ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINŢĂ

SOCIETATE

RESURSE

MITUL HOMOSEXUALITĂŢII ANIMALELOR

Luiz Sérgio Solimeo

În eforturile lor de a prezenta homosexualitatea ca normală, propagandiştii homosexuali au apelat la ştiinţă în încercarea de a dovedi trei premize principale:

1. Homosexualitatea este genetică sau înnăscută;

2. Homosexualitatea este ireversibilă;

3. Întrucât şi animalele prezintă comportamente homosexuale, atunci homosexualitatea este naturală.

Conştientă că nu există dovezi pentru dovedirea primelor două afirmaţii, activiştii homosexuali se agată speranţele de a treia premiză, homosexualitatea la animale.

Animalele fac la fel, deci este natural

Raţionamentul de la baza teoriei homosexualităţii animalelor poate fi rezumat astfel:

- Comportamentul homosexual este observabil la animale.
- Comportamentul animal este determinat de instinctele lor.
- Natura le cere animalelor să-şi urmeze instinctele.
- În consecinţă, homosexualitatea este conformă cu natura animală.
- Întrucât şi omul este un animal, homosexualitatea trebuie să fie de asemenea conformă cu natura umană.

Firul acestui raţionament nu se leagă. Dacă acele acte aparent "homosexuale" ale animalelor sunt conforme cu natura animală, atunci omorârea puilor şi devorarea intra-specie sunt şi ele conforme cu natura animală. A-l pune pe om în această ecuaţie complică şi mai mult lucrurile. Să deducem de aici că omorârea copiilor şi canibalismul sunt conforme cu natura umană?

În opoziţie cu raţionamentul de mai sus, articolul de faţă susţine următoarele:

1. Nu există nici un "instinct homosexual" la animale,

2. A căuta motivaţii şi sentimente umane în comportamentul animal constituie o ştiinţă îndoielnică,

3. Comportamentul animal iraţional nu constituie o măsură pentru a determina care comportament este moral acceptabil pentru omul raţional.

Nu există nici un "instinct homosexual" la animale

Întâi de toate, trebuie precizat că orice act interpretabil ca "homosexual" la animale este doar o simulare sau o interpretare dată de om. La animale nu există acte homosexuale propriu-zise (penetrare).

Orice persoană angajată în cea mai elementară observare a animalelor este nevoită să concluzioneze că "homosexualitatea", "filicidul" şi "canibalismul" la animale sunt excepţii de la comportamentul animal normal. În consecinţă, acestea nu pot fi numite instincte animale. Aceste excepţii observabile la comportamentul animal normal rezultă din factori care nu au legătură cu instinctele lor.

- Stimuli contradictorii şi instincte animale confuze

Pentru a explica acest comportament anormal, prima observaţie trebuie să fie faptul că instinctele animale nu sunt legate de determinismul absolut al legilor fizice care guvernează lumea materială. În măsuri diferite, toate fiinţele vii se pot adapta la situaţii. Ele răspund la stimuli interni sau externi.

În al doilea rând, cunoaşterea animală este pur senzorială, limitată la sunete, mirosuri, atingere, gust şi imagine. Astfel, animalelor le lipseşte precizia şi claritatea percepţiei intelectuale umane. În consecinţă, animalele confundă frecvent o senzaţie cu alta sau un obiect cu altul.

În al treilea rând, instinctele unui animal îl conduc către finalitatea lor şi sunt conform cu natura sa. Totuşi, acţiunea spontană a unui impuls instinctual poate suferi modificări pe măsură ce îşi urmează cursul. Alte imagini, percepţii sau memorii senzoriale pot acţiona ca noi stimuli care afectează comportamentul animalului. Mai mult, conflictul dintre două sau mai multe instincte pot modifica uneori impulsul original.

La om, când două reacţii instinctuale se contrazic, intelectul determină cel mai bun fir de urmat, ţinând sub control un instinct şi încurajându-l pe celălalt. La animale, în lipsa intelectului şi a voinţei, când apar două impulsuri instinctuale contradictorii, cel favorizat de situaţie prevalează.

Uneori, aceşti stimuli interni sau externi care afectează impulsurile instinctuale ale animalului duc în unele cazuri la "filicid", "canibalism" şi "homosexualitate" animală.

