Un studiu realizat de Anthony Bogaert şi publicat în revista Proceedings a Academiei Naţionale de Ştiinţe a SUA (11 iunie 2006) este prezentat zilele acestea ca o dovadă a existentei unei baze biologice a homosexualităţii unora dintre bărbaţii care au fraţi mai în vârstă.

Studiul intitulat "Fraţii mai mari biologici şi non-biologici şi orientarea sexuală a bărbaţilor" se bazează pe urmărirea trecutului familial a 944 de bărbaţi homosexuali şi heterosexuali, inclusiv bărbaţi cu fraţi vitregi, semi-vitregi şi bărbaţi adoptaţi. Potrivit lui Bogaert, "numai fraţii biologici mai în vârstă, şi nu toţi ceilalţi fraţi, inclusiv cei mai în vârstă dar non-biologici, prezic orientarea sexuală a bărbaţilor, indiferent de perioada de timp petrecută alături de aceşti fraţi. Aceste rezultate sugerează o origine prenatală a efectului de ordine de naştere între fraţi."

În ştirile apărute în revista pentru homosexuali Washington Blade, Bogaert este citat cu afirmaţia: "Se pare că există un efect prenatal. Acesta, dar şi alte studii, sugerează că probabil există o bază biologică" a homosexualităţii.

În studiul său, Bogaert sugerează următoarele:

O teorie a homosexualităţii masculine conformă cu aceste constatări este aceea a unui răspuns imunitar matern la sarcinile de sex masculin. Această explicaţie se bazează parţial pe ideea că sistemul imunitar al unei femei ar fi capabil de a tine minte numărul de sarcini de sex masculin anterioare, modificându-şi progresiv răspunsul faţă de următorul făt, potrivit cu numărul de băieţi de până atunci. Este posibil ca organismul mamei să dispună de o memorie a sarcinilor de sex masculin (dar nu şi de sex feminin) întrucât ea însăşi este femeie şi astfel, sistemul ei imunitar poate interpreta şi tine minte sarcinile de sex masculin (dar nu şi pe cele de sex feminin) ca fiind străine. Dacă această teorie a răspunsului imunitar este corectă, atunci legătura dintre reacţia imunitară a mamei şi viitoarea orientare sexuală a copilului ar fi probabil efectul anticorpilor anti-băieţi ai mamei asupra diferenţierii sexuale a creierului."

Trei membri ai Asociaţiei Naţionale pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (NARTH) au analizat studiul lui Bogaert şi au constatat unele erori semnificative în el.

Psihiatrul canadian Joseph Berger este membru asociat al Asociaţiei Americane de Psihiatrie şi membru în Comitetul de Consultantă Ştiinţifică al NARTH şi totodată autor al lucrării The Independent Medical Examination in Psychiatry. Dr. Berger remarcă:

Studiul este o prostie. N-ar fi trebuit niciodată publicat. Cred că nici nu a fost verificat de cineva, sau cine a făcut-o a este atât de părtinitor şi ignorant, încât nu a putut vedea erorile semnificative care pur şi simplu ignoră datele din literatură.

Primul şi cel mai izbitor aspect este faptul că autorul porneşte cu prezumţia că există o "dovadă" pentru o cauză biologică a homosexualităţii, dar unde este această dovadă? Toate trimiterile pe care le face sunt la oameni ca Hamer, LeVay, Bailey, etc., ale căror studii au fost evaluate şi criticate şi pentru care nu există studii de confirmare.

Aceasta îmi aminteşte de menţionarea lui Bailey, acum câţiva ani, după un material apărut în British Journal of Psychiatry despre gemenii din Minnesota încredinţaţi spre adopţii separate, studiu care a găsit o corelare zero pentru femei şi o pereche pentru bărbaţi, iar acea pereche erau gemeni cu tulburări de dezvoltare recunoscute, gemeni care se găsiseră unul pe altul la vârsta de 20 de ani şi care aveau o relaţie acum unul cu altul. Pe baza acestei excepţii bizare, raportul concluziona că există o dovadă evidentă pentru o componentă genetică biologică!

