ce spune știința

Larry Houston

Stonewall şi Asociaţia Americană de Psihiatrie

. Stonewall

„Pe scurt, mediul politic şi cultural suferise o liberalizare care crease premizele pentru emergenţa unei mişcări homosexuale ample.” (Engel, The Unfinished Revolution: Social Movement Theory and the Gay and Lesbian Movement, pag. 38)

„În mod ironic, când a avut loc revolta, mulţi oameni nu i-au observat semnificaţia. Privind în urmă însă, nimeni nu poate contesta că ceea ce a început ca o îmbrânceală la un bar din Greenwhich Village a devenit scânteia pentru o nouă mişcare pentru drepturile omului. Relatările detaliate despre Stonewall au căpătat alura unui mit, pe măsură ce tot mai mulţi oameni au declarat că au fost acolo, de fapt cu mult peste capacitatea micului bar. În general, este acceptat faptul că un grup divers de patroni de baruri, conduşi de nişte travestiţi care erau clienţi constanţi la Stonewall, au început să riposteze în timpul unei razii a poliţiei. Rezistenţa s-a transformat în revoltă şi aceasta a durat câteva zile.” (Kranz & Cusick, Gay Rights: Revised Edition, pag. 35)

„Anii care au precedat evenimentul de la Stonewall au fost marcaţi de o ruptură faţă de atitudinile asimilaţioniste ale homofililor docili din generaţia anterioară, în favoarea unora mai revoluţionare ale celor care doreau o libertate sexuală mai mare.” (Archer, The End Gay, pag. 91)

„Dar în anii 1960 şi 1970, mişcarea gay s-a rupt decisiv de retorica asimilaţionistă din anii 1950, afirmând public, celebrând şi chiar cultivând diferenţele homosexuale.” (Chauncey, Why Marriage? The History Shaping Today’s Debate Over Gay Equality, pag. 29)

Un incident care a avut loc pe 12 iunie 1969 în New York City, într-un bar pentru homosexuali, Stonewall Inn, a avut o mare semnificaţie socială şi culturală în formarea conceptului de „homosexual modern” care avea să fie adoptat în curând ca „identitate gay”. A fost un gest de rezistenţă, o revoltă a unor travestiţi care jeleau moartea lui Judy Garland. Erau un grup de bărbaţi efeminaţi, îmbrăcaţi în haine femeieşti, împotrivindu-se autorităţii poliţiei în timpul unei razii la un bar pentru homosexuali. Ceea ce a început ca o razie obişnuită a poliţiei, motivată de un caz de mită, s-a transformat în ceva foarte diferit. Acest incident e deseori pus în legătură cu începutul „mişcării de emancipare a homosexualilor”. Trebuie menţionat că acolo s-a aflat doar un grup marginal de homosexuali, care au opus rezistenţă, nu indivizi reprezentativi ai homosexualilor în general.

„Stonewall a fost un act de rezistenţă faţă de autoritatea poliţiei, din partea unor travestiţi de diferite origini, adunaţi cu ocazia morţii lui Judy Garland, mult apreciată de homosexuali. Deci, Stonewall a avut o semnificaţie culturală dincolo de cea politică: a fost o insurecţie păgână din partea preoţilor travestiţi şi renăscuţi ai lui Cibele.” (Paglia, Vamps and Tramps, pag. 67)

„În anii 1970, emanciparea homosexualilor era numele principalei provocări teoretice la adresa asimilării, dar şi a minoritizării. Primii activişti şi autori arătau că emanciparea homosexualilor poate transforma toate relaţiile sexuale şi de gen; se exprimau împotriva căsătoriei şi a monogamiei şi împotriva structurilor familiale existente (Altman 1981; Jay şi Young 1972).” (Phelan, Sexual Strangers: Gays, Lesbians, and Dilemmas of Citizenship, pag. 108-109)

„Emanciparea homosexualilor a evoluat cumva către dreptul de a se simţi bine – de a merge în baruri şi discoteci, de a consuma droguri şi de a face sex frecvent şi impersonal.” (Clendinen and Nagourney, Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America, pag. 445)

. Asociaţia Americană de Psihiatrie

Un alt eveniment de importanţă istorică în evoluţia conceptului de „homosexual modern” a avut loc la începutul anilor 1970. E vorba de decizia din 1973 a APA, Asociaţia Americană de Psihiatrie, de a scoate homosexualitatea din lista tulburărilor sexuale din Manualul de Diagnostic şi Statistică. Activiştii homosexuali recunosc că ştiinţa a fost astfel deturnată în scopuri politice.

