ce spune știința

Dr. Joseph Nicolosi

de ce să vorbim despre sordidul homosexualităţii?

Statisticile arată că homosexualitatea este deseori legată de abuzul de substanţe, promiscuitate şi practici sexuale nesigure. Unii homosexuali se implică în sadomasochism, sex în băile publice şi sex în grup.

Mulţi oameni, homosexuali şi heterosexuali, devin curioşi faţă de această parte întunecată a vieţii şi gustă din ea. Ajung însă repede să respingă aceste lucruri ca degradante şi distructive pentru integritatea lor ca fiinţe umane. Totuşi, de ce continuă aceste lucruri să fie des întâlnite în comunitatea homosexualilor?

Acest fenomen nu se limitează la o minoritate dintre homosexuali. Chiar Andrew Sullivan, un catolic cunoscut pentru conservatorismul său în lumea homosexualilor, apără „frumuseţea, misterul şi spiritualitatea sexului, chiar a sexului cu necunoscuţi” în cartea sa Love Undetectable.

Într-un discurs ţinut în faţa unor studenţi, pastorul homosexual Mel White a afirmat că el nu se luptă cu pornografia, ci o foloseşte. Acest pastor conduce o asociaţie de homosexuali care încearcă să facă presiuni asupra diferitelor grupuri religioase pentru a accepta căsătoriile între homosexuali.

Scriitorii homosexuali Gabriel Rotello şi Michelangelo Signorile sunt amândoi conservatori în sensul că se pronunţă public împotriva sexul iresponsabil şi a bolilor cu transmitere sexuală, atrăgându-şi critici din partea aripii mai radicale a asociaţiilor de homosexuali.

Totuşi, când Signorile vorbeşte despre „atmosfera impersonală” a sexului în parcuri şi băi, el are grijă să afirme că el nu va judeca niciodată acest lucru:

„Nu e nimic rău din punct de vedere moral în asta - spun asta de pe poziţia cuiva care a savurat sexul în public, din adolescență şi până la maturitate.” (1)

În mod similar, Gabriel Rotello afirmă că a fost criticat pentru rolul său de „cruciat moralist” împotriva sexului iresponsabil. El explică însă:

„Vreau să spun că nu am nici o obiecţie morală la adresa promiscuităţii, dacă aceasta nu duce la epidemii de boli fatale. M-am distrat în anii '70 şi nu cred că ceea ce se petrece în băile publice e rău din punct de vedere moral. Cred că pentru mulţi oameni promiscuitatea poate fi savuroasă, eliberatoare şi distractivă.” (2)

O privire mai îndeaproape

Atunci când descriem latura întunecată a „comunităţii” homosexualilor, scopul este acela de a identifica şi înţelege un model psihologic.

Mulţi psihologi se contrazic atunci când este vorba de identificarea unui model sau de atribuirea unei semnificaţii acestui radicalism sexual.

Într-adevăr, în general limbajul psihologilor din Occident a fost „curăţat” de orice apreciere care ar putea explica sensul şi semnificaţia unui anumit comportament. Dicţionarul de Psihologie din 1975 afirma că „fetişismul, homosexualitatea, exhibiţionismul, sadismul şi masochismul sunt cele mai frecvente tipuri de perversiune.” Astăzi, după 25 de ani, pentru aceste manifestări nu se mai foloseşte cuvântul „perversiune”; ele au devenit „deviaţii” sau „variaţii.”

Deficitele emoţionale devin fixaţii sexuale

Pentru că homosexualitatea are la bază anumite deficite, partea întunecată a vieţii homosexuale - caracterizată prin dependente şi fixaţii sexuale - continuă să iasă la suprafaţă, în ciuda eforturilor publice de a o ascunde.

Culture Facts, o publicaţie online a Family Research Council, a descris o „paradă” a homosexualilor care ilustrează acest paradox. Parada a fost sponsorizată de Human Rights Campaign (HRC) şi de National Gay and Lesbian Task Force - două asociaţii dedicate promovării şi normalizării homosexualităţii.

Evenimentul a inclus biciuiri în public, body piercing, sex public, sado-masochism şi nuditate publică. Gheretele amplasate de-a lungul paradei vindeau abţibilduri cu inscripţii gen „Dumnezeu se masturbează” şi „Mă închin lui Satana,” iar vânzătorii comercializau şi zgarde cu ţinte şi bice din curele de piele (nu pentru câinii lor). Într-un loc de-a lungul rutei, un bărbat îmbrăcat în călugăriță catolică era legat cu curele pe o cruce, având fesele dezgolite, iar privitorii erau invitaţi să-l biciuiască în schimbul unei donaţii de doi dolari.

Mai pot nega acei psihologi semnificaţia unor asemenea comportamente? Mai pot ei nega că asemenea lucruri spun ceva despre condiţia de homosexual?

Şi mai important: Cum pot unii psihologi să-i sfătuiască pe acei adolescenţi cu o sexualitate confuză să se accepte pe sine ca homosexuali?

Bibliografie

(1) Nostalgia Trip, Michaelangelo Signorile, The Gay and Lesbian Review, Spring 1998, Volume Five, No. 2, p. 27.

(2) This is Sexual Ecology, Gabriel Rotello, The Gay and Lesbian Review, Spring 1998, Volume Five, No. 2, p. 24.

Sursa: NARTH