ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

MITUL HOMOSEXUALITĂȚII ANIMALELOR

Luiz Sérgio Solimeo

 

În eforturile lor de a prezenta homosexualitatea ca normală, propagandiștii homosexuali au apelat la știință în încercarea de a dovedi trei premize principale:

  1. Homosexualitatea este genetică sau înnăscută;

  2. Homosexualitatea este ireversibilă;

  3. Întrucât și animalele prezintă comportamente homosexuale, atunci homosexualitatea este naturală.

Conștientă că nu există dovezi pentru dovedirea primelor două afirmații, activiștii homosexuali se agată speranțele de a treia premiză, homosexualitatea la animale.

Animalele fac la fel, deci este natural

Raționamentul de la baza teoriei homosexualității animalelor poate fi rezumat astfel:

- Comportamentul homosexual este observabil la animale.
- Comportamentul animal este determinat de instinctele lor.
- Natura le cere animalelor să-și urmeze instinctele.
- În consecință, homosexualitatea este conformă cu natura animală.
- Întrucât și omul este un animal, homosexualitatea trebuie să fie de asemenea conformă cu natura umană.

Firul acestui raționament nu se leagă. Dacă acele acte aparent "homosexuale" ale animalelor sunt conforme cu natura animală, atunci omorârea puilor și devorarea intra-specie sunt și ele conforme cu natura animală. A-l pune pe om în această ecuație complică și mai mult lucrurile. Să deducem de aici că omorârea copiilor și canibalismul sunt conforme cu natura umană?

În opoziție cu raționamentul de mai sus, articolul de față susține următoarele:

  1. Nu există nici un "instinct homosexual" la animale,

  2. A căuta motivații și sentimente umane în comportamentul animal constituie o știință îndoielnică,

  3. Comportamentul animal irațional nu constituie o măsură pentru a determina care comportament este moral acceptabil pentru omul rațional.

Nu există nici un "instinct homosexual" la animale

Întâi de toate, trebuie precizat că orice act interpretabil ca "homosexual" la animale este doar o simulare sau o interpretare dată de om. La animale nu există acte homosexuale propriu-zise (penetrare).

Orice persoană angajată în cea mai elementară observare a animalelor este nevoită să concluzioneze că "homosexualitatea", "filicidul" și "canibalismul" la animale sunt excepții de la comportamentul animal normal. În consecință, acestea nu pot fi numite instincte animale. Aceste excepții observabile la comportamentul animal normal rezultă din factori care nu au legătură cu instinctele lor.

- Stimuli contradictorii și instincte animale confuze

Pentru a explica acest comportament anormal, prima observație trebuie să fie faptul că instinctele animale nu sunt legate de determinismul absolut al legilor fizice care guvernează lumea materială. În măsuri diferite, toate ființele vii se pot adapta la situații. Ele răspund la stimuli interni sau externi.

În al doilea rând, cunoașterea animală este pur senzorială, limitată la sunete, mirosuri, atingere, gust și imagine. Astfel, animalelor le lipsește precizia și claritatea percepției intelectuale umane. În consecință, animalele confundă frecvent o senzație cu alta sau un obiect cu altul.

În al treilea rând, instinctele unui animal îl conduc către finalitatea lor și sunt conform cu natura sa. Totuși, acțiunea spontană a unui impuls instinctual poate suferi modificări pe măsură ce își urmează cursul. Alte imagini, percepții sau memorii senzoriale pot acționa ca noi stimuli care afectează comportamentul animalului. Mai mult, conflictul dintre două sau mai multe instincte pot modifica uneori impulsul original.

La om, când două reacții instinctuale se contrazic, intelectul determină cel mai bun fir de urmat, ținând sub control un instinct și încurajându-l pe celălalt. La animale, în lipsa intelectului și a voinței, când apar două impulsuri instinctuale contradictorii, cel favorizat de situație prevalează.

Uneori, acești stimuli interni sau externi care afectează impulsurile instinctuale ale animalului duc în unele cazuri la "filicid", "canibalism" și "homosexualitate" animală.