„Desigur, pentru a orchestra acest contraatac, homosexualii şi lesbienele trebuie să conteste autoritatea cercetătorilor şi tocmai asta au făcut activiştii lor atunci când au lansat campania pentru eliminarea homosexualităţii din lista APA a bolilor mintale. De fapt, acei activişti declarau că homosexualitatea nu este o boală, ci opţiunea pentru un stil de viaţă. Deşi acel argument a avut succes la începutul anilor 1970, mediul politic s-a schimbat în aşa măsură că activiştii homosexuali nu mai vor să spună că homosexualitatea este o alegere, ci o caracteristică înnăscută, iar retorica despre gena gay a contribuit la acest efort.” (Brookey, Reinventing the Male Homosexual: The Rhetoric and Power of the Gay Gene, pag. 43)

„În 1973, cu un vot de 5.854 la 3.810, homosexualitatea a fost eliminată din Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) al Asociaţiei Americane de Psihiatrie (Bayer 1981).” (Donohue and Caselles, „Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66, Wright, and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well-Intentioned Path to Harm, editori Wright and Cummings)

„Decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie de a elimina homosexualitatea din lista oficială de tulburări sexuale, în 1973, nu a fost nicidecum o decizie bazată pe ştiinţă. A fost un răspuns la o campanie politică alimentată de ideea că includerea iniţială ca boală a fost expresia unei definiţii politico-medicale opresive a homosexualităţii ca problemă.” (Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities, pag. 213)

„Probabil cel mai mare succes politic de la începutul anilor 1970 a fost decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie din 1973-74 de a scoate homosexualitatea din lista bolilor mintale din Manualul lor de Diagnostic şi Statistică. Această decizie nu s-a luat pentru că un grup de doctori şi-ar fi schimbat brusc opinia, ci a fost urmarea unei campanii agresive şi susţinute din partea activiştilor homosexuali şi lesbiene.” (Rimmerman, From Identity to Politics: The Lesbian and Gay Movements in the United States, pag. 85-86)

„Scriind despre decizia din 1973 şi disputa din jurul ei, Bayer (1981) a confirmat ideea că aceste schimbări ar fi fost bazate pe factori politici şi nu ştiinţifici. Bayer afirmă că revizia a reprezentat cedarea APA în faţa presiunilor politice şi sociale şi nu s-a bazat pe date sau teorii ştiinţifice noi privind sexualitatea umană.” (Donohue and Caselles, „Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66 Wright and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well-Intentioned Path to Harm, editori Wright şi Cummings)

„Însuşi procesul APA de evaluare medicală la care se ajunsese prin metoda parlamentară mai degrabă crea decât rezolva probleme. Mulţi membri au simţit că reprezentanţii, acţionând împotriva informaţiilor de diagnostic, răspunseseră unor intense presiuni propagandistice din partea organizaţiilor homofile militante. „Politic, am spus că homosexualitatea nu e o boală”, a admis un psihiatru, „dar în particular majoritatea dintre noi consideram că este.” (Kronemeyer, Overcoming Homosexuality, pag. 5)

Declasificarea homosexualităţii ca boală sexuală a fost rezultatul unei campanii socio-politice de trei ani din partea activiştilor homosexuali, a psihiatrilor pro-homosexualitate şi a psihiatrilor homosexuali, iar nu rezultatul unor studii ştiinţifice valabile. Activităţile au fost de fapt nişte agitaţii publice, proteste şi presiuni social-politice din partea psihiatrilor homosexuali şi a altora din afara APA asupra APA. Acţiunea de eliminare a homosexualităţii s-a derulat cu o asemenea viteză încât au fost scurt-circuitate canalele normale pentru analiza problemei. Această acţiune întreprinsă de APA a avut consecinţe dramatice asupra vieţii psihosexuale, după cum afirmă Charles Socarides într-un articol publicat în 'The Journal of Psychohistory, „Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality.” Socarides declară că eliminarea homosexualităţii din Manualul de Diagnostic şi Statistică a fost un pas fals cu următoarele rezultate.

