1. Așa m-am născut și nu mă pot schimba, pentru că este ceva genetic

Am înghițit această gălușcă. Am citit multe cărți ca să găsesc răspuns la întrebările mele - de ce sunt atras de același sex. Majoritatea cărților îmi spuneau că nu mă voi putea schimba, că nu există nici o soluție. La un moment dat chiar mă întrebam, dacă ar exista un medicament care să mă vindece... chiar l-aș lua? DA. Dar tot ce știam din cărțile pro-homosexualitate era că asta era ceva înnăscut și că trebuie să mă accept așa cum sunt. Nu voiam să fiu homosexual, dar când nu poți scăpa de ceva, trebuie să trăiești cu acel lucru. Așa că am adoptat răspunsul găsit într-o carte scrisă pentru tinerii homosexuali. Când cineva mă întreba ce anume cred că m-a făcut să fiu homosexual, răspundeam: Norocul. Majoritatea studiilor care erau publicate în reviste pro-homosexualitate afirmau că există dovezi că aceste atracții au o bază genetică.

2. Am crezut ce mi-au spus ceilalți homosexuali pentru că îmi spuneau că lor le pasă de mine

Nu chiar. Am constatat că eram diferit de ceilalți homosexuali. Doream și eu mai multă toleranță și acceptare pentru homosexuali, dar eram respins de prietenii mei homosexuali și lesbiene atunci când afirmam că nu e normal să fi homosexual. Normalul este heterosexualitatea.

Când „căsătoriile” homosexuale au fost legalizate în Danemarca, în 1989 (prima țară din lume care a făcut asta), m-am bucurat alături de prietenii mei. Acum homosexualii și lesbienele aveau aceleași drepturi ca și heterosexualii. Ce și-ar fi putut dori mai mult? Aveam aceleași drepturi. Dar unii homosexuali care nu erau creștini sau nu aveau nici o credință religioasă au spus că acum trebuie să luptăm ca să avem căsătorii în biserică. Le-am spus că nu sunt de acord cu așa ceva. Căsătoria în biserică este ceva sfânt și sacru pentru mine, și este numai pentru un bărbat și o femeie. Mi se părea nenatural ca doi bărbați să se căsătorească într-o biserică. Era un sacrilegiu.

O, am fost foarte certat de activiștii din organizația pro-homosexualitate... mi-au tot spus că mai am mult până să mă accept cu adevărat așa cum sunt. Așa am descoperit că în orice organizație există mentalitatea „Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”. Lucrurile nu puteau sta decât într-un singur fel. Al lor.

De asemenea, eu nu voiam să particip la parade ale homosexualilor. Consideram că nu am nimic în comun cu travestiții, cu transsexualii, iar exhibiționismul care avea loc acolo mi se părea respingător. Să defilezi într-o paradă alături de bărbați îmbrăcați în femei și perverși sexuali care nu doreau altceva decât să-i șocheze pe cei de pe margine - nu, mersi. Da, diversitatea este bună, spuneam eu, dar se părea că pentru un homosexual obișnuit, ca mine, nu este loc la paradele homosexualilor. Apoi, mi s-a părut că acele parade nu fac decât să-i discrediteze și mai mult pe homosexuali și lesbiene, prin toate acele gesturi deplasate.

M-am implicat în educația sexuală. Uneori am ridicat obiecții privind descrierile prea detaliate care le erau prezentate unor tineri de 14-15 ani. De asemenea, voiam să le spun ascultătorilor că nu există „sex sigur”. Sexul sigur poate reduce riscul bolilor cu transmitere sexuală, dar acest risc tot rămâne. Prietenii mei homosexuali m-au criticat. Așa că nu prea pot spune că, da, comunității homosexualilor chiar îi păsa de mine... trebuia să fiu în toate ca ei. Nu exista alternativă.

Ceea ce m-a dezamăgit cu adevărat în legătură cu homosexualii a fost superficialitatea și obsesia pentru tineri. Apoi, era ceva absolut normal să ai 200 de parteneri sexuali pe an. Mie mi se părea nefiresc acest lucru. Când am început să mă schimb, acum cinci ani, l-am întrebat pe colegul meu de cameră (un culturist făcut mare cu steroizi) dacă nu și-ar dori să găsească pe cineva cu adevărat special pe care să-l iubească. Un iubit? I-am spus că probabil avusese cam 2500 de parteneri sexuali până atunci, dar oare nu voia ceva mai mult decât sex? S-a uitat la mine ca la mașini străine și mi-a spus că e imposibil să găsești un prieten, că va prinde tot ce pică și că se va distra până va apărea și acel Făt Frumos în viața lui. I-am spus că nu cred că va găsi așa ceva, la stilul lui de viață.

3. Nu pot să cred în Dumnezeu și nici să merg la biserică, pentru că acolo nu sunt acceptat

Știam prea bine ce spune Biblia despre homosexualitate. Eram trecut pe lista neagră. Eu credeam în Iisus Hristos. Nădăjduiam în mila Lui în ziua Judecății. Pentru mine, creștinii erau niște habotnici. Mă simțeam ca un lepros sau un samaritean. Nici un creștin nu s-ar fi apropiat de mine la mai puțin de doi metri.

