ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

GORDON OPP DESCRIE PROCESUL SĂU DE SCHIMBARE

Ce poate aștepta cineva de la procesul de schimbare? Cu o sinceritate dezarmantă, Gordon Opp descrie împlinirea pe care a găsit-o, precum și lecțiile - uneori foarte dureroase - pe care le-a învățat. Interviu realizat de directorul Asociației Americane pentru Cercetarea și Terapia Homosexualității (NARTH), Joseph Nicolosi.

 

J.N.: Gordon, mulțumesc pentru că te-ai oferit să ne împărtășești din experiența ta. Hai să începem și să vedem datele principale ale vieții tale. Ai fost timp de 21 de ani președinte al Biroului Credite din orașul Lincoln, statul Nebraska. Ești căsătorit de 20 de ani. În curând vei absolvi cursurile de Master în Consiliere și de ceva vreme conduci un grup de sprijin pentru bărbații care se luptă cu homosexualitatea.

Când ti-ai dat seama prima oară că ai probleme cu homosexualitatea?

G.O.: Cred că eram în ultimul an de liceu; mi-am dat seama că sunt atras de băieți, nu de fete, și asta mă nemulțumea destul de mult. Pe atunci nu aveai cu cine să vorbești despre subiectul acesta, așa că am încercat să ascund asta.

J.N.: Pe vremea aceea nu existau în scoli consilieri gen "Project 10" care să te îndrume să devii homosexual și să te introducă în lumea homosexualilor.

G.O.: Exact, și e bine că a fost așa. Cel puțin nu am fost învățat să gândesc că asta nu este o problemă. Mă consideram creștin și aveam o credință; credeam în moralitate. Nu m-am implicat în relații sexuale până la vârsta de 21 de ani. De fapt, am parcurs trei ani de colegiu fără nici o relație fizică. Apoi, ca la majoritatea homosexualilor, prima experiență sexuală a fost incredibilă... e ca și cum ai umblat două săptămâni prin deșert, fără apă, și deodată ai găsit o oază. Aspectul acesta are o mare putere de convingere.

Am fost homosexual de la 21 la 25 de ani și în acea perioadă am avut o mulțime de aventuri de o noapte. Am trecut prin scena cu parcul, am avut câteva relații - cred că trei - care au rezistat câteva luni. Eram extrem de deprimat, simțeam că trăiesc o viață dublă. De asemenea, nu mă satisfăcea, nu mă împlinea nici o relație, indiferent de durată. Chiar cu bărbații care erau mult mai atrăgători decât mine, după o vreme nu mă mai interesau. Însă pe atunci nu înțelegeam toată această dinamică.

J.N.: Care dinamică?

G.O.: Privind înapoi, acum pot să văd ce este homosexualitatea, în special în viața mea, deși experiența fiecăruia e diferită.

J.N.: Ce a fost homosexualitatea pentru tine?

G.O.: A fost o încercare de a răspunde cu sex la anumite nevoi neîmplinite.

J.N.: Ce fel de nevoi?

G.O.: Nevoia de acceptare... nevoia de compasiune și înțelegere din partea bărbaților. De fapt - e interesant - chiar și acum, dorințele homosexuale pe care le mai am au prea puțin de-a face cu sexul. E ca și cum mă uit la un tip și dacă mi-aș imagina cum arată fără haine, acum un asemenea gând e dezgustător pentru mine. Însă e altceva ceea ce simt... aș vrea să vină și să dea mâna cu mine, să-mi vorbească și să-mi acorde atenție.

Privind însă înapoi la anii tinereții, atunci nu înțelegeam dinamica aceasta. Astăzi văd că sentimentele și felul în care ele se transformă atunci când ajung să le înțeleg - seamănă destul de mult cu o vrajă. Ești intrigat când vezi pe cineva făcând o magie; vrei s-o vezi iară și iară, ca să-ti dai seama cum dispare de fapt acel obiect. Însă când înțelegi aceste sentimente pe deplin, adică atunci când înțelegi ce se află în spatele scamatoriei, toată încântarea dispare. Atunci atracția nu mai este deloc "vrăjită".