- "Filicidul" şi "canibalismul" la animale

Sarah Hartwell arată că motanii îşi omoară puii după ce primesc "semnale combinate" de la instinctele lor:

Majoritatea pisicilor pot trece de la "joacă" la "vânătoare" pentru a nu-şi vătăma puii. La motani, această comutare de pe "vânătoare" poate fi incompletă şi, atunci când sunt foarte încălziţi de joacă, instinctul de vânătoare poate acţiona în forţă şi ei îşi pot omorî puii. Instinctul de vânătoare este atât de puternic şi atât de greu de comutat atunci când este prezentă şi prada, încât puii pot fi sfâşiaţi şi chiar mâncaţi... Comparând mărimea, sunetele şi activitatea pisoilor cu mărimea, sunetele şi activitatea prăzii, vedem că sunt similare. Ambii sunt mici, scot sunete ascuţite şi se deplasează cu mişcări rapide, neaşteptate. La motan, comportamentul matern nu poate învinge întotdeauna comportamentul vânătoresc, el tratându-şi pisoii ca pe o pradă mică. Instinctele lui sunt confuze.

Referitor la canibalismul animal, Iran Nature and Wildlife Magazine menţionează:

Canibalismul este mai frecvent la vertebratele inferioare şi la nevertebrate, deseori din cauză că animalul de pradă îsi confundă semenii cu prada. Acest lucru se întâmplă însă şi la păsări şi mamifere, în special atunci când hrana este putină.

- Animalelor le lipsesc mijloacele de exprimare a stărilor afective

La stimuli şi instincte contradictorii trebuie adăugat un alt factor: în ceea ce priveşte exprimarea stărilor afective, animalul este radical inferior omului.

Întrucât animalelor le lipseşte raţiunea, mijloacele lor de exprimare a stărilor afective (teamă, plăcere, durere, dorinţă, etc.) sunt limitate. Animalelor le lipsesc resursele de care dispune omul pentru exprimarea sentimentelor. Omul îşi poate adapta stilul de exprimare, scriere, privire, gestică în foarte multe feluri. Animalele nu pot face aceasta. În consecinţă, deseori animalele îsi exprimă stările afective într-o manieră ambiguă. Ele "împrumută" manifestările instinctului de reproducere pentru a-şi manifesta instinctele de dominare, agresivitate, teamă, sociabilitate şi altele.

- Explicarea comportamentului aparent homosexual la animale

Bonobo (cimpanzeii pigmei) sunt un exemplu tipic pentru un asemenea "împrumut." Aceste primate din familia cimpanzeilor recurg la comportamente aparent sexuale pentru a exprima acceptarea sau alte stări afective. Astfel, Frans B. M. de Waal, care a petrecut sute de ore observând şi filmând bonobo, afirmă:

Există două motive pentru a crede că activitatea sexuală este răspunsul acestor bonobo pentru a evita conflictul.

Mai întâi, orice lucru, nu numai hrana, care sporeşte interesul mai mult decât unui individ la un moment dat tinde să ducă la contact sexual. Dacă doi bonono se vor apropia de o cutie de carton aruncată în cuşca lor, ei se vor urca preţ de câteva moment unul pe celălalt, înainte de a se juca cu cutia. Asemenea situaţii duc la ceartă la celelalte specii. Bonobo sunt însă foarte toleranţi, probabil pentru că ei folosesc sexul pentru a abate atenţia şi a reduce tensiunea.

În al doilea rând, sexul la bonobo are loc deseori în contexte agresive, total independent de hrană. Un mascul gelos îl poate goni pe un altul de lângă o femelă, după care cei doi masculi se vor întovărăşi şi îşi vor freca scrotul. Sau, după ce o femelă loveşte un pui, mama acestuia o poate lovi pe agresoare, acţiune urmată imediat de frecare genitală între cele două adulte.

La fel ca bonobo, există şi alte animale care se vor urca pe tovarăşi de acelaşi sex, mimând un comportament aparent homosexual, cu motivaţii din cele mai diferite. Câinii, de pildă, fac aceasta pentru a exprima dominare. Cesar Ades, etolog şi profesor de psihologie la Universitatea din Sao Paulo, Brazilia, explică: "Când se combină doi masculi, ceea ce are loc este o demonstraţie de putere, nu sex."