- "Filicidul" și "canibalismul" la animale

Sarah Hartwell arată că motanii își omoară puii după ce primesc "semnale combinate" de la instinctele lor:

Majoritatea pisicilor pot trece de la "joacă" la "vânătoare" pentru a nu-și vătăma puii. La motani, această comutare de pe "vânătoare" poate fi incompletă și, atunci când sunt foarte încălziți de joacă, instinctul de vânătoare poate acționa în forță și ei își pot omorî puii. Instinctul de vânătoare este atât de puternic și atât de greu de comutat atunci când este prezentă și prada, încât puii pot fi sfâșiați și chiar mâncați... Comparând mărimea, sunetele și activitatea pisoilor cu mărimea, sunetele și activitatea prăzii, vedem că sunt similare. Ambii sunt mici, scot sunete ascuțite și se deplasează cu mișcări rapide, neașteptate. La motan, comportamentul matern nu poate învinge întotdeauna comportamentul vânătoresc, el tratându-și pisoii ca pe o pradă mică. Instinctele lui sunt confuze.

Referitor la canibalismul animal, Iran Nature and Wildlife Magazine menționează:

Canibalismul este mai frecvent la vertebratele inferioare și la nevertebrate, deseori din cauză că animalul de pradă îsi confundă semenii cu prada. Acest lucru se întâmplă însă și la păsări și mamifere, în special atunci când hrana este putină.

- Animalelor le lipsesc mijloacele de exprimare a stărilor afective

La stimuli și instincte contradictorii trebuie adăugat un alt factor: în ceea ce privește exprimarea stărilor afective, animalul este radical inferior omului.

Întrucât animalelor le lipsește rațiunea, mijloacele lor de exprimare a stărilor afective (teamă, plăcere, durere, dorință, etc.) sunt limitate. Animalelor le lipsesc resursele de care dispune omul pentru exprimarea sentimentelor. Omul își poate adapta stilul de exprimare, scriere, privire, gestică în foarte multe feluri. Animalele nu pot face aceasta. În consecință, deseori animalele îsi exprimă stările afective într-o manieră ambiguă. Ele "împrumută" manifestările instinctului de reproducere pentru a-și manifesta instinctele de dominare, agresivitate, teamă, sociabilitate și altele.

- Explicarea comportamentului aparent homosexual la animale

Bonobo (cimpanzeii pigmei) sunt un exemplu tipic pentru un asemenea "împrumut." Aceste primate din familia cimpanzeilor recurg la comportamente aparent sexuale pentru a exprima acceptarea sau alte stări afective. Astfel, Frans B. M. de Waal, care a petrecut sute de ore observând și filmând bonobo, afirmă:

Există două motive pentru a crede că activitatea sexuală este răspunsul acestor bonobo pentru a evita conflictul.

Mai întâi, orice lucru, nu numai hrana, care sporește interesul mai mult decât unui individ la un moment dat tinde să ducă la contact sexual. Dacă doi bonono se vor apropia de o cutie de carton aruncată în cușca lor, ei se vor urca preț de câteva moment unul pe celălalt, înainte de a se juca cu cutia. Asemenea situații duc la ceartă la celelalte specii. Bonobo sunt însă foarte toleranți, probabil pentru că ei folosesc sexul pentru a abate atenția și a reduce tensiunea.

În al doilea rând, sexul la bonobo are loc deseori în contexte agresive, total independent de hrană. Un mascul gelos îl poate goni pe un altul de lângă o femelă, după care cei doi masculi se vor întovărăși și își vor freca scrotul. Sau, după ce o femelă lovește un pui, mama acestuia o poate lovi pe agresoare, acțiune urmată imediat de frecare genitală între cele două adulte.

La fel ca bonobo, există și alte animale care se vor urca pe tovarăși de același sex, mimând un comportament aparent homosexual, cu motivații din cele mai diferite. Câinii, de pildă, fac aceasta pentru a exprima dominare. Cesar Ades, etolog și profesor de psihologie la Universitatea din Sao Paulo, Brazilia, explică: "Când se combină doi masculi, ceea ce are loc este o demonstrație de putere, nu sex."