J.N.: Care este analogia cu homosexualitatea?

G.O.: Așa este homosexualitatea pentru mine. Mă uit la un bărbat care este atrăgător pentru mine, însă totul se oprește aici pentru că acum știu care este "șmecheria". Adică, știu care sunt fantasmele. Știu ce se află în spatele iluziei. Am înțelegerea logică că așa ceva nu mă va satisface - dacă aș urmări o relație sexuală, știu că n-ar avea decât efecte negative asupra mea. Totuși, e mai mult decât atât.

J.N.: Nu doar o percepție cognitivă.

G.O.: E mai mult decât o percepție cognitivă. E a recunoaște că întreaga experiență este o contrafacere. Pentru că știu aceasta, după patru ani de încercări repetate, acum lucrurile merg bine.

În cartea ta, spui că Elizabeth Moberly explică că nevoia de dragoste din partea aceluiași sex stă la baza problemei, și apoi dezvolți ideea. Descrii acolo că prieteniile cu persoane de același sex ajută mult la împlinirea acelor nevoi. Am descoperit că atunci când am o relație apropiată cu un bărbat heterosexual pe care îl găsesc atrăgător, chiar reușesc să desexualizez aceste nevoi. Mi le pot împlini într-o manieră corectă.

J.N.: Mulți bărbați îmi spun aceasta. Ei spun că atracțiile sau fanteziile lor homosexuale se reduc sau chiar dispar.

G.O.: Așa e. În multe cazuri dispar. Problema stă însă, așa cum arată dr. Satinover în Homosexuality and the Politics of Truth (Homosexualitatea și politica adevărului) în felul în care te-ai obișnuit tu să acționezi. Experiențele sexuale sunt ca un drog. Alină, anesteziază, sunt o soluție facilă. Asta poate face homosexualitatea foarte greu de abandonat. Atunci când ai sexualizat acele nevoi emoționale - când te-ai învățat să ti le împlinești temporar într-o manieră sexuală - se cheamă că ai răspuns la o nevoie firească, legitimă, cu un drog. Apoi, când încerci să împlinești aceste nevoi printr-o relație corectă cu un tip drăguț, printr-o prietenie curată, atunci nu mai ai acel ceva pe care ti-l oferea relația homosexuală. Acesta e un lucru pe care a trebuit să-l recunosc față de mine însumi; nu mai aveam acea poleială îmbătătoare.

J.N.: Corect. Pentru că poleiala este artificială, ea nu durează. Doar va crea nevoia pentru o alta, mai mare, și cu un alt partener. Putem vedea că autorii homosexuali încep să recunoască aceasta, cel puțin indirect. În Love Undetectable, Andrew Sullivan spune că relațiile erotice nu pot oferi o iubire de durată și că prietenii sunt aceia care sunt o sursă sigură de sprijin și afecțiune.

G.O.: Poleiala este artificială, însă e foarte seducătoare, reușind să-i lege pe mulți de stilul de viață homosexual.

J.N.: Exact. Jeffrey Satinover vorbește despre reacțiile neurologice care ni se imprimă în creier și deși tu așezi noi fantezii peste cele vechi, împreună cu metode mai bune de a-ti împlini nevoile emoționale, totuși reacțiile neurologice automate nu au dispărut. Îți poți forma noi deprinderi peste cele vechi, însă mulți bărbați trebuie să se lupte cu adevărat cu un tipar care a creat dependență.

G.O.: Așa e. Și din nefericire, prinzându-te în această dependentă așa cum am făcut eu, ajungi să constați cât este de efemeră. Însă ceea ce mă încurajează, gândindu-mă la creier, este faptul că noi folosim o porțiune mică din creier... și că sunt multe alte "senzații" pe care le poți încerca. Ne împotmolim în ideea că singurul fel în care ne putem simți bine, sau în care putem trăi "senzații", este felul nesănătos în care ne-am obișnuit s-o facem până acum. Încerc să-i încurajez pe bărbații cu care lucrez să-și lărgească perspectivele. Chiar dacă alte experiențe nu le vor da senzațiile cu care s-au obișnuit, trebuie să continue și să dezvolte relații sănătoase cu bărbații, putând găsi astfel ceva diferit în care să merite să investească sentimente.

