ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

RAPORT: PEDOFILIA ESTE MAI FRECVENTĂ ÎN RÂNDUL HOMOSEXUALILOR

Jon Dougherty

 

Potrivit unui studiu, dacă pornim de la procentul reprezentat în cadrul populației generale, molestarea minorilor și pedofilia sunt mult mai frecvente în rândul homosexualilor decât în rândul heterosexualilor.

"Un număr mare de dovezi susțin opinia că homosexualitatea reprezintă o deviație sexuală deseori însoțită de tulburări care au consecințe nefaste asupra societății noastre", afirmă Steve Baldwin în "Child Molestation and the Homosexual Movement" publicată de Regent University Law Review.

Baldwin este director executiv în cadrul Consiliului pentru Politici Naționale din Washington.

"Este dificil să vorbești despre partea sordidă a homosexualității fără a părea dur", scrie Baldwin. "Totuși, este vremea să recunoaștem că comportamentul homosexual amenință temelia civilizației noastre - familia nucleară."

Deși homosexualii și o parte din mass media resping aceste acuzații, Baldwin – care a prezidat Comisia Educațională a statului California, în cadrul căreia s-a opus planurilor homosexualilor cu privire la îndoctrinarea copiilor din școlile publice - afirmă în raportul său că eforturile activiștilor homosexuali "de a ajunge la copii, atât pentru plăcerile lor sexuale, cât și pentru racolarea în mișcarea homosexualilor" constituie "un atac evident la adresa familiei".

Studiul lui Baldwin este susținut de o analiză efectuată de dr. Judith Reisman, președinte al Institute for Media Education și autoare a multor cărți despre miturile sexuale, inclusiv "Kinsey, Crimes & Consequences".

În lucrarea ei, scrisă tot pentru Regent University Law Review, Reisman îl citează pe psihologul Eugene Abel, care a constatat că homosexualii "molestează sexual băieți mici cu o incidență de cel puțin cinci ori mai mare decât molestarea fetelor".

Abel a constatat și că agresorii neîncarcerati "au recunoscut între 23,4 și 281,7 acte per agresor la adresa unor persoane de același sex".

"Incidența agresiunilor sexuale la adresa copiilor comise de homosexuali, comparativ cu cele comise de heterosexuali, este șocantă", declară Reisman, care a fost cercetător principal în cadrul unui studiu comandat de Departamentul de Justiție în problema pornografiei și violenței infantile. "Datele lui Abel, referitoare la 150,2 băieți abuzați per agresor homosexual reprezintă ceva mult mai mare decât o rată a violurilor heterosexuale de 19,8 fete."

Jay Heavener, purtător de cuvânt al asociației de homosexuali PFLAG (Parents, Families and Friends of Lesbians and Gays), este de părere că datele federale resping ideea că homosexualii agresează mai mulți copii decât heterosexualii. "Potrivit datelor furnizate de Biroul Federal de Investigații (FBI), această afirmație este falsă. Comunitatea homosexualilor și lesbienelor pune la îndoială acele studii dubioase."

În termeni statistici, acest lucru este adevărat. Dar, raportat la numărul de copii abuzați de către un agresor, abuzurile homosexuale sunt mult mai numeroase; studiile arată că băieții reprezintă ținta cea mai preferată.

Baldwin afirmă că dovezile pe care le-a studiat contrazic ideea că molestarea minorilor este mai frecventă în rândul heterosexualilor. Atât el, cât și Reisman, au constatat că presa vorbește mult mai puțin despre abuzurile homosexuale la adresa minorilor.

"Asociația Americană a Jurnaliștilor Homosexuali și Lesbiene s-a lăudat recent că, deși homosexualii reprezintă mai puțin de doi la sută din populație, trei sferturi dintre cei care decid ce apare pe prima pagină a ziarului New York Times sunt homosexuali", scrie Reisman.

Acest aspect este important în special dacă ne gândim la scandalurile legate de abuzuri la adresa unor minori în cadrul Bisericii Romano-Catolice din Statele Unite.

Un studiu realizat de WorldNetDaily asupra articolelor de presă arată că rareori presa a descris acele abuzuri sexuale ale unor preoți ca "activitate homosexuală" - deși în cele mai grave cazuri a fost vorba de activitate sexuală între persoane de același sex - iar Vaticanul este realmente îngrijorat de creșterea numărului de homosexuali din seminariile romano-catolice din întreaga lume.

Publicațiile homosexualilor promovează relațiile sexuale cu copii

Baldwin afirmă că studiul său nu numai că "confirmă faptul că homosexualii molestează copii cu o incidență mult mai mare decât heterosexualii", dar și faptul că "publicațiile homosexualilor promovează frecvent sexul cu copii".

"Comitetul editorial al revistei pentru pedofili Paidika este dominat de unii cercetători homosexuali cunoscuți, cum este profesorul John DeCecco de la San Francisco State University, care este totodată și editorul publicației Journal of Homosexuality", scrie Baldwin.

În cadrul studiului său, el a constatat următoarele:

  • Journal of Homosexuality a publicat o ediție specială dublă intitulată "Male Intergenerational Intimacy" (Intimitatea între generații de bărbați), care conținea numeroase articole dedicate relațiilor sexuale dintre bărbați și băieți. Într-un articol se afirma că părinții ar trebui să-l privească pe pedofil care le iubește fiul "nu ca pe un rival sau concurent, sau ca pe unul care le răpește proprietatea, ci ca pe un partener în creșterea băiatului, un om care trebuie bine primit în casa lor".

