ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

AUSTRALIA: STUDIU DESPRE VIAȚA HOMOSEXUALILOR, BISEXUALILOR ȘI TRANSSEXUALILOR

 

Aprilie 2006 - Centrul Australian pentru Cercetări despre Sex, Sănătate și Societate a publicat studiul "Vieți private: raport asupra sănătății și condiției australienilor GLBTI" (homosexuali, lesbiene, bisexuali, transsexuali și intersexuali).

Studiul pare să fie cel mai amplu de acest fel de până acum, el incluzând 5.500 de homosexuali, lesbiene, bisexuali și transsexuali în scopul analizării stilului de viață și sănătății mintale.

Participanții au fost recrutați prin mijloace diverse, inclusiv un forum intitulat "Private Lives". O invitație pentru participanți lansată pe data de 1 ianuarie 2005 anunța că studiul "va ajuta la implementarea serviciilor care sunt mai relevante și mai indicate pentru persoanele în cauză. Participarea dvs. poate influenta deci ceea ce oferă sectorul sănătății publice pentru comunitatea homo și felul în care interacționează personalul medical cu membrii acestei comunități. Datele vor fi analizate iar rezultatele publicate într-un raport care va apărea și pe siteul studiului."

Dintre cei chestionați, 63% au fost bărbați, 35% femei, 100 au fost transsexuali și 18 intersexuali. Dintre bărbați, 83% s-au identificat ca homosexuali, 9% ca bisexuali, 3% nu și-au asumat nici o identitate iar 2% s-au prezentat ca queer. Dintre femei, 49% s-au identificat ca lesbiene, 14% ca homo, 12% ca bisexuale, 7% nu s-au identificat în nici un fel, 7% s-au identificat ca dyke și 6% ca queer.

Peste 70% dintre cei chestionați au declarat că nu au nici o apartenență religioasă, 8% erau romano-catolici, 6% protestanți și 3% budiști.

Mai mult de jumătate dintre bărbați nu erau implicați în nici o relație; 60% dintre femei aveau o relație. Studiul a arătat că 5% dintre bărbați și 8% dintre femei aveau un partener de sex opus. "Numai un foarte mic procent dintre bărbați și femei (între 5-10%) au declarat că au oficiat într-un fel relația lor, în timp ce majoritatea celorlalți nu au nici o intenție în acest sens", a arătat studiul.

Depresie, relații abuzive, droguri și boli cu transmitere sexuală

Raportul a arătat că 33% dintre respondenți fuseseră implicați într-o relație abuzivă cu un partener de același sex. Referirea era la abuz verbal sau fizic. Relațiile abuzive au fost mai numeroase în cazul femeilor, dar cel mai numeroase au fost în cazul bărbaților transsexuali.

Consumul de droguri a apărut mai ridicat la aceste categorii sociale decât la restul populației. Marijuana, ecstasy, speed și crystal sunt cele mai des utilizate.

Patruzeci la sută dintre bărbați au declarat că au păduchi pubieni; unul din cinci avea gonoree și mai mult de unu din zece o boală cu transmitere sexuală. Opt la sută dintre bărbați erau seropozitivi. Femeile prezentau și ele infecții genitale, chlamydia, herpes, candidoză, infecții urinare, vaginită și tricomonas.

Studiul a identificat și numeroase stări depresive și gânduri de suicid. Dintre participanți, 15,7% "au raportat gânduri de suicid în cele două săptămâni anterioare finalizării studiului. Cazurile de depresie au fost și ele ridicate: 48,6% dintre bărbați și 44,4% dintre femei au raportat cel puțin unul dintre cele două criterii pentru un atac depresiv major.

Comportamentul sexual

Două treimi dintre bărbații din studiu au declarat că au întreținut relații sexuale întâmplătoare în ultimele sase luni. Dintre aceștia, numai 39,9% au folosit un prezervativ.

Șase la sută dintre bărbați plătiseră pentru sex în ultimele 12 luni, iar 5% primiseră bani pentru sex.

Lesbienele au raportat mai mult practici sexuale: 57,6% primiseră sex oral; 59,6% practicaseră sexul oral. Chestionarul a inclus și alte practici sexuale explicite.

Studiul complet poate fi consultat aici: Private Lives.

Sursa: www.narth.org

pagină sus