J.N.: Exact. Vorbind de a găsi ceva nou în care să investești... povestește-mi puțin despre căsătoria ta. Ai 46 de ani și este căsătorit de douăzeci de ani.

G.O.: Da. Cum am spus, am trăit un stil de viață homosexual timp de aproape patru ani, până la vârsta de 25 de ani, însă eram foarte deprimat pentru că pentru mine nu "funcționa". Sunt din Nebraska și am hotărât să mă mut în California. Mi-am spus că e locul cel mai bun pentru a trăi ca homosexual și că dacă n-o să meargă, poate voi găsi ajutor acolo.

În California am întâlnit un consilier pentru tineri. Era cu șapte ani mai mare ca mine, era căsătorit și avea doi copii. A lucrat cu mine exact cum scrii tu în cartea ta - nici nu era scrisă pe atunci. Nici unul dintre noi nu știam ce va ieși. De fapt, era un tip de treabă căruia îi păsa de mine și care a văzut în mine pe cineva care vrea să se schimbe, dar care nu știa cum. Îmi amintesc că eram în birou la el și a spus: "S-ar putea să fii atras de mine, dar nu se va întâmpla nimic pentru că eu sunt diferit." A zis: "Asta nu mă va face să simt altfel pentru tine; oricum o să lucrez cu tine." Atitudinea lui o risipit complet atracțiile mele. Acesta a fost începutul ajutorului pentru mine. A lucrat cu mine aproape un an de zile. În perioada aceea mi-am întâlnit viitoarea soție și am devenit prieteni buni. Înainte să mă căsătoresc, am vrut să mă abțin timp de un an de la orice activitate sexuală.

J.N.: Ai fost atras sexual de ea?

G.O.: Nu a existat nici o atracție sexuală până aproape de căsătorie. Am început să mă gândesc: "O să mă însor în curând", așa că am început să mă gândesc la ea din această perspectivă. Dacă aș fi obținut mai mult sprijin la vârsta de 25 de ani, aș fi avut lucrurile mai clare, dar în final tot m-aș fi căsătorit. Am adoptat poziția conform căreia toți suntem de fapt heterosexuali, deci îi încurajez pe bărbați să se căsătorească, dacă consider că își vor tine promisiunile. Nu vreau ca ei să o rănească pe femeie, însă dacă bărbatul ia în serios promisiunile și le îndeplinește în ciuda tentațiilor trecătoare, aceasta e altceva. Eu personal sunt o persoană disciplinată, deci pe mine m-a ajutat.

J.N.: Desigur, femeia trebuie să știe.

G.O.: Absolut, femeia trebuie să știe. I-am spus soției mele înainte să ne căsătorim. A fost ca un balon de oxigen pentru ea să găsească pe cineva care o iubește ca pe un prieten, nu doar să o dorească sexual. Cred că asta a contribuit la rezistenta căsniciei noastre. Astăzi sunt bunic. Avem trei copii - două fete și un băiat de 13 ani.

J.N.: Cum e acum căsnicia voastră?

G.O.: Primii ani de căsnicie au fost mai degrabă o chestiune de "a face ceea ce trebuie." Totuși, când petreci așa mult timp cu cineva, trăiți împreună și aveți copii, ajungi în cele din urmă să iubești acea persoană. Astăzi o iubesc pe soția mea la fel sau chiar mai mult decât își iubesc majoritatea celorlalți bărbați soțiile. Poate că latura sexuală nu e ca la acei bărbați care n-au avut niciodată probleme homosexuale, dar merge bine. Aș fi terminat dacă mi-aș pierde soția. Trebuie să spun că mi-am schimbat nu numai comportamentul, dar și felul în care gândesc despre mine însumi; mi-am schimbat identitatea. Mă simt foarte bine ca soț, tată și bunic.

