ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

O EXPLICAȚIE A TRANSSEXUALITĂȚII

Dr. Sander Breiner

 

Termenul "transsexualitate" este deseori confundat cu termenii "homosexualitate" și "travestism". Aceste trei noțiuni variază în complexitate și dinamică pentru bărbați și femei. Pentru a structura discuția care urmează, mă voi ocupa la început de bărbați; despre femei voi discuta într-un alt material.

Definițiile simple sunt următoarele: 1. Homosexualitate - atracție sexuală față de persoane de același sex; 2. Travestism - îmbrăcare în hainele celuilalt sex, pentru a stimula satisfacția sexuală și/sau a reduce anxietatea. 3. Transsexualitate - ideea unei persoane că corpul său aparține sexului greșit (de exemplu, "la exterior sunt bărbat, dar în interior sunt o femeie care are nevoie să fie "corectată" chirurgical și hormonal pentru a fi femeie.").

Homosexualitatea poate căpăta multe forme de expresie. Elementul esențial îl constituie sentimentul și percepția psihologică a unui adult că satisfacția sexuală poate fi obținută numai printr-o activitate sexuală cu o persoană de același sex. Nu necesită neapărat o activitate pentru împlinirea acestei dorințe. La fel ca la alte dinamici psihologice majore la un adult, pot exista o varietate de manifestări. Expresia homosexualității este determinată de două elemente de bază: 1. Ce aprobă și ce restricționează acea societate, și 2. Gradul de sănătate psihologică a individului.

Travestismul nu înseamnă doar a te îmbrăca în hainele celuilalt sex. A îmbrăca alte haine - un bărbat se îmbracă în femeie - poate face parte dintr-o petrecere (Halloween) sau dintr-un spectacol artistic. Poate fi parte dintr-o acțiune menită a seduce sau manipula un bărbat pentru obținerea unei implicări sexuale, bărbat care nu are nici un interes față de homosexualitate și care crede că are o activitate sexuală cu o femeie. A purta machiaj sau o vestimentație efeminată (în timp ce persoana nu ascunde faptul că este bărbat) tot nu este travestism.

De fapt, nimic din cele de mai sus nu este travestism. Travestismul implică o anumită nevoie emoțională care îl face pe un bărbat să poarte haine de femeie pentru a-și împlini o nevoie sexuală sau pentru a-și reduce anxietatea. Există mai multe forme de travestism care pot fi heterosexuale sau homosexuale. Pentru a numi doar două din multiplele forme: 1. Un bărbat heterosexual poartă o bluză sau ciorapi de damă în timp ce are o activitate romantică în compania unei femei, și 2. Un bărbat căsătorit, cu copii, care cu ajutorul soției lui, se îmbracă cu anumite ocazii în femeie (machiaj, perucă, etc.). Pot exista chiar unele convenții între persoane cu interese familiale și activități similare. Acești bărbați nu au nici o dorință sau interes față de comportamentul homosexual, nici măcar la nivel de fantezii.

Un bărbat adult care este din punct de vedere psihologic transsexual se află într-o altă categorie, cu o expresie diferită a problemelor psihologice. Asemenea cazuri nu sunt rare și merită deci o discuție. Ca psihiatru și psihanalist, am întâlnit asemenea bărbați în practică și în timp ce lucram ca și consultant pe lângă o universitate cu un program medical pentru evaluarea și "tratarea" acestor indivizi (chirurgical și hormonal).

Numeroși homosexuali vor să-și schimbe sexul

Există mulți bărbați homosexuali care vor să fie femei cu penis. Sunt alții care ar dori să se transforme complet în femeie, dar nu pot ajunge la o astfel de intervenție chirurgicală complexă. Ambele categorii vor obține hormoni din varii surse; deseori sursa este una ilegală.

Bărbatul transsexual, care nu face parte dintr-un program universitar/medical, va urma deseori un tratament hormonal (decis de el însuși); va juca un rol feminin în compania bărbaților heterosexuali care nu știu cu cine au de-a face (deseori ca prostituată). Își vor juca rolul ca și cum ar fi un obiect feminin pasiv. Abordarea lor comportă mai multe aspecte comportamentale masochiste. Totuși, felul în care ei gândesc să păcălească, să însele și să se folosească de alții comportă în mod clar o dinamică sadică. Cazurile lor demonstrează aproape invariabil prezenta în viata lor a unei figuri materne dominantă, manipulatoare și excesivă.

