ce spune știința

Bogdan Mateciuc

propaganda homosexuală în şcoli

În discuţiile pe tema homosexualităţii, unii oameni mă întreabă: „Ce treabă ai cu ei? Ce te interesează ce fac ei în dormitor? Treaba lor!”

De fapt, nu mă interesează ce fac ei în dormitorul lor aşa cum nu mă interesează nici ce fac consumatorii de droguri în intimitatea lor. Atunci însă când asemenea comportamente sunt promovate ca normale şi sănătoase în spaţiul public - în care mă mişc împreună cu familia mea - atunci este de datoria mea să iau atitudine, cel puţin din obligaţia pe care o am ca părinte faţă de copiii mei.

Acum zece ani, nimeni din România nu se gândea că vom vedea defilând pe străzi vampe mustăcioase cu picioare păroase - bărbaţi degeneraţi, purtând pe faţă machiaje groteşti şi pe trup haine femeieşti, maimuţărindu-se cu nişte gesturi degradante atât pentru ei înşişi, cât şi pentru ideea de feminitate. Cât despre ideea de căsătorii între persoane de acelaşi sex - acum zece ani - nici vorbă!

Astăzi este evident că cei ce credeau că în România activiştii homosexuali se vor opri la eliminarea articolului 200 din Codul Penal se înşelau şi erau nişte naivi. Activiştii homosexuali, indiferent de ţara unde se află, urmăresc aceeaşi agendă social-politică: de la legalizarea homosexualităţii şi eliminarea oricăror forme de discriminare până la legalizarea tuturor drepturilor imaginabile şi inimaginabile pentru perechile de homosexuali - căsătorie, adopţii şi propagandă constantă în toate mediile sociale, inclusiv în şcoli.

În România, după ce au reuşit, cu ajutorul Uniunii Europene, să elimine din Codul Penal pedepsirea actelor homosexuale, un alt succes al propagandiştilor homosexuali a fost introducerea de către Ministerul Educaţiei, în manualele şcolare, a homosexualităţii prezentate ca alternativă firească, naturală, la heterosexualitate. Copiii noştri învaţă acum la şcoală că pot încerca, fără nici o problemă, să întreţină relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Şi, ca să ştie cum s-o facă, relaţiile homosexuale le sunt explicate în detaliu. Pentru cine nu crede, iată o dovadă a ceea ce au de gând să facă homosexualii din România.

În luna februarie 2012, o asociaţie a homosexualilor din Bucureşti a organizat, susţinută şi finanţată de vreo două ambasade, „luna istoriei gay” în două facultăţi din Bucureşti şi în colegiul George Coşbuc din Capitală. Studenţii şi elevii au fost invitaţi să afle despre istoria acestor perversiuni, sub masca unei false normalităţi. Acţiunea s-a repetat în februarie 2013. În loc să formeze caractere morale, şcoala românească a devenit promotoarea degenerării.

Departe de a fi nişte acţiuni singulare, manifestările homosexualilor fac parte dintr-un program de durată copiat după cel utilizat de activiştii din alte ţări. Se folosesc aceleaşi tehnici de propagandă pe care le-au folosit homosexualii din occident acum douăzeci de ani. Scopul este acelaşi: eliminarea oricăror limite morale şi de bun-simţ din calea manifestărilor intenţionate de homosexuali în societate.

Deşi sunt conştienţi de pericolul moral pe care îl reprezintă propaganda homosexuală, mulţi cetăţeni nu au nici cea mai mică idee despre cum i se pot opune şi ce ar putea face. Ei bine, propaganda homosexuală urmăreşte să creeze în public o imagine nevinovată a homosexualului - minoritarul inocent care are dreptul să iubească pe cine vrea şi cum vrea şi căruia i se refuză cele mai elementare drepturi. Baza acestei îndoctrinări o constituie minciuna mediatică că homosexualitatea ar fi înnăscută şi deci de neschimbat. Prin urmare, cum să acuzi de comportament imoral pe cineva care aşa s-a născut? Totuşi, dacă cetăţenii cunosc adevărul că homosexualitatea nu este înnăscută şi că cei ce doresc se pot schimba, atunci propaganda activiştilor se loveşte de un zid. Omul informat nu poate fi minţit prin presa de duzină sau canalele tv pseudo-ştiinţifice, gen Discovery.

