ACASĂ

HOMOSEXUALITATEA

ÎNTREBĂRI

MĂRTURII

CREDINŢĂ

SOCIETATE

RESURSE

AFIRMAŢIA CĂ HOMOSEXUALITATEA ESTE ÎNNĂSCUTĂ ŞI DE NESCHIMBAT NU ARE TEMEI ŞTIINŢIFIC

Dean Byrd, PhD, Shirley Cox, PhD, Jeffrey Robinson, PhD

Salt Lake City Tribune a publicat recent [în anul 2001, n.red.] câteva articole cu privire la homosexualitate. Deşi multe sunt bine scrise, ele nu reflectă literatura de specialitate. De fapt, componenta socială a multor articole pare să sugereze o întemeiere pe politic şi nu pe ştiinţă.

Lăsând la o parte politicul acestui subiect, este probabil timpul să examinăm afirmaţia că homosexualitatea este înnăscută şi că nu se poate schimba. Întâi de toate - deşi subiectul este foarte complex şi nu se poate reduce la o chestiune de natură sau formare - răspunsul la această dezbatere este probabil "da" - este probabil ca atracţia homosexuală, asemenea multor altor atracţii puternice, să includă influenţe atât biologice, cât şi de mediu.

Ce este clar, totuşi, este faptul că încercările ştiinţifice de a demonstra că atracţia homosexual este determinată biologic au eşuat. Cercetători de frunte, cunoscuţi astăzi în comunitatea ştiinţifică - ei înşişi activişti homosexuali - au ajuns la următoarele concluzii.

Dean Hamer, de exemplu, a încercat să lege homosexualitatea masculină de o expansiune a ADN-ului situată în vârful cromozomului X, cromozom pe care unii bărbaţi îl moştenesc de la mama lor. Referindu-se la studiul său, Hamer a prezentat unele concluzii privind genetica şi homosexualitatea.

"Ştiam că genele sunt numai o parte a răspunsului. Am presupus că mediul joacă şi el un rol în orientarea sexuală, la fel ca în majoritatea, dacă nu toate comportamentele....

Homosexualitatea nu este pur genetică... factorii de mediu joacă un rol. Nu există nici o genă care să-i facă pe oameni homosexuali... Nu cred că vom putea ajunge să previzionăm cine va fi homosexual."

Vorbind despre eşecul studiului său, Hamer scrie:

"Analiza nu a furnizat ceea ce căutam: o moştenire de tip mendelian. De fapt, nu am găsit nici o familie în care homosexualitatea să fie distribuită după modelul observat de Mendel la tulpinile de mazăre."

Ce este şi mai interesant este faptul că atunci când studiul lui Hamer a fost refăcut de Rice et al printr-o analiză mai bună, s-a constatat că markerii genetici sunt nesemnificativi. Rice a concluzionat:

"Nu este clar de ce rezultatele noastre sunt atât de diferite de cele ale lui Hamer. Întrucât studiul nostru a fost mai amplu decât cel al lui Hamer et al, cu siguranţă am fi putut identifica un efect genetic aşa de mare cum se raporta în studiul acela. Totuşi, datele noastre nu susţin prezenta unei gene la poziţia XQ 28, care să influenţeze orientarea sexuală."

Simon LeVay, în studiul său despre diferenţele de hipotalamus între creierul bărbaţilor homosexuali şi cel al bărbaţilor heterosexuali, a prezentat următoarele critici la adresa propriului său studiu:

"Este important să accentuăm că nu am găsit nimic. Nu am dovedit că homosexualitatea este genetică, şi nici nu am găsit vreo cauză genetică a homosexualităţii. Nu am demonstrat că homosexualii se nasc aşa - greşeala cea mai răspândită pe care o face lumea când discută despre studiul meu. Nu am identificat nici un centru al homosexualităţii în creier.

"Este mai puţin probabil ca INAH3 să fie singurul nucleu al homosexualităţii din creier; mai degrabă există o parte a unui lanţ de nuclee angajat în comportamentul sexual al bărbaţilor şi femeilor... Întrucât am lucrat pe creiere ale adulţilor, nu ştim dacă diferenţa pe care am identificat-o exista de la naştere sau a apărut ulterior."

Într-adevăr, comentând despre creier şi comportamentul sexual, Dr. Mark Breedlove, cercetător la University of California, a demonstrat că comportamentul sexual poate modifica structura cerebrală. Referindu-se la cercetările sale, Dr. Breedlove a declarat:

"Aceste constatări ne oferă dovada a ceea ce ştiam deja teoretic, anume că experienţele sexuale pot modifica structura cerebrală, aşa cum şi genele o pot modifica. Este posibil ca diferenţele de comportament sexual, în loc să fie provocate, ele însele să provoace diferenţe în cerebel."

Imaginea noastră asupra ştiinţei ne determină atitudinea

LeVay a făcut o observaţie interesantă despre accentul pus pe biologia homosexualităţii. El a remarcat: "...cei care cred că homosexualii s-au născut aşa au şanse mai mari să susţină drepturile pentru homosexuali."