Condamnare și oprobiu erau tot ce primeau homosexualii din partea bisericilor, așa că chiar dacă credeam în Hristos și știam că și El mă iubește, nu aveam de gând să merg la o biserică în care să stau alături de ipocriți care nu erau cu nimic mai buni decât mine. Acolo nu se găsea ajutor pentru cei ce voiau să scape de homosexualitate.

La fel, am văzut că homosexualii și lesbienele erau mereu atacați verbal de către creștini. Oricum, nu exista nici un Dumnezeu... dacă ar fi existat, nu m-ar fi lăsat să fiu homosexual. Așa cum mi-au spus unii dintre prietenii mei creștini... Dumnezeu mă făcuse așa. Cred că majoritatea celor cu o anumită educație religioasă și care au atracții homosexuale găsesc că e imposibil să împace credința lor cu aceste atracții. Unii aleg să ducă o viață de celibatar și gândesc că nu se vor putea schimba în această viață, asta fiind o provocare la fel ca toate celelalte. Îi admir pe acești oameni.

4. Terapia pentru schimbare face rău

Acum vreo opt ani am văzut un documentar despre Exodus. Era făcut de homosexuali. În film, această organizație ajunsese într-un orășel din Norvegia, iar unii homosexuali tineri se sinuciseseră. Cel mai cumplit documentar pe care l-am văzut. Se afirma că homosexualii nu se pot schimba și că fanaticii creștini nu au rușine atunci când le spun homosexualilor să-și reprime sentimentele și să pretindă că acum sunt heterosexuali. În film apărea o pereche de homosexuali care se căsătoriseră (un fost homosexual și o lesbiană). Nu aveau copii și erau foarte deprimați. Filmul îi prezenta ca pe niște păcălici! Ce glumă! Numai niște homosexuali care se urăsc pe sine ar încerca să se schimbe.

Ideea că homosexuali se vor sinucide dacă au de-a face cu vreuna dintre organizațiile pentru terapia homosexualității îmi fusese băgată în cap de activiștii homosexuali și ea este repetată de fiecare activist cu care încerci să discuți despre posibilitatea schimbării. Activiștii ți vor spune că este mult mai bine să te accepți așa cum ești și să fi tu însuți decât să încerci să fi ceva ce nu ești.

Cred că principalele prejudecăți despre terapia pentru schimbare și foștii homosexuali sunt acestea:

Schimbarea nu este posibilă... dacă încă am atracții homosexuale, nu m-am schimbat. Dacă schimbarea este posibilă, atunci atracția față de sexul opus ar trebui să fie la fel de puternică și cu aceleași caracteristici emoționale ca și atracțiile homosexuale.

Cei ce s-au schimbat nu fac decât să-și reprime sentimentele homosexuale. Acolo nu a avut nici o schimbare reală, ei doar se prefac.

Dacă nu am erecție când mă uit la o femeie, nu mă voi putea schimba, așa că mai bine nici nu încerc.

Cei ce apelează la terapie pentru schimbare se vor sinucide.

Nu vei fi niciodată fericit așa, încercând să fi ceva ce nu ești.

În ciuda tuturor acestor mituri promovate de activiștii homosexuali, pot spune că toți anii pe care i-am petrecut apelând la terapia pentru schimbare au dat roade. Mi-am vindecat o mulțime de răni. Mi-a luat mult timp și a fost un proces, nu un eveniment. Așa cum spunea și fostul homosexual Sy Rogers, nu spui hocus-pocus și dispare orice atracție homosexuală din mintea ta. Însă acum nu mai tânjesc după un bărbat care să mă iubească. Sunt atras de femei.

Uneori sunt atras de bărbați, însă știu că a mă lăsa în voia acelor sentimente nu mă va face fericit. Mi-am predat viața lui Dumnezeu și simt că El vă ajută și mă îndrumă. Nu există piedici care să nu poată fi trecute. Cred că va mai trece ceva timp până când lumea în general va ști că îți poți schimba orientarea sexuală. Activiștii homosexuali vor spune că asta este imposibil și vor răspândi o mulțime de minciuni în acest sens, în încercarea disperată de a-și apăra identitatea pe care și-au construit-o cu atâta luptă. Nu este ușor să-ți schimbi identitatea și să renunți la concepții greșite.

Ce mă ajută cel mai mult este dragostea creștinilor adevărați. Îmbrățișări și încurajare. Ce mă dă înapoi sunt prejudecățile și ideile greșite despre cei ce au atracții homosexuale. Dacă simt că cineva este anti-homosexuali, îmi închid urechile și nu-l mai ascult. Este un reflex prin care mă protejez pe mine însumi. Dacă iubim pe toată lumea, așa cum face Hristos, toți câștigăm.

Într-un fel, astăzi mă simt înșelat de activiștii homosexuali. M-au mințit. Eu sunt mult mai mult decât atracțiile mele. Nu mai cred că m-am născut așa. Nu am putut găsi fericire în stilul de viață homosexual, deși chiar am încercat. Am găsit dragoste, dar relațiile homosexuale au în general viață scurtă.

Sursa: PFOX