ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

LINDA WALL

 

Am participat recent la Washington la prima Întâlnire Anuală a Foștilor Homosexuali și a fost deosebit! Mă simt excelent că nu mai sunt lesbiană. Mă simt ca o pasăre care a scăpat din colivie. Simt că trăiesc!

Aventura mea pe scena homosexuală a debutat prin distracție și experiențe. Cu timpul însă, toate acestea m-au schimbat - m-au târât într-o depresie care aproape m-a costat viața.

Ce fain a fost când am mers pentru prima oară într-un bar pentru homosexuali și am văzut pe viu un spectacol cu travestiți. Mi se părea că pentru prima oară sunt eu însămi, că sunt pur și simplu eu. În timp, acea bucurie a dispărut, iar viața mea a început să decurgă ca un roman ieftin. În acei ani în care emoțional eram când sus, când jos, personalitatea mea s-a schimbat treptat, de la o persoană grijulie, morală, la o femeie rece, egoistă, de care nu-mi plăcea. Când mă priveam în oglindă, vedeam o persoană pe care n-o recunoșteam.

Uram viața dublă pe care homosexualitatea mă făcea s-o duc - în inima mea știam că e ceva în neregulă. Pentru a ascunde acest lucru, întotdeauna trebuia să mă uit în jur ca să nu mă vadă cineva intrând sau ieșind dintr-un bar pentru homosexuali.

Într-o seară, eram într-un bar și priveam perechile de lesbiene. M-am gândit la ironia vieții de lesbiană: Iată niște femei cărora nu le plac bărbații, dar se poartă ca niște bărbați! Treptat, am început să mă gândesc la ceea ce vedeam. Era ceva nenatural la acel stil de viață, ceva fundamental distorsionat. În câteva gânduri trecătoare, mi-am amintit de Sfânta Scriptură pe care întotdeauna o considerasem ca un ghid în viață - ea nu menționa oameni de același sex care să aibă relații sexuale.

În sufletul meu simțeam că e ceva în neregulă cu stilul de viață homosexual, însă întotdeauna găseam o justificare pentru comportamentul meu. Totuși, acel sentiment persistent a continuat să mă macine. A devenit un coșmar și, neputând scăpa de el, am încetat să mai frecventez barurile pentru homosexuali.

Astăzi, doresc să povestesc despre experiența mea, astfel încât și alții să aibă curajul să aleagă schimbarea și să descopere un sens în viață.

Unii dintre cei care aleg să se schimbe o fac într-o manieră religioasă, alții apelează la terapia reparativă sau la alte programe de sprijin. Eu am ales calea spirituală. Am fost crescută într-un mediu religios - tatăl meu era diacon, iar mama profesoară de religie. Așa că atunci când am ajuns la capătul funiei, știam că îmi lipsea Dumnezeu.

M-am întrebat deseori: "Ce anume a făcut-o pe această fată creștină să se abată de la calea cea dreaptă?" Îmi aminteam de viața de studenție, când am fost sedusă de o femeie mai în vârstă. De ce n-am spus "nu" la avansurile ei?

Ca fostă profesoară care și-a trăit viața ca lesbiană, înțeleg mai mult ca niciodată importanta de a împărtăși din experiența mea, pentru ca și alții - în special tinerii - să știe că oamenii se pot schimba; există alegere!

Nu există nici o dovadă științifică că homosexualitatea este parte din structura omului, și s-a dovedit falsitatea teoriei cu "gena homosexualității". Trebuie să tragem concluzia că toți suntem concepuți ca heterosexuali, însă ceva se întâmplă în primii ani ai copilăriei, ceva care determină un comportament sexual modificat.

M-am gândit la trecutul meu, ca să înțeleg de ce am acceptat lesbianismul, și cred că motivul principal stă în relația problematică pe care am avut-o cu mama mea. La început, mă hotărâsem că nu vreau să fiu ca ea. Din câte îmi amintesc, mama lua mereu medicamente și se îngrijora de cea mai mică problemă de sănătate. Mi se părea slabă și preocupată de probleme. Natura ei anxioasă crea o anume atmosferă în casă, iar eu voiam să scap.

Din nefericire, ea și cu mine nu am avut niciodată acea relație specială mamă-fiică. Ea s-a întors la serviciu la scurt timp de la nașterea mea, iar de mine aveau grijă bunica și vecinii, până am început școala. Ori de câte ori era un eveniment la scoală, mama era ocupată cu serviciul și nu putea veni. Nu-mi amintesc vreun moment în care să mă încurajeze în vreo acțiune de-a mea. Pentru ea era perfect dacă nu făceam nimic.

M-am refugiat din lumea negativă a mamei retrăgându-mă în camera mea sau umblând pe afară. Ea însă a descurajat întotdeauna personalitatea mea dornică de aventuri; mereu încerca să mă facă să arăt mai "fată" - îmi coafa părul, mă îmbrăca în rochii colorate și pălării asortate. Însă ideile ei n-au prins niciodată la mine, indiferent de cât de mult s-a străduit.

