ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

CHAD THOMPSON

 

Când aveam vreo 12 ani am avut un vis. Am visat că eram într-un apartament în care fiecare ușă avea pe ea eticheta "poponar", în locul numelui persoanei dinăuntru. Când m-am trezit, m-am gândit la înțelesul visului. Am dedus că reprezenta teama mea că, dacă oamenii ar afla că sunt atras de băieți, atunci mi-ar pune asemenea etichete. Îmi era teamă că, din cauza etichetei aplicate la exterior, nimeni nu va mai dori să deschidă ușa să ale cine eram cu adevărat la interior.

Deși n-a fost decât un vis, teama mea la gândul că am atracții homosexuale a persistat. Eram încă unul dintre numeroșii tineri care se întrebau cum vor supraviețui ca homosexuali într-o lume a heterosexualilor.

Îmi era foarte frică de asta.

Îmi amintesc de noaptea în care am conștientizat prima oară că am atracții homosexuale. Era înainte să împlinesc zece ani.

Stăteam în pat și mă gândeam cum să fac să nu adorm. Atunci am avut o revelație. Nu știu din ce motiv, starea de negare pe care o adoptasem de când descoperisem că aveam atracții homosexuale - acea voce care îmi tot răsuna în creier că eu NU sunt homosexual - a dispărut.

Îmi amintesc groaza pe care am simțit-o atunci când am realizat cine sau ce eram. Am început să mă gândesc la lucrurile pe care știam că le spun oamenii despre homosexuali, în cadrul conversațiilor uzuale. În mintea mea făceam un sondaj. Ce părere au oamenii despre homosexualitate? Ce părere vor avea despre mine?

Oricât de mult am încercat, nu mi-am putut aminti nici măcar o singură dată când subiectul să nu fi fost abordat ca o glumă. Mintea m-a dus în urmă cu câțiva ani, la un moment petrecut la cabana bunicilor mei, pe malul unui lac. Niște veri de-ai mei spuneau bancuri cu homosexuali, eu râdeam, neștiind însă ce este un homosexual. Am însă, știam. Făcând legătura între acest lucru despre care știam că este detestat de oameni și ceea ce se petrecea înăuntrul meu, am simțit o durere aproape traumatică.

Cu timpul, am căutat în stânga și-n dreapta informații despre homosexualitate. Îmi era frică să caut cărți pe acest subiect, de teamă să nu mi le găsească părinții. Dacă le găseau, ar fi trebuit să le dau niște explicații. Nimeni nu trebuia să știe despre problema mea.

Când am împlinit 13 ani, părinții mi-au dat o carte despre sexualitate. M-am simțit foarte ușurat. În sfârșit, mi-am spus, poate asta o să-mi explice ce se petrece cu mine. Tot ce spunea însă cartea despre homosexualitate “Este ceva foarte rar, nu e cazul tău, nu te îngrijora.”

M-am simțit pierdut.

În emisiunile radio și tv din anii 1980 am tot auzit mesajele care caracterizau luptele de pe frontul social. Oscilam și eu asemenea pendulei din camera bunicului. “Homosexualii se pot schimba.” “Nu, nu pot.” “Ba da, pot.” “Esti homofob!” Eram într-o ceață totală.

Prima oară când am auzit pe cineva spunând că și-a schimbat orientarea sexuală a fost la o emisiune a lui Oprah Winfrey, dar publicul a fost sceptic și la fel am fost și eu.

As fi făcut orice ca să mă schimb. Nu doar pentru că mă gândeam la prietenii și familia mea sau la societate, la ce vor gândi ei despre mine (aceasta teamă este denumit㠓homofobie internă”), ci pentru că pur și simplu voiam să mă schimb. Nu că nu-mi păsa de ce cred oamenii despre mine. Din contră, îmi era o teamă cumplită de respingere. Nu sunt un tipul conformist, iar teama mea de respingere nu era o motivație suficientă pentru a mă schimba. Dorința de schimbare venea din interior.

La un moment dat, m-am hotărât să discut cu un psiholog cu care vorbisem deja pentru o problemă de depresie clinică. Mi-a luat două ședințe de privit în podea până să-mi fac curaj să-i spun despre ce era vorba. Pe lângă faptul că nu m-a respins, ceea ce pentru mine a fost un act eroic în sine, psihologul mi-a explicat că homosexualii se pot schimba. De fapt, el însuși lucrase cu mulți astfel de oameni.

Uau!

Deși creierul este prea complex pentru a explica homosexualitatea printr-o singură teorie, el mi-a spus că bărbatul care se confruntă cu atracții homosexuale încearcă inconștient să regăsească iubirea tatălui în brațele altui bărbat, iar femeia caută iubirea mamei în brațele altei femei. Acest fenomen, mi-a explicat el, explică de ce mulți dintre cei care se confruntă cu atracții homosexuale vorbesc despre relații nu foarte bune cu părinții sau rudele de același sex. Nevoia neîmplinită după iubire și susținere din partea cuiva de același sex capătă o latură erotică în momentul în care ajungem la pubertate.

