ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

POVESTEA LUI HAYNES

 

Când am început terapia reparativă acum aproape doi ani și jumătate, nu aveam idee despre rezultatele pe care mi le va oferi. Drumul a fost lung și dureros, dar, ca și în alte aspecte ale vieții, lucrurile cu adevărat valoroase nu se obțin ușor. Acest motto m-a urmărit tot timpul și m-a inspirat în momente de deznădejde. Dacă ceva era dificil de împlinit, gradul de dificultate era un indicator pentru mine să fac exact ceea ce as fi vrut să evit. E nevoie de curaj, onoare, muniție și caracter pentru munca profundă care poate face ca atracțiile sexuale ale unui om să se schimbe. Și tocmai aceste caracteristici fac ca un om să fie puternic.

Am fost cinci copii acasă. Eu am fost al doilea la rând și primul băiat. Structura familială a fost cea clasică pentru formarea unui homosexual, cu un tată absent și o mamă puternică, dominatoare. Tata nu și-a abandonat fizic familia, dar era un alcoolic care era complet absent din punct de vedere emoțional. Nu a existat nici o conexiune între el și mine. Nu am avut parte de îmbrățișări, de luat pe umeri sau de alte încurajări pe care un băiat le dorește în mod natural de la tatăl său. Ca reacție, m-am detașat de el de la vârstă fragedă. Până în momentul în care am început terapia reparativă, am subestimat teribila rană pe care o purtam în suflet.

Relația mamei mele cu tata era caracterizată de certuri permanente din cauza băuturii, a jocurilor de noroc și a venitului târziu acasă. Tata era "ăla rău." Toți eram de partea mamei. Totul mergea în funcție de relația dintre ei. Ea era "mai sigură" pentru că era prezentă și ne acorda mai mult sprijin și atenție decât el. Totuși, mama avea deseori migrene și trecea brusc de la o stare la alta. Știu că a creste singură cinci copii au influențat-o emoțional și fizic. Ea era abuzivă atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Tipa și se plângea foarte des. Ne lăsa singuri acasă ca să meargă după soțul ei prin baruri. În izbucnirile ei de mânie și frustrare, ne bătea cu umerașele de haine pentru a ne cuminți. În familia noastră nu existau limite sănătoase. Ea nu se descurca cu noi. A persistat cu orice preț într-o relație nesănătoasă.

Ajungând la adolescentă, am fost educat să fiu manierat. Am luat note mari la scoală și m-am mulțumit să-i fiu pe plac mamei. Nu eram deloc tipul dur și mă simțeam diferit de ceilalți băieți. Mi-am trăit viața total rupt de orice fel de relație sănătoasă cu băieții. În școala primară eram prieten aproape numai cu fetele. Am evitat hârjonelile din liceu, din teamă și rușine față de mine însumi, deși eram atras de asta. Nu a trecut mult până sentimentele mele au devenit poftă. Am avut chiar și o prietenă; relația a fost sexuală, dar nesănătoasă. Nu o puteam iubi; o foloseam doar pentru plăcerile mele. Nu m-am atins de ea prea mult și, nu e nevoie s-o mai spun, m-a părăsit frustrată fiind de o relație în care investea numai ea.

Primul an de facultate mi s-a părut înfricoșător. Nu eram atras de fete și în același timp băieții îmi inspirau teamă. Aveam o mulțime de temeri și mi-era rușine. Ca să mă protejez, stăteam cu nasul în cărți. După o vreme m-am obișnuit cu colegul de cameră, și am început să ne prostim. Pentru el era o curiozitate trecătoare, dar pentru mine devenise o obsesie. A fost prima mea relație sexuală cu un bărbat. El a sesizat nevoia mea și s-a pus în gardă. M-a întrebat direct dacă sunt homosexual. Am negat, fiindu-mi teamă de reacția lui. În scurt timp am încetat. Ulterior el s-a căsătorit și are trei copii.

O a doua prietenă a intrat în cadru în anul doi de facultate. Eram intimi din punct de vedere sexual, dar gândul meu zbura la băieții din campus. Era ca o obsesie. I-am mărturisit aceasta pentru că eram foarte apropiați și vorbeam de toate. Surprinzător, a reacționat destul de bine și ne-am angajat să lucrăm la această confuzie sexuală a mea. Ea se specializa în psihologie, iar eu în sociologie, deci știam cum să facem "cercetarea", însă misiunea noastră era descurajantă.

Existau munți de literatură despre homosexualitate. Unele despre deprindere, alții despre natură. Adevărul era că atracțiile mele față de băieți erau atât de puternice încât nu mai conta ce spuneau cercetările. Am stabilit că atracția mea sexuală trebuie să fie genetică, dat fiind că era asa de puternică. Întrucât am aflat că trei dintre surorile mele aveau și ele aceeași probleme, argumentul genetic a învins.

Mi-am luat licența. Prietena mea și cu mine ne-am despărțit. Nu-mi mai puteam nega atracția față de bărbați. Eram "liber"! Am început să mă manifest ca atare și am adoptat un stil de viață de homosexual. În primii doi ani am avut mulți prieteni homosexuali. Ne petreceam mare parte a timpului mergând în West Hollywood, îmbătându-ne și agățând tipi.

