ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

PROBLEMA PEDOFILIEI

 

A fost o vreme când homosexualitatea era condamnată de societate ca fiind un lucru nenatural, scârbos și condamnabil. Moravurile s-au "liberalizat", lumea s-a "destupat la minte" și încet-încet, cu ajutorul propagandei desfășurate de activiștii homosexuali, societatea a ajuns astăzi foarte tolerantă cu această afecțiune de natură psihologică.

Pedofilia este încă privită ca un lucru condamnabil. Pedofilii sunt condamnați prin lege pentru relațiile sexuale cu minori. Iată însă că și aici lucrurile au început să se schimbe. Pedofilii învață din experiența și tacticile "colegilor" homosexuali și au pornit în vest campania pentru legalizarea pedofiliei. Ca și în cazul homosexualității, urmează să vedem studii științifice care vor dovedi că pedofilii s-au născut așa, că nu se pot schimba și că este nedrept să-i condamni. În final, activiștii pedofili vor cere drepturi și chiar dreptul de a le adopta pe victime.

Tacticile folosite de pedofili sunt împrumutate din campaniile de propagandă homosexuală.

Un element marginal își croiește drum spre centru

N.A.M.B.L.A. (North American Man-Boy Love Association - Asociația Nord Americană pentru Iubire între Bărbați și Băieți) era cândva o voce singuratică, care milita pentru normalizarea pedofiliei. Reprezentanții NAMBLA participau la paradele homosexualilor, ca un element marginal al mișcării pentru drepturile homosexualilor.

Apoi, în 1990, publicația pentru homosexuali Journal of Homosexuality a avut un număr dublu dedicat relațiilor sexuale dintre adulți și copii, numit "Intimitate între generații" (1). Unul dintre articole afirma că mulți pedofili cred că așa s-au născut și că nu se pot schimba" (p. 133) (Unde am mai auzit asta?) Un alt autor spunea că un consilier pe probleme ale băieților adolescenți realiza "miracole... nu vorbindu-le, ci dormind cu ei." Pedofilul iubitor poate oferi o "tovărășie, siguranță și protecție" pe care nici colegii, nici părinții nu le pot oferi (p. l62). Părinții ar trebui să-l privească pe pedofilul care le iubește fiul "nu ca un rival sau concurent, ca pe un hot al proprietății lor, ci ca pe un partener în creșterea băiețelului, cineva care ar trebui bine primit în casa lor..." (p. 164).

Un profesor universitar englez scria: "Băieții doresc sex cu bărbați, băieții îi seduc pe adulți, experiența e foarte frecventă și foarte apreciată" (p. 323). Un profesor de științe sociale de la Universitatea din New York spune că așteaptă ziua în care americanii "vor trece peste isteria cu abuzarea minorilor" (p. 325) și pornografia infantilă.

A.P.A. publică un nou studiu: nu toate relațiile pedofile sunt dăunătoare

Asociația Americană de Psihiatrie (A.P.A.) nu a denunțat poziția exprimată în această publicație. De fapt, A.P.A. a publicat recent un nou studiu (2) realizat de unul dintre autorii publicației Journal of Homosexuality.

Acest articol apare în publicația Psychological Bulletin a A.P.A. El face o sinteză a tuturor cercetărilor asupra traumelor provocate de abuzul sexual în copilărie.

Concluzia autorilor? Abuzul sexual în copilărie este în medie numai într-o mică măsură asociat cu traumele psihologice și e posibil ca traumele să nu fie cauzate de experiența sexuală, ci de anumiți factori familiali negativi din trecutul copiilor. Când contactul sexual nu este forțat, în special atunci când este realizat de un băiat și este rememorat pozitiv, atunci el poate să nu fie deloc traumatizant.

Autorii articolului le propun psihologilor să înceteze a mai folosi expresii ca "abuz asupra minorului", "molestare" sau "victime", ci să folosească în schimb termeni neutri gen "sex adult-copil." La fel, ei afirmă că nu ar trebui să vorbim despre "severitatea abuzului", ci despre "nivelul de intimitate sexuală."

Autorii concluzionează că acel comportament numit de psihoterapeuți "abuz" poate reprezenta doar o violare a normelor sociale. Știința, afirmă ei, trebuie să se delimiteze de terminologia social-morală. Religia și societatea, argumentează autorii, sunt libere să judece comportamentul cum doresc, dar psihiatria trebuie să evalueze comportamentul după propriile standarde.