Pentru a ne face o idee despre ce urmăresc aceşti activişti, să aruncăm o privire asupra acţiunilor lor din alte ţări, în speţă Statele Unite.

„Zilele Homo” la liceul din Santa Rosa. O idee despre emanciparea sexuală din şcolile din California

(Scott Lively, [email protected])

De multă vreme avertizam că agenda activiştilor homosexuali include şi transformarea şcolilor în centre de recrutare pentru propaganda homosexuală. Am văzut aceasta cu ochii mei, săptămâna trecută, la liceul din Santa Rosa, unde agenda lor de lucru a fost pusă în practică pe deplin. Am avut ocazia să fac parte din comisia de experţi opusă agendei homosexuale şi am putut astfel să am o prezentare de 50 de minute în prima zi a „Săptămânii Diversităţii” de la acest liceu. Directorul, Dl. Waxman, a considerat unica mea intervenţie ca suficientă pentru prezentarea şi a celeilalte tabere, în cadrul unui program de o săptămână, care a inclus peste 20 de ore de îndoctrinare pro-homosexuală a elevilor. Cerinţa de prezentare echilibrată a lucrurilor fusese impusă de comisia educaţională în urma unei revolte a părinţilor de anul trecut, când la o „Zi a Diversităţii” de la un alt liceu nu au fost incluşi şi cei care se opun agendei politice a homosexualilor.

Anul acesta, părinţii au fost mai bine pregătiţi şi în prima zi a Săptămânii Diversităţii mai mult de zece dintre ei au mers la liceu în locul copiilor lor. Un grup a mers la cancelarie unde a întrebat de ce conducerea nu invită şi oponenţi ai homosexualităţii, aşa cum li se promisese părinţilor. Persoana cu care au vorbit era chiar cel care solicitase comisiei educaţionale să prezinte şi cealaltă tabără, şi l-a chemat pe director în cancelarie pentru a discuta cu părinţii. Între timp, ceilalţi părinţi au mers în curtea scolii, doar pentru a vedea felul în care liceul fusese transformat într-un fief al activismului homosexual.

Ceea ce au descoperit în acea zi a fost şocant pentru ei, şi chiar şi pentru un veteran pro-familie ca mine. Am constatat un întreg sistem de promovare a homosexualităţii în fața elevilor. Exista chiar şi un moderator plătit din bani publici (banii noştri).

Moderatorul era un activist homosexual pe nume Jim Foster. Foster predă în liceu ceea ce se numeşte Educaţie Tovărăşească şi de asemenea conduce un local din afara scolii, unde adolescenţii cu înclinaţii homosexuale se pot întâlni cu homosexuali mai bătrâni. M-am întâlnit cu câţiva dintre cei opt participanţi la orele lui Foster, fiecare fiind un adolescent volubil care se lăuda cu homosexualitatea sau bisexualitatea lui. Fiecare cursant al Educaţiei Tovărăşeşti primeşti titlul de Consilier, care îi conferă un statut special în liceu. Un membru al grupului, cu care am stat de vorbă, mi-a spus că face parte din echipa care a conceput şi sponsorizat Săptămâna Diversităţii. Tânărul părea remarcabil de rece faţă de faptul că liceul transformase întreaga locaţie pentru a găzdui pentru o săptămână proiectele „sociale” ale micului său grup de propagandă homosexuală.

Programul săptămânii a inclus patru sesiuni despre „homofobie” (definită aici ca fiind orice dezacord cu obiectivele activiştilor homosexuali) şi multe ore suplimentare dedicate aspectelor sexuale, transsexualismului şi altor subiecte dragi acestor activişti. Deşi era subiectul principal al săptămânii era homosexualitatea, s-a vorbit şi despre protecţia mediului, drepturile animalelor şi motivele pentru care este urâtă America.

Am participat la o dezbatere despre homofobie. A fost mai rău decât mă aşteptam. Şapte sau opt tineri stăteau la o masă în fața sălii şi discutau cu cei din sală. Fiecare a prezentat în culori atrăgătoare felul în care implicarea în „mişcarea homosexuală” le-a schimbat viața, evident, de la nefericire la extaz. Fiecare se prezenta la început ca o victimă a homofobiei şi relata apoi cum a găsit curajul să iasă „la suprafaţă,” acum simţindu-se iubit(ă) şi acceptat(ă) în mişcarea homosexualilor.