Al treilea studiu, realizat de Bailey şi Pillard, s-a axat pe gemeni. Ei au găsit o corespondentă (ambii gemeni erau homosexuali) la 52% dintre gemenii identici, la 22% dintre gemenii neidentici şi la 9,2% dintre fraţii ne-gemeni. Acest studiu oferă de fapt argumente pentru factorii de mediu. Dacă homosexualitatea ar fi fost înscrisă în codul genetic, atunci toţi gemenii identici ar fi fost homosexuali.

Echipe de cercetători renumiţi, cum ar fi Byne & Parsons şi Friedman & Downey au concluzionat fiecare că nu există nici o dovadă pentru a susţine teoria biologică, ci mai degrabă ideea că homosexualitatea se poate explica cel mai bine după un model în care "trăsăturile de temperament şi personalitate interacţionează cu mediul familial şi social în formarea sexualităţii individului."

Sunt atracţiile homosexuale înnăscute? Nu există nici o dovadă în cercetările ştiinţifice pentru a afirma că homosexualitatea este determinată biologic.

Este posibilă schimbarea?

Se poate schimba homosexualitatea? Este fixă sau se poate modifica? Decizia din 1973 de a elimina homosexualitatea din manualul de diagnoză al Asociaţiei Americane pentru Psihiatrie a avut ca efect îngheţarea cercetării. Decizia nu s-a bazat pe descoperiri ştiinţifice, ci, aşa cum a recunoscut cercetătorul şi activistul homosexual Simon LeVay, "activismul homosexual a fost evident forţa care a făcut AAP să elimine homosexualitatea din manual."

Analizând cercetările, Satinover a anunţat o rată a succesului de 52% în tratarea atracţiei homosexuale nedorite. Masters şi Johnson, faimoşii cercetători în domeniul sexualităţii, au raportat o rată a succesului de 65% după o monitorizare de cinci ani. Alţi specialişti au raportat rate ale succesului între 30 şi 70%.

Un articol din Monitor on Psychology analiza cercetările Dr-lui Lisa Diamond, profesoară la University of Utah, care a concluzionat că "identitatea sexuală e departe de a fi permanentă la femeile care nu sunt exclusiv heterosexuale." Ce este şi mai intrigant este studiul Dr-lui Robert Spitzer, psihiatru şi cercetător principal la Columbia University. Dr. Spitzer a fost arhitectul deciziei din 1973 de a elimina homosexualitatea din manualul de diagnostic, un psihiatru pro-homosexualitate şi susţinător al drepturilor pentru homosexuali. Studiul său a încercat să stabilească dacă indivizii se pot schimba. Concluziile sale preliminare sunt:

"Sunt convins, potrivit cu persoanele pe care le-am intervievat, că mulţi dintre ei au avut parte de schimbări substanţiale în a deveni heterosexuali... Cred că acest lucru e o noutate... Eram sceptic când am iniţiat studiul. Afirm însă acum că aceste schimbări pot fi susţinute."

Ce a fost cel mai interesant a fost răspunsul Dr-lui Spitzer oferit unui jurnalist care l-a întrebat ce ar face dacă băiatul său adolescent ar avea atracţii homosexuale. Dr. Spitzer a răspuns că ar spera ca fiul său să dorească să se schimbe şi să primească ajutor. Este demn de remarcat că, în urma cercetărilor sale, Dr. Spitzer a primit multe scrisori de dezaprobare şi plângeri de la colegii săi.

Este homosexualitatea de neschimbat? Puţin probabil. Există dovezi ample că atracţia homosexuală se poate reduce şi că se pot face schimbări.

Niveluri comparative ale sănătăţii mintale: Datele

Este tristă lipsa de atenţie a mass-mediei faţă de dovezile ştiinţifice publicate în Arhivele de Psihiatrie Generală, care au concluzionat că homosexualii şi bisexualii prezintă un risc mai mare pentru afecţiuni mintale, în speţă suicid, depresii majore şi anxietate.

Deşi unii afirmă că respingerea din partea societăţii îi face pe homosexuali să aibă asemenea probleme psihice, acest lucru nu este întemeiat. De fapt, acest studiu a susţinut constatările unui studiu olandez anterior - societatea olandeză este foarte tolerantă faţă de homosexuali.

Bailey (studiul pe gemeni) a oferit alte posibile motive pentru afecţiunile psihice mai numeroase la homosexuali: "homosexualitatea reprezintă o deviere de la o dezvoltare normală şi este asociată cu alte deviaţii care pot conduce la afecţiuni psihice" sau, o altă posibilitate, "psihopatologia crescută în rândul homosexualilor este o consecinţă a diferentelor de stil de viaţă asociat cu orientarea sexuală." Bailey a citat "factorii de risc comportamental asociat cu homosexualitatea masculină, cum ar fi sexul anal şi promiscuitatea." El a remarcat că ar fi o ruşine dacă "motivele socio-politice i-ar împiedica pe cercetători să analizeze toate ipotezele rezonabile."