În al doilea rând, o altă eroare fatală este afirmaţia autorului că rudele din aceeaşi familie sunt expuşi la medii identice în timpul creşterii.

O prostie absolută.

Chiar şi copiii identici sunt trataţi diferit după naştere. Unul este mai impulsiv, altul mai calm, unul mai gălăgios, altul mai retras.

Atunci când este vorba de copii născuţi la date diferite, există un număr uriaş de factori care pot genera diferenţe semnificative în felul lor de dezvoltare, implicit în formarea identităţii şi sexualităţii lor.

Uneori situaţia financiară a părinţilor se îmbunătăţeşte undeva între primul şi al doilea copil, alteori se înrăutăţeşte. Uneori relaţia dintre părinţi este bună, alteori este încordată sau dezastruoasă, iar sarcina este de fapt o încercare de salvare a căsniciei.

Uneori femeia rămâne însărcinată şi în timpul sarcinii sau imediat după naştere unul dintre părinţii ei sau partenerul ei se îmbolnăveşte sau moare.

Un prieten foarte apropiat din Israel tocmai şi-a pierdut fiul de 20 de ani, un tânăr cu o sănătate de fier până acum, care iată că moare de cancer. În acest timp, fata lui a născut un al patrulea copil, iar unul dintre fraţi s-a căsătorit la două săptămâni de la moartea fratelui său. Oare care vor fi efectele asupra mamei, în relaţia cu copilul, sau asupra fratelui şi a soţiei acestuia în relaţie cu un eventual copil pe care-l pot avea peste un an sau doi, sau asupra unei sore mai mici care urmează să se logodească?

As putea să continui, dar specialiştii de orientare psihodinamică cunosc aceste lucruri pe baza unei experienţe îndelungate, în timp ce activiştii şi propagandiştii tot produc lucrări ignorante cu speculaţii bizare întemeiate pe fantezii, aşa cum este şi cazul cu această noţiune absurdă numită "răspunsul imunitar" al mamei. O bazaconie.

Dr. Neil Whitehead, cercetător neo-zeelandez, a analizat şi el studiul lui Bogaert:

Studiu lui Bogaert a recrutat din comunitatea homosexualilor persoane cu fraţi mai mari, pentru a-i compara cu nişte heterosexuali cu fraţi mai mari. De asemenea, a recrutat heterosexuali din familii combinate - familii cu copii adoptaţi - şi a folosit eşantioane de arhivă. A confirmat un efect bine-cunoscut în literatură - cu cât un băiat are mai mulţi fraţi mai mari, cu atât sunt mai mari şansele ca el să aibă atracţii homosexuale. Aspectul nou şi chiar interesant este acela că o predicţie similară există chiar şi atunci când subiectul a fost crescut separat de fraţii săi biologici mai mari. Autorul arată deci că homosexualitatea nu poate fi un efect social specific unei familii, ci trebuie să aibă o bază biologică.

Din nefericire, metoda de recrutare afectează credibilitatea acestui studiu. Se ştie deja din studiile pe gemeni că eşantioanele recrutate din comunitatea homosexualilor sunt predispuse la un input biologic mult exagerat, datorită efectului de voluntar, care apare şi la studiile comunitare de alte feluri. Acele perechi de gemeni care erau intrigaţi că sunt amândoi homosexuali s-au oferit voluntari în număr aşa de mare, încât au afectat negativ rezultatele mai multor studii anterioare. Acest lucru a fost arătat ulterior, când s-au recrutat perechi de gemeni din rândul populaţiei în ansamblu, iar rezultatele au fost foarte diferite de studiile bazate pe comunităţile de homosexuali, iar acest efect este posibil să fi influenţat şi studiul de faţă.

