ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINȚĂ

SOCIETATE

RESURSE

"CĂSĂTORIILE HOMO": ULTIMA CHICHIȚĂ IDEOLOGICĂ A "PROGRESIȘTILOR"

Brian Camenker


Conceptul de "căsătorie homo" e cea mai nouă chichiță ideologică promovată de cei care se laudă cu toleranța lor, de liber-cugetători și de politicienii progresiști. E o mișcare care răsare brusc în multe locuri, cu asemenea forță încât restul societății rămâne mută în fața acestei depravări colective.

Lucrurile merg înainte. În 2002, ziarul The Boston Globe a început să publice anunțuri și fotografii de la "căsătoriile" unor pederaști. Presa de doi bani, susținătoare a căsătoriilor homo, lansează aproape zilnic articole propagandistice. În același timp, punctele de vedere opuse sunt cenzurate și ascunse publicului.

Această idee a fost lansată prima oară acum 30 de ani, când un grup de 200 de homosexuali și-au dat întâlnire în Chicago. Ei au redactat "Platforma drepturilor homo 1972", care din acel moment a devenit un punct de referință pentru activiștii homosexuali.

În 1972, pretențiilor lor păreau atât de fanteziste, încât nimeni nu i-a luat în serios. De exemplu: educație sexuală pentru copii, susținută de autorități și predată de homosexuali, "prezentarea homosexualității ca o preferință sănătoasă, valabilă, o alternativă la heterosexualitate". Sună cunoscut astăzi? De asemenea: acceptarea obligatorie a homosexualilor în armată, în serviciile civile federale și în companiile private. Imigrarea legală a homosexualilor. Legalizarea adopțiilor de către homosexuali. Acceptarea juridică a travestiților. Abrogarea legilor care interzic prostituția și solicitarea de servicii sexuale. Abrogarea legilor referitoare la vârsta consimțământului sexual la copii.

Combustibilul pentru asemenea mișcări a fost implicarea mass-mediei. Ca și în cazul propagandei oficiale din anii 1930, cu ajutorul unui sistem suficient de obligatoriu, cu o afirmare constantă și cu demonizarea publică a opiniilor diferite - tot mai mulți oameni vor ajunge să accepte fără să comenteze.

Cea mai mare minciună sunt articolele despre perechea homo sănătoasă și fericită. Adevăratele statistici sunt șocante. Valori uriașe ale violenței casnice, abuzului de droguri și alcool și problemelor psihice la "cuplurile" de același sex. Ca să nu mai menționăm și aspectele medicale: cancer intestinal, afecțiuni hepatice, hepatită, pe lângă SIDA și suicid.

Însă cheia întregii dezbateri este felul în care activiștii și-au reîncadrat problema fundamentală.

Până acum 50 de ani, conceptul de homosexuali ca "minoritate" nu exista. Nu existau nici "gay", nici "homo". Datele indicau niște indivizi dependenți de o serie de practici sexuale nesănătoase și distructive - oameni al căror echilibru psihologic era răsturnat într-un mod tragic (și deseori traumatic).

Aruncați o privire. Luați orice publicație pentru homosexuali și veți citi despre o varietate de fetișuri, de la obsesii pentru fizic la transsexualism. Sau anunțuri personale gen "petrecere în gură la mine", articole descriptive despre sexul anal sau discursuri despre subtilitățile bisexualității.

Sau mergeți la orice paradă homo și veți vedea oameni (oare?) dându-și jos pantalonii și dedându-se la tot felul de acte degradante. La paradele de anul acesta (2003) aruncau prezervative, bărbații defilau în pielea goală iar femeile se mângâiau lasciv.

Desigur, mass-media și-a redactat articolele și nu a pus întrebări. Un articol recent din ziarul Globe a surprins pe scurt ideea publicând o fotografie cu doi bărbați dansând pe stradă, purtând nimic altceva decât tocuri și chiloți de damă. Nici urmă de demnitate, doar niște oameni care se definesc pe sine prin practicile lor sexuale.

În realitate, aceștia sunt oameni cu o mare suferință interioară. Nu e nimic "gay" (vesel) aici.

Pentru activiști, "căsătoria homo" nu are nimic de-a face cu dorința de a se căsători. Acolo unde s-a legalizat asta, foarte putini s-au "căsătorit", pentru că acest lucru are putină importantă pentru ei. "Căsătoria homo" e legată de fapt de obsesia lor că societatea nu le acceptă oficial apucăturile - și de furia lor că noi nu îi vom accepta niciodată.

Acesta este adevărul obiectiv pe care promotorii "dreptății sociale" refuză să-l abordeze.

pagină sus