Cu privire la schimbare şi la dreptul la tratament, activista lesbiană Camille Paglia a făcut următoarele observaţii:

"Homosexualitatea nu este 'normală'. Din contră, este o provocare la adresa normei... Natura există chiar dacă academicienilor le place sau nu. Şi în natură, singura normă este procrearea. Aceasta este norma. Corpurile noastre sunt concepute pentru procreare. Nimeni nu se naşte homosexual. Ideea e ridicolă... homosexualitatea este o adaptare, nu ceva înnăscut...

"Este identitatea homosexuală atât de fragilă încât nu poate suporta gândul că unii oameni chiar nu doresc să fie homosexuali? Sexualitatea este ceva fluid şi teoretic schimbările sunt posibile. Totuşi, deprinderile sunt refractare, odată ce căile de transmitere senzorială s-au modificat prin repetiţie - un fenomen evident în lupta cu obezitatea, fumatul, alcoolismul sau drogurile... să-i ajuţi pe homosexuali să înveţe să se comporte heterosexual, dacă doresc, este un deziderat perfect normal.

"Trebuie să fim sinceri şi să vedem dacă homosexualitatea nu este de fapt un film oprit în perioada pre-pubertate, când copiii se asociază după sex... propaganda homosexuală actuală insistă că homosexualitatea 'nu este o alegere;' că nimeni nu ar alege să fie homosexual într-o societate dezaprobatoare. Însă există un element de opţiune în toate comportamentele, sexuale sau nu. E nevoie de efort pentru a te raporta la celălalt sex; este mai sigur cu cei de acelaşi sex. Subiectul este unul de provocare sau confort."

Activistul homosexual Doug Haldeman, la o reuniune a Asociaţiei Americane de Psihologie, a accentuat dreptul persoanelor care sunt nemulţumite de orientarea lor sexuală să caute tratament pentru schimbare. El a afirmat:

"Un aspect pentru mulţi este sentimentul identităţii religioase sau spirituale, care este uneori la fel de adânc resimţită ca şi orientarea sexuală. Pentru unii este mai uşor, pentru alţii mai greu emoţional, să se gândească la schimbarea identităţii sexuale, decât să renunţe la un mod de viaţă religios care este văzut ca eminamente central pentru conştiinţa de sine a individului...

"Indiferent de cum privim această alegere sau substraturile ei psihologice, avem dreptul să refuzăm tratamentul care l-ar putea ajuta pe un om să se schimbe în felul în care vrea el? Nu avem acest drept."

În final, biologul Anne Fausto-Sterling de la Brown University, ea însăşi o activistă lesbiană, oferă câteva informaţii interesante. Cu referire la argumentul "homosexualităţii înnăscute", ea afirmă:

"Este un argument juridic care conferă astăzi o anumită alură ştiinţifică. Pentru mine, chestiunea e foarte incertă. E o ştiinţă eronată şi o politică greşită. Mie îmi pare că felul în care considerăm noi homosexualitatea ca fiind cultura noastră este o chestiune etică şi morală."

Întrebată cât de mult viaţa ei personală a influenţat opiniile ei asupra schimbării sexualităţii, Fausto-Sterling a răspuns:

"Interesul meu faţă de sexualitate precede schimbările din viaţa mea personală. Când m-am implicat la început în mişcarea feministă, eram măritată. Subiectele legate de sexualitate au avut asupra mea acelaşi impact ca şi asupra multor femei din anii 1970: m-au scos din sărite. Soţul meu, săracul, era un tip foarte la locul lui, şi s-a străduit să fie înţelegător, însă ceea ce făceam eu îl bloca. Mişcarea feministă a promovat femininul într-un mod cu totul nou pentru mine, iar implicarea mea a făcut posibilă transformarea în lesbiană.

"Am rămas prieteni, eu şi fostul meu soţ. Spun că sunt lesbiană pe baza vieţii pe care o duc, şi cred că este o chestiune de alegere. Acum, am o relaţie bună şi nu aş vrea s-o schimb. Totuşi, nu cred că ar fi imposibil să iubesc un bărbat."

O chestiune morală-filosofică sau o chestiune ştiinţifică?

Cercetătorul homosexual Dean Hamer face o declaraţie relevantă cu privire la ştiinţă şi moralitate:

"Biologia este amorală; nu oferă ajutor în diferenţierea binelui de rău. Numai oamenii, ghidaţi după valorile şi credinţa lor, pot decide ce este moral şi ce nu este."

Homosexualitatea este o chestiune de etică şi moralitate. Oamenii care au atracţii homosexuale nedorite au dreptul la tratament pentru a reduce aceste atracţii. Dar, înainte de toate, ei trebuie lăsaţi să afle că există această posibilitate.

pagină sus