J.N.: Copiii tăi știu despre trecutul tău?

G.O.: Da. Fetele mele au 19 și respectiv 17 ani, iar cea mare se va căsători în august. Relația mea cu fiicele mele e deosebită. Poate că unii bărbați cu un trecut homosexual se gândesc că nu putem fi tați buni pentru un băiat.

J.N.: Da, în special pentru un băiat cu multe anxietăți vizavi de masculinitatea sa.

G.O.: Primii doi copii fiind fete, mi-am zis: "Bun, Dumnezeu mi-a dat fete, deci nu e cazul să mă îngrijorez." Îți spun, să iubești două fetițe e un lucru foarte firesc pentru mine. E una dintre cele mai deosebite plăceri ale vieții. Întotdeauna a fost așa, chiar și atunci când au ajuns la adolescentă. Apoi soția mea a mai vrut un copil și am avut un băiețel. O încântare! De fapt, când mergeam seara în camera lui să-i spun o poveste și să-l învelesc, să-l bat pe spate sau acum, când a crescut, să-i ciufulesc părul, e ca și cum cineva îmi face mie așa. E un lucru foarte constructiv - mă vindec dăruind, și asta e extraordinar. E ca și cum am o a doua șansă.

J.N.: Îți rezolvi unele dintre vechile nevoi împlinindu-le tu pentru altcineva. Cred că asta e adevărat pentru toți tații.

G.O.: Cred că da, pentru că fiecare avem anumite nevoi din trecut neîmplinite. Sunt foarte mulțumit de viața mea. Nu aș schimba-o pentru nimic altceva. Anterior - sunt căsătorit de douăzeci de ani - în primii zece ani mi se întâmpla să am momente de depresie. Eram demoralizat și simțeam că-mi scapă ceva, însă de ani buni am scăpat de acea depresie.

J.N.: Cunoști alți foști homosexuali care sunt căsătoriți acum? Ai vreun grup de prieteni, de sprijin?

G.O.: De mai mulți ani conduc un grup de sprijin cu vreo opt-zece inși. Unii vin și pleacă, însă sunt câțiva care s-au căsătorit și au copii, și ei sunt un sprijin bun. Anume unul, prietenul meu Bill, tocmai mi-a spus că soția lui e însărcinată cu al doilea lor copil și era foarte încântat. Însă știi, așa cum ai spus în cartea ta, și alți tipi care înving homosexualitatea pot fi prieteni buni, iar unele dintre aceste prietenii sunt de mare preț - trebuie să spun asta. Însă în ceea ce privește vindecarea, mare parte din sprijin vine de la heterosexuali.

J.N.: De la cei fără probleme homosexuale.

G.O.: Da. Îmi place să-mi petrec timpul cu astfel de bărbați, și asta mă ajută mult. Apoi sunt câțiva care sunt atrăgători, și cu ei mă străduiesc să ajung să-i cunosc bine, pentru a nu mă simți intimidat de ei și a căpăta un sentiment de slăbiciune, un sentiment că nu sunt ca ei, ceea ce ar putea declanșa o atracție nedorită la mine.

J.N.: Da, exact. E un lucru interesant. Cei care încearcă să învingă homosexualitatea trebuie să știe că ai învățat să respingi intimidarea, în special în preajma heterosexualilor care arată bine. Ajungi să-i cunoști și astfel rupi acea "mistică."

G.O.: E chiar amuzant când faci aceasta; mă străduiesc să fac acest lucru, pentru că îmi iese cineva în cale - poate sunt într-o comisie cu ei, sau altfel - și observ că vechea deprindere iese la suprafață și mă face să mă simt prost. Acestea sunt reziduuri - un obiect de atracție legat de vechile deprinderi. Deci, în schimb, încerc să-i cunosc, poate chiar să-i ating bătându-i pe umăr, cu o strângere de mână sănătoasă sau altfel, și reușesc să ajung să-i cunosc ca deodată să le văd slăbiciunea - acesta e doar un tip - și vraja se risipește.