Pe de altă parte, relația cu tatăl meu era de o natură total diferită. Îmi era întotdeauna aproape. Mergeam la pescuit, reparam mașina împreună și ieșeam amândoi în oraș. Întotdeauna preferam compania lui, nu a mamei. Puteam sta toată ziua împreună, uitându-ne la filme sau jucându-ne. Era o fire boemă și nostimă - un glumeț care mă făcea mereu să râd.

Pentru că am crescut mai mult pe afară, am devenit atrasă de ce făceau băieții din cartier - construiau cazemate, juca pietricele sau băteau mingea. Fetele din cartier erau plictisitoare cu păpușile lor; voiau mereu să se joace de-a mama și tata. Eu păream diferită; preferam să stau singură și să mă retrag în lumea filmelor de aventuri - Îngerii lui Charlie, Femeia bionică sau Omul din U.N.C.L.E. Existau momente când chiar mă supăram pe Dumnezeu. Îi spuneam: "De ce nu m-ai făcut băiat?"

Când a venit vremea ca mama și fiica să discute despre "păsări și albine," mama a evitat subiectul și în schimb mi-a pus în brațe o carte. Apoi, mi-a explicat că fetele cuminți nu au relații sexuale până la căsătorie și că trebuie să mă păstrez pentru sotul meu. Lecția aceea trebuie că m-a impresionat profund, pentru că mi-am format o teamă teribilă de sarcină. Chiar am avut un vis în care eram însărcinată, deși nu avusesem relații cu nimeni, însă nimeni nu mă credea. Lucrul acesta m-a făcut să păstrez distanta față de băieți.

După ce am intrat la facultate, dorința mea să mă întâlnesc cu băieți s-a redus mai mult. Întâlnirile se terminau mereu cu hârjoneală, băieții vrând să se culce cu mine iar eu trebuind să spun nu. Am decis că hârjoneala nu merită efortul, așa că m-am dedicat studiului.

Prima mea întâlnire cu atracțiile homosexuale a avut loc în anul doi. Lucram ca supraveghetor și administrator la o piscină privată. O femeie măritată, mai în vârstă, a început să-mi acorde o atenție specială aducându-mi masa de prânz la piscină. Apoi a început să mă invite la masă la ea, ori de câte ori soțul ei era plecat din oraș.

Într-o seară, după cină, stăteam pe canapea și jucam cărți, când ea a început să mă atingă pe picior cu piciorul ei. Am fost socată de efectul de "încălzire" pe care gestul l-a avut asupra mea. Inutil să mai spun, în seara aceea m-am dus acasă cu o mulțime de întrebări în minte.

A trecut vara și, dincolo de atingerile cu piciorul, nu a fost nimic între noi, până într-o zi când m-am oprit la ea să-i spun la revedere, pentru că mă întorceam la facultate. Din vorbă în vorbă, m-a condus în dormitor unde m-a strâns în brațe și m-a sărutat lung. Am fost atât de uimită, încât am sărutat-o și eu. Nici nu bănuiam că am tendințe homosexuale. Și-a cerut scuze și m-a rugat s-o iert pentru ce s-a întâmplat. Am plecat imediat spre facultate, însă sărutul acela a continuat să-mi vină în minte.

În vara următoare, am lucrat la o întreprindere. Mă vedeam cu unul dintre băieții din schimbul doi și chiar mă gândeam că as merge "până la capăt" cu el. Totul s-a sfârșit brusc când o colegă din tura mea m-a anunțat nu numai că "I" era căsătorit, dar mai avea și o amantă cu care avea un copil!

Am fost atât de decepționată, încât mi-am jurat că am terminat-o cu bărbații. Mi-am luat un angajament: nu voi mai permite niciodată unui tip să-mi fure inima, așa cum făcuse "I".

La scurt timp, Michaela - colega care mă informase despre viața dublă a lui "I" - a început cu mine același gen de flirt ca și femeia de la piscină din vara precedentă. De data aceasta am hotărât să-i răspund și eu, ca să văd ce se va întâmpla.

Era o aventură într-o direcție necunoscută. Cel puțin nu puteam rămâne însărcinată! Mi-a plăcut faptul că puteam controla o relație. M-am decis ca, atunci când va apărea ocazia, să merg cu Michaela atât de departe cât va fi cazul pe acest drum experimental.

Nu după mult timp a și venit momentul. Soțul Michaelei era plecat la vânătoare, iar ea m-a invitat la ea în weekend. Când am intrat pe ușă și am văzut pe masă un pahar de vin, am știut că venise clipa. M-am așezat și l-am băut fără ezitare. Am urcat apoi la etaj, am fumat o țigară și m-a sedus. Noaptea aceea a fost începutul unei relații de sase ani.