În următorii 10 ani am avut două relații a câte cinci ani. Primul a fost un "neserios" și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am luat SIDA. Eram obsedat sexual de acest bărbat și a fost greu să rup relația. Al doilea a fost un tip deosebit. Îl iubesc și astăzi, dar într-un sens mai profund, ca pe un frate. Chiar ne construisem o casă în Mexic. Găsisem ce căutam!

În curând însă am fost cuprins de un sentiment persistent - vieții mele îi lipsea ceva. Le aveam pe toate, însă mă simțeam gol în sufletul meu. Nu mă simțeam complet. Am reușit să resping acel sentiment preț de un an. Apoi într-o zi inima a început să-mi dea efectiv de gândit, ajungând să am un puls neregulat. Am mers la doctor în Mexic. Doctorița era o femeie deosebită. M-a ascultat la inimă, a văzut teama din ochii mei și m-a întrebat dacă e ceva care mă tulbură. Era. Muream de goliciune interioară. Totuși, am continuat să resping acest sentiment, deși știam adevărul. Cred că învățasem de la mama mea să mă țin de ceva cu orice preț.

După vreo timp de doi ani și jumătate, într-o zi veneam acasă și ascultam radioul. Dr. Laura vorbea despre cartea lui Socarides - Homosexuality: A Freedom Too Far (Homosexualitatea: o libertate prea îndepărtată). Spunea că homosexualitatea nu este genetică; că a fost eliminată de pe lista comportamentelor deviante la presiunea unui grup radical de psihologi homosexuali. A explicat că Socarides lucrase cu sute de homosexuali și că prin studiile sale clinice a constatat că comportamentul homosexual este o problemă emoțională și de identitate.

Subiectul m-a intrigat, asa că am cumpărat cartea lui Socarides. Mi-a mers direct la inimă. Mi-a luat trei luni s-o citesc, pentru că cu fiecare capitol parcurs începeam să realizez adevărul despre homosexualitate, despre cauzele și înțelesurile ei. Cu fiecare capitol, inima îmi spunea că va trebui să mă despart de iubitul meu. Dacă era să găsesc fericirea adevărată în viață, trebuia să devin un bărbat adevărat și să încep să abordez bagajul emoțional dificil pe care îl purtam cu mine din copilărie.

M-am despărțit de iubitul meu. A fost cel mai greu lucru pentru mine, însă nu mai puteam nega că era ceva legat de ființa mea care trebuia descoperit.

Nu-mi plăcea să citesc, însă voiam să aflu adevărul. Am citit cartea lui Richard Cohen, Coming Out Straight (Îndreptarea). Am citit Battle for Normality (Lupta pentru normalitate) a lui Van Den Ardwig. Am citit cărțile și articolele lui Nicolosi. Nu mă mai puteam opri. Fiecare carte conținea povestea mea. Am devenit versat în termeni cum ar fi angoase, traume emoționale, relații trilaterale, detașare defensivă, precum și alte caracteristici ale formării identității. Homosexualitatea mea era un simptom al unui profund blocaj emoțional. Era doar vârful unui aisberg. Am început terapia cu David Matheson de la NARTH și nu am mai privit înapoi.

În acești ani m-am dedicat vindecării emoționale, cu ajutorul multor oameni minunați care au ales să nu dea curs sentimentelor homosexuale. Mai important, acum există bărbați în viața mea care nu sunt atrași de persoane de același sex. Ambele grupuri sunt frații mei. Sunt tatii mei; sunt colegii mei. Ei sunt legătura mea cu lumea bărbaților căreia îi aparțin și eu și din care mă retrăsesem cândva. Mulți dintre acești oameni sunt frații mei de la New Warrior și Journey into Manhood. Ei m-au ajutat să mă inițiez într-o masculinitate autentică. Cu ajutorul acestei legături sănătoase cu bărbații, am învățat ce fac bărbații, cum acționează, ce simt și cum se exprimă.

M-am transformat. Am înregistrat modificări fizice ale vocii și, cel mai important, am înregistrat schimbări emoționale. Am mai multă pace cu mine însumi decât am avut toată viața mea de până acum. Au dispărut energiile nebunești de până acum. Sunt mult mai constant. Energia mea este adevărată și mă simt conectat cu corpul meu. Mă simt bine în pielea mea. Mă bucur de acele prietenii cu bărbații pe care mi le-am dorit mereu. Relația mea cu tatăl meu s-a îmbunătățit considerabil. Mai important, atracția mea față de femei iese la iveală tot mai mult. Am devenit bărbat.

Acum, am pornit din nou la drum. Întind mâna acelor bărbați atrași de același sex, oameni care sunt deschiși posibilității de schimbare, oameni care abia acum pornesc pe drumul către vindecare. Dorința mea este de a fi un mentor și un model pentru acești frați. Vreau să dau mai departe ceea ce eu am primit cu atâta generozitate.

Lucrez ca voluntar pentru asociațiile Journey into Manhood și New Warrior. Am creat un grup local de sprijin pentru bărbații cu probleme homosexuale, care vor să se schimbe.

Uneori mă întreb când mă voi opri. Ei bine, lumea are nevoie să afle adevărul. Această activitate este singurul răspuns la gălușca cu "homosexualitatea genetică" răspândită de presă, gălușcă pe care am înghițit-o și eu cândva. Tinerii trebuie să știe adevărul.

Când mă voi opri? Niciodată. Această activitate este hrană pentru sufletul meu.

pagină sus