ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

DANIEL: AFARĂ DIN GROAPA CU LEI

 

Când eram mic, am fost molestat de unchiul meu. Aveam doar 3-4 ani, dar îmi amintesc totul.

Am avut parte de multe experiențe traumatice. Nu știam prea bine ce sunt, dar știam că-mi place compania bărbaților. Aveam 16 ani și mă întâlneam cu bărbați mai în vârstă, pentru că de ei eram atras. Căutam mereu dragoste, nu sex, însă asta voiau de la mine toți acei bărbați cu care mă întâlneam. Mi-au trebuit niște ani ca să înțeleg de ce nu mă puteau iubi așa cum voiam eu să fiu iubit. Ei voiau numai să-și satisfacă plăcerile și profitau de mine.

Am început apoi să mă prostituez, încercând să obțin ceea ce credeam că există ceva mai încolo. Întotdeauna voiau ceva de la mine și erau gata să plătească pentru asta, așa că mi-am spus, ce mai, asta vor mereu. Sexul a început să devină un fel de distracție pentru mine. A început chiar să-mi și placă.

La scurt timp, am început să merg cu prietenii în baruri pentru homosexuali. Am crezut c-am ajuns în cer. Ceea ce am văzut întotdeauna la oamenii aceia a fost felul în care își schimbau partenerii. Eu nu voiam să fiu așa sau cel puțin nu voiam să fiu văzut sau să se gândească așa despre mine. Din păcate, tipii cu care am venit în contract ieșeau și ei la agățat pe străzi. Am fost violat de două ori, odată la 18 ani și a doua oară la 20. Două momente foarte dureroase. Am început să consum droguri - asta făceau mai toți. Încercam să fiu ce voiau alții să fiu. Mergeam la biblioteca pentru adulți, ieșeam la agățat pe strada Belmont sau în parcul Roeding. Uneori era incitant - nu era altceva decât a-ți face toate poftele!

Au trecut anii și aveam acum 22 de ani. Mergeam la petreceri cinci zile pe săptămână dar tot nu-mi găseam alesul. Sigur, am avut relații, dar nici una nu a rezistat. Aveam 22 de ani când am început să mă văd cu un tip despre care nu știam că are HIV. Am început să mă îndrăgostesc de el, deși el era neserios. Partea tristă e că aveam prieteni care știau că el are HIV, dar nu mi-au spus. Oricum, relația n-a durat decât o lună. După câteva săptămâni de la despărțire m-a sunat și mi-a spus că ar trebui să-mi fac niște analize. Am mers la o clinică, la începutul lui martie 1998.

Am avut un soc, nu-mi venea să cred: aveam HIV. Unul dintre prieteni, care mă aștepta pe hol, și-a dat seama imediat când m-a văzut care erau rezultatele. A încercat să mă ajute să depășesc momentul, dar tot ce am putut face eu a fost să-mi reprim sentimentele și să fumez și mai multă 'iarbă'. Am stat treaz o săptămână întreagă după ce am aflat rezultatele. Am încercat să fumez cât mai mult, pentru a-mi provoca o supradoză; traversam strada fără să fiu atent la mașini. Îmi amintesc că mă durea inima și pieptul. Când în cele din urmă am mers la culcare, îmi era frică că n-am să mă mai trezesc. Am început să-l chestionez pe Dumnezeu: "De ce mă pedepsești?"

Aveam prieteni care le-au spus altora despre mine, ca și cum ei trebuiau să facă asta. Deja știau mai toți, la câteva zile după ce aflasem și eu. Era din gelozie și din ură față de mine. Ce mai prieteni aveam! Din nefericire, eu continuam să mă întâlnesc cu bărbați, fiind însă mai atent de data asta. Îmi era teamă să le spun și lor, îmi era teamă că mă vor refuza. Atât de egoist eram.