Așa am crescut eu. Când am ajuns la adolescentă, corpul a început să-mi spună că voiam sex cu un bărbat, dar în sufletul meu știam că nu despre sex era vorba. Chiar înainte de adolescentă, când aveam fantezii cu anumiți bărbați pe care îi admiram sau respectam, nu mă gândeam la sex. Fanteziile mele erau cu un bărbat care mă strângea în brațe, mă privea în ochi și asta pentru mine însemna că reprezint ceva pentru el.

Asta îmi lipsea mie.

Nu era o dorință după sex; era dorința de a avea o iubire și o susținere adevărată din partea cuiva de sexul meu. Am constatat că pe măsură ce aceste nevoi erau împlinite, dorințele homosexuale se estompau. De fapt, cea mai deosebită experiență pe care am avut-o de când am realizat că nu trebuie să fiu homosexual a fost întâlnirea cu un om pe nume Lenny Carluzzi, care scăpase de homosexualitate în urmă cu 28 de ani. El locuiește acum în Washington, alături de o soție frumoasă și doi copii.

Când l-am întâlnit prima oară pe Lenny într-un restaurant italian din Chicago, m-a apucat de umeri, m-a privit în ochi și mi-a spus că mă iubește. Acel moment a fost începutul procesului meu de vindecare. De atunci am întâlnit mulți prieteni care mi-au oferit susținerea și dragostea lor nesexualizată, lucruri de care aveam nevoie pentru a mă schimba. Datorită acestor lucruri a fost posibil să înving atracțiile homosexuale.

S-au scris multe cărți despre procesul de schimbare a orientării sexuale a unui om. Cercetătorii au tot dezbătut și produs multă literatură pe acest subiect. Pentru mine însă, începutul acestui proces a fost foarte simplu. Aveam nevoie să fiu iubit.

Susținerea din partea celor de același sex poate diminua atracțiile homosexuale. Am descoperit acest lucru în timpul unei călătorii turistice împreună cu doi băieți de facultate, Justin și Ben. Pentru ei, eram doar trei tipi care petreceau o vacantă împreună, dar, pentru mine, intensitatea acelei experiențe era deosebită.

Pe lângă faptul că ne-am distrat fain în acele trei zile, susținerea și respectul din partea lor, care erau de aceeași vârstă ca mine, m-au făcut să capăt scârbă fată de ideea de homosexualitate. Nu puteam avea o atracție erotică fată de vreunul dintre ei chiar să fi încercat!

Când călătoream pentru a vorbi în licee și colegii, am întâlnit persoane care spuneau că mesajul meu este "periculos" și că eu as contribui la sinuciderea homosexualilor tineri care ar fi vrut să fie acceptați așa cum sunt. Le înțeleg punctul de vedere.

Înțeleg faptul că tinerii homosexuali sau lesbiene, luați în derâdere de cei de lângă ei și uneori chiar de profesori, pot percepe mesajul meu ca fiind un atac la persoană. De aceea, eu nu spun niciodată că ei trebuie să-și schimbe orientarea sexuală. Totuși, indiferent dacă studenții sau elevii consideră că orientarea lor sexuală este bună, ei cel puțin merită să știe că se poate face aceasta.

Am vorbit cu mulți oameni care, după ani sau chiar zeci de ani de încercat să-și schimbe orientarea sexuală, au renunțat. Aceștia nu numai că socotesc că s-au supus la un chin fără rost, dar și că și-au irosit ani buni din viață. Oricum, pentru mulți, lucrurile stau exact invers. Iată câteva comentarii:

  • Am pierdut 14 ani discutând cu terapeuți care aveau o atitudine de genul "ești homosexual, obișnuiește-te cu asta" - atitudine care mi se pare complet neetică.

  • O mulțime de oameni cred că e ok să fii homosexual. Eu însă nu m-am simțit bine până nu am început să mă schimb.

  • Ani de zile am fost dus în eroare spunându-mi-se că nu pot face nimic în privința orientării mele sexuale. Am mers la psihologi, dar ei nu mi-au spus altceva decât să mă împac cu ideea și să las baltă încercările de a mă schimba. Am devenit sclavul unor deprinderi de genul ieșit la agățat, frecventarea unor baruri pentru homosexuali și multe relații prostești... Cea mai mare libertate a venit atunci când am descoperit că pot scăpa de comportamentul homosexual și atunci am început să mă văd cu alți ochi.

O acuzație frecventă pe care am auzit-o în timpul seminariilor mele a fost aceea că dorința mea de schimbare nu ar fi de fapt dorința mea. Ar fi dorința societății homofobe în mijlocul căreia trăiesc, iar eu acum nu as vrea altceva decât să evit ridiculizarea sau batjocura la adresa homosexualității mele. Cred că acest raționament este greu de acceptat pentru că am fost luat în derâdere și ridiculizat ca fost homosexual la fel de mult ca și atunci când adoptasem o identitate de homosexual. Sau, dacă mă gândesc bine, chiar mai mult.

Am învățat să fiu mândru de cine sunt și încerc să-i ajut și pe alții care sunt ridiculizat din cauza sentimentelor lor homosexuale, vorbind publicului din școlile publice despre pericolul homofobiei și despre posibilitatea schimbării.

Sursa: www.inqueery.com

pagină sus