  • În 1995, revista pentru homosexuali Guide declara: "Putem fi mândri că mișcarea homosexualilor a constituit un cămin pentru acele puține voci care au avut curajul să afirme răspicat că copiii sunt persoane sexuale... care au dreptul la expresii sexuale cu oricine vor ei". În același articol se mai afirma că "în loc să ne temem că ni se spune pedofili, trebuie să proclamăm că sexul este bun, inclusiv sexualitatea copiilor... Trebuie să o facem pentru binele copiilor."

  • Larry Kramer, fondatorul asociației ACT-UP (un grup de activiști homosexuali) scrie în cartea lui, "Report from the Holocaust: The Making of an AIDS Activist": "În acele cazuri în care copiii au relații sexuale cu parteneri de același sex mai în vârstă, fie ei profesori sau altceva, cred că foarte des copilul dorește acea relație sau probabil chiar o solicită."

  • Într-un studiu asupra reclamelor apărute în revista pentru homosexuali The Advocate, Reisman a găsit anunțuri privind comercializarea unei păpuși gonflabile reprezentând un băiat, "disponibil în trei poziții provocatoare". De asemenea, Reisman a constatat că fiecare număr al revistei conținea în medie paisprezece fotografii erotice cu băieți.

  • Ziarele și revistele pentru homosexuali conțin în mod constant reclame turistice legate de țări în care prostituția infantilă este în floare, cum ar fi Birmania, Sri Lanka și Thailanda.

Homosexualitatea este "orientată către tineret"?

"Cercetările asupra stilului de viață homosexual confirmă că aceasta este o minoritate orientată aproape exclusiv către tineret", afirmă Baldwin. "Foarte putini homosexuali manifestă o preferință către persoane mai în vârstă."

"Unii recunosc că sunt interesați de băieți adolescenți, alții de băieți prepuberali, alții au preferințe de ambele feluri", afirmă autorul.

Un studiu realizat în 1988, detaliat în raportul lui Baldwin, constata că majoritatea pedofililor chiar se consideră "homosexuali". Conform studiului, "Archives of Sexual Behavior", 86 la sută dintre pedofili se prezintă drept homosexuali sau bisexuali. De asemenea, studiul constata că numărul adolescenților (băieți) care se prostituează și care se identifică drept homosexuali a crescut de la 10% la 60& în ultimii 15 ani.

Întrebat ce părere are despre criticii care încearcă să demonteze afirmațiile sale, Baldwin răspunde că rezultatele vorbesc de la sine.

"Dacă ei spun că această teorie este falsă, înseamnă că îi fac mincinoși pe liderii lor homosexuali", afirmă Baldwin. "Majoritatea informațiilor mele provin chiar din rândul comunității homosexualilor."

"Am reușit să găsesc suficiente informații astfel încât concluzia mea - aceea că molestarea copiilor este o parte integrantă din mișcarea homosexualilor - să fie o teză valabilă", a declarat Baldwin pentru WorldNetDaily.

Alți experți au identificat și ei un model distinct între agresorii de copii și incidența homosexualității.

"Cât timp vor mai nega psihologii importanța acestui aspect sordid și cât timp vor mai ignora implicațiile asupra condiției homosexuale? Există un aspect și mai îngrijorător. Cât timp vor mai continua psihologii să spună fiecărui adolescent confuz în privința sexualității lui că este homosexual?" scrie Joseph Nicolosi de la NARTH (Asociația Americană pentru Cercetarea și Terapia Homosexualității) – o asociație al cărei scop este "oferirea unei perspective psihologice asupra cauzei, tratamentului și modelelor comportamentale asociate homosexualității, în limitele unui dialog public".

Asociata Nord-Americană pentru Iubirea între Bărbați și Băieți (NAMBLA) este "un grup care promovează deschis sexul cu băieți minori, afirmând că pedofilii răspund astfel nevoilor băieților pe care îi iubesc", scrie Baldwin în raportul său.

Grupul este deseori sprijinit de "mulți dintre liderii activiștilor homosexuali", afirmă el.

Activismul se mută în scoli

Promovarea "stilului de viață" homosexual devine tot mai intensă în școlile publice din SUA.

Un studiu realizat de WND asupra websiturilor homosexualilor arată că aproape fiecare grup dispune de un fel de "program pentru educarea profesorilor, a directorilor de scoli și a altor angajați din scoli" în privința stilului de viață homosexual:

Deși majoritatea campaniilor promovate în scoli sunt vehiculate sub nevinovata motivație de a elimina persecutarea homosexualilor și a lesbienelor, nici un program nu vorbește despre ceea ce Baldwin spune că reprezintă dovezi că homosexualitatea este periculoasă pentru copii.

"Ce găsim în literatura de specialitate despre relația dintre homosexualitate și molestarea copiilor? Foarte puține", scrie el, citând datele compilate de Family Research Institute: "Studiile științifice confirmă o puternică predispoziție către pedofilie în rândul homosexualilor."

Institutul, care a analizat peste 19 studii și rapoarte, este de părere că homosexualii sunt vinovați de 25-40 la sută dintre cazurile de molestare a copiilor.

"Această cifră este mică", afirmă Baldwin, "întrucât multe materiale nu îi prezintă pe agresori drept homosexuali, chiar dacă autorii materialelor știu că așa stau lucrurile."

Articole conexe: Pedofilii își apără poziția, Problema pedofiliei, Propaganda homosexuală în scoli

Sursa: WorldNetDaily

pagină sus