ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

MATHESON

Căutam masculinitatea, însă eram sigur că n-o voi găsi. Nu arătam ca un bărbat. Nu mă simțeam bărbat. Nu mă purtam ca un bărbat. Mai mult, nu mă potriveam cu bărbații. Îmi era frică de ei. Nu aveam încredere în ei. Totuși, nu-mi puteam dezlipi privirile de ei!

Pe de altă parte, îmi plăceau fetele și ele chiar reușeau să mă "încălzească." Dacă fata însă era atrăgătoare, eu mă simțeam slab și inadecvat. Dacă nu era atrăgătoare, îmi plăcea tovărășia ei, însă nu o încurajam în stabilirea unei relații. Totul era o enigmă pentru mine. Mă întrebam ce este cu mine - simțeam că e ceva în neregulă.

În vara lui 1984 am rezolvat conflictul. Am admis că atracțiile mele față de alți bărbați erau de natură sexuală - ceva ce negasem timp de ani de zile. Aveam 22 de ani. În mod solemn și funest, mi-am explicat că - dacă mi-as fi permis aceasta - as fi putut fi homosexual.

Am rămas însă credincios căsniciei mele - fizic, nu și mintal. Prima mea linie de apărare împotriva unui comportament homosexual era teama și ignoranta. (Imaginați-vă aceste două trăsături fiind o binecuvântare!) Nu știam cum să găsesc un partener homosexual și mi-era prea frică să aflu. A doua linie de apărare era mai semnificativă. Valorile și credința mea erau total împotriva homosexualității. Credeam în Dumnezeu. Credeam în sfințenia căsătoriei. Îmi iubeam soția și copilul. Homosexualitatea nu se încadra în imagine.

Chiar și așa, eram destul de aproape de margine când l-am întâlnit pe Dan Gray, un asistent social care se specializase în lucrul cu homosexuali. Dan era "masculin," dar și fin - era atrăgător, dar fără să sperie. Cu el puteam să fiu deschis. În numai câteva săptămâni, întreaga mea imagine de sine s-a schimbat radical.

Am colaborat vreme de doi ani, concentrându-ne pe construirea de relații cu alți bărbați, pe depășirea inhibiției față de corpul meu și pe dezvoltarea unei identități masculine puternice. Primele mele prietenii cu bărbați au fost cu cei pe care i-am întâlnit la Evergreen, un grup de sprijin pentru bărbații creștini care se luptau cu o homosexualitate nedorită. Existau și persoane active acolo. O duzină de ingineri. Și, spre consternarea mea, era tolerabili, chiar plăcuți. Marea prăpastie din viața mea, dintre mine și ceilalți bărbați, a început să se închidă.

M-am apucat de cele trei sporturi principale ale băieților americani: baschet, baseball și fotbal. În adolescentă nu practicasem așa ceva. Am început să ridic greutăți. Am vorbit aproape neîncetat cu prietenii mei din Evergreen despre viață, despre sentimente și prietenie. Am discutat sincer cu soția mea despre ce făceam, despre gânduri și sentimente. Am început să mă schimb.

Totuși, atenuarea distantei dintre mine și restul bărbaților era numai o parte din ceea ce aveam de realizat pentru o tranziție completă către o heterosexualitate matură. A trebuit să-mi înfrunt teama de anumite lucruri - mânie, intimitate, expunere personală - și coborârea unei pante pe bicicletă! Nu realizasem cât de mult îmi afectase frica viața. Pentru a rezolva aceasta, la câțiva ani de la "terapia reparativă," am început "psihoterapia intensivă."

Când mă gândesc la activitatea terapeutică derulată în acei ani, văd că nu era vorba despre schimbarea obiectului preferințelor mele sexuale. Era vorba de a scăpa din lanțul unor probleme mai profunde - angoasă, rușine și frică. Cea mai mare parte din viață fusesem copleșit de angoase, atunci când eram în prezenta unor bărbați puternici și inteligenți. Fusesem înrobit de o puternică rușine pentru că mă consideram inadecvat fizic. Iar teama mă împiedicase să-mi exprim sentimentele.

Activitatea derulată timp de șapte ani a însemnat a lua hotărâri care m-au eliberat treptat de această sclavie. La sfârșit a venit și satisfacția - relații armonioase cu alți bărbați, o sănătate mai bună și o mai mare încredere în corpul meu, libertate și putere emoțională. Orientarea mea s-a schimbat, de asemenea. Astăzi, în viața mea, heterosexualitatea este ca sarea într-o gogoașă - un element important, dar nu cel mai important. Vedeți, lupta mea nu s-a dus pentru a deveni "normal." M-am luptat ca să fiu liber.

Sursa: http://www.peoplecanchange.com

pagină sus