ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

JOHN

 

În 1992, la vârsta de 29 de ani, am încercat să mă sinucid.

Spre deosebirile de tentativele anterioare, de data aceasta am reușit: am fost declarat mort. Însă o soră n-a vrut să renunțe și m-a resuscitat.

Un doctor de la spital m-a convins că e mai bine să-mi accept homosexualitatea cu care mă luptam, decât să mă sinucid. Am fost de acord: mai bine homosexual decât mort. M-a făcut să-i promit că-mi voi lua o pisică sau un câine, ca să am o ființă în a cărei dragoste necondiționată să cred. Când am fost externat, mi-am luat o pisică și i-am pus numele Nevada. Atunci am acceptat că sunt homosexual. Nu mă mai puteam împotrivi.

În următorii cinci ani am trăit ca un homosexual, cu parteneri unul după altul. Credeam în Dumnezeu, însă credința mea era pe moarte.

I-am trimis mamei o scrisoare de opt pagini, explicându-i de ce am încercat să mă sinucid. I-am explicat depresia pe care o resimțeam de la divorțul ei de tata, când eu aveam 10 ani, precum și sentimentul de trădare și abandon pe care l-am simțit din partea lui. I-am spus despre lupta mea cu homosexualitatea și despre conflictul dintre homosexualitate și conștiința mea. I-am spus despre scurta relație cu un bărbat, care m-a lăsat mai deprimat și mai vinovat ca niciodată. Eram convins că odată ce-i trimit acea scrisoare, nu voi mai auzi de ea. În schimb, am primit un răspuns total opus. Mi-a scris că mă iubește oricum.

În 1994 am obținut o slujbă în Arabia Saudită. Acolo încă îi omoară cu pietre pe homosexuali și pe adulteri. Am fost martor odată la omorârea cu pietre a unei femei. Probabil ați crede că asta m-a descurajat de a mai căuta parteneri homosexuali. Am descoperit repede că relațiile homosexuale sunt destul de obișnuite acolo. Fetele sunt acoperite cu un văl și separate de băieți de la 12-13 ani, iar bărbații și femeile nu pot avea nici un fel de contact până la căsătorie. Nu este deci un lucru neobișnuit pentru băieți să încerce experiențe sexuale între ei. Unii rămân la nivel de experiment, căsătorindu-se și având soție și copii acasă, și un iubit pe de altă parte.

Chiar și în Bahrain, mergeam pe stradă și mi se făceau propuneri. Relațiile homosexuale au devenit un obicei pentru mine, o modalitate de a găsi liniște și distracție. Îi uram însă pe bărbați. Îmi era teamă de ei. Doream totuși să fiu atins, iubit și dorit de bărbați.

Am întâlnit apoi o familie de americani în Arabia Saudită, care m-au adoptat acasă la ei. Mi-au arătat atâta simpatie și căldură, încât în preajma lor simțeam că mă vindec. Petrecând timpul cu tatăl și cu fiii care aveau 20 de ani, simțeam că există un gol în mine, care cerea acceptare și camaraderie din partea bărbaților. I-am spus tatălui despre lupta mea cu homosexualitatea, iar el mi-a răspuns cu căldură și susținere. A văzut la mine o bunătate și un merit pe care eu nu-l vedeam.

După ce m-am întors în Statele Unite, am decis să consult un terapeut care să mă ajute să scap de depresie. L-am găsit pe Dr. Dean Byrd, care se specializase pe terapia reparativă a homosexualității. M-am gândit că e amabil, că înțelege problema, însă mi-au trebuit sase luni de zile ca să las garda jos și să-i ofer acces.

În primul an nu am discutat deloc despre homosexualitate, decât atunci când aduceam eu vorba. În schimb, am lucrat la aspectele legate de respectul de sine, de relația mea cu familia, de teama și neîncrederea mea în ipostazele masculine în general.

Indiferent de ce părere aveam eu despre mine, Dr. Byrd îmi spunea permanent că sunt mai bun decât cred. Accentua faptul că nu e nimic în neregulă la mine, ci doar că era ceva rău. Îmi spunea că vom lucra împreună la asta. În cele din urmă l-am crezut. Am ajuns să cred că o pot rezolva dacă am ajutorul cuiva, nu o autoritate deasupra mea, ci un prieten și un mentor alături de mine.

Dr. Byrd nu mi-a spus niciodată să nu mă mai văd cu homosexuali. Nu m-a amenințat niciodată că nu va mai lucra cu mine dacă nu renunț la activitățile homosexuale. A simțit momentul în care eram suficient de puternic și dezvoltat pentru a începe depărtarea de relația mea homosexuală și pentru a trece la următoarea fază a vindecării. Nu a folosit niciodată cuvinte gen "ruptură," "relații platonice" - acestea nu funcționează. A folosit cuvinte soft, neamenințătoare și pline de respect.

Simțindu-mă mai întemeiat ca bărbat și beneficiind de tăria unui terapeut pe care mă puteam baza, am început să mă depărtez de deprinderile și de relațiile mele homosexuale. În locul lor m-am orientat tot mai mult către bărbați heterosexuali și către cei care, asemenea mie, se luptau cu homosexualitatea - pentru a stabili legături platonice, dar apropiate. În același timp, am început să lucrez la refacerea vieții mele spirituale.

În particular, am reluat legătura cu familia care mă adoptase în Arabia Saudită și care reveniseră acum în Statele Unite. Legătura cu ei, în special cu tatăl și cu băieții, s-a dezvoltat și mai mult, aceasta dându-mi un sentiment de siguranță față de masculinitatea mea. Vechea mea dorință după dragoste și acceptare din partea bărbaților se împlinea acum, eu putând accepta și primi acum în intimitatea mea susținere din partea bărbaților.

În același timp, am început să fiu interesat de fiica acestui om, care crescuse mare. Am început să ne relaționăm ca bărbat și femeie, nu ca frate și soră. Am început să am sentimente romantice față de ea și să mă simt bărbat în contextul sentimentelor ei pentru mine. Pe măsură ce relația noastră a progresat, am început să fiu atras sexual de ea. Pentru prima oară în viața mea, eram atras sexual de o femeie.

Ne-am căsătorit în 1998 și acum avem un bebeluș. În sfârșit, mi-am găsit liniștea ca bărbat. Am liniște față de lumea bărbaților; mă simt bazat și conectat. Am început să am parte de o iubire necondiționată - din partea soției, a mamei mele, a terapeutului, a tatălui, fraților și familiei mele "adoptive."

Aceștia sunt bărbați și femei care îmi cunosc secretele și astfel mă iubesc mai mult, nu mai puțin. Nu mai tânjesc după experiențe sexuale pentru a simți dragoste. Asemenea unui copil mic care întâi trebuie să primească iubire pentru a o putea da înapoi, am primit de la bărbați și femei deosebite darul iubirii necondiționate. Odată primind aceasta, acum mă pot încrede în ea și o pot da înapoi.

Sursa: http://www.peoplecanchange.com

pagină sus