Jacque Lynn Schultz, Director proiecte speciale la ASPCA, explică mai departe:

De obicei, un câine mascul se urcă pe un alt mascul ca semn al dominării sociale - cu alte cuvinte, ca un mijloc de a-i comunica acestuia cine e seful. Mai rar, există şi cazuri de câini femele care de urcă pe alte femele din aceleaşi motive.

Câinii se urcă unul pe altul şi din cauza unei reacţii chimice puternice la mirosul răspândit de o femelă:

Deloc surprinzător, mirosul unei femele în călduri poate genera comportamente de montă frenetice. Chiar şi femelele care nu sunt în călduri se vor urca pe cele care sunt. Masculii se vor urca pe masculii care tocmai s-au împerecheat cu femele, dacă aceştia încă miros a femelă... Masculii care adulmecă mirosul unei femele în călduri se vor urca pe primul lucru (sau persoană nefericită) cu care vin în contact.

Alte animale mimează comportamente aparent "homosexuale" pentru că nu reuşesc să identifice corect sexul opus. Cu cât specia este mai inferioară în cadrul regnului animal, cu atât este mai dificilă identificarea diferentelor între sexe, ducând la confuzii mai frecvente.

- Animalele "homosexuale" nu există

În 1996, cercetătorul homosexual Simon LeVay a recunoscut că informaţiile se referă la cazuri izolate, nu la homosexualitate:

Deşi actele homosexuale sunt foarte frecvente în lumea animală, nu se poate spune că animalele au o predispoziţie de durată în a se angaja într-un asemenea comportament, în defavoarea activităţilor heterosexuale. Astfel, orientarea homosexuală, dacă putem vorbi de aşa ceva la animale, se pare că este o raritate.

În ciuda aparentelor "homosexuale" din comportamentul unor animale, acest comportament nu pare să provină dintr-un instinct "homosexual" parte a naturii animale. Dr. Antonio Pardo, profesor de Bioetică la Universitatea Navarra din Spania, explică:

Ca să mă exprim corect, homosexualitatea nu există la animale.... Din motive de supravieţuire, instinctul de reproducere la animale este întotdeauna îndreptat către indivizi de sex opus. Astfel, un animal nu poate fi niciodată homosexual. Totuşi, interacţiunea altor instincte (în special cel de dominare) poate duce la comportamente aparent homosexuale. Aceste comportamente nu pot fi numite însă homosexualitate animală. Ele indică doar că comportamentul sexual animal include aspecte care depăşesc cadrul strict al reproducerii.

Este neştiinţific să identifici motivaţii şi sentimente umane în comportamentul animal

Asemenea activiştilor pentru drepturile animalelor, activiştii homosexuali deseori găsesc motivaţii şi sentimente umane în comportamentul animal. Deşi asemenea abordări sunt des întâlnite în domeniile artistic, al literaturii şi mitologiei, ştiinţa nu susţine acest punct de vedere. Dr. Charles Socarides de la Asociaţia Americană pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (NARTH) afirmă:

Termenul 'homosexualitate' trebuie limitat la om, pentru că la animale investigatorul poate identifica numai comportamente motrice. Imediat ce interpretează motivaţia animalului, el aplică psihodinamica umană - o abordare riscantă, dacă nu complet greşită.

Etologul Cesar Ades explică diferentele dintre relaţiile sexuale umane şi animale:

Oamenii au relaţii sexuale într-un fel, iar animalele în alt fel. Sexul la om este o chestiune de preferinţe, omul alegându-şi persoana cea mai atrăgătoare pentru plăcere. Acest lucru nu e valabil la animale. Pentru ele, totul este o chestiune de împerechere şi reproducere. Nu există plăcere fizică sau psihologică... Mirosul este decisiv: când o femelă este în călduri, ea răspândeşte un miros, cunoscut ca feromon. Acesta atrage atenţia masculului şi îl face să caute împerecherea. Acesta este actul sexual între animale. Este o lege a naturii.

