ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

TRANSSEXUALITATEA NU ARE BAZĂ BIOLOGICĂ

Dr. N. E. Whitehead

 

Numai 5% dintre travestiți doresc să-și "schimbe" sexul, dar cei care o fac sunt deseori convinși că sunt "o femeie în trupul unui bărbat" (Docter & Prince, 1997). Procentul de femei care cred că sunt bărbați captivi într-un trup de femeie este și mai mic. Ambele categorii sunt denumiți transsexuali și sunt probabil unul la 30.000. La cererea lor, la zi s-au efectuat 10.000 de operații de "schimbare" de sex (Israel & Tarver,1997), rezultând monștri care fizic aparțin unui sex, dar cromozomial aparțin celuilalt sex.

Astăzi, majoritatea transsexualilor cred că dorința lor de a-și schimba sexul este înnăscută, întemeiată biologic și de neschimbat - viziune numită "determinism".

Biologii au respins demult determinismul comportamental; politicienii și activiștii sunt singurii care mai agită acest steag. Chiar și socio-biologi cum ar fi E.O. Wilson resping determinismul: "Cercetătorii nu afirmă niciodată că genele cauzează un anumit comportament, cu excepția unor situații extreme de laborator, dar nici atunci nu interpretează aceasta literal". Richard Dawkins se exprimă mai plastic: "Sunt niște mecanisme de supraviețuire - roboti programați să ne conservăm acele molecule egoiste numite gene".

Deci, cum decizi că este o fatalitate și că așa te-ai născut? Încerci cu studiile pe gemeni. Gemenii identici au întotdeauna gene identice. Aceasta înseamnă că fizic sunt identici. Au însă și un comportament identic? Dacă unul dintre ei este homosexual, iar homosexualitatea este genetică, atunci toți frații gemeni ar trebui să fie homosexuali. Problema este că numai 11% dintre ei sunt homosexuali amândoi. Nici un cercetător nu contrazice concluzia trasă din studiile pe gemeni: nu genele te fac homosexual. Oare așa stau lucrurile și pentru transsexuali?

Studiile pe gemeni transsexuali sunt mult mai puține pentru că această situație este foarte rară. Totuși, din patru perechi de gemeni identici, dintre care unul era transsexual, numai într-un singur caz celălalt era transsexual, iar cercetătorii au concluzionat că este puțin probabil ca factorii genetici să aibă vreun rol (Buhrich, Bailey & Martin, 1991). Dacă genele ar fi cele care determină transsexualitatea, atunci toți gemenii ar trebui să fie identici. Mai general, Michael Bailey (un cercetător homosexual) afirmă că pentru orice comportament (inclusiv pentru homosexualitate) influenta genetică reprezintă 50 ±20. Cu alte cuvinte, nici un comportament nu rezultă exclusiv din gene. Genele pot genera tendințe, nu tiranii.

Cu toate acestea, discuțiile nu se opresc aici. Limbajul folosit în legătură cu homosexualitatea și transsexualitatea (în special în mass-media) devine alunecos și pur și simplu mincinos. Tipic, se citează un studiu care sugerează o legătură între transsexualitate și hormoni sau structura cerebrală. (Ponderea sau anvergura legăturii nu este menționată aproape niciodată.) Se afirmă apoi că această legătură reprezintă "baza biologică" a transsexualității sau se stabilește că totul este din cauza hormonilor. Din acest limbaj neclar se trage concluzia că acea stare este dictată biologic, deși dovezile nu susțin așa ceva iar majoritatea persoanelor în acea situație nu devin transsexuali. În realitate, influenta genetică nu este decât cel mult minoră. Dacă ar fi fost una majoră, atunci am înțelege deja fără echivoc originea transsexualității. Dar nu o știm. An de an apar noi studii care sunt menționat eronat de presă, iar diferența între ceea ce cred cercetătorii și ce cred activiștii se amplifică considerabil.

Astfel, există studii asupra anomaliilor enzimatice sau hormonale, dexterității fizice, fenomenelor auditorii, profilurilor psihologice (Dörner, Poppe, Stahl, Kölzsch & Uebelhack, 1991; Bosinski, Peter, Bonatz, Arndt, Heidenreich, Siffell & Wille, 1997). Principala caracteristică a acestor studii este fiabilitatea foarte redusă - nu identifică nici o cauză unică evidentă - numai corelări minore.

