ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

DRAGOSTEA NU E DE AJUNS: CINCI MOTIVE PENTRU CARE CĂSĂTORIA HOMOSEXUALĂ ÎI AFECTEAZĂ PE COPII

Trayce Hansen, Ph.D.

 

Susținătorii căsătoriilor homosexuale cred că singurul lucru de care au nevoie copiii este dragostea. Pe baza acestei presupuneri, ei trag concluzia că este totuna pentru copii să fie crescuți de niște părinți iubitori, de același sex, cu a fi crescuți de părinți iubitori, de sex opus. Din păcate, aceasta presupunere - și tot ce decurge din ea - este falsă. Dragostea nu e de ajuns!

Păstrând identice celelalte condiții, copiii se dezvoltă cel mai bine atunci când sunt crescuți de o mamă și un tată căsătoriți. Într-un astfel de mediu copiii au șansele cele mai mari să se întâlnească cu acele experiențe emoționale și psihologice de care au nevoie pentru a se dezvolta.

Bărbații și femeile oferă diversitate cadrului părintesc; fiecare își aduce contribuția unică la creșterea copiilor, contribuție care nu poate fi substituită de ceilalți. Mamele și tații pur și simplu nu sunt interschimbabili. Două femei pot fi mame bune, dar nici una nu poate fi un tată bun.

Iată deci cinci motive pentru care este în interesul copiilor să fie crescuți de o mamă și un tată.

Mai întâi, dragostea de mamă și dragostea de tată, ambele la fel de importante, sunt diferite din punct de vedere calitativ și generează atașamente părinte-copil diferite. În mod specific, există o combinație de dragoste necondiționată din partea mamei și o dragoste condiționată din partea tatălui, combinație esențială pentru dezvoltarea copilului. Fiecare dintre cele două forme de dragoste poate fi o problemă în absența celeilalte, pentru că un copil are nevoie de echilibrul complementar pe care îl oferă aceste tipuri de dragoste părintească și atașament.

Numai părinții heterosexuali le pot oferi copiilor ocazia de a dezvolta relații cu un părinte de același sex și cu un părinte de sex opus. Relațiile cu ambele sexe în primii ani ai vieții îl ajută pe copil să se relaționeze corect cu ambele sexe mai târziu în viață. Pentru o fată, aceasta înseamnă că va înțelege mai bine și va interacționa corespunzător cu lumea bărbaților, și se va simți mai confortabil în lumea femeilor. Ca băiat, va fi invers. Având o relație cu "celălalt" - părintele de sex opus - sunt șanse mai mari ca acel copil să fie mai empatic și mai puțin narcisist.

În al doilea rând, copiii trec prin faze ale dezvoltării predictibile și necesare. Unele faze implică mai multe din partea mamei, altele mai mult din partea tatălui. De exemplu, la început, bebelușii de ambele sexe se simt mai bine în compania mamei. Mamele sunt mai receptive la nevoile subtile ale bebelușilor lor și deci răspund mai bine. Totuși, la un moment dat, pentru ca băiatul să devină un bărbat competent, el trebuie să se detașeze de mama lui și să înceapă să se identifice cu tatăl lui. Un băiat fără tată nu are un bărbat cu care să se identifice și deci s-ar putea să aibă probleme în formarea unei identități masculine sănătoase.

Un tată își învață băiatul să-și coordoneze corect impulsurile agresive și cele sexuale. O mamă nu îi poate arăta unui băiat cum să-și controleze aceste impulsuri pentru că ea nu este bărbat și nici nu are impulsurile unui bărbat. De asemenea, un tată îi poate cere băiatului o anumită formă de respect pe care mama nu î-l poate cere - un respect care îl va ține pe băiat pe drumul cel bun. Acestea sunt principalele două motive pentru care băieții fără tată au șanse mai mari să ajungă delicvenți și eventual în închisoare.

Nevoia după un tată face și ea parte din psihicul fetelor. Există momente în viața unei fete în care e nevoie de un tată, nu de o mamă. De pildă, un tată îi oferă fiicei un cadru sigur, non-sexual pentru a experimenta prima relație bărbat-femeie și pentru a-și simți apreciată feminitatea. Atunci când fata nu are un tată care să îndeplinească acest rol, ea are șanse să aibă o viață promiscuă, în încercarea eronată de a-și împlini nevoia înnăscută după atenție și confirmare din partea bărbaților.

