Să presupunem că unui tânăr, care caută ajutor pentru o problemă psihologică asociată cu anumite riscuri pentru sănătate şi care îl face extrem de nefericit, i se spune de către specialiştii pe care îi consultă că nu există disponibil nici un tratament, că starea lui este permanentă şi prestabilită genetic şi că trebuie să-şi accepte condiţia. Poate că tânărul, nevrând să renunţe, se consultă cu alţi specialişti însă primeşte acelaşi răspuns: „Nu putem face nimic. Acceptă-ţi condiţia.”

Cum se va simţi acest om şi familia lui când, peste ani, ar descoperi că existau, de peste 60 de ani, numeroase abordări terapeutice pentru problema lui? Care ar fi reacţia lui când ar afla că, deşi nici una dintre aceste abordări nu garantează rezultate şi că pot necesita o perioadă lungă de tratament, un pacient care doreşte să urmeze un tratament dovedit are şanse să scape de acea problemă? Cum s-ar simţi dacă ar descoperi că motivul pentru care nu a fost informat că există acel tratament a fost acela că anumite grupuri, din motive politice, făceau presiuni asupra specialiştilor pentru a nega existenţa acelui tratament?

Zi de zi avem tineri care solicită ajutor pentru că se confruntă cu atracţii sexuale nedorite faţă de alţi bărbaţi, şi li se spune că condiţia lor nu este tratabilă. Nu e de mirare că mulţi dintre aceşti tineri cad în depresie sau disperare atunci când li se spune că ei nu pot avea parte de o viaţă normală, de o soţie şi copii.

Această disperare poate duce la acţiuni care le pun viaţa în pericol. Mulţi tineri cu înclinaţii homosexuale, simţind că viaţa lor nu are valoare, aleg să se angajeze în relaţii sexuale neprotejate cu străinii. Epidemiologii ştiu că numărul de noi infecţii cu HIV la tinerii implicaţi în activităţi homosexuale creşte alarmant; în cadrul acestui segment de populaţie, mesajul cu „fac ce vreau, dar ştiu ce fac” găseşte numai urechi surde. Un studiu a arătat că 38% dintre adolescenţii homosexuali au întreţinut relaţii sexuale neprotejate în ultimele şase luni.

Tinerii şi părinţii tinerilor cu risc au dreptul să ştie că există disponibile o prevenţie şi un tratament efectiv. Au dreptul să ceară ca orice specialist pe care îl consultă să îi informeze despre toate opţiunile terapeutice şi să le permită să aleagă pe baza celor mai bune dovezi clinice. O varietate de studii au arătat că între 25% şi 50% dintre cei care au apelat la tratament s-au bucurat de îmbunătăţiri semnificative. Dacă un terapeut simte că, din varii motive, nu poate trata acea problemă, atunci el are obligaţia să-l trimită pe pacient la cineva care poate.

De asemenea, aceşti tineri şi părinţii lor au dreptul să ştie că, contrar propagandei din mass-media, nu există dovezi privind bazele biologice ale homosexualităţii. Un articol din noiembrie 1995 din Scientific American arăta că foarte mediatizatul studiu al lui Simon LeVay nu a fost niciodată reluat şi că studiul genetic al lui Dean Hamer a fost contrazis de un alt studiu.

Adevărul este că experienţa clinică a multor terapeuţi care lucrează cu persoane care se confruntă cu asemenea atracţii şi comportamente arată că există mai multe cauze şi manifestări variate ale homosexualităţii. Nu există nici o categorie unică care să le descrie pe toate, problema fiind caracterizată printr-o sumă de simptome, incluzând un ataşament excesiv faţă de mamă în timpul copilăriei timpurii, sentimentul că masculinitatea lui este deficitară şi sentimente puternice de vină, ruşine şi inferioritate, care încep în adolescenţă.

Dacă dorinţa emoţională după un alt bărbat este în principal un un simptom al incapacităţii de a dezvolta o identitate masculină puternică, atunci dorinţa subconştientă a unui bărbat de a prelua masculinitatea unui alt bărbat poate fi mai importantă decât actul sexual. Scopul terapiei în aceste cazuri este de a-i ajuta pe clienţi să înţeleagă diferitele cauze ale sentimentelor lor şi de a-şi întări identitatea masculină. Din experienţa noastră clinică ştim că aceşti bărbaţi devin mai confortabili şi mai încrezători în masculinitatea lor, în timp ce atracţiile homosexuale se reduc semnificativ. În final, mulţi găsesc libertatea pe care o căutau şi pot avea relaţii normale cu femeile.

Există ajutor disponibil pentru bărbaţii care se confruntă cu dorinţe homosexuale nedorite. Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii oferă informaţii pentru cei interesaţi să înţeleagă diferitele abordări terapeutice ale tratamentului. În plus, au apărut o serie de grupuri independente care oferă sprijin pentru cei care au asemenea probleme.

Ne pare rău pentru cei a căror viaţă le-a fost curmată de SIDA, dar trebuie şi să ne gândim că mulţi dintre tinerii care au murit de SIDA au căutat cândva ajutor pentru homosexualitatea lor, dar informaţia şi speranţa le-au fost refuzate. Mulţi ar fi fost astăzi în viaţă dacă li s-ar fi spus unde să caute ajutor.

Dr. Socarides este profesor de psihiatrie la Colegiul „Albert Einstein” de Medicină. Dr. Kaufman este profesor de psihiatrie la University of California, Davis. Dl. Nicolosi este directorul unei clinici din oraşul Encino, California. Dr. Satinover este psihiatru în Westport, Connecticut. Dr. Fitzgibbons este directorul unei clinici din West Conshohocken, Pennsylvania.