J.N.: Ceea ce ajungi să vezi e omenescul din ei, vezi un element comun. Vezi cum sunteți legați, tu și ei. Demontezi acea tensiune și, odată cu ea, și fanteziile.

G.O.: Într-un fel, așa simt că a fost homosexualitatea pentru mine. Era ca și cum exista acel "bărbat misterios,", oare cum arată? De ce nu mă simt ca el? Deci, ajungând să-i cunosc pe acești bărbați puțin mai profund, așa dispare vraja aceasta.

J.N.: Așa este. A existat vreun moment în viața ta în care ai avut o sclipire care te-a ajutat să înțelegi lucrurile?

G.O.: Da, acum aproximativ zece ani, treceam printr-o criză a vârstei de mijloc - aveam 35-36 de ani. Aveam trei copii sănătoși, serviciul mergea bine, aveam o casă frumoasă, conduceam mașini noi, "reușisem". În asemenea momente, unii se întreabă "Asta e tot?" Pentru mine, marea întrebare era: "Bun, nu am simțit niciodată aceasta în relație cu bărbați. Ce mi-a lipsit?"

Felul în care încercasem să obțin acel ceva era homosexualitatea, iar felul meu de a aborda acele reminiscențe în primii ani de căsnicie a fost să mă protejez de bărbați atrăgători distanțându-mă eu. Cred că există tipi în trecutul meu care ar putea spune: "Mă împrietenisem cu Gordon, făceam lucruri împreună, apoi deodată prietenia s-a rupt. Nu știu ce s-a întâmplat." Ei bine, eu știu ce s-a întâmplat. Nu voiam ca ei să devină un obiect sexual. Nu voiam ca lucrurile să degenereze, așa că m-am retras - o detașare defensivă.

A fost un tip însă - cumnatul meu. Am călătorit în țară pentru a cumpăra o mașină de epocă. Am început să-i povestesc cum mă lupt încă cu gândurile homosexuale nedorite. Știa despre trecutul meu, însă și-a spus: "Bine, Gordon e căsătorit, problema s-a rezolvat."

Nu m-a judecat deloc pentru sentimentele mele. În drum spre casă, am vorbit despre lupta mea și am devenit buni prieteni. El anume nu m-a lăsat să mă depărtez de el. M-a ținut "prins." Mi-a spus: "Nu știu, nu sunt psiholog, dar mi se pare corect să mențin legătura cu tine."

Deschizându-mă către cumnatul meu m-a ajutat să depășesc criza. Relația cu el m-a ajutat la vindecarea emoțională pe care o aveam deja la nivel intelectual.

J.N.: Astăzi, poți spune astăzi că nu mai ai atracții homosexuale?

G.O.: Nu, nu pot să spun asta. Însă sentimentele sunt diferite. La început era ca și cum purtam o bluză cu un H mare pe ea. Așa eram: bluza spunea "Homosexual." Acum e ca și cum am doar o carte de vizită în buzunar. Ocazional bag mâna în buzunar ca s-o scot, mă nemulțumește un pic, însă viața merge mai departe. E o iritare ocazională, nu mai e o obsesie. Viața mea e foarte bună astăzi.

J.N.: Experiența ta ne spune ceva despre natura schimbări psihologice. Indiferent de problema omului - dependenta de droguri, de mâncare, de alcool, respect de sine scăzut - e puțin probabil ca schimbarea să șteargă pur și simplu vechile deprinderi. Ai înregistrat o comutare emoțională importantă, prin informare și experiențe noi. Unele sentimente sexuale pot reapărea, însă pentru că știi ce semnifică ele, ele și-au pierdut azi puterea.

De asemenea, uneori un bărbat poate lua hotărârea fermă de a lăsa deoparte vechea identitate homosexuală, nedorită, așa cum ai făcut și tu, și să se dedice schimbării și căsătoriei, dacă asta dorește de la viață.

Mulțumesc foarte mult, Gordon, pentru că ne-ai împărtășit din experiența ta cu atâta elocventă și sinceritate.

Sursa: www.narth.org

pagină sus