Chiar biologul Bruce Bagemihl, a cărui carte Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity (Exuberantă biologică: homosexualitatea animală şi diversitatea naturii) a fost citată de Asociatia Americană de Psihologie şi de Asociaţia Americană de Psihiatrie în rapoartele formulate pentru procesul Lawrence contra Texas şi care este folosită ca dovadă că homosexualitatea ar fi naturală la animale, este atent şi formulează o avertizare:

Orice relatare privind homosexualitatea şi animalele transsexuale pleacă în mod automat de la interpretări omeneşti ale acestor fenomene... Nu cunoaştem ce se petrece în interiorul acestor animale: ca urmare, în aceste situatii se pune problema părtinirii şi limitării observatorului uman, atât la colectarea, cât şi la interpretarea datelor... Cu oamenii putem vorbi direct... La animale însă, le observăm comportamentul sexual (sau conex) şi doar deducem sau interpretăm înţelesurile sau motivaţiile."

Totuşi, interpretările Dr. Bagemihl oferite în cartea sa de 750 de pagini susţin pe faţă teoria homosexualităţii animale. Cartea abundă în descrieri ale unor acte animale care ar avea conotaţii homosexuale la oameni. Dr. Bagemihl nu dovedeşte însă că aceste acte au acelaşi înţeles şi pentru animale. El pur şi simplu le atribuie o interpretare homosexuală. Deloc surprinzător, cartea sa a fost publicată de o editură dedicată literaturii de sprijin pentru homosexuali şi lesbiene.

Comportamentul animal iraţional nu constituie un model pentru omul raţional

Unii cercetători care studiază comportamentul "homosexual" animal extrapolează din domeniul ştiinţei în cel al filosofiei şi moralităţii. Ei pornesc de la premiza că dacă animalele fac acest lucru, el este în concordantă cu natura lor şi deci este bun pentru ele. Dacă este natural şi bun pentru animale, merg ei mai departe, atunci este natural şi moral şi pentru om. Totuşi, definiţia naturii omului tine nu de zoologie sau biologie, ci de filosofie, iar a stabili ce este moral pentru om tine de etică.

Dr. Marlene Zuk, profesor de biologie la University of California din Riverside, de exemplu, declară:

Sexualitate este un termen mult mai amplu decât vor oamenii să se gândească. Ai ideea aceasta că regnul animal este strict, că totul este ortodox acolo, că au relaţii sexuale pentru procreare... Exprimarea sexuală înseamnă mult mai mult decât a face copii. De ce suntem surprinşi? Oamenii sunt animale.

Simon LeVay întreţine speranţa că înţelegerea "homosexualităţii" animale va ajuta la schimbarea atitudinilor morale şi religioase cu privire la homosexualitate. El afirmă:

Este posibil ca studierea comportamentului sexual la animale, în special la primatele non-umane, să contribuie la liberalizarea atitudinilor religioase faţă de activitatea homosexuală şi faţă de alte forme de sex nonprocreativ. În mod specific, aceste studii sunt o provocare la adresa învăţăturii că comportamentul homosexual este "împotriva naturii": noţiune care este unică acelor creaturi care, gustând din pomul cunoaşterii, au devenit, numai ele, culpabile din punct de vedere moral.

Alţi cercetători se simt obligaţi să indice eroarea din transpunerea comportamentului animal la om. Deşi foarte favorabil interpretării homosexuale a comportamentului animal, Paul L. Vasey de la University of Lethbridge din Canada atrage atenţia:

Pentru unii oameni, ceea ce fac animalele este un etalon de măsură pentru ce este şi ce nu este natural. Ei comit o forţare atunci când spun că dacă este natural, atunci este de dorit din punct de vedere moral şi etic. Infanticidul este larg răspândit în regnul animal. A deduce pe baza acelui raţionament ca este de dorit e absurd. Nu trebuie să ne folosim de animale pentru a decide politicile morale şi sociale pentru societatea umană în care vrem să trăim. Animalelor nu le pasă de bătrâni. Nu cred că acesta poate constitui un motiv pentru închiderea azilurilor.

Regnul animal nu poate fi locul unde omul să caute modele pentru moralitatea umană. Acest model trebuie căutat chiar în om. Bioeticianul Bruto Maria Bruti afirmă:

Este o eroare frecventă să compari comportamentele animal şi cel uman, ca şi cum cele două ar fi omogene... Legile care conduc comportamentul uman sunt de o natură diferită şi trebuie căutate acolo unde le-a scris Dumnezeu, anume în natura umană.