În cazul acesta, este foarte probabil ca voluntarii să fi fost intrigaţi că sunt homosexuali, deşi au fost copii adoptaţi şi, cunoscând natura studiului, s-au oferit voluntari într-o manieră disproporţionată - cu cât aveau mai mulţi fraţi biologici. Aceasta ar putea genera efectul constatat de autor, dar nu reflectă neapărat realitatea şi nici autorul nu pare să tină seama de faptul că adopţia în sine constituie un factor pentru apariţia atracţiilor homosexuale. Aceasta înseamnă că studiul nu poate fi luat în serios până nu este confirmat de unul bazat pe un eşantion corect (cu adevărat aleatoriu), iar nu pe unul provenit din comunitatea homosexualilor. Există o serioasă îndoială că rezultatele sunt valabile.

Bogaert nu oferă informaţii suficiente despre adopţii. Este posibil ca adopţiile să fi avut loc foarte devreme, înainte de orice influenţă socială a familiei biologice. Aceasta ar susţine poziţia autorului în sensul existentei unor influenţe biologice. Dar este la fel de posibil ca adopţiile să fi avut loc mai târziu (copii îngrijiţi o lungă perioadă de timp, urmată de un divorţ, de exemplu) iar orientarea sexuală să fi fost deja stabilită. Autorul nu găseşte nici o legătură între atracţiile homosexuale şi anii petrecuţi cu fraţii non-biologici sau biologici. Această statistică generală ar putea ascunde însă nişte date cruciale diferite.

Sunt preocupat şi de datele statistice legate de unele aspecte ale modelelor. Un model cu 18 variabile şi 378 de subiecţi influenţează negativ capacitatea statistică într-o asemenea măsură, încât rezultatul prezintă o marjă mare de eroare, iar autorul nu spune nimic despre cât de mare este acest efect.

Autorul continuă să promoveze nu doar o bază biologică a orientării homosexuale, dar promovează şi ipoteza răspunsului imunitar al mamei. Această ipoteză are cel puţin patru straturi speculative şi are nevoie de dovezi mult mai bune pentru a fi acceptată.

În final, trebuie menţionat că majoritatea homosexualilor NU au fraţi mai mari. Teoria de faţă încearcă să explice atracţiile homosexuale pentru 17% din total. Homosexualitatea celorlalţi provine din alte cauze.

Lucrarea nu justifică agitaţia iscată în presă, manifestată prin titluri care afirmau că homosexualitatea se formează în uter.

Psihiatrul dr. Richard Fitzgibbons are şi el anumite îndoieli despre afirmaţiile lui Bogaert:

În experienţa mea clinică, un aspect important cu privire la fraţii mai mari este respingerea de care un frate mai mică are parte deseori din partea celor mai mari. În particular, acesta este cazul atunci când cel mic nu este bun la sport şi primeşte apelative jignitoare din partea fraţilor mai mari.

O altă dinamică importantă aici este aceea că fraţii mai mari deseori îşi îndreaptă ura faţă de un tată rece şi distant către fratele mai mic. Acesta are atunci parte de respingere din partea celor mai importanţi doi bărbaţi din viata sa. Aceste evenimente traumatice îi slăbesc încrederea în sine, ca bărbat, lucru care constituie un conflict emoţional principal generator de atracţii homosexuale.

În fine, unii fraţi mai mari abuzează de cel mai mic, ceea ce poate fi o altă cauză a atracţiilor homosexuale.

Din fericire, aceste traume legate de fraţii mai mari şi de tată se pot vindeca printr-un proces de înţelegere profundă şi de iertare, dar şi de dezvoltare a încrederii de sine ca bărbat.

Dr. John Shea, consultant medical pentru Campaign Life Coalition, arată că studiul explică importanta concluziilor sugerând că "răspunsul imunitar al organismului mamei afectează diferenţierea sexuală a creierului fătului de sex masculin din uter, generând astfel o anormalitate la nivelul fătului."

Dacă această teorie este corectă, atunci ea arată că homosexualitatea NU este normală, contrar ideii promovate de multe canale mass-media.  "M-am născut printr-o anomalie, deci 'Sunt normal' - e o logică şchioapă", a concluzionat dr. Shea.

Sursa: www.narth.org