Am petrecut ceva timp privind chipurile adolescenţilor din sală. Erau elevi de liceu din familii din clasa de mijloc a societăţii. Îngrijorător, nu am văzut nici o urmă de dezaprobare pe chipul lor; ascultau fascinaţi. Când s-a lansat vechiul slogan cu „Nimeni nu ar alege un stil de viaţă care trezeşte atâta ostilitate de la cei din jur,” cei din sală au dat din cap aprobator. Am vrut să răspund acestui sofism flagrant care-i păcăleşte pe mulţi, însă eram acolo doar ca spectator. Un tânăr, care se declara bisexual, a atacat în mod deschis credinţa creştină, şi nimeni nu a obiectat.

Un părinte mi-a spus ulterior că respectivul tânăr vine uneori la şcoală îmbrăcat în femeie şi foloseşte toaleta fetelor. Conducerea scolii nu ia nici o atitudine.

Revoltat de ce văzusem, am mers să-l văd pe director. M-a primit zâmbind, însă nu a vrut să admită nici o greşeală privind felul în care se organizase Săptămâna Diversităţii. A luat apărarea utilizării eronate a termenului „homofobie” (oricine nu era de acord cu vreuna dintre ideile propagandei homosexuale avea o „fobie”) şi a respins afirmaţia mea că mai mult de 20 de ore de educaţie pro-homosexualitate înseamnă îndoctrinare.

Era clar că nu era de partea părinţilor. A promis însă că va încerca să găsească nişe în program şi pentru vorbitorii anti-homosexualitate. S-a ţinut de cuvânt.

Ieşind din biroul său, am fost abordat de o fată care mi-a spus că este şefa clubului „Alianţa Homo-Hetero” din liceu. M-a informat sfidător că clubul are deja peste 40 de membri şi că derulează acţiuni pentru convertirea elevilor la cauza homosexuală. M-a privit în ochi când mi-a spus asta şi a fost foarte mulţumită când a văzut reacţia mea negativă. În timp ce se îndepărta le-a spus tovarăşelor ei: „Sper să crape.”

Mai târziu, când am plecat de la liceu, am trecut pe lângă maşina lui Jim Foster, moderatorul homosexual. Am sesizat înăuntru un afiş uriaş care prezenta câţiva copii stând pe o verandă. În partea de jos era scris cu litere mari: „STÂRNEŞTE BIZARUL.” Cred că aceste cuvinte prind cel mai bine esenţa evenimentului de la liceul din Santa Rosa.

Lucruri elementare: propagandă homosexuală în clasă

(Karen Gounaud)

În tolba cu săgeţi a activiştilor homosexuali a apărut o nouă săgeată, mai sofisticată: un film realizat profesional, numit Lucruri elementare, care poate da o idee despre talentul, hotărârea şi finanţarea propagandei homosexuale.

Filmul prezintă sase vizite la scoli primare şi licee din toată America. Miezul subiectului îl constituie discuţiile - bine filmate - cu copii şi adolescenţi. Producătorii au înregistrat (şi editat) participarea elevilor la activităţi pe subiecte legate de homosexualitate, dintr-o perspectivă pozitivă şi pro-activă.

Discuţiile cu părinţii şi profesorii sunt aspecte secundare în film, dar contribuie puternic la mesajul filmului. puținele personaje care pun în discuţie mesajul filmului sunt prezentaţi din perspective hilare şi înapoiate. Ei sunt înapoiaţi.

Chiar şi coloana sonoră a filmului e menită să susţină mesajul filmului: importanta promovării în scoli a mesajului că homosexualitatea e OK. Muzica devine brusc sinistră atunci când sunt prezentate persoane care se opun homosexualităţii sau politicieni care nu acceptă ideea că homosexualitatea este normală.

Una dintre cele mai eficiente scene este filmată într-o clasă de copii şcolari - figurile lor se luminează de bucurie atunci când află că muzica din îndrăgitul desen animal The Lion King este compusă de un homosexual (Elton John).