Am avut o relație care a durat un an și jumătate, cu întreruperi. Ne certam mult și ajungeam chiar și la bătaie. Am început să mă resimt în planul sănătății. Eram deprimat din cauza certurilor continue. El se simțea bine cu mine numai atunci când făceam sex, iar asta mă deranja, deși el încerca să mă asigure că relația noastră nu se bazează pe sex. A trebuit să mă despart de el pentru că celulele mele T scădeau dramatic iar el nu înțelegea asta sau nu îi păsa. Voia în continuare sex, deși nu mai eram împreună. Mă săturasem. Îmi spuneam că dacă avea să se îmbolnăvească din cauza mea, oare cum as reacționa să știu că eu l-am infectat - acest gând era prea greu. Nici nu mă puteam gândi la așa ceva. Deși folosisem mereu prezervative, acestea nu sunt 100% sigure.

Mulți alți homosexuali contractau această boală, dar nu le spuneau și altora. Nu-mi venea să cred că eram unul dintre ei. Au trecut mai mulți ani, fără nici o schimbare: relațiile se rupeau una după alta, dar îi anunțam de la început că sunt infectat cu HIV. Mă simțeam mai bine că făceam asta, deși îmi era teamă mereu că voi fi respins. Nu l-am putut găsi niciodată pe omul viselor mele. Întotdeauna erau probleme: fie încercau să mă schimbe după cum voiau ei, fie căutau numai interesul propriu. Am încercat să fiu loial, dar ei nu erau. M-am maturizat și am început să fiu mai independent.

Am avut prieteni care mă sfătuiau să mă prostituez ca să avem mai mulți bani de droguri, deși știau că sănătatea mea se deteriorează și că nu pot să spun NU. Voiam pur și simplu ca ei să fie fericiți, deși erau foarte pretențioși. Chiar mă preocupau relațiile pe care le aveam. Chiar dacă ei erau unii dintre cei care răspândiseră vestea că sunt infectat, mai mult de jumătate dintre ei făceau ce făceam și eu, dar uneori fără protecție, gândindu-se probabil că nu li se mai poate întâmpla încă o dată. Totuși, nu mergeau niciodată să-și facă analize.

Pe 17 octombrie 2002 am mers la spital pentru o operație de apendicită. Mi s-a luat mult sânge pentru analize. A doua zi, după operație, au venit pe rând mai mulți doctori să-mi verifice starea dat fiind că febra nu-mi scădea deloc. Când l-am auzit pe unul dintre ei spunându-i altuia că am SIDA și că celulele mele T sunt la 82, am avut un șoc.

I-am spus doctorului că am sângerări anale. Au verificat și au tras concluzia că este nevoie de o operație interioară pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Aveam dureri foarte mari și sângeram în permanență. Am început să merg la biserică în fiecare duminică și miercurea, rugându-mă și căutându-l pe Dumnezeu. Aveam nevoie de ajutorul Lui, eu fiind la capătul puterilor. Aveam nevoie de întărire ca să merg mai departe, dar mă gândeam mereu la ce mi-au făcut alții sau mai bine zis, la ce am permis eu să-mi facă alții. L-am rugat pe Iisus să mă ajute și să mă ierte. Felul în care mă comportam a început să se schimbe, precum și felul în care vorbeam cu oamenii. I-am iertat pe toți pentru ce îmi făcuseră și l-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte și pe mine pentru ce le făcusem eu altora.

Mi s-au făcut iar analize de sânge. Eram nerăbdător să aflu rezultatele, dat fiind că mă simțeam mai bine și arătam mai sănătos. Rezultatele au fost însă mai proaste - celulele T erau la 51 și acum aveam și hepatită C. Am continuat să merg la biserică, nu am renunțat la credința în Dumnezeu, iar durerile aproape au dispărut. Am mers la biserică timp de câteva luni - eram și creștin, și homosexual. Credeam în cel mai serios mod că așa mă născusem, indiferent de alte explicații. Înzestrat cu asemenea opinii, nu aveam nici o remușcare pentru felul în care trăiam.