De fapt, autorii articolului propun ceea ce ei consideră a fi un mijloc mai bun de înțelegere a pedofiliei: ar trebui considerată "abuz" numai dacă copilul se simte rău în urma relației. Ei sugerează de fapt o repetare a pașilor prin care a fost normalizată homosexualitatea. Primul pas către scoaterea homosexualității din Manualul de Diagnoză s-a realizat atunci când A.P.A. a declarat această stare ca normală atât timp cât persoana nu suferă din cauza ei.

Putini oameni știu că Asociația Americană de Psihiatrie a redefinit pedofilia. Potrivit celei mai noi versiuni a manualului de diagnoză (DSM IV), o persoană nu mai prezintă o afecțiune psihologică doar pentru faptul că molestează copii. Pentru a fi diagnosticat ca bolnav, el trebuie să manifeste o tulburare în legătură cu molestarea sau să fie afectat în activitatea sau relațiile sale sociale. Astfel A.P.A. a aranjat lucrurile pentru pedofilul "normal" din punct de vedere psihologic.

Teologia și legile sunt conduse de psihologie

Dacă psihologia recunoaște pedofilia consensuală ca nevătămătoare, atunci legile civile și normele sociale vor fi presate să urmeze direcția indicată de științele sociale, întocmai cum au făcut și în problema homosexualității. Atunci când psihiatria a declarat homosexualitatea ca normală, instanțele de judecată și "teologii" au început să rescrie legile și teologia morală în funcție de ce spunea psihiatria că s-a descoperit prin intermediul științei empirice.

Ce este însă o afecțiune psihologică?

Problema cu legile și societatea care merg după psihologie rezidă în faptul că ceea ce este clasificat ca "boală psihică" depinde de punctul de vedere al psihiatrilor asupra unei vieți normale și naturii umane. În ziua de astăzi există grave dezacorduri asupra acestor subiecte.

Deci, atunci când psihiatrii decid să redefinească homosexualitatea ca normală, această stare este trecută din categoria "indezirabilă" în categoria "dezirabilă." (4) Aceasta s-a realizat pe baza unui studiu care arăta că un grup de homosexuali nu manifestau nici o anomalie psihologică evidentă (5), precum și în urma intervievării unor homosexuali care se declarau fericiti cu starea lor. În esență, acești indivizi afirmau: "Noi nu suntem dezechilibrați sau tulburați psihic, suntem fericiți că suntem homosexuali, deci psihiatria nu are nici un drept să ne catalogheze ca bolnavi."

Autoritatea psihologilor se bazează pe experiența personală

A.P.A. le-a dat dreptate. Făcând aceasta, autoritatea ei s-a închinat în fața experiențelor personale contradictorii. În același timp, Asociația a ales să ignore o amplă literatură privind motivația inconștientă și teoria personalității. De asemenea, a fost ignorată convingerea că ființele umane sunt guvernate de anumite legi naturale imuabile privind complementaritatea psihologică și fizică bărbat-femeie.

Pe măsură ce psihiatria se depărtează tot mai mult de fundamentele ei, auzim tot mai multe opinii cum este cea exprimată de sexologul John Money:

"Dacă as vedea un băiat de zece sau unsprezece ani, atras erotic de către un bărbat de douăzeci sau treizeci de ani, dacă relația este benevolă și dacă legătura este complet consensuală... atunci eu nu as numi acest lucru patologie." (6)

Vedem astfel că s-a deschis o ușă.

Scriind pe marginea articolului menționat mai sus, psihiatrul Jeffrey Satinover afirmă:

"Acest număr special reflectă acel segment substanțial, influent și în creștere din cadrul așa-numitei comunități homosexuale, care nici nu ascunde, nici nu condamnă pedofilia. Mai degrabă ei argumentează că pedofilia constituie un aspect acceptabil al sexualității, în special al homosexualității. Într-adevăr, publicația pentru homosexuali San Francisco Sentinel a publicat un material prin care se argumenta că pedofilia este un element central al vieții homosexuale masculine" (7).

Activiștii homosexuali au dreptate atunci când afirmă că majoritatea celor care molestează copii sunt bărbați heterosexuali. Totuși, aceasta este o declarație înșelătoare, întrucât statistic vorbind, majoritatea bărbaților sunt heterosexuali.