De asemenea, copiii sunt încurajaţi să o felicite pe o colegă, autoare a unei compuneri despre cele două „mame” lesbiene ale ei. (Cineva se poate întreba pe bună dreptate cine a scris de fapt compunerea - copila sau mama.) O şcoală a găzduit o expoziţie foto cu familii de homosexuali şi lesbiene. Unul dintre profesorii cei mai prezenţi în film afirmă pe faţă că este homosexual şi le vorbeşte copiilor despre naturaleţea stilului de viaţă homosexual.

„Îndoctrinare” este un cuvânt prea slab pentru a descrie ce se petrece în clasele din scoli.

Criticarea homosexualităţii este întotdeauna catalogată că „rasism” şi „extremism.”

Ceea ce nu apare deloc în film este promiscuitatea dovedită ştiinţific şi bolile care caracterizează homosexualitatea masculină, sau relaţia dintre boli şi incompatibilitatea anatomică.

Lipsesc de asemenea lecţiile de educaţie sexuală explicită, servite copiilor pe post de „educaţie pentru igienă.”

Desigur, existenta altor opinii - terapie reparativă pentru eliminarea atracţiilor homosexuale - este trecută sub tăcere. Nu se face nici o menţiune despre multele programe de consiliere pentru cei care nu sunt mulţumiţi de atracţiile lor homosexuale.

La fel, nu se menţionează faptul că oamenii rezonabili, care resping propaganda homosexuală, resping şi atitudinea tip „aruncat cu pietre.”

Lucruri elementare este o producţie îngrijorătoare pentru că reacţiile celor din film - adulţi, tineri şi în special copii - arată că în Statele Unite deja s-a realizat cu succes temelia pentru acceptarea homosexualităţii ca o alternativă sănătoasă, legitimă, la heterosexualitate. De fapt, în tot mai multe scoli americane, atât publice, cât şi private, promovarea unei minorităţi deviante sexual a ajuns mult mai departe decât realizează majoritatea cetăţenilor.

După ce am vizionat filmul împreună cu părinţii unui tânăr homosexual, ei au catalogat filmul ca fiind o păcăleală. Lucruri elementare, au spus ei, pare să ceară respect pentru homosexuali; în realitate, filmul promovează respectul pentru homosexualitate. Ei au afirmat că realizatorii folosesc un proces subtil de reeducare înşelătoare şi eficientă a copiilor, în special a celor mici, treptat, până la punctul în care aceştia ajung să accepte un comportament care în mod obişnuit este considerat ca nefiresc.

Cei doi părinţi au recunoscut faptul că personajele din film îi conduc în mod clar pe elevi către ideea că a fi homosexual nu poate fi ceva rău, datorită lucrurilor bune pe care le fac oamenii homosexuali.

Această „prezentare cosmetizată” a homosexualităţii, aşa cum a descris-o unul dintre cei doi părinţi, e astfel creată încât copiii care o văd să nu poată discerne între fapte şi propagandă. Ei l-au citat pe un băiat care relata efectul pe care l-a avut asupra sa această lecţie despre homosexualitate: „E ca la un fruct nou: nu ştii dacă-ți va plăcea până nu încerci.”

„Ce mare brânză?” a întrebat un alt copil, ca răspuns la îngrijorările unor părinţi. Alţi copii s-au exprimat în mod critic la adresa părerilor negative ale părinţilor faţă de homosexualitate.

Activiştii homosexuali, deşi reprezintă probabil doar 1-3% din populaţie, reuşesc cu succes să-şi sporească influenta în guvern, în afaceri, în mass-media şi chiar în religie. Un subiect important al agendei lor include redefinirea unor concepte: ceea ce înţelegem noi prin fanatism religios, valori familiale, drepturile omului şi chiar noţiunile fundamentale de bine şi rău.

Ani de propagandă mai mult sau mai puţin subtilă, aşa cum este acest film, şi de eforturi politice organizate - distribuirea acestui film - se dovedesc a fi acum uimitor de eficiente.

Trebuie să ne protejăm copiii de aceste materiale aşa-zis educaţionale, care atacă adevărurile istorice care stau la baza societăţii noastre. Supravieţuirea familiei are nevoie de toată armura adevărului. Acest adevăr este elementar şi imperativ. Trebuie să ne unim şi să luăm atitudine.

