ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

HOMOSEXUALITATEA PRIVITĂ DIN PUNCT DE VEDERE PSIHIATRIC

Hodini Năstase, psihiatru, Doctor în Științe Medicale

 

Homosexualitatea, la fel de veche ca și omenirea, este prezentă atât în societățile avansate, cât și în cele primitive, la toate nivelurile socio-economice, în toate grupurile etnice și rasiale, în mediul urban dar și în mediul rural.

Deoarece acest subiect are implicații morale, religioase și transculturale, este foarte dificil de abordat pe criterii strict științifice.

Este deosebit de importantă însă această obiectivare științifică, în special când psihiatrul este chemat să-și aducă contribuția în rezolvarea problemelor psiho­sociale pe care le implică acest tip de comportament uman.

De altfel, la Congresul Mondial de Psihiatrie de anul trecut (1994) de la Rio de Janeiro, s-a căzut de acord că psihiatria trebuie să se implice mai mult în problemele psihosociale contemporane.

Din acest punct de vedere, este bine să începem prin a stabili exact, din punct de vedere psihiatric, ce înseamnă homosexualitatea. Termenul homosexualitate (H.S.) indică prezenta unor gânduri și sentimente erotice față de o persoană de același sex, precum și orice comportament sexual asociat.

Este necesar să cunoaștem clasificarea H.S.:

  • H.S. secundară unor boli psihice grave, cum ar fi schizofrenia, epilepsia, alcoolismul, dementa, oligofrenia.

  • H.S. de cauze hormonale (hermafroditismul).

  • transsexualismul — tulburare psihică încadrată în psihiatrie la capitolul „Tulburări ale identității de gen” (cei ce solicită operații de „schimbare a sexului”).

Există H.S. de cauze psihosociale:

  • H.S. conjuncturale (lagăre, cămine...).

  • H.S. educaționale (structurarea deviată a comportamentului sexual în copilărie, ca de ex. în orfelinate).

  • H.S. de alte cauze (droguri, orgii, beții...).

Din punct de vedere al percepției propriului EU al comportamentului homosexual, H.S. se clasifică în:

  • H.S. ego-sintonic㠗 când persoanele se simt bine așa cum sunt și doresc să rămână așa.

  • H.S. ego-distonic㠗 cei care suferă că sunt homosexuali.

Cauzele H.S. ego-sintonice

a) cauze psihiatrice:

Nu există o corelație evidentă între H.S. și procesele intra-psihice. Nu există nici un test de psihodiagnostic specific pentru H.S. în afară de anamneză.

b) cauze genetice:

Nu există probe convingătoare despre anomalii genetice cromozomiale sau neuroendocrine.

c) cauze economico-socio-culturale:

— cauze economice: la populația Chukchee din Siberia, tinerii H.S. se complac în acest tip de comportament sexual, pentru că nu au posibilități materiale să-și cumpere o nevastă;

— cauze transculturale: se cunosc populații reduse numeric care adoptă aproape exclusiv acest comportament sexual. De exemplu în triburile Keraki din Noua Guinee, Aranda din Australia și Siwans din Africa de Nord, femeile sunt frecvent H.S., fără a exclude și varianta heterosexuală.

În concluzie, este lipsită de temei tendința de a psihiatriza homosexualitatea, adică de a încerca să-i găsești motivații medicale, psihiatrice. Orice homosexual (ego-sintonic) este pe deplin răspunzător de comportamentul său, adică are discernământ.

De altfel, problema H.S. preocupă multe societăți, tocmai datorită demersurilor, din ce în ce mai zgomotoase, pe care aceștia le fac în scopul de a deveni legali.

Chiar Departamentul de Apărare al S.U.A., tară recunoscută ca etalon al democrației, a hotărât recent:

„Persoanele care sunt în armată nu vor mai fi interogate sau cercetate în legătură cu conduita lor homosexuală sau bisexuală, dar toți vor fi informați că homosexualitatea este ilegală (proscrisă) (proscribed = pusă în afara legii) pentru toți membrii forțelor armate ale S.U.A.

Într-un studiu foarte recent a doi cercetători americani publicat în cea mai cunoscută și serioasă revistă de psihiatrie, anume American Journal of Psychiatry, nr. 1, 1995, s-a ajuns la următoarele concluzii:

Din 17.000 de persoane excluse din armata S.U.A. în perioada 1980-1990, din cauza homosexualității, 78% erau bărbați, cei mai mulți albi.

Motivele excluderii au fost clasificate astfel:

  • o parte prezentau tulburări psihice care îi făceau să aibă un comportament instabil;

  • o parte reprezentau o sursă de moralitate îndoielnică pentru ceilalți militari;

  • iar o altă parte prezentau un nivel de securitate foarte scăzut, putând fi ușor manevrați prin șantaje sau putând fi ușor seduși de alții.

Autorii au cercetat arhivele scrierilor militare, precum și dosarele din instanțele de judecată, și au concluzionat că cel mai puternic argument pentru excluderea din armată a homosexualilor, nu au fost tulburările psihice, ci prezenta altor atitudini adverse.

Aceste atitudini, pe care cercetătorii le-au numit „adverse" au fost cele datorate moralității scăzute, posibilitatea ca acești oameni să poată fi folosiți în scopuri neloiale, ei fiind sclavii viciului lor.

În concluzie, homosexualitatea nu este o boală psihică, nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, deci nu are cauze medicale. Ea poate fi considerată un viciu, și ca oricare alt viciu are o influentă cert nefavorabilă atât asupra individului însuși, cât și asupra familiei sale, asupra întregii societăți.

De aceea, ca medic, consider că homosexualitatea (ego-sintonică) nu poate fi tratată ca o boală. Ea trebuie privită și tratată de către societate ca oricare alt viciu.

Societatea are nu numai dreptul, dar și datoria de a aborda acest subiect considerat de unii tabu, în scopul de a informa în special tinerii și astfel de a-i proteja.

pagină sus