţi astfel de către literatura produsă de asociaţiile de homosexuali. Pentru acei adolescenţi care consideră că fanteziile şi sentimentele lor homosexuale sunt ego distonice, există mai multe şanse ca ei să treacă mai usor prin această perioadă de tensiuni şi disconfort. Sprijinul din partea asociaţiilor de homosexuali, în sensul ca ei să-şi accepte sentimentele homosexuale ca ego sintonice (pozitive), va face ca tranziţia ulterioară către o heterosexualitate deplină să fie mai dificilă. Pentru aceste persoane, uneori e nevoie de ani pentru ca ei să-şi recunoască poziţia heterosexuală fundamentală (Socarides, 1965, 1979). Efectul acestor lucruri asupra dezvoltării neurale şi a axei neuronale sexual/hormonale poate fi semnificativ.

VII. Diagnosticul problemelor de homosexualitate la adolescenţi

1. Lipsa oricărui interes heterosexual manifest.

2. Comportament homosexual în perioada adolescenței, cu absenta oricărui indiciu de vină/angoasă/conflict personal, simultan cu fantezii perverse.

3. Lipsa relaţiilor oedipale autentice în orice aspect al trecutului copilului.

4. Fantezii homosexuale fără nici o socializare heterosexuală, cu o atitudine interpersonală tăcută şi absenta fluctuaţiilor emoţionale specifice acestei vârste.

5. Ostilitate faţă de propriile impulsuri libidinale şi absența sentimentelor sexuale.

6. Unele contacte homosexuale, o atitudine negativă faţă de ideea de a crește şi tendinţa de a suprima alte solicitări instinctuale.

7. Contacte homosexuale persistente după perioada de început a adolescenței.

8. Relaţie homosexuală cu un adult.

9. Adolescentul declară deschis „Ştiu că sunt homosexual, aşa simt.”

VIII. Terapia

Dat fiind că lumea copilului este familia lui, familia trebuie luată în considerare în cel mai serios mod. Un copil cu vârsta între 10 şi 16 ani trebuie privit altfel decât un copil care este la un pas de lumea adulţilor sau plecat de acasă la facultate. Astfel, trebuie să-l vedem pe pacient şi pe cei doi părinţi împreună, apoi individual. Dacă există şi alte persoane care locuiesc în acea casă, poate fi de folos să ne întâlnim cu ele pentru a avea o imagine completă a dinamicii familiale. Din această poziţie se poate oferi un program terapeutic adaptat unor circumstanţe specifice.

Dacă băiatul nu mai este un copil mic, ci un adolescent, atunci influenta majoră a părinţilor şi impactul acestora asupra vieţii lui au trecut. Cea mai importantă contribuţie a lor la viața lui – acum şi în viitor – stă în atitudinea lor pozitivă faţă de el şi în înţelegerea de către el a respectului părinţilor faţă de el. Conştientizarea faptului că părinţii se iubesc unul pe altul, a faptului că există acolo o familie iubitoare, dispusă să-l ajute, toate acestea reprezintă contribuţia lor principală la binele lui.

În acest punct din viața lui, părinţii nu pot „dori” lucruri pentru el. El trebuie să le vrea pentru sine. Părinţii nu-l pot forţa să fie doctor şi să aibă succese în această direcţie, dacă el vrea să fie arhitect. Părinţii nu pot dori ca el să rămână celibat dacă el vrea să se căsătorească. Astfel, ei nu pot dori ca el să fie heterosexual dacă el vrea să fie homosexual. Totuşi, dacă el simte că are o orientare homosexuală, dar doreşte să fie heterosexual, atunci sprijinul lor coincide cu dorinţele lui şi contribuie frecvent la o finalitate heterosexuală. Trebuie însă să ţinem cont că dorinţa de a avea o orientare heterosexuală trebuie să vină de la el şi nu trebuie să fie motivată de a le face pe plac părinţilor.

Cel mai important aspect este afecţiunea dintre părinte şi copil în timp, de-a lungul relaţiei dintre ei. Întreţinerea unei relaţii pozitive şi sănătatea şi bunăstarea participanţilor este un lucru foarte important.