Chiar dacă aceea era cea mai satisfăcătoare relație pe care o avusesem până atunci, știam totuși că e ceva în neregulă. Uram viața dublă pe care eram nevoită s-o duc. Am făcut planuri secrete să ne mutăm împreună în California când copiii ei vor termina liceul, însă totul s-a năruit când am aflat că ea avea cancer în fază terminală.

Odată cu agravarea sănătății ei, muream și eu pe zi ce trecea. Nu știam dacă o să mă pot descurca fără ea. Ceea ce începuse ca o aventură distractivă acum mă omora, pentru că devenisem dependentă de ea și toată ființa mea era legată de acea relație.

După ce a murit, m-am mutat aproape de plajă ca să scap de amintiri și să-mi văd de viața mea. În cele din urmă am devenit parte a "comunității" de homosexuali și lesbiene. Din punct de vedere emoțional, eram când sus, când la pământ. Relațiile veneau și se duceau, iar regula părea mereu aceeași: "n-a dansat decât o vară."

Cu timpul am devenit tot mai egoistă. Am început să fac orice îmi trecea prin cap, fără să mă gândesc la alții. M-am implicat în multe activități despre care știam că sunt rele - nu le voi descrie. Știam că sunt greșite, însă nu-mi păsa. Întregul caracter mi s-a schimbat, devenind tot mai prinsă în acel stil de viață. Agățam femei pentru sex, și uneori aveam partide în trei.

Uneori mă priveam în oglindă și mă gândeam: "Unde e Linda?" Nu-mi plăcea persoana care devenisem și voiam să scap. Ceea ce cu zece ani în urmă începuse ca o aventură din curiozitate, acum mă duce în prăpastie. Am fost năpădită de gânduri de sinucidere.

Ceea ce vei citi mai jos s-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dacă nu ești o persoană credincioasă. E una dintre acele experiențe greu de crezut; mai puțin atunci când ti se întâmplă chiar ție. Fiind însă parte integrantă din vindecarea mea de lesbianism, nu pot să n-o menționez.

În perioada în care eram deprimată cu privire la stilul de viață homosexual - discotecile și barurile - în adâncul inimii știam că-mi lipsește ceva. Înainte să ies afară ca să merg într-un bar, mă priveam în oglindă și mă întrebam de ce fac aceasta. Nu-mi mai plăcea, dar continuam s-o fac.

Apoi, într-o zi pe când mă plimbam pe plajă, am auzit... voci care îmi dădeau motive s-o termin cu viața.

O altă "voce" însă îmi spunea că nu pot să le fac una ca asta lui tata și lui mama. Îi iubeam prea mult pentru a mă sinucide. Eram însă prea obosită pentru a mai continua pe drumul acela. Din adâncul inimii am strigat: "Doamne, m-am săturat!"

Mi s-a părut atunci că aud o altă vocea care-mi șoptea "Du-te la biserică!" Am făcut un pas și vocea a repetat "Du-te la biserică..." Am privit către cer și mi s-a părut ca un ecran uriaș pe care puteam urmări viața mea înapoi, până în urmă cu zece ani, când părinții m-au adus la facultate. În ziua aceea îmi spusesem: "Fain, acum pot să fac ce vreau și voi merge la biserică doar când o să am chef."

Revăzându-mi trecutul, am realizat că ceea ce-mi lipsea, în adâncul inimii, era o relație cu Dumnezeu. Din duminica următoare am mers la biserică, așa cum îmi spusese "vocea." Încet-încet, viața mea a început să se schimbe radical. Astăzi mă simt pregătită pentru o căsnicie.

Sfat pentru tinerii care au îndoieli privind identitatea lor sexuală

Poate că tu nu poți să o iei chiar așa de "bisericește" cum am făcut eu. Poate că ai îndoieli privind identitatea ta sexuală. Dacă așa stau lucrurile, te sfătuiesc să cauți răspunsuri chiar din alte direcții. Există multe posibilități și te pot îndruma; scrie-mi pe adresa P.O. Box 2292 Yorktown, Virginia 23692, U.S.A.

Ține mine, nu există nici o genă a homosexualității, nici vreo dovadă științifică cum că oamenii s-ar naște homosexuali. La nivel practic, știința și biologia ne spun cât de dăunător este comportamentul homosexual pentru sănătate. Însăși construcția corpului nostru ne indică că nu suntem făcuți pentru a face sex bărbați cu bărbați sau femei cu femei. Cele trei mari religii ale lumii învață de secole - prin Biblie/Sfânta Tradiție, prin Coran și prin Tora - că relațiile homosexuale sunt rele. Deci, ce este cu adevărat bine pentru tine???

O vorbă veche spune "Caută și vei găsi." Caută în tine însuti/însăți și vezi acele momente din copilăria ta care ar fi putut declanșa niște atracții pentru persoanele de același sex; decide care este cel mai bun drum pentru tine pentru a scăpa de homosexualitate, și ține-te de drumul acela.

Sursa: www.narth.org

pagină sus