Proporțional cu numărul lor (aproximativ 1 din 36 de bărbați), bărbații homosexuali au o probabilitate mai mare să se angajeze în relații sexuale cu minori: de fapt, unele cercetări sugerează un posibil raport de 3 la 1 (8). Oricum, cercetările în acest domeniu nu sunt concluzive pentru că orientarea sexuală a agresorilor bărbat-copil nu este întotdeauna clară (unii agresori sunt bisexuali).

Desigur, aceste statistici nu țin cont de cazurile de abuzuri pedofile homosexuale care nu sunt neraportate. Directorul Executiv al NARTH, Dr. Joseph Nicolosi, de exemplu, afirmă a aproximativ o treime dintre cei 400 de clienți homosexuali adulți ai săi spun că au avut parte de o formă de abuz homosexual înaintea vârstei legale a consimțământului, însă numai doi dintre ei au anunțat autoritățile.

În timp ce cel mult 2% dintre bărbații adulți sunt homosexuali, unele studii arată că aproximativ 35% dintre pedofili sunt homosexuali (9). Apoi, întrucât pedofilii bărbat-băiat atacă cu mult mai mulți copii decât pedofilii heterosexuali (10), s-a stabilit că aproximativ 80% dintre victimele pedofiliei sunt băieți molestați de bărbați adulți (11).

Deseori, homosexualii au fost ei înșiși victime ale pedofililor

Dr. Nicolosi declară că multe dintre contactele sexuale infantile ale clienților săi au avut loc cu o persoană matură care era de încredere, respectivul abuz fiind perceput la acel moment ca iubire. Alți terapeuți pe probleme de orientare sexuală vorbesc despre rate similare de molestare în rândul clienților lor (12, 13).

În mod tragic, copilul abuzat prezintă posibilitatea ca și el să devină un agresor la maturitate (14). Astfel, nu trebuie să ne surprindă că pedofilia poate deveni mai frecventă printre bărbații homosexuali: întrucât sunt șanse mari ca ei înșiși să fi fost cândva victime ale abuzului, există probabilitatea ca ei să inițieze o repetare a acelui abuz cu un copil de același sex.

Ce copii pot deveni mai ușor victime?

Anumiți copii sunt în mod particular vulnerabili la abuz - în special băieții predispuși la homosexualitate. Băiatul prehomosexual este deseori singur, înstrăinat de tatăl lui și resimte o frustrare și o relație deficitară cu rudele de același sex. În mod natural, el are nevoie de atenția, afecțiunea și încurajarea unui bărbat.

Deseori acest băiat are parte de o relație foarte intensă și intimă cu mama lui, ceea ce face dificilă identificarea masculină de sine. O relație intimă cu un bărbat constituie un loc de separare și individualizare "unde mama nu poate ajunge" (15).

Atunci când acest băiat primește semnale de atenție de la un bărbat mai în vârstă, atunci se realizează o legătură între iubire și sexul homoerotic. Băiatul ajunge să gândească: "Dacă vreau iubire de la bărbați, atunci trebuie să mă culc cu ei." În felul acesta se erotizează o nevoie normală și naturală după iubirea și încurajarea unei persoane de același sex. Băiatul își poate forma apoi un tipar sexual dependent și promiscuu, în care stilul de viață homosexual se regăsește frecvent.

Biografiile multor homosexuali au un punct comun

În povestea vieții lui, Breaking the Surface, înotătorul olimpic Greg Louganis relatează momentul care i-a marcat toată viața - o relație sexuală bărbat-copil. El era un băiat neobișnuit de sensibil, foarte apropiat de mama lui și cu o relație rece cu tatăl său. Singur și dorind iubire din partea unui bărbat, el a fost molestat de un adult pe care l-a întâlnit pe plajă. La vârsta copilăriei, Louganis - asemenea multor victime ale molestării - a perceput acea experiență ca o iubire. Organizațiile de homosexuali au finanțat realizarea unui film cu povestea vieții lui, film difuzat și în România. Din film lipsește însă episodul molestării, anume pentru a ascunde această determinantă nefericită din viața homosexualului Greg Louganis.

Cine poate fi agresor?

Psihanaliza recunoaște că agresorul de copii este tipic un bărbat imatur, care dorește "să ofere dragoste" unui băiat, o dragoste pe care el însuși nu a primit-o în copilărie. El realizează o identificare narcisistă cu copilul, văzându-l ca pe o versiune idealizată a lui, și se vede pe sine ca dând acea dragoste pe care ar fi vrut să o primească în copilărie de la tatăl său. Astfel, pedofilul nu înțelege că generează o traumă emoțională.