Jacque Lynn Schultz, Director proiecte speciale la ASPCA, explică mai departe:

De obicei, un câine mascul se urcă pe un alt mascul ca semn al dominării sociale - cu alte cuvinte, ca un mijloc de a-i comunica acestuia cine e seful. Mai rar, există și cazuri de câini femele care de urcă pe alte femele din aceleași motive.

Câinii se urcă unul pe altul și din cauza unei reacții chimice puternice la mirosul răspândit de o femelă:

Deloc surprinzător, mirosul unei femele în călduri poate genera comportamente de montă frenetice. Chiar și femelele care nu sunt în călduri se vor urca pe cele care sunt. Masculii se vor urca pe masculii care tocmai s-au împerecheat cu femele, dacă aceștia încă miros a femelă... Masculii care adulmecă mirosul unei femele în călduri se vor urca pe primul lucru (sau persoană nefericită) cu care vin în contact.

Alte animale mimează comportamente aparent "homosexuale" pentru că nu reușesc să identifice corect sexul opus. Cu cât specia este mai inferioară în cadrul regnului animal, cu atât este mai dificilă identificarea diferentelor între sexe, ducând la confuzii mai frecvente.

- Animalele "homosexuale" nu există

În 1996, cercetătorul homosexual Simon LeVay a recunoscut că informațiile se referă la cazuri izolate, nu la homosexualitate:

Deși actele homosexuale sunt foarte frecvente în lumea animală, nu se poate spune că animalele au o predispoziție de durată în a se angaja într-un asemenea comportament, în defavoarea activităților heterosexuale. Astfel, orientarea homosexuală, dacă putem vorbi de așa ceva la animale, se pare că este o raritate.

În ciuda aparentelor "homosexuale" din comportamentul unor animale, acest comportament nu pare să provină dintr-un instinct "homosexual" parte a naturii animale. Dr. Antonio Pardo, profesor de Bioetică la Universitatea Navarra din Spania, explică:

Ca să mă exprim corect, homosexualitatea nu există la animale.... Din motive de supraviețuire, instinctul de reproducere la animale este întotdeauna îndreptat către indivizi de sex opus. Astfel, un animal nu poate fi niciodată homosexual. Totuși, interacțiunea altor instincte (în special cel de dominare) poate duce la comportamente aparent homosexuale. Aceste comportamente nu pot fi numite însă homosexualitate animală. Ele indică doar că comportamentul sexual animal include aspecte care depășesc cadrul strict al reproducerii.

Este neștiințific să identifici motivații și sentimente umane în comportamentul animal

Asemenea activiștilor pentru drepturile animalelor, activiștii homosexuali deseori găsesc motivații și sentimente umane în comportamentul animal. Deși asemenea abordări sunt des întâlnite în domeniile artistic, al literaturii și mitologiei, știința nu susține acest punct de vedere. Dr. Charles Socarides de la Asociația Americană pentru Cercetarea și Terapia Homosexualității (NARTH) afirmă:

Termenul 'homosexualitate' trebuie limitat la om, pentru că la animale investigatorul poate identifica numai comportamente motrice. Imediat ce interpretează motivația animalului, el aplică psihodinamica umană - o abordare riscantă, dacă nu complet greșită.

Etologul Cesar Ades explică diferentele dintre relațiile sexuale umane și animale:

Oamenii au relații sexuale într-un fel, iar animalele în alt fel. Sexul la om este o chestiune de preferințe, omul alegându-și persoana cea mai atrăgătoare pentru plăcere. Acest lucru nu e valabil la animale. Pentru ele, totul este o chestiune de împerechere și reproducere. Nu există plăcere fizică sau psihologică... Mirosul este decisiv: când o femelă este în călduri, ea răspândește un miros, cunoscut ca feromon. Acesta atrage atenția masculului și îl face să caute împerecherea. Acesta este actul sexual între animale. Este o lege a naturii.