Acești oameni nu au aproape nici o relație cu familiile lor. Din nefericire, stilul lor de viată are un caracter auto-distructiv. De regulă, ei nu rămân în programele de psihoterapie (de exemplu, o dată pe săptămâni timp de cel puțin trei luni). Au grave probleme în ceea ce privește percepția realității, deci terapia intensivă pe termen lung este cea mai bună opțiune pentru ei; terapia de susținere, pe termen lung, cu medicație adecvată, este un minim de care au nevoie pentru a nu se auto-distruge.

O categorie redusă de transsexuali îi include pe acei indivizi care au fost implicați în programe medicale sponsorizate de universități. Aceștia au avut parte de un studiu și o evaluare mult mai bune. În general, individul solicită înscrierea într-un astfel de program, convine să participe cu o deschidere totală față de unul sau mai mulți psihiatri, asistenți sociali, psihologi și diferiți specialiști medicali, pe întreaga perioadă a evaluării, tratamentului și monitorizării. De obicei, aceasta durează aproximativ un an până la finalizarea tratamentului chirurgical. Nu se începe nici o intervenție chirurgicală sau medicală până când nu există o evaluare și un aviz psihiatric și din partea altor specialități medicale. Acest lucru durează câteva luni.

Experiența mea clinică în cadrul programului de la Wayne State University a fost coroborată cu experiența altor specialiști din Universitate, precum și de la Johns Hopkins University, o universitate mai mare și având un program mai de durată. Voi prezenta mai jos profilul tipic al participantului la un program universitar.

Un tânăr cu vârsta între 25 și 30 de ani, absolvent de facultate și relativ bine plasat pe piața muncii, solicită înscrierea în program. A avut niște experiențe homosexuale în trecut, cu anumite satisfacții. A încercat și o activitate heterosexuală, cu puține satisfacții sau deloc. Principala lui plângere este aceea că trupul lui nu este bine "ales". Până la sfârșitul adolescentei, știa deja că e ceva în neregulă cu corpul lui. Cu cât se gândea mai mult și aprofunda această idee, cu atât credea mai mult că el la interior este o femeie care are într-un fel nevoie să iasă la suprafață și să se exprime.

Purtatul de haine femeiești nu l-a făcut să se simtă mai bine. Recunoaște că a purta asemenea haine îi poate crea probleme sociale și economice, așa că nu a recurs la așa ceva.

Este de profesie istoric. Vorbește bine și își articulează bine ideile, în toate domenii, mai puțin în ceea ce privește opiniile personale despre sexul lui. Se descrie pe sine și afirmă că simte că cineva din interiorul lui trebuie să iasă la suprafață - adevăratul lui eu este acum restricționat și limitat.

Acest "cineva" din interiorul lui este prezentat ca o femeie care s-a aflat dintotdeauna acolo. El crede că există o greșeală la nivel genetic sau de dezvoltare (ceva ce nu poate explica prea bine), dar care a împiedicat sufletul său de femeie să se exprime plenar. Este ca și cum adevărata femeie din el este ținută captivă.

Individul nu este pasiv sau efeminat în gesturi, prezentă sau comportament. Este o persoană echilibrată și cu un anumit succes în plan social și intelectual, ca bărbat (mai puțin în ceea ce privește găsirea unui tovarăș de viată în persoana unei femei). Este convins că este de fapt o femeie închisă în trupul unui bărbat. Organele lui sexuale - crede el - sunt un impediment. Dorește o reconfigurare a acestor organe și a corpului, după un model feminin. Dorește să posede toate calitățile unei femei, cu curbele și trăsăturile unei femei.

Discuția cu el nu este irațională. Dorințele și aspirațiile lui, concepțiile lui despre sine, sunt prezentate într-o manieră logică. Nu are nici o dovadă științifică pentru poziția lui; pur și simplu "știe" că el trebuia să fie femeie.

Toate testele făcute de psihologi și psihiatri pentru a evalua percepția lui asupra realității (cu excepția propriului corp) sunt în limitele normale. Nu există nici o dovadă a vreunei psihoze sau a alți probleme semnificative, cu excepția domeniului legat de corpul lui. Cooperează, este răbdător și deschis. Singurul aspect asupra căruia insistă este ideea lui despre corpul său și nevoia de a deveni femeie. Nu îi este frică de evaluarea psihologică și psihiatrică. Totuși, nu este interesat să petreacă luni sau ani de zile în psihanaliză sau psihoterapie. Este ferm convins că problema lui nu este de natură psihologică, ci una organică.

După faza inițială de evaluare și studiu, pacientului i se recomandă să se îmbrace ca femeie și să înceapă (treptat) să-și trăiască viata ca atare.