Literatura homosexuală prezintă relațiile pedofile într-o lumină pozitivă

Literatura homosexuală deseori prezintă relațiile sexuale adult-copil ca fiind rememorate cu plăcere, ca povesti tandre de iubire. Mare parte din această literatură este în mod clar pornografică - este destinată în mod special adolescenților - și le este recomandată acestora pe listele de bibliografie distribuite de propagandiștii homosexuali (16) sau le sunt oferite în unele biblioteci ale școlilor publice (17).

Ce este rău în seducerea unui copil?

Psihologul olandez Gerard van den Aardweg arată că expresia "sex neforțat" este o eroare întrucât întotdeauna există un element de abuz - utilizarea autorității de adult, precum și exploatarea nevoii de afecțiune a copilului. Dacă un cercetător nu vede nici un rău, "poate că folosește ochelari nepotriviți... nu pentru că nu e nimic de văzut." Chiar în relațiile sexuale adult-copil care par plăcute pentru ambele părți, adaugă el, întotdeauna există o nedreptate intrinsecă pentru integritatea persoanei (18).

Dr. David Finkelhor, un cercetător de frunte în SUA în domeniul abuzului asupra copiilor, combate și el concluziile activiștilor pedofili.

El descrie unele dintre consecințele seducerii unui copil: confuzie în privința identității sexuale și a normelor sexuale; incapacitatea de a diferenția sexul de dragoste; confuzie între a acorda și a oferi îngrijire, cu un respect mai mic pentru autoritatea adultului; vină, rușine, anxietate, respect de sine scăzut, depresie, vulnerabilitate de abuzul de droguri și alcool, și o capacitate scăzută de a judeca moralitatea altora. Vedem de asemenea unele cunoștințe sexuale nepotrivite vârstei, precum și unele acte sexuale reluate forțat cu alți copii (19).

Victimele abuzurilor sexuale prezintă un risc mai mare de sinucidere (20) și pot repeta abuzul sexual la maturitate, pentru a obține un sentiment de control psihologic asupra experienței (21). Copiii care au avut parte de un abuz de durată prezintă o probabilitate mai mare de a vedea abuzul ca pozitiv sau neutru, sugerându-se astfel că pe măsură ce molestarea continuă, în cele din urmă copiii se identifică cu agresorul (22).

Dacă abuzul a fost de natură homosexuală, băiatul va pune în discuție orientarea lui sexuală; dacă agresorul a fost bărbat iar copilul era o fată, din motive de depresie ea poate deveni lesbiană (23).

Chiar dacă propagandiștii pedofili ar avea dreptate că copiii nu întotdeauna suferă traume psihologice la maturitate (iar Dr. Finkelhor consideră că ei nu au dreptate), impactul pedofiliei nu trebuie judecat simplu doar după constatări empirice.

"În ultimă instanță," spune Dr. Finkelhor, "continui să cred că interzicerea relațiilor sexuale adult-copil constituie în primul rând o chestiune morală. Deși constatările empirice pot avea oarecare relevantă, ele nu pot fi arbitrul final."

Unii sclavi, afirmă el, au văzut sclavia ca bună; la fel, mulți copii a căror muncă este exploatată în unele țări consideră că munca lor este bună. Cu toate astea, nu concluzionăm de aici că sclavia sau exploatarea copiilor sunt bune.

În mod similar, cercetările arată că nașterea de copii este corelată cu o scădere a satisfacției maritale în ultimii ani. În ciuda dovezilor empirice, nu putem declara că nașterea de copii este rea pentru căsnicie. Știm că insatisfacția, sau lipsa acesteia, ne conferă numai o înțelegere parțială asupra unui anume aspect al vieții.

Dr. Finkelhor concluzionează: "Unele tipuri de relații sociale încalcă grav valorile și principiile împământenite în cultura noastră, cu privire la egalitate și auto-determinare. Actele sexuale între copii și adulți sunt unele dintre aceste relații. Dovezile că unii copii pot resimți aceste experiențe ca pozitive nu afectează cu nimic aceste valori" (24).

Note

1. The Journal of Homosexuality, "Male Intergenerational Intimacy: Historical, Socio-Psychological, and Legal Perspectives," vol. 20, Nos. 1&2, 1990. This back issue can be ordered by calling 1-800-HAWORTH.