Chiar biologul Bruce Bagemihl, a cărui carte Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity (Exuberantă biologică: homosexualitatea animală și diversitatea naturii) a fost citată de Asociatia Americană de Psihologie și de Asociația Americană de Psihiatrie în rapoartele formulate pentru procesul Lawrence contra Texas și care este folosită ca dovadă că homosexualitatea ar fi naturală la animale, este atent și formulează o avertizare:

Orice relatare privind homosexualitatea și animalele transsexuale pleacă în mod automat de la interpretări omenești ale acestor fenomene... Nu cunoaștem ce se petrece în interiorul acestor animale: ca urmare, în aceste situatii se pune problema părtinirii și limitării observatorului uman, atât la colectarea, cât și la interpretarea datelor... Cu oamenii putem vorbi direct... La animale însă, le observăm comportamentul sexual (sau conex) și doar deducem sau interpretăm înțelesurile sau motivațiile."

Totuși, interpretările Dr. Bagemihl oferite în cartea sa de 750 de pagini susțin pe față teoria homosexualității animale. Cartea abundă în descrieri ale unor acte animale care ar avea conotații homosexuale la oameni. Dr. Bagemihl nu dovedește însă că aceste acte au același înțeles și pentru animale. El pur și simplu le atribuie o interpretare homosexuală. Deloc surprinzător, cartea sa a fost publicată de o editură dedicată literaturii de sprijin pentru homosexuali și lesbiene.

Comportamentul animal irațional nu constituie un model pentru omul rațional

Unii cercetători care studiază comportamentul "homosexual" animal extrapolează din domeniul științei în cel al filosofiei și moralității. Ei pornesc de la premiza că dacă animalele fac acest lucru, el este în concordantă cu natura lor și deci este bun pentru ele. Dacă este natural și bun pentru animale, merg ei mai departe, atunci este natural și moral și pentru om. Totuși, definiția naturii omului tine nu de zoologie sau biologie, ci de filosofie, iar a stabili ce este moral pentru om tine de etică.

Dr. Marlene Zuk, profesor de biologie la University of California din Riverside, de exemplu, declară:

Sexualitate este un termen mult mai amplu decât vor oamenii să se gândească. Ai ideea aceasta că regnul animal este strict, că totul este ortodox acolo, că au relații sexuale pentru procreare... Exprimarea sexuală înseamnă mult mai mult decât a face copii. De ce suntem surprinși? Oamenii sunt animale.

Simon LeVay întreține speranța că înțelegerea "homosexualității" animale va ajuta la schimbarea atitudinilor morale și religioase cu privire la homosexualitate. El afirmă:

Este posibil ca studierea comportamentului sexual la animale, în special la primatele non-umane, să contribuie la liberalizarea atitudinilor religioase față de activitatea homosexuală și față de alte forme de sex nonprocreativ. În mod specific, aceste studii sunt o provocare la adresa învățăturii că comportamentul homosexual este "împotriva naturii": noțiune care este unică acelor creaturi care, gustând din pomul cunoașterii, au devenit, numai ele, culpabile din punct de vedere moral.

Alți cercetători se simt obligați să indice eroarea din transpunerea comportamentului animal la om. Deși foarte favorabil interpretării homosexuale a comportamentului animal, Paul L. Vasey de la University of Lethbridge din Canada atrage atenția:

Pentru unii oameni, ceea ce fac animalele este un etalon de măsură pentru ce este și ce nu este natural. Ei comit o forțare atunci când spun că dacă este natural, atunci este de dorit din punct de vedere moral și etic. Infanticidul este larg răspândit în regnul animal. A deduce pe baza acelui raționament ca este de dorit e absurd. Nu trebuie să ne folosim de animale pentru a decide politicile morale și sociale pentru societatea umană în care vrem să trăim. Animalelor nu le pasă de bătrâni. Nu cred că acesta poate constitui un motiv pentru închiderea azilurilor.

Regnul animal nu poate fi locul unde omul să caute modele pentru moralitatea umană. Acest model trebuie căutat chiar în om. Bioeticianul Bruto Maria Bruti afirmă:

Este o eroare frecventă să compari comportamentele animal și cel uman, ca și cum cele două ar fi omogene... Legile care conduc comportamentul uman sunt de o natură diferită și trebuie căutate acolo unde le-a scris Dumnezeu, anume în natura umană.