În ansamblu, tații joacă un rol limitativ benefic în viața copiilor lor. Ei îi opresc pe fii de la acte antisociale, iar pe fiice de la comportamente sexuale nepotrivite. În lipsa unui tată care să îndeplinească acest rol, apar deseori consecințe nefericite atât pentru copiii în cauză, cât și pentru societatea în care acești copiii își manifestă lipsurile.

În al treilea rând, băieții și fetele au nevoie de un părinte de sex opus pentru a-și modera înclinațiile specifice propriului sex. De exemplu, în general băieții pun mai presus rațiunea decât emoțiile, regulile decât relațiile, asumarea riscului decât precauțiile și standardele decât compasiunea, în timp ce fetele în general le preferă pe celelalte. Părintele de sex opus îl ajută pe copil să-și gestioneze înclinațiile naturale învățându-l - verbal și nonverbal - valoarea tendințelor opuse. Această învățare nu numai că contribuie la moderație, dar dezvoltă și lumea copilului, ajutându-l să vadă dincolo de punctul său egoist de vedere.

În al patrulea rând, căsătoria homosexuală va spori confuzia sexuală și experimentele sexuale ale tinerilor. Mesajul implicit și explicit al căsătoriei homosexuale este acela că toate alegerile sunt la fel de bune și de dorit. Deci, chiar și copiii din familii tradiționale, influențați de mesajul că toate opțiunile sexuale sunt egale, vor crește cu ideea că nu contează cu cine trăiesc sexual și cu cine se căsătoresc. Această idee îi va conduce pe unii tineri, mai impresionabili, să ia în calcul aranjamente sexuale și maritale la care nu s-ar fi gândit nicidecum până atunci. Iar copiii din familiile de homosexuali, care deja au șanse mai mari să experimenteze sexual, vor face aceasta într-o măsură și mai mare pentru că, pe lângă faptul că au avut parte de niște modele sexuale netradiționale din partea părinților lor, mai este și societatea care le aprobă așa ceva.

Nu este nici o îndoială că sexualitatea umană este variabilă. În Grecia sau Roma antică, printre alte civilizații vechi, homosexualitatea și bisexualitatea bărbaților era frecventă nu pentru că acei oameni s-ar fi născut cu o genă a homosexualității, ci pentru că homosexualitatea era acceptată de acele societăți. Ceea ce aprobă o societate, aceea va și avea mai mult.

În al cincilea rând, dacă societatea îngăduie căsătoriile homosexuale, va trebui să creeze și alte tipuri de căsătorie. Logica juridică este simplă: dacă interzicerea căsătoriilor homosexuale înseamnă discriminare, atunci și interzicerea căsătoriilor poligame, poliamoroase sau de altă natură va fi tot discriminare. Implicațiile emoționale și psihologice ale acestor aranjamente asupra dezvoltării psihologice și sexuale ale copiilor ar fi dezastruoase. Ce se va întâmpla cu acești copii din asemenea căsătorii alternative, dacă "căsătoria" se destramă și apoi fiecare părinte se recăsătorește? Acești copii ar putea ajunge să aibă patru tați sau doi tați și două mame sau... completați voi spațiile libere.

Este evident că perechile homosexuale pot fi la fel de iubitoare ca și perechile heterosexuale, dar copiii au nevoie de ceva mai mult decât dragoste. Au nevoie de calitățile distincte și de naturile complementare ale unui tată și ale unei mame.

Înțelepciunea acumulată de omenire de-a lungul istoriei ne arată că structura maritală și parentală ideală înseamnă un bărbat și o femeie. A contesta în mod arogant această înțelepciune și a-i folosi pe copii pe post de cobai în experimente radicale este riscant, în cel mai bun caz, și dezastruos, în cel mai rău caz.

Căsătoria homosexuală nu este în interesul copilului. Deși avem înțelegere față de acei homosexuali care doresc să se căsătorească și să crească copii, nu trebuie să lăsăm compasiunea pentru ei să prevaleze peste compasiunea pentru copii. Într-o competiție între dorințele unor homosexuali și nevoile tuturor copiilor, nu ne putem permite copiii să piardă.

Sursa: http://www.drtraycehansen.com

Salvează ca PDF

pagină sus