2. Rind, Bruce, Tromovitch, Philip și Bauserman, Robert. (Temple U. Dept. of Psychology, Phila., PA)., A Meta-analytic Examination of Assumed Properties of Child Sexual Abuse Using College Samples. Psychological Bulletin, 1998 (July), vol. 124 (1), 22-53.

3. Pedophilia Not Always a Disorder? NARTH Bulletin, April 1995, page 1.

4. Satinover, Jeffrey (1996). Homosexuality and the Politics of Truth. Grand Rapids, MI: Baker Books. P. 43.

5. Hooker, Evelyn, The Adjustment of the Male Overt Homosexual, Journal of Projective Techniques, 1957, 21, 1831.

6. Interview: John Money. PAIDIKA: The Journal of Paedophilia, Spring 1991, vol. 2, no. 3, p. 5.

7. Satinover, Jeffrey (1996). Homosexuality and the Politics of Truth. Grand Rapids, MI: Baker Books, p. 63.

8. Freund, K. and R. I. Watson, The Proportions of Heterosexual and Homosexual Pedophiles Among Sex Offenders Against Children: An Exploratory Study, Journal of Sex and Marital Therapy 18 (Spring 1992): 3443.

9. K. Freund et al., Pedophilia and Heterosexuality vs. Homosexuality, Journal of Sex and Marital Therapy 10 (Fall 1984): 197.

10. Freund, K. and R. I. Watson, The Proportions of Heterosexual and Homosexual Pedophiles Among Sex Offenders Against Children: An Exploratory Study, Journal of Sex and Marital Therapy 18 (Spring 1992): 3443.

11. Schmidt, Thomas (1995). Straight and Narrow? Compassion and Clarity in the Homosexuality Debate. Downers Grove, Ill.: Intervarsity Press, p. 114.

12. Byrd, A. Dean. Integrating Treatment of Unwanted Male Homosexual Attractions: Clinical Interventions. Paper presented at the NARTH Annual Conference, October 23, 1998, Los Angeles, Ca.

13. Dickson, Gregory, An Empirical Study of the MotherSon Dyad in Relation to the Development of Adult Male Homosexuality: An Object Relations Perspective, doctoral dissertation available through UMI, 300North Zeeb Road, Ann Arbor, MI 48106-1346.

14. Siegel, J., Sorenson, S., Golding, J., Burnam, J., Stein, J., The prevalence of childhood sexual assault: the Los Angeles epidemiological catchment area project. American Journal of Epidemiology 126,6:1141.

15. Dickson, Gregory, An Empirical Study of the MotherSon Dyad in Relation to the Development of Adult Male Homosexuality: An Object Relations Perspective, 1998.

16. "Be Yourself: Questions and Answers for Gay, Lesbian and Bisexual Youth," published by Parents and Friends of Lesbians and Gays, 1101 14th Street, N.W., Suite 1030, Washington, DC 20005.

17. "Action Group Forms in Seattle," by Eleanor Durham, Parents and Teachers for Responsible Schools, P.O. Box 28519, Seattle, Washington 98118-8519, from the NARTH Bulletin, April 1998, p. 11.

18. Van den Aardweg, Gerard, (The Netherlands), private correspondence to NARTH, October 26, 1998.

19. Finkelhor, David, et al (1986). A Sourcebook on Child Sexual Abuse. Newbury Park, CA: Sage Publications.

20. Beitchman, J., Zucker, K., Hood, J., DaCosta, G., Akman, D. (1991) A Review of the Short-Term Effects of Child Sexual Abuse. Child Abuse and Neglect 15:537-556.

21. Rekers, George (1995). Handbook of Child and Adolescent Sexual Problems. N.Y.: Lexington Books, p. 158.

22. Doll, L., Joy, D., Bartholow, B., Harrison, J., Bolan, G., Douglas, J., Saltzman, L., Moss, P., Delgado, W. (1992), Self-reported childhood and adolescent sexual abuse among adult homosexual and bisexual men. Child Abuse and Neglect 16:825-864.

23. Engel, B. (1982) The Right to Innocence. Los Angeles, CA: Jeremy P. Tarcher, p. 193.

24. Finkelhor, David, "Response to Bauserman," Journal of Homosexuality, vol. 20, Nos. 1&2, 1990, pp. 314-315.

Sursa: www.narth.org

pagină sus