De obicei transsexualii (și homosexuali) argumentează că aceste studii au demonstrat că microstructura lor cerebrală este mai feminină (Gorman, 1995; Zhou, Hofman, Gooren & Swaab, 1995). Rezultatele acestor studii sunt foarte greu de reprodus, iar concluziile sunt discutabile. Cea mai clară dovadă găsită este aceea că microstructurile cerebrale apar și se modifică în urma comportamentului de durată. Nu sunt ele cele care dictează comportamentul. Creierul se schimbă la nivel fizic în urma comportamentului nostru - șoferii de taxi din Londra au mai mare o anumită zonă din creier care are legătură cu orientarea, violoniștii au mai mare o zonă legată de mișcarea degetelor mâinii stângi. Nu există nici o dovadă că oamenii se nasc cu microstructuri cerebrale care nu se pot schimba - însă există multe dovezi care atestă că acestea se schimbă în urma comportamentului și a experiențelor din viată. Diferențele cerebrale ale transsexualilor sunt mai degrabă rezultatele, nu cauza stilului lor de viată.

Mulți transsexuali (și homosexuali) au avut în copilărie o neconformitate de gen (sexuală) (Zucker & Bradley, 1995). Băieții erau mai efeminați, iar fetele mai băiețoaice. O mică parte dintre acești băieți devin homosexuali și un procent și mai mic devin transsexuali. La fel și pentru fete. Experiențele sexuale timpurii pot fi foarte importante pentru unii băieți, dar numai putini dintre ei, care au experimentat aceasta, devin homosexuali la maturitate. Un tată distant poate fi un factor major în formarea homosexualității la unii băieți, dar marea majoritate a băieților care au avut parte de un astfel de tată nu au devenit homosexuali și cu atât mai puțin transsexuali. Nu există o cauză unică, există mai multe căi și multe experiențe unice.

Nu există însă nici o dovadă pentru afirmația politică că transsexualii s-au născut așa.

Bibliografie

Bosinski, H. A., Peter, M., Bonatz, G.,Arndt, R., Heidenreich, M., Siffell, N. G., & Wille, R. A higher rate of hyperandrogenic disorders in female to male transsexuals Psychoneuroendocrinology, 1997, 22, 361-380.

Buhrich, N., Bailey, J. M., & Martin,N. G. Sexual orientation, sexual identity, and sex-dimorphic behaviors in male twins Behavior Genetics , 1991, 21, 75-96.

Cole, C. M., O'Boyle, M., Emory, L. E.,& Meyer, W. J. Comorbidity of gender dysphoria and other major psychiatric diagnoses Archives of Sexual Behavior, 1997, 26, 13-26.

Docter, R. F., & Prince, V. Transvestism: a survey of 1032 cross-dressers Archives of Sexual Behavior, 1997, 26, 589-605.

Dörner, G., Poppe, I. Stahl, F. Kötzi, J and Übelhack,R. Gene- and environment-dependent neuroendocrine etiogenesis of homosexuality and transsexualism Experimental and Clinical Endocrinology, 1991, 98,141-150.

Gorman, C. Trapped in the body of a man? Time, 1995, Nov 13, 66-67.

Israel, G. E., & Tarver, D. E. Transgender Care. Philadelphia: Temple University Press, 1997.

Rekers, G. A. Gender Identity Disorder. in Rekers, G. A., Oakes, J. S., &Gay, J. (Eds.) The Journal of Human Sexuality. Carrollton, Texas: Lewis and Stanley, 1996, 11-20.

Whitehead, N. E., & Whitehead, B. K. My Genes Made Me Do It! Layfayette, Louisiana: Huntington House, 1999.

Zhou, J. N., Hofman, M. A., Gooren, L. J.G., & Swaab, D. F. A sex difference in the human brain and its relation to transsexuality Nature, 1995,378, 68-70.

Zucker, K. J., & Bradley, S. J. Gender Identity Disorder and Psychosexual Problems in Children and Adolescents. New York: Guilford Press, 1995.

Sursa: www.mygenes.co.nz

pagină sus