În ciuda termenului „gay” (vesel), depresia este o trăsătură conştientă şi inconştientă comună majorităţii homosexualilor. Principala preocupare a individului este depresia lui sau orientarea homosexuală? Dacă preocuparea este în principal orientarea lui homosexuală şi dacă doreşte să se cunoască mai bine pe sine pentru a-şi schimba acea orientare, atunci există disponibile terapii pentru a-l ajuta în acest sens. Dacă preocuparea lui este depresia, homosexualitatea fiind de mai mică importantă pentru el, atunci există psihoterapia care îl poate ajuta aici. Indiferent de caz, pacientul e cel care alege.

Presupunând că depresia este principalul interes şi că pacientul poate participa la o psihoterapie dinamică intensivă (cum ar fi psihanaliza), se poate estima o finalitate pozitivă. Întrucât o imagine de sine deteriorată, un respect de sine afectat şi anumite blocaje ale libertăţii emoţionale sunt experienţe frecvente conştiente şi inconştiente ale homosexualului, ne putem aştepta ca o finalitate pozitivă în rezolvarea problemei depresiei să fie o reluare a dezvoltării psihosexuale normale către heterosexualitate, dar nu neapărat.

Indiferent de opţiune, pacientul decide ce cale va urma şi până unde va merge. Terapia, indiferent de tip, reprezintă alegerea pacientului pentru a răspunde nevoilor personale. Dorinţele societăţii, ale familiei, terapeutului sau ale unei organizaţii profesionale nu intră în discuţie aici. Indiferent de situaţie, trebuie respectată întotdeauna libertatea de alegere a pacientului.

Diagnosticul şi tratamentul nu sunt niciodată determinate după simptom. Psihologic vorbind, diagnosticul reprezintă o înţelegere complexă a psiho-dinamicii pacientului. Aceasta implică dezvoltarea psihologică a pacientului, capacitatea acestuia de a tolera stresul psihologic fără decompensări semnificative, şi motivaţia lui de a se înţelege şi de a face schimbările corespunzătoare. Tipul de tratament ales şi anvergura acelui tratament reprezintă o decizie iniţiată de pacient, cu concursul terapeutului.

Cel mai semnificativ factor este motivaţia părinţilor de a-l înţelege. Dacă motivaţia înseamnă a se simţi mai bine, este de înţeles, dar trebuie să vină după dorinţa lui de a-şi înţelege şi rezolva problemele. (Breiner, 2001)

Care sunt cauzele cele mai probabile pentru homosexualitatea masculină şi feminină? Dat fiind că homosexualitatea este un răspuns comportamental şi emoţional complex la o varietate de conflicte interne, nu există un răspuns unic bun. Există însă anumite date.

1. Orice problemă psihologică de intensitate medie la gravă poate lua forma unei expresii homosexuale; la o altă persoană, aceeaşi problemă e posibil să nu comporte o expresie homosexuală.

2. Afecţiunea şi dragostea pentru o rudă de acelaşi sex este o componentă normală a dezvoltării psiho-sexuale a copilului. Pe măsură ce copilul parcurge prima parte a copilăriei, el are nevoie să se identifice cu un adult de acelaşi sex şi să-l iubească. Fără această experienţă normală, vor exista probleme psihologice pentru acel individ, dar nu neapărat de natură homosexuală.

3. Întrucât mama este persoana cea mai importantă din viața copilului până la vârsta de trei ani, felul în care îi răspunde ea copilului şi felul în care ceilalţi adulţi din casă îi răspund mamei (în speţă, tatăl) îl pregăteşte pe copil pentru o orientare către sine şi pentru relaţiile interpersonale viitoare. Un tip de probleme ce apar în această perioadă este homosexualitatea ca mijloc de apărare împotriva angoasei menţionate deja.

4. Între vârsta de 15 şi 20 de luni, fetiţa începe să se perceapă ca fiind de sexul femeiesc. Băieţii sunt mai puţin avansaţi neurologic în primii trei ani de viață, aşa că identificarea lor ca masculi are loc între 18 şi 24 de luni. Ambii au nevoie de o relaţie benignă cu mama şi cu tata, dar şi de o relaţie bună între mama şi tata. Acesta este începutul importantei tatălui ca persoană grijulie, iubitoare, atât pentru băieţel, cât şi pentru fetiță. Aceasta este baza de la care porneşte stabilirea rolului sexual primar.