Faptul că omul are un corp şi o viată sensibilă în comun cu animalele nu înseamnă neapărat că el este un animal. Nu înseamnă nici că este pe jumătate animal. Raţiunea omului determină toată natura sa astfel că senzaţiile, instinctele şi impulsurile sale nu sunt pur animalice, ci au acel simt al raţiunii care îl caracterizează pe el ca om.

Astfel, omul este caracterizat nu prin ceea ce are în comun cu animalele, ci prin ceea ce îl diferenţiază de acestea. Această diferenţiere este fundamentală, nu accidentală. Omul este un animal raţional. Raţiunea omului este cea care face natura umană unică şi fundamental distinctă de natura animală.

A analiza omul strict ca animal înseamnă a-i ignora raţiunea şi în consecinţă, liberul arbitru. La fel, a analiza animalele ca şi cum ar fi oameni înseamnă a le atribui o raţiune care nu există.

De la ştiinţă la mitologie

Cartea menţionată mai sus, a Dr. Bagemihl, exprimă nemulţumirea fundamentală a autorului cu privire la ştiinţa şi entuziasmul pentru mitologia aborigenă:

Ştiinţa occidentală are multe de învăţat din culturile aborigene, despre sistemul de sexe şi sexualitate...

Pentru ştiinţa occidentală, homosexualitatea (atât animală, cât şi umană) este o anomalie, un comportament neaşteptat care mai presus de toate necesită un fel de "explicaţie", "cauză" sau "motivaţie". În contrast, în multe culturi indigene din lumea întreagă, homosexualitatea şi transsexualitatea sunt o rutină şi lucruri normale atât în lumea umană, cât şi în cea animală...

Majoritatea triburilor de amerindieni recunosc formal - şi cinstesc - homosexualitatea şi transsexualitatea umană în rolul persoanei cu "două spirite." Cel cu două spirite este un om sau o femeie sfântă care combină categoriile sexuale purtând hainele sexului opus sau haine combinate... şi deseori implicându-se în relaţii cu persoane de acelaşi sex. În multe culturi amerindiene, anumite animale sunt în mod simbolic asociate cu un spirit dublu, deseori în miturile privind creaţia şi legendele despre origini, legate de primul sau supranaturalul "spirit dublu"... O poveste Zuni despre creaţie relatează cum primele creaturi cu două spirite, care nu erau nici bărbaţi, nici femei, ci ambele în acelaşi timp, erau cei doisprezece copii ai unei perechi mitice frate-soră. Unele dintre aceste creaturi erau oameni, una era un liliac şi alta era un cerb.

Dr. Bagemihl aplică acest mit androgin, atât de răspândit în teoriile vehiculate astăzi de homosexuali, regnului animal cu ajutorul mitologiei indiene sau aborigene. El invită societatea occidentală să îmbrăţişeze "o nouă paradigmă:"

În ultimă instanţă, sinteza opiniilor ştiinţifice reprezentată de Exuberanta Biologică ne readuce în acelaşi punct din care privim lumea într-un fel care corespunde cu unele dintre cele mai vechi concepţii indigene despre variabilitatea sexuală animală şi umană. Această perspectivă dizolvă opoziţiile binare... Exuberanta Biologică este... o viziune asupra lumii care este în acelaşi timp primordială şi futuristă, în care sexul (genul) este asemenea unui caleidoscop, sexualităţile sunt multiple, iar categoriile mascul şi femelă sunt fluide şi transmutabile.

Concluzie

Pe scurt, încercarea activiştilor homosexuali de a demonstra că homosexualitatea este conformă cu natura umană, dovedind o teorie a homosexualităţii animale, se bazează mai mult pe credinţe mitologice şi pe considerente filosofice eronate, şi mai puţin pe ştiinţă.

Luiz Sérgio Solimeo este membru al Societăţii Braziliene pentru Apărarea Tradiţiei, Familiei şi Proprietăţii (TFP) din 1959. Ca cercetător şi scriitor, s-a specializat pe subiecte filosofice şi teologice şi are publicate câteva lucrări. Din 1999 se află în Statele Unite şi colaborează cu TFP din S.U.A.

Sursa: www.narth.org

pagină sus