Un psihiatru îi „linişteşte” pe părinţi în privinţa experimentelor lesbiene

Un articol provocator din ziarul New York Times descrie o întâlnire cu părinţii la şcoala privată Spence, unde câteva fete din clasa a unsprezecea s-au declarat „bisexuale.” Școala a apelat la psihiatrul Justin Richardson, el însuşi homosexual, pentru a-i linişti pe părinţi în sensul că experimentele lesbiene ale fetelor lor sunt ceva normal şi că oricum e prea devreme pentru a ştii dacă sunt lesbiene sau heterosexuale.

Cu două săptămâni în urmă, la şcoala de fete Brearly, Richardson le-a spus unor părinţi să le sfătuiască pe fetele lor în vârstă de nouă ani că şi ele pot întreţine în viitor relaţii sexuale cu alte fete. „Este o idee bună,” a declarat el, „să menţionăm că oamenii pot avea uneori relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex, că atunci când vor crește pot avea prieteni care fac acest lucru - şi că ei înşişi pot face aceasta uneori.”

„Câteva eleve, dar din ce în ce mai multe,” relatează articolul din Times, „au început să se declare bisexuale sau cel puţin afirmă că bisexualitatea este la modă.” Părinţii sunt îngrijoraţi, iar Richardson, „doctor cu studii, atent la exprimare, plin de tact, a devenit consultantul ad-hoc al scolii pe probleme de homosexualitate” pentru că este „clar şi eficient,” potrivit directoarei scolii.

Subiectele despre homosexualitate oferă elevilor un motiv de neascultare

Pentru adolescenţi, drepturile homosexualilor constituie un nou subiect social care poate fi folosit în neascultarea de părinţi. Asemenea tuturor tinerilor, adolescenţii de azi fac o pasiune din a agita generaţiile mai în vârstă.

Un director de şcoală a declarat că „ei sunt fascinaţi de un subiect în măsura în care acesta îi poate alarma pe adulţi.”

Profesorii homosexuali vorbesc deschis în mii de scoli publice şi private din tară, afirmă Times, iar cluburile pentru elevii homosexuali devin tot mai numeroase. Părinţii pun în discuţie influenta asupra copiilor lor.

Unii părinţi l-au întrebat pe Richardson dacă experienţele homosexuale vor afecta viitorul copilului lor. El a căutat să-i liniştească, spunând: „Răspunsul e nu. De fapt, dacă o fată are o predispoziţie genetică de a deveni heterosexuală, atunci o încercare bisexuală o va ajuta probabil să se clarifice pe sine în sensul că e mai atrasă de bărbaţi decât de femei.”

Psihiatrul Richard Friedman nu este aşa de sigur. „Formarea psihosexuală la fete duce la unele lucruri mult mai diverse decât la băieţi,” a declarat el. „Nu e uşor de dat un răspuns.”

Mama unei eleve de la şcoala Brearly şi-a exprimat unele rezerve după întâlnirea cu Dr. Richardson. „Mi se pare că le prezintă copiilor homosexualitatea ca şi cum ar fi un lucru nostim. Fetele din şcoală se laudă cu 'fetele pot face orice,' punând oarecum problema 'Cine mai are nevoie de bărbaţi?'

Dr. Richardson a recunoscut că elevele deseori îi spun că „bisexualitatea este la modă.”

Activiştii homosexuali doresc modificarea programelor şcolare

Reţeaua pentru Educaţie Homosexuală şi Lesbiană (GLSEN) a început organizarea de întâlniri cu profesorii de istorie a SUA. Intenţia este aceea de a introduce la orele de istorie a SUA o perspectivă pro-homosexualitate. GLSEN caută să promoveze o apreciere pozitivă a personajelor istorice despre care se crede că ar fi fost homosexuali, lesbiene, bisexuali sau transsexuali, în istorie şi politică.

Concluzie

Acestea sunt doar câteva dintre strategiile propagandistice implementate de activiştii din occident şi vizate de cei din România. Singurul mijloc de a ne proteja pe noi şi pe copiii noştri de această degenerare este informarea corectă şi luarea de atitudine în toate circumstanţele în care ne întâlnim cu insinuarea ideilor vehiculate de homosexuali.