Faptul că omul are un corp și o viată sensibilă în comun cu animalele nu înseamnă neapărat că el este un animal. Nu înseamnă nici că este pe jumătate animal. Rațiunea omului determină toată natura sa astfel că senzațiile, instinctele și impulsurile sale nu sunt pur animalice, ci au acel simt al rațiunii care îl caracterizează pe el ca om.

Astfel, omul este caracterizat nu prin ceea ce are în comun cu animalele, ci prin ceea ce îl diferențiază de acestea. Această diferențiere este fundamentală, nu accidentală. Omul este un animal rațional. Rațiunea omului este cea care face natura umană unică și fundamental distinctă de natura animală.

A analiza omul strict ca animal înseamnă a-i ignora rațiunea și în consecință, liberul arbitru. La fel, a analiza animalele ca și cum ar fi oameni înseamnă a le atribui o rațiune care nu există.

De la știință la mitologie

Cartea menționată mai sus, a Dr. Bagemihl, exprimă nemulțumirea fundamentală a autorului cu privire la știința și entuziasmul pentru mitologia aborigenă:

Știința occidentală are multe de învățat din culturile aborigene, despre sistemul de sexe și sexualitate...

Pentru știința occidentală, homosexualitatea (atât animală, cât și umană) este o anomalie, un comportament neașteptat care mai presus de toate necesită un fel de "explicație", "cauză" sau "motivație". În contrast, în multe culturi indigene din lumea întreagă, homosexualitatea și transsexualitatea sunt o rutină și lucruri normale atât în lumea umană, cât și în cea animală...

Majoritatea triburilor de amerindieni recunosc formal - și cinstesc - homosexualitatea și transsexualitatea umană în rolul persoanei cu "două spirite." Cel cu două spirite este un om sau o femeie sfântă care combină categoriile sexuale purtând hainele sexului opus sau haine combinate... și deseori implicându-se în relații cu persoane de același sex. În multe culturi amerindiene, anumite animale sunt în mod simbolic asociate cu un spirit dublu, deseori în miturile privind creația și legendele despre origini, legate de primul sau supranaturalul "spirit dublu"... O poveste Zuni despre creație relatează cum primele creaturi cu două spirite, care nu erau nici bărbați, nici femei, ci ambele în același timp, erau cei doisprezece copii ai unei perechi mitice frate-soră. Unele dintre aceste creaturi erau oameni, una era un liliac și alta era un cerb.

Dr. Bagemihl aplică acest mit androgin, atât de răspândit în teoriile vehiculate astăzi de homosexuali, regnului animal cu ajutorul mitologiei indiene sau aborigene. El invită societatea occidentală să îmbrățișeze "o nouă paradigmă:"

În ultimă instanță, sinteza opiniilor științifice reprezentată de Exuberanta Biologică ne readuce în același punct din care privim lumea într-un fel care corespunde cu unele dintre cele mai vechi concepții indigene despre variabilitatea sexuală animală și umană. Această perspectivă dizolvă opozițiile binare... Exuberanta Biologică este... o viziune asupra lumii care este în același timp primordială și futuristă, în care sexul (genul) este asemenea unui caleidoscop, sexualitățile sunt multiple, iar categoriile mascul și femelă sunt fluide și transmutabile.

Concluzie

Pe scurt, încercarea activiștilor homosexuali de a demonstra că homosexualitatea este conformă cu natura umană, dovedind o teorie a homosexualității animale, se bazează mai mult pe credințe mitologice și pe considerente filosofice eronate, și mai puțin pe știință.

 

Luiz Sérgio Solimeo este membru al Societății Braziliene pentru Apărarea Tradiției, Familiei și Proprietății (TFP) din 1959. Ca cercetător și scriitor, s-a specializat pe subiecte filosofice și teologice și are publicate câteva lucrări. Din 1999 se află în Statele Unite și colaborează cu TFP din S.U.A.

Sursa: www.narth.org

pagină sus