5. Perioada dintre vârsta de trei şi cinci ani, atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, este perioada în care ei deprind interacţiunile sociale de bază cu cei din preajmă, prin intermediul jocului. Este perioada în care participă la diferite activităţi alături de părinţi, dar şi perioada în care îi observă pe părinţi. Parcurgerea cu succes a acestei perioade le conferă o fundamentare primară a rolului lor sexual prin identificarea cu părintele de acelaşi sex.

Pe scurt, deşi orice problemă poate conduce la o expresie homosexuală, principalele elemente sunt: respect de sine redus (imagine de sine deteriorată), dezvoltare incompletă sau conflictuală a rolului sexual, conflict legat de identificarea cu o persoană de acelaşi sex şi conflict legat de nevoia de a avea nevoie de o persoană de sex opus.

Tipul de tratament depinde întotdeauna de nevoile şi dorinţele pacientului. Tratamentul nu trebuie stabilit în funcţie de ce vrea terapeutul, familia sau societatea. Astfel, cea mai eficientă terapie este cea care se bazează pe o relaţie lucrativă între terapeut şi pacient (şi telurile conştiente şi subconştiente ale pacientului) (Nicolosi, 1991). Presupunând că pacientul este bine motivat şi capabil de a participa la procesul intens şi dificil al psihoterapiei dinamice (cum ar fi psihanaliza), această procedură poate avea cele mai benefice rezultate. Totuşi, indiferent de tipul de terapie pe care îl alege pacientul, aceasta trebuie să includă o formă de psihoterapie orientată pe introspecţie şi ajutătoare din punct de vedere psihologic; fără această psihoterapie suplimentară, beneficiile vor fi temporare şi/sau este posibil să apară alte forme de simptomatologie psihologică.

Din experienţa mea, am constatat că abordarea angoasei şi depresiei primare a fost metoda cea mai eficientă de rezolvare a oricărei probleme, inclusiv a homosexualităţii.

IX. Comentarii finale

Este adevărat că nu genetica stabileşte orientarea unei persoane. Este de asemenea adevărat că nu poţi face pe cineva să fie homosexual decât temporar (de exemplu, în închisoare). Totuşi, există anumite probleme care apar în legătură cu homosexualitatea din perioada adolescenței, un fenomen care poate avea repercusiuni semnificative.

Creierul în dezvoltare (pre-pubertate spre vârsta adultă), în particular în ceea ce priveşte dezvoltarea emoţională şi sexuală, este afectat organic de tensiuni sociale şi fizice. Îndoctrinarea homosexuală (directă sau subtilă) – coercitivă sau prin seducţie – poate afecta în mod organic creierul şi dezvoltarea fiziologică sexuală într-o măsură modestă sau minimă. Nu se poate crea o homosexualitate permanentă. Totuşi, aceasta poate conduce la o varietate de probleme care îndeobşte includ un respect de sine redus, tulburări de acomodare, depresie, selectarea unor teluri în viață şi alte probleme. Deşi individul îşi poate alege în cele din urmă un model de viață heterosexual, anii precedenţi marcaţi de probleme de dezvoltare şi organizarea vieţii personale pot avea efecte dăunătoare. Astfel, orice atitudine din partea societăţii şi în particular din partea educatorilor, în sensul că homosexualitatea ar fi un stil de viață rezonabil sau alternativ, contribuie semnificativ la psihopatologia acestei vârste vulnerabile.

Bibliografie

Blos, Peter, „The Adolescent Passage,” International Universities Press, New York, 1979

Breiner, S. „Questions On Homosexuality,” „Bulletin NARTH,” Vol. 10, No 1, Aprilie 2001, pag. 10 -11.

Dahl, Ronald, Linda Spear Ed., „Adolescent Brain Development,” Annals of the New York Academy of Sciences, Vol. 1021, 2004

Karasu, T. and C. Socarides, Ed., „On Sexuality: Psychoanalytic Observations,” International Universities Press, New York 1979

Nicolosi, Joseph, Reparative Therapy of Male Homosexuality, Jason Aronson, New Jersey, 1991.

Socarides, Charles, „The Overt Homosexual,” Grune and Stratton, New York, 1968.