Apoi a venit momentul pentru operație, pentru ca doctorii să vadă ce se întâmplă cu rectul meu. Au găsit doi hemoroizi mari în interior și câțiva mai mici la exterior. I-au îndepărtat, și asta a fost o operație foarte dureroasă. Mi s-a explicat cum ajunsesem în starea aceea: din cauza sexului anal. După operație am cunoscut și pe alții care avuseseră o intervenție similară, dar toți continuă să practice sexul anal. Nu știam că urma să repet operația, ca o măsură de asigurare împotriva reapariției problemelor, dat fiind că prezentam un risc foarte mare de cancer anal.

În iulie 2003 am intrat pentru trei luni la închisoare din cauza unei amenzi neplătite din aprilie. Mama mea a venit în vizită chiar de a doua zi și mi-a spus: "Știu că ai mers la biserică, dar cât stai aici, începe să citești Biblia". Mi-a recomandat să încep cu Epistola către Romani și să mă rog înainte de a citi. M-am uitat la ea ceva în genul "ce vrei să spui?", însă ceva din mine mi-a spus să tac și să fac ca ea de data aceasta. I-am spus: "Știi ce? Dacă Dumnezeu îmi poate schimba viața, atunci s-o facă, pentru că dacă eu as fi putut, mi-as fi schimbat-o eu demult." M-am întors în celulă și m-am rugat înainte să încep să citesc. Citind, am început să plâng, pentru că simțeam că Dumnezeu vorbește acolo anume pentru mine. Am continuat să citesc și a început să-mi pară rău pentru cele ce făcusem, pe lângă homosexualitate. M-am decis că vreau să scap. Citind în continuare epistola către Romani, am înțeles că trebuie să mă convertesc cu adevărat la credința în Hristos, să-mi cer iertare pentru cele ce făcusem până atunci și să-mi închin viața Lui. Am citit acolo că numai așa pot să intru în împărăția Sa. Atunci i-am mărturisit toate lucrurile pe care le făcusem și din acea zi am încetat să mă mai consider homosexual.

Dumnezeu m-a făcut să înțeleg ce s-a petrecut de fapt cu viața mea.

Anul acesta am avut parte de o binecuvântare. Am scăpat de hepatita C, lucru confirmat de analize. Nu mai prezint un risc de cancer anal, celulele mele T sunt în creștere iar infecțiile virale sunt absente. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătate și că m-a scăpat de hepatita C. Am în continuare SIDA, dar știu în sufletul meu că mă poate vindeca și de această boală. Am început să zâmbesc, să am pace și bucurie, și înțelegere și dragoste fată de aproapele. Totul numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

În ziua lansării filmului lui Mel Gibson, "Patimile lui Hristos", mă gândeam la activitățile mele ca voluntar. Împărțeam prezervative și dădeam sfaturi pe Internet despre relațiile sexuale protejate. Apoi Dumnezeu mi-a spus să nu mai fac așa ceva. Practic, eu le spuneam oamenilor că nu e nimic rău în relațiile lor sexuale, dar că trebuie doar să fie atenți.

Dumnezeu mi-a pus în inimă gândul să împărtășesc povestea mea pe Internet. Când am vizionat filmul "Patimile lui Hristos" pentru prima dată, am căzut pe gânduri în ceea ce privește relația mea cu Dumnezeu. Am început să-mi scriu povestea și am pus-o pe Internet, astfel încât să poată fi citită de homosexuali. De asemenea, am publicat-o pe AOL, Yahoo și pe Gay.com.

Acest drum al meu nu a fost ușor. Încă am lupte, deși sunt mult mai reduse în intensitate. Am ajuns să înțeleg, în cele din urmă, că este doar un păcat; cu cât mă țin mai aproape de Dumnezeu, cu atât este mai ușor de stăpânit. Așa este cu toate păcatele - trebuie să ascultăm de El zi de zi. Ca să scapi de unul, poate e nevoie de luni sau ani, dar în cele din urmă scapi. Viața mea este și a fost mereu în mâinile Lui. Eu doar că nu mă mai împotrivesc acum.

pagină sus