„Aceasta a condus la aprobarea deplină a homosexualităţii şi la încurajarea unei aberaţii, din partea unora care ar fi trebuit să ştie mai bine atât implicaţiile ştiinţific, cât şi cele sociale ale acelei modificări.” (Socarides, Charles W. „Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality,” pag. 320-321)

În acest articol, el descrie o mişcare în cadrul Asociaţiei Americane de Psihiatrie, prin care activismul social-politic a condus la radicalizarea în două etape a principalului pilon al vieţii psihosociale. Prima fază a fost erodarea heterosexualităţii ca model sexual unic acceptabil în societate. Apoi, în faza a doua, a fost ridicarea homosexualităţii la nivelul de stil de viaţă alternativ. Ca urmare, homosexualitatea a devenit o instituţie psihosocială acceptabilă, alături de heterosexualitate, ca normă prevalentă a comportamentului sexual.

„În esenţă, această mişcare din partea Asociaţiei Americane de Psihiatrie a generat ceva ce orice altă societate, cu rare excepţii, ar fi evitat să facă, anume revizuirea codului fundamental şi a conceptului de viaţă şi biologie: bărbaţii şi femeile se însoţesc, în mod normal, cu persoane de sex opus şi nu unii cu alţii.” (Socarides, Charles W. „Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality,” pag. 321)

Deturnarea ştiinţei la nivel APA de către cei ce promovau homosexualitatea a luat acum o turnură foarte interesantă. La treizeci de ani de la acea decizie, doctorul Robert Spitzer, care a avut un rol major în eliminarea homosexualităţii din lista bolilor mintale din Manualul de Diagnostic şi Statistică, în anul 1973, are acum de-a face cu supărarea celorlalţi. Prima oară i-a nemulţumit pe cei ce se opuneau normalizării homosexualităţii. Acum, după publicarea rezultatelor unui studiu care arată că unii oameni îşi pot schimba orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate, i-a nemulţumit pe suporterii homosexualităţii. Studiul doctorului Spitzer şi comentariile colegilor au apărut în numărul din octombrie 2003 al revistei „Archives of Sexual Behavior.”

„O paralelă personală – nemulţumirea la adresa mea, din cauza acestui studiu, îmi aminteşte de o reacţie similară faţă de mine în timpul participării mele la eliminarea diagnosticului homosexualităţii din DSM-II în 1973.” (Spitzer, „Reply: Study Results Should Not be Dismissed and Justify Further Research on the Efficacy of Sexual Reorientation Therapy”, pag. 472)

Bibliografie

Archer, Bert. The End of Gay (and the death of heterosexuality). Thunder’s Mouth Press. New York, 2002.

Bayer, Ronald. Homosexuality and the American Psychiatry: The Politics of Diagnosis. Basic Books. New York, 1981.

Brookey, Robert Alan. Reinventing the Male Homosexual: The Rhetoric and Power of the Gay Gene. Indiana University Press. Bloomington & Indianapolis, 2002.

Chauncey, George. Why Marriage? The History Shaping Today’s Debate Over Gay Equality. Basic Books/Perseus Books Group. New York, 2004.

Clendinen, Dudley and Adam Nagourne. Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America. Simon and Schuster. New York, 1990.

Engel, Stephen M. The Unfinished Revolution: Social Movement Theory and the Gay and Lesbian Movement. Cambridge University Press. Cambridge, UK, 2001.

Konemeyer, Robert. Overcoming Homosexuality. Macmillan. New York, 1980.

Kranz, Rachel and Tim Cusick. Gay Right: Revised Edition. Facts on File, Inc. New York, 2005.

Paigila, Camille. Vamps & Tramps. Vintage Books. New York, 1994. Phelan, Shane. Sexual Strangers: Gays, Lesbians, and Dilemmas of Citizenship. Temple University Press. Philadelphia, 2001.

Rimmerman, Craig A. From Identity to Politics: The Lesbian and Gay Movements in the United States. Temple University Press. Philadelphia, 2002.

Socarides, Charles W. „Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality.” The Journal of Psychohistory Winter 1992, 19 (3), 307-329.

Spitzer, M.D., Robert L. „Reply: Study Results Should Not be Dismissed and Justify Further Research on the Efficacy of Sexual Reorientation Therapy.” Archives of Sexual Behavior October 2003, Vol. 32, No. 5, 469-472.

Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities. Routledge and Kegan Paul, London, 1988.

Wright, Rogers H. and Nicolas A. Cummings. Destructive Trends in Mental Health: The Well-Intentioned Path to Harm. Routledge Taylor & Francis Group. New York and Hove, 2005.

Sursa: Behavior and not a Person