În această perioadă, pacientul este monitorizat de echipele medicală și chirurgicală, și de psihiatru. Această monitorizare continuă în fiecare fază a programului, inclusiv după finalizarea tratamentului chirurgical și hormonal. Faza următoare este începerea tratamentului hormonal.

Aceasta este urmată de corecția chirurgicală a perineului - transformarea din bărbat în femeie. Pentru a asigura calitățile unui vagin (organ receptor, cu lubrifiere), se realizează anumite proceduri chirurgicale. Urmează procedurile pentru sâni, etc.

Inițial, pacientul resimte o tensiune și un disconfort psihologic reduse. Începe să se simtă mai bine și privește cu speranță viitorul său ca femeie. În ciuda disconfortului fizic, social și economic, este pozitiv și cooperează pe durata programului. La finalizarea acestuia și la începerea noii vieți (ceea ce include de obicei și schimbarea numelui), el se simte eliberat, plin de speranțe și dornic să continue relația cu noi în faza de monitorizare a acestei cercetări.

Între sase luni și doi ani de la finalizarea și vindecarea intervențiilor chirurgicale, chirurgii încep să solicite mai multe evaluări de la departamentul psihiatric al programului. Chirurgii nu înțeleg ce se întâmplă de clientul solicită acum și alte intervenții.

Pe toată durata tratamentului pre-chirurgical, singurele probleme psihologice clar definite au fost cele legate de corpul său. Din punct de vedere psihodinamic, acest lucru nu este nesemnificativ. Este considerat de înțeles, ca răspuns "logic" al unei persoane cu o problemă "organică". Dacă nu există o problemă gravă de percepție a realității, programul continuă cu fiecare individ. Totuși, acum chirurgii și ceilalți membri ai echipei medicale observă că deși pacientul este femeie acum, el nu este mulțumit de "treaba" realizată. Simte că mai are nevoie de ceva de la "Medicină". Vrea ca mărimea sau forma coapselor, a brațelor sau a sânilor... să fie "îmbunătățită". Devine tot mai clar că indiferent de succesul procedurii și al tratamentului hormonal, fiecare client încă simte că îi lipsește ceva - chiar dacă acum este femeie, tot nu are sau nu este destul.

După câteva încercări minore de intervenție chirurgicală și endocrinologică, chirurgii refuză să facă mai mult. După părerea lor, nu mai trebuie sau nu se mai poate face mai mult. De fapt, ei au fost mulțumiți de la început de rezultatul operației de transformare a unui bărbat într-o femeie, dacă nu frumoasă, măcar tânără și drăguță. Acum personalul medical este nemulțumit de nemulțumirea clientului; trimit cazul înapoi la departamentul psihiatric, pentru a "rezolva" problema.

Problema este psihologică, nu organică

În acest punct al procesului, eu, împreună cu alți colegi psihanaliști, am concluzionat că percepția diferită despre corpul său nu era de natură organică, ci era o problemă strict psihologică. Ceva ce nu se putea rezolva prin manipulare organică (chirurgie, hormoni), indiferent de calitatea rezultatului.

La evaluarea psihologică a unui pacient, este mereu important să înțelegem cum se vede pacientul. Desigur, în această evaluare există variații cu vârsta, cu sexul și cu anumite elemente culturale. Oricum, atunci când un adult, care are un aspect fizic și o funcționare normală, crede că trupul lui este urât sau "defect" și trebuie schimbat, este clar că acolo există o problemă psihologică de o anumită importantă.

Cu cât este mai generală și mai extensivă această percepție despre sine, cu atât este mai semnificativă problema lui psihologică. Cu cât dorește mai mult pacientul o intervenția chirurgicală generală (în special când aceasta este distructivă), cât atât este mai gravă problema lui psihologică. Este posibil ca aceasta să nu fie o psihoză. Poate să nu necesite spitalizare psihiatrică. Însă importanta problemei psihologice nu trebuie să fie minimizată datorită succesului social sau profesional al pacientului. Acest principiu al psihopatologiei semnificative izolate, indicând grave probleme psihologice (în ciuda rezultatelor bune din alte domenii ale vieții) este bine cunoscut din punct de vedere psihiatric, istoric și judiciar.

Această concluzia a devenit atât de evidentă la Wayne State University, încât programul a fost în cele din urmă suspendat. Programele de la Johns Hopkins University și de la clinica din Baltimore, Maryland, mai mari și mai de durată, au fost suspendate din același motiv. [Vezi articolul dr. Paul McHugh privind experiența sa la Johns Hopkins.]

Înțelegerea problemelor psihologice legate de aspectele sexuale trebuie acceptată, nu negată.